Bud Greenspan - OLIMPIADA DIN ATENA – 1896 (Traducere: Ioan Miclău-Gepianu)

 

Bud Greenspan: 

OLIMPIADA DIN ATENA – 1896

Traducere: Ioan Miclău-Gepianu

 

Bud Greenspan a fost prezent la Jocurile Olimpice din Atena, fiind angajat cu filmarea ceremoniilor de deschidere precum și desfășurarea competițiilor, descriind în stilul său realitatea acelor vremi.

Fiind această Olimpiadă din 1896 o inaugurare a Jocurilor Olimpice moderne, amintind de cele antice din istoria Greciei, atât de iubite astăzi în lume.

Autor a mai multor interviuri luate, ne-a lăsat istoricul acelor competiții, declarațiile concurenților, a spectatorilor precum și felul în care a reușit să ”filmeze”, când de fapt încă nu se inventase aparatura de filmat acțiuni în mișcare și nici înregistrarea vocii celui intervievat,astfel autorul trebuia să scrie răspunsul care apoi era dat ziarelor epocii.

Era o zi de Luni, descrie Greenspan, începuturile Olimpiadei, 25 Martie, 1896, deci început de săptămână, dar 60.000 de spectatori așteptau deschidera competițiilor. Grecii aveau acum un nou stadion din piatră albă, ridicat pe ruinele stadionului Herodis, construit în 330 B.C.

În timp ce spectatorii așteptau familia regală să sosească ,mulți curioși priveau la mine și la micul meu grup de fotografiști, cum pregăteam ultimele aranjamente pentru filmare. Toți îmbrăcaserăm cămăși albe, spre a putea fi deosebiți de atleți și de oficialități. Un grup de privitori, perplecși, începură să zâmbească urmărind cum tehnicienii montau cele 6 ”aparate Lumiere” pe suporturile lor. Numai cu patru luni în urmă, întâlnisem în Paris, frații Lumiere, care inventaseră cinematografia, adică fotografia imaginii în mișcare, reușind ei să filmeze un tren intrând într-o stație. Pentru prima dată în istorie – spectatorii putură vedea imagini ce se mișcau, nu doar simple fotografii statice.

Frații Lumiere părură intrigați la propunerea mea, să folosească aparatele lor la aceste Jocuri Olimpice. Pentru câteva minute au hezitat. Atunci eu le-am spus despre Baronul de Coubertin, tot un francez, care sustinea Olimpiada cu înflăcărare, și era tocmai bine că eu cer asistența franceză decât să chem un american, pe Thomas Edison, care inventase propria lui tehnică de a fotografia imagini în mișcare. Naționalismul a avut întâietate și Lumierii au acceptat.

În acea zi, vremea era destul de rece și chiar o ploaie măruntă cădea neîncetat, dar spectatorii stăteau neclintiți pe locurile lor.

La orele 15(3p.m.) erau deja toate pregătite. Se potrivise a fi și prima zi după Paști și a 75-a aniversare a independenței Greciei, se afirma și răsăritul unei noi ere în sporturi și frăție, căci se spera ca aceste competiții să aducă și o apropiere între popoare. Erau aliniați la aceste Jocuri Olimpice, 245 atleți, așteptând deschiderea ceremoniei. Spectatorii din interiorul stadionului și de pe vărful dealurilor din afara stadionului ovaționau în valuri, făcând ecoul acestora să răsune până în depărtări.

Atleții reprezentau 13 națiuni. Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Danemarca, Germania, Franța, Grecia, Marea Britanie, Suedia, Switzerland, Ungaria, Statele Unite ale Americii. Totuși eu pot să spun că numărul ”oficial” de 311 participanți a fost mult mărit. În unele cazuri, aceeași atleți prezenți în competiții diferite, se numărau de 3 ori. Unii erau cuprinși în numerotare contânduse pe faptul că vor intra și ei în competițiile ulterioare. Între aceștia se afla și americanul James Connolly, care figura a fi un puternic competitor la sărituri, lungime și înălțime, etc. În timp ce Connolly privea scenariul din jur, eu am fixat unul din aparatele de filmat spre el. Având mare plăcere în a studia un subiect ales, foloseam și scrisul, astfel prezentarea era mai detailată.

