Școala
altfel de tot
Mihai
Batog Bujenita
13
Octombrie 2024
Se dovedea că Marx a avut perfectă dreptate când a
spus că acumulările cantitative duc la salturi calitative. Așa se face că
sistemul de învățământ, cel care decenii de-a rândul fusese piatra de moară
legată la gâtul bugetelor și doar un focar de tensiuni și probleme sociale, era
evident că trebuia reformat din rădăcină. Mai ales că de multă vreme scotea
doar posesori de diplome plini de fițe, fumuri și pretenții care nu înțelegeau
adevăratele nevoi ale societății în care trăiau și se trezeau că-și doresc tot
felul de posturi bine plătite, dar în care să stea la birou și să dea indicații
altora... Intolerabil! Cu toate acestea, de multă vreme, tot felul de
neputincioși se scremuseră să rezolve problemele apărute însă mai tare le
încurcaseră provocând valuri de nemulțumiri și proteste. Culmea este că nici
alocările bugetare în continuă creștere nu rezolvau nimic!
În acest nefericit context a apărut o lucrare a unui
vizionar genial, domnul Aristide Albacher-Pernod, cel care prin problematica
ridicată și dezbătută a antrenat toate segmentele sociale și a fost promovat pe
toate canalele media. Volumul intitulat simplu: Jos cortina era deja citit și
citat ca un fel de Biblie a noilor vremuri întrucât punea problema sistemului
de învă-țământ sub o altă perspectivă. Se afirma și se demonstra că în actuala
formă de organizare este cea mai distructivă componentă socială întrucât
nivelează oamenii, îi transformă într-un fel de papagali care repetă la
nesfârșit prostiile cu care au fost îndobitociți de către sfertodocții numiți
profesori, unii care nici examenele specifice muncii lor nu reușeau să le ia.
Era distrusă cu bună știință capacitatea fiecărui individ de a se ridica prin
forțele sale proprii la nivelul de competență asigurat de inteligență și muncă,
prin activarea spiritului de competiție și al creativității individuale.
Pe bună dreptate autorul se întreba la modul retoric:
oare știa Socrate să scrie, fiindcă toată opera sa a ajuns la noi doar prin
intermediul discipolilor, iar afurisitul de Alcibiade, unul dintre elevii săi,
îl ironiza frecvent pe această temă sau ce școală a făcut marele Leonardo da
Vinci, ori dacă Michelangelo a urmat vreo academie de belle-arte? A avut oare
marele cuceri-tor Alexandru Macedon sau Ghighis-Han diplomă de absolvent al
unei academii militare? Câtă școală a avut Carol cel Mare deoarece și când
semna documente imperiale, semna cu o matriță? Din câte știm Shakespeare a
făcut timp de doi ani o amărâtă de școală gramaticală, iar acum este
considerat, pe bună dreptate, cel mai mare scriitor al literaturii de limba
engleză, ca să nu mai vorbim de întemeietorii unor importante religii precum
Buda, Isus ori Mahomed sau înțelepți ca Lao Tze ori Confucius, ei ce
universități absolviseră? Hai să fim serioși! Marea lor șansă a fost aceea că
geniul lor nativ nu a fost sufocat de nimicurile predate în școli de profesori
fără nici o chemare pentru a fi dascăli și considerate a fi bunurile cele mai
de preț ale cunoașterii umane.
Lucrarea, devenită un fel de proclamație antisistem a
fost luată în discuție la cele mai înalte foruri de decizie ale culturilor
occidentale și după o analiză temeinică au fost date o serie de legi, valabile
pentru întreg spațiul de referință și a căror aplicare nu îngăduia nici o
abatere.
În context, se stabilea foarte clar și concis faptul
că orice copil care a împlinit șapte ani este obligat să urmeze timp de un an
un curs numit de instruire socială, curs unde învăța alfabetul și la ce
folosește el, iar din matematică operațiunile de bază plus număratul banilor.
Spre sfâșitul anului erau predate și cunoștințele despre metru, kilogram și
litru, dar cu accent pe latura practică a folosirii acestor cunoștințe. La
sfârșitul cursului, după un examen foarte sever, cursantul primea o diplomă de
absolvire, diplomă suficientă apoi pentru a putea concura pentru orice post pe
piața muncii. Desigur, se făcea precizarea că în unele situații cum ar fi
postul de arhitect, inginer aeronaval ori ministru mai făceai o săptămână de
pregătire cu specific profesional. Dacă însă cursantul nu putea trece de
examenul de absolvire el putea repeta anul inclusiv examenul până când reușea,
dar nu mai mult de vârsta de optsprezece ani. În acest caz tânărul primea o
certificare oficială că este deficient mintal și o bonificație cu care putea
plăti un însoțitor și cu care putea trăi decent până la sfârșitul zilelor. Aici
se putea vedea înaltul uma-nism al legilor occidentale cele care nu lasă omul
pradă disperărilor că ar putea muri de foame, așa cum încă se mai întâmpla în
unele dictaturi spre rușinea lor.
Dar, tot în spiritul democrației profunde a acestor
societăți civilizate, tinerii care din cine știe ce motive doreau să parcurgă
circuitul clasic al pregătirii, inclusiv universitare, aveau posibilitatea de a
frecventa diferite cursuri în unele instituții rămase conceptual în Evul Mediu,
adică așa cum apucaseră străbunicii lor. Perfect! După absolvire și acești
tineri erau distribuiți în procesul productiv fiind trimiși să lucreze în
colonii, acolo unde încă nu pătrunsese civilizația sau, ceva mai rău desigur,
repartizați ca profesori în școlile despre care am vorbit și unde erau plătiți
mai mult teoretic. Dar trebuie să observăm că, prin aplicarea acestor măsuri nu
se încălca unul din drepturile suverane al omului, acela al libertății de a-și
alege drumul în viață și de a perfoma pe calea aleasă.