Dar, deja știam căci James Connolly era un absolvent al Universității ”Howard”. Când el a auzit de Olimpiada de la Atena, a cerut autorităților acesteea, aprobarea unei absențe, în care timp – el să poată aduce ”onoare și glorie” pentru Statele Unite, însă cererea a fost refuzată. Atunci el a decis să-și plătească singur cheltuielile spre Atena, dar le-a spus oficialităților școlii, că nu se va reîntoarce niciodată.

La orele 3 după amiază, veni și vestea că familia regească se apropie de stadion.

Mulțimea spectatorilor se ridicase îndată, trompetele porniră să sune prelung. Regele George, îmbrăcat în uniformă de general de infanterie sosi. Alături se afla regina Olga, urmată de prinți și prințese, precum și de miniștrii de Cabinet, oficialități religioase și demnitari străini. Prințul regal Constantin, a fost primul care a vorbit și a adresat regelui George, aprecierile sale asupra Olimpiadei. Prințul Constantin a invitat apoi pe tatăl său să prezideze Jocurile Olimpice , motivând gestul ca fiind un exemplu de frăție între poporul Grec și celelalte țări ale lumii.

(Mulțimile tunau în aplauzele lor, așa că puțini auziră spusele Prințului).

Regele George, pășește în față și zise: ”Eu aici proclam deschiderea primelor Jocuri Olimpice din Atena. Viață lungă națiunii. Viață lungă poporului Grec”. O orchestră magnifică, o combinație militară, navală, municipală și alte principale grupuri muzicale așteptau semnalul veneratului Spyridon Samaras. Momentul sosi, se intonă ”Imnul Olimpic”, compus de însuși Samaras. (Acesta este și astăzi cântecul oficial).

Ași fi dorit să pot înregistra melodia alături de imaginea celor prezenți la Olimpiadă, însă ”vocea” avea să mai aștepte încă 31 de ani, până va fi inventată modalitatea tehnică de realizare.

Spectatorii erau adânc emoționați ascultănd inspiratele cuvinte:

”Spirit antic nemuritor, curat izvor de ce e frumos, mare și adevărat /

Coboară-te, arată-te și luminează aici pe acest pământ și fă cerurile martor al Gloriei Tale”.

După imn, strigătele și urletele spectatorilor creșteau tot mai mult. Și numai după multe minute, când mulțimea se liniști regele George făcea semn ca imnul să fie iar repetat.

În final, atleții se îndreptară spre locurile lor corespunzătoare.

Dar, imediat trompetele sunară, vestind intrarea a 21 concurenți pentru 100m., alergare de viteză, și primul eveniment Olimpic, după mai bine de 1.500 de ani.

Trei alergări au fost stabilite, și numai primii doi se vor califica pentru finala ce va avea loc peste patru zile.

Alegătorii luară diferite poziții pentru pornire, unii stând în poziție obișnuită, alții cu picioarele depărtate, alții înclinându-se spre direcția de alergare. Toți purtau cămăși ușoare și chiloți lungi până la genunchi.

Onoarea de câștigare la prima alergare a revenit americanului Francis Lane, unul din cei 4 studenți de la Princenton, veniți la Atena.

Americanii câștigară și a doua și a treia alergare, prin Tom Curtis și Tom Burke. De la Asociația Atletica din Boston. Burke a câștigat locul favorit final cu un avantaj de 12 secunde față de Lane și Curtis. Poziția de ștart folosită de Burke a fost ceva mai ingenioasă. El scormoni în teren o groapă, ân care își așeză talpa piciorului și sprijinit pe degete, zvâcni ajutat și de mâinile ce le avea întinse spre direcția de alergare.

Am observat cum francezul Lermusiaux își punea mănuși albe, dar până la urmă fusese eliminat la competiția lui de 100m. M-am decis să-i iau un interviu pentru film, fără sonor bineânțeles.

”Dumneata mă întrebi dece eu pun mănuși albe”, zise francezul surprins;

”Sir, d-ta nu vezi, eu alerg înaintea Regelui?” Și pentru că am observat căci intrase și la marathon pentru următoarele patru zile, eram curios cum s-a pregătit pentru amândouă alegările, și pe scurta și pe lunga distanță, din program.

”Asta-i ușor” zise el zâmbind: O zi alerg o distanță mică foarte repede. Ziua următoare alerg pe o distanță lungă foarte încet”. S-a înclinat și a dispărut între ceilalți sportivi.

Urma acum prima finală la sărituri. Zece oameni intrară la această încercare, între care Connolly al Americii era considerat a fi în clasa lui. După ce francezul Alexandre Tuffiere și-a luat locul – Connolly și-a pus pălăria sa, cu un picior(30cm) mai înainte de linia lui Tuffiere, sugerând spectatorilor unde va fi el în final.

”Alt semn de aroganță americană, se auzeau vorbele unora din mulțime”. Dar ei nu știau că un număr din cei mai buni atleți, membrii la Atletic Club-New York, au ales să stea acasă. În realitate, numai Burke era campion titlist al Americii la sfertul de milă (400m).

Când Connolly a sărit la numai câțiva centimetrii în spatele pălăriei sale, mulțimea urla acum aprobând sugestia inițială a acestuia. Deci, primul campion al Olimpiadei era încoronat. Spectatorii s-au ridicat în picioare, marinarii greci ridicară pânzele la catarguri, aducând onor lui Connolly.

Aparatele noastre de filmat au prins toată această dramatică scenă. Am putut auzi uralele studenților de la Școala Americană din Atena, la fel sute de marinari americani ancorați în golf.

Cum Connolly a venit spre aparatele noastre de filmat pentru un interviu, își flutura pălăria drept recunoștință. El a fost euforic în timpul discuției noastre, până ce l-am întrebat despre planurile lui viitoare.

”Eu nu știu” răspunse el, iar fața îi deveni întristată. Un lucru care-l știu, este că eu nu mă mai reântorc la Haward”. După alte două alergări la 800m., câștigate de un australian și un francez, spectatorii greci, care formau majoritatea pe stadionul din Atena, așteptau acum la finalul primei zile, ”aruncarea discului”, la care ei erau siguri de victoria celor doi eroi naționali, Panagiotis Paraskevopoulos și Satirios Versis, care vor decide onorurile de vârf. Oricum, discul intrase în cultura și tradiția greacă.

Tănărul Robert Garrett , de numai douăzeci de ani, din Princeton, s-a decis să concure la ”disc”, ceea ce a fost o surpriză. Eu i-am cerut un interviu.

”În Statele Unite, nu se găsea un disc la acea vreme”, Garrett ne-a spus în fața aparatului de filmat. ”Așa, eu am cercetat statuiele și scrierile despre Jocurile Olimpice antice grecești, observând însă că ”discul” era mare și greu, mi-am abandonat ideea.”

”Ce ți-a schimbat gândul acum? am întrebat.

”Bine, în această dimineață când am venit la stadion, am văzut un atlet grec practicând cu un disc, și l-am întrebat dacă pot și eu să încerc discul” mi-a spus Garrett.

”Discul acesta real mi-a părut foarte confortabil, și am fost capabil să-l arunc foarte bine. Până la urmă am știut că nu mă voi înșela”.

 

Mai târziu am auzit căci Garrett la rugat chiar pe Coubertin dacă ar putea intra la disc, iar acest ”tată al Jocurilor” încă la încurajat pe american să facă o încercare.

Pentru fiecare participant se permitea trei aruncări, iar grecul Versis, conducea după două runde și s-a retras din competiție. Paraskevopoulos reușește să arunce aproape patru picioare(1.20m.) mai departe, luând conducerea.

Garrett mai avea o aruncare de încercat. Când aruncarea sa urma, iar discul atinse terenul, o mare liniște se așternu peste audiența greacă.

Dintr-un colț al arenei, marinarii americani aclamau: P-R-I-N-C-E-T-O-N, ura, ura, ura, repetânf fără încetare. Garrett a aruncat fără îndoială tot atât de bine, dar cu 17.8cm mai mult decât Paraske vopoulos.

Așadar și în această competiție, medalia de aur a aparținut unui american.

 

Eu am mers cu aparatul de filmat mai aproape să iau interviu vre-unui spectator grec. Până la urmă am găsit unul care vorbea engleza.

”Jocurile sunt false și vor fi oprite” zise acesta, arătându-se foarte nervos. ”Americanii sunt toți profesioniști și aasta e o rușine”.

Continuând Jocurile Olimpice, apărea tot mai clar faptul că americanii nu vor putea fi opriți. Nouă din primele 11 victorii au fost câștigate de atleții americani. Numai cele două succese ale australianului Edwin(Ted)Flack – tânăr de 22 de ani – la 800m și 1.500m, au întrerupt americanii de la acea spectaculoasă performanță de a culege toate victoriile.

Trei americani au fost dublu câștigători. Burke la 100m. și 400m. Garrett la disc și la ”bilă”. Ellery Clark la săritura în lungime și înălțime.

În ziua a patra, Grecii încă presau ideea victoriei. Atleții greci dovedeau performanțe bune, câștigând la gimnastică, la tragerea cu arma, etc. Nemulțumirea spectatorilor greci, oricum, poate fi înțeleasă prin faptul că fiind națiunea gazdă și reprezentată de 230 de atleți, victoriile nu satisfăceau pretențiile așteptate.

Știam însă căci a cincea zi de competiții va fi cea mai critică în deterninarea unui final care să satisfacă suporterii greci. Pentru aceasta ”maratonul” a fost planificat, fiind un eveniment al cărui nume a inspirat și emoționat pentru aproape 2.500 de ani istoria Greciei Evenimentele își au originea în anii 490 B.C., când un mic grup de soldați Atenieni au respins o masivă invazie a Perșilor în câmpia Maraton.

”Unii istorici au zis că această victorie a salvat civilizația Vestului, așa cum o știm noi azi”. Fiecare copil grec cunoaște povestea legendarului luptător atenian, care a alergat 40 km. De la câmpul de bătaie a Maratonului, pănă în centrul Atenei, strigând: ”Da, noi suntem victorioși! - după care acesta cade jos mort”.

Până în această zi a cincea, mai mulți greci pe care eu i-am interviat, vorbeau admirabil despre succesul americanilor, dar fiecare se grăbea să-mi arate siguranța lor zicând: ”un grec va câștiga maratonul”.

Totuși, nu oricine era de acord, printre aceștia era și Baronul de Coubertin, dar grecii erau siguri.

 

A acoperi maratonul cu numai câteva aparate de filmat(6), a fost o mare greutate. Am plasat un aparat la linia de sosire înăuntrul stadionului și unul în apropierea familiei regale, pentru a satisface emoțiile acestea. Celelalte 4 aparate de filmat se vor transporta în cariote trase de cai pe tot traseul de alergare. Am închiriat două cariote, fiecare trase de doi cai, care se zicea a fi blânzi și nu se vor speria de urletele spectatorilor. Oficialii și-au manifestat teama pentru mai multe vehicule cu tracțiune animală, pentru că ar putea ângreuna traseul alergătorilor. La fel și bicicliștii, care vor alerga în față cu vești despre progresul alergătorilor.

 

La orele 14(2pm), 25 de concurenți s-au aliniat la linia de pornire, lângă marginea unui pod de la Maraton. Deoparte stătea Colonelul grec Papdiamantopoulos, cu un pistol în mână, având onoarea a da semnalul de pornire al maratoniștilor. Treisprezece din alergători erau greci. Printre străini, cel mai înfricoșător pentru greci era australianul Flack, care era un dublu câștigător, Evenimentele sportive continuau în interiorul stadionului în timp ce maratoniștii porniră pe traseul lor, iar eu înțelesei că numărul aparatelor mele de filmat nu vor putea asigura acoperirea întregului traseu. Nu aveam comunicație cu ceilalți colegi de filmat, între timp de două ori cariota mea s-a oprit pentru reparații. Șoseaua era prăfoasă, cu gropi mărunte și dese, iar la toate strigătele oamenilor mei de filmat, conducătorii de cariote păreau să nu audă nimic.

Francezul Lermusiaux a luat startul de parcă ar fi pornit numai la 1.500m, și curănd ajunse atât de înaintat, încât era numai singur în obiectivul aparatului meu. Flack era al doilea, urmat de americanul Arthur Blake,

Când primul vestitor pe bicicleta sa ajunse cu aceste știri în dreptul familiei regești, tristețea s-a întins peste tribune.

Dar cum alergările progresau, oricum, se părea că numai grecii știau cum trebuie în realitate pornit maratonul. După circa jumate traseul parcurs, amândoi, Lermusiaux și Flack au abandonat căzând de oboseală. Acum conducerea maratonului a fost preluată de grecul Spiridon Louis, cioban de profesie. El alerga cu atâta forță încât numai un accident neprevăzut putea să-i mai ia victoria.

Când noi tocmai îndreptam filmarea pentru Spiridon, apăru în goana calului său, Colonelul Papdiamantopoulos, sperând să fie primul a duce vestea cea bună familiei regale.

Mulțimile de spectatori înșiruite și îngrămădite pe marginile șoselei, devenite îngrijorate la început, izbucniră acum în strigăte și urale de bucurie. Vestea bună trecea de la un loc la altul pe tot traseul.

 

”Elin! Elin! ”Un grec, un grec!”, strigau spectatorii, curând veștile au ajuns la miile de spectatori ce așteptau în interiorul stadionului.

 

Eu am făcut semne conducătorului meu de cariotă, să se îndrepte cât se poate de repede spre stadion, având deja la îndemână 3 aparate de filmat pregătite pentru sosirea lui Spiridon Louis. Când acesta intra pe stadion, mulțimea urla de fericită. Prințul George și și Prințul regal Constantin, s-au ridicat să-l întâmpine, escortândul pe Spiridon până la linia de sosire. ”Ne nekimen. Ne nekimen”. ”Yes, noi suntem victorioși”. Cei doi prinți greci l-au îmbrățișat, ridicându-l în centrul celebrării.

Cum veselia era extraordinar de mare, strigătele se auzeau peste tot: ”Eliin! Eliin” ”Un grec, un grec!” Porumbei albi, cu cordeluțe albastre și albe au fost lăsați liberi să zboare spre ceruri.

 

În ziua următoare, pe prima pagină a ziarului a fost salutată victoria Grecilor, răspândindu-se în toată Atena simțământul general căci de fapt, această reluare a ritului antic , a fost numai începutul Jocurilor Olimpice moderne, care cu siguranță vor deveni cel mai mare eveniment sportiv internațional.

Ceremoniile victoriilor pentru toți atleții au fost planificate pentru ziua a noua, precum și finalul Olimpiadei, dar ploaia pornită a forțat Comitetul să amâne activitățile, trimițând miile de spectatori pe la casele lor.

Și eu am fost responsabil pentru această decizie, deoarece la întâlnirea cu Comitetul Olimpic, am explicat faptul că în ploaie aparatele de filmat nu pot funcționa. Filmul va fi contaminat, iar aceste impresive ceremonii vor fi pierdute pentru totdeauna.

 

În ziua următoare, soarele a strălucit de dimineață, iar 60.000 de spectatori au umplut din nou stadionul Olimpic. Atleții victorioși s-au aliniat în fața familiei regale, și cum li se anunța numele, fiecare făcea câțiva pași înainte și se înclina în semn de respect adus Regelui, iar acesta le înmâna o ”ramură de măslin” și o diplomă Olimpică. Pentru alergători însă s-a înmânat, ”ramura de laurel” și o medalie de bronz, însă diferit de zilele de azi, locul trei nu se considera câștigător.

Mulțimea izbucnea în urale prelungi pentru fiecare atlet victorios. Nici un spectator nu a părăsit stadionul până la terminarea întregii ceremonii de înmânări. Atunci o trompetă suna din nou, urmată de Imnul Olimpic. Primele Jocuri Olimpice moderne s-au încheiat, iar eu am fost un martor al istoriei acestora. Mai mult, am totul pe film”.

 

Bibliografie: Publicația ”Centenarul Jocurilor Olimpice” -19 iulie - 4 august, 1996 Atlanta,SUA, Olimpiada a XXVI-a.

Traducere: Ioan Miclău-Gepianu