Beneficiile uriașe constatate încă din primul an al
aplicării acestui revoluționar program de pregătire au demonstrat că marele
vizionar Aristide Albacher-Pernod avusese dreptate, iar acum au început că
apară și statuile sale așa cum se cuvine pentru un salvator al omenirii.
În primul rând bugetele au avut, după sute de ani,
posibilitatea de a redirecționa uriașele sume investite fără rost în
școlarizări stupide, iar cea mai bună cale de a fi folosite cu maximum de
eficiență era alocarea acestora bugetelor de înarmare, unele aflate în
suferință de aproape un secol. Și câtă nevoie era de arme, dar și de
comisioanele afarente!
Clădirile monumentale ale unor universități au fost
transformate în cazinouri sau doar tripouri cu serviciile aferente și, dacă
vorbim de încasări, acestea depășeau orice imaginație mai ales prin comparație
cu perioada anterioară. Clădirile liceelor sau ale altor școli au fost și ele
transformate în hoteluri sau depozite de mărfuri, iar unele demolate pentru a
se construi pe aceste terenuri din centrul orașului diferite amsambluri
rezidențiale. Câștiguri deci și pentru dezvoltatori, dar și pentru bugete! Ce
puteai spera mai mult? Mai ales că și fostul personal din sistem își găsise
locul în acest vârtej al prefacerilor. Profesorii mai în vârstă au preferat să
iasă la pensie demostrând un conservatorism condamnabil pe când cei mai tineri
au găsit locuri de muncă prin construcții, ca personal de pază, crupieri,
valeți sau lift-boy în cazinouri. Cât despre profesoare eheee, aici chiar s-a
demonstrat că avem oameni care pot da lecții de viață inclusiv celor mai
civilizate țări. Dansatoare, animatoare, chelnerițe, cameriste, porte-bonheur,
escorte ori garderobiere erau doar unele din multiplele oportunități apărute în
noile condiții și oricum mult mai puțin stresante decât activitatea la catedră.
Deci piața locurilor de muncă oferea satisfacții imense tuturor membrilor
societății!
Nu mai vorbim de copii, care erau pur și simplu
entuziasmați de noile orientări! Păi ce, e de colo să nu te mai trezești toată
tinerețea la ora șapte să mergi la școală unde devii bătaia de jos a unor
profesori sadici care te scot la tablă și îți pun tot felul de întrebări
cretine, iar tu habar nu ai despre ce este vorba și te faci de râs în fața
fetelor pe care ai vrea să le uimești cu personalitatea ta plurivalentă, să ai
de citit tot felul de stupizenii până și pe timpul vacanțelor, să te dai cu
capul de pereți când vin tezele, iar de examene ce să mai vorbim? Adevărate
torturi rafinate! Și totul pentru ce? Să iei o diplomă pe care să o agăți pe
perete, asta numai dacă ai luat note care să nu te facă de râs și apoi să
cerșești un loc de muncă pe la tot felul de patroni care-ți râd în nas când le
spui ce studii ai tu? În sfârșit, lumea se afla pe drumul cel bun! Tot așa
gândeau și părinții cei care scăpau astfel de cheltuielile uriașe ce se
impuneau dacă voiai ca fiul sau fiica ta să fie considerată titrată, adică
muritoare de foame, dar și de chinurile pachețelului pentru ghiozdan, a banilor
de buzunar pentru... ăăăă... pentru diferite nevoi ale unui tânăr, de nervii
făcuți jurubițe și disperările care-i cuprindeau când copilul era în examene,
de toate grijile cu atențiile pentru profesori ori pentru pregătiri
suplimentare și câte și mai câte...
Ca să nu mai vorbim de faptul că dispărând din
preocupările tuturor până și cele mai elementare cunoștințe despre istorie sau
tradiții culturale oamenii se considerau, foarte firesc, toți la fel și astfel
au dispărut cele mai importante motive de război sau confruntări ideologice. O
pace fără precedent se instală în întreaga omenire care acum își vedea de
necesitățile simple și firești ale speciei, trăind din ce în ce mai mult în
armonie cu natura, mai ales că între timp au dispărut tot ce amintea de așa-zisa
civilizație precum drumurile asfaltate, căile ferate, transportul mecanizat de
orice fel sau clădirile sufocante cu zeci de etaje. Acum totul era biologic și
se recicla de la sine prin procedee naturale. Visul de aur al omenirii era deja
vizibil.
Mai existau însă unele legende despre vremuri în care
ființe demonice numite profesori răpeau și torturau copiii, iar dacă aceștia
scăpau cu viață deveneau un fel de monștri fără suflet și bântuiau printre
semenii lor împrăștiind semințele răului. Asta până când din ceruri apăruse un
arhanghel, Aristică pe numele lui, cel care luptase pe viață și pe moarte cu
monștrii și-i biruise, iar acum rămăseseră din vechime statui ale lui, unele la
care se închinau toți numindu-l Izbăvitorul. Se întrebau cum de fusese posibilă
viața înainte de El, iar dacă acum mai apăreau unii care voiau să deslușească
unele scrieri scăpate ca prin minune de foc, erau imediat pedepsiți cu maximum
de fermitate. Nu, nu, nu! Omenirea nu mai voia să trăiască acele vremuri
cumplite din care scăpase numai datorită unei minuni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu