Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXIV(2024), nr. 531(1 –15 Decembrie)
Dragii
mei enoriași!
Colinde. Într-unul din anii trecuţi,
în preajma Sfintelor sărbători ale Crăciunului, vă vorbeam despre Colinde. Analizam acolo originea,
conţinutul, forma şi răspândirea colindelor. Ajungeam astfel la concluzia că
ele au fost o adevărată Biblie nescrisă
a neamului românesc.
Toate marile evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc menţionate
în Biblie sunt reflectate în
colinde. Ele s-au răspândit de la o margine la alta a pământului locuit de
români, indiferent de graniţele politice vremelnice, contribuind din plin la
formarea, cristalizarea, îmbogăţirea şi unitatea limbii române. Poate şi
datorită lor românii din Dobrogea se înţeleg perfect cu cei din Maramureş, cei
din Banat cu cei din Basarabia, cei din Oltenia cu cei din Bucovina.
Socotim că ar mai fi de adăugat un amănunt privind originea, naşterea
colindelor, mai ales că numărul lor este de ordinea sutelor. Se ştie că sute de
ani limba oficială în Biserică era cea greacă sau cea slavonă. Oamenii veneau
la biserică şi ascultau înmărmuriţi bolboroseala preotului. Era o limbă pe care
nici preotul n-o înţelegea de cele mai multe ori. Doar predica preotului şi
câteva rugăciuni rostite de preot în româneşte erau singurele momente din
slujbă, pe care omul din popor le înţelegea şi le reţinea pentru sine. Preoţii
mai inimoşi şi mai conştiincioşi adunau copii din sat în după-amiezele
duminicilor şi sărbătorilor şi, în tinda bisericilor, îi învăţau cititul,
scrisul şi socotitul. Nu numai atât! Îi învăţau şi un pic de teologie. Pentru
ca aceste cunoştinţe să fie reţinute, preotul le dădea turnura unor cântece
populare, cu care copii erau obişnuiţi. Ei le învăţau repede şi le cântau la
şezători şi în diferite împrejurări, dar mai ales în preajma Crăciunului şi în
serile acestei Sfinte Sărbători. Puterea de creaţie a poporului fiind foarte
mare, multe dintre aceste cântece erau prelucrate, amplificate şi înfrumuseţate
de creatorii populari, primind înfăţişarea colindelor de astăzi.
De câte ori s-au apropiat Sfintele Sărbători, românii, indiferent unde
i-au dus paşii, simt nevoia mai mult ca oricând, ca pe o cruce, să se
reîntoarcă la locurile natale, să fie iar în mijlocul celor dragi ai lor şi,
daca se poate, în anii copilăriei. Această cruce a dorului de casă şi de
copilărie nu i le poate uşura decât rostirea colindelor. De aici şi datoria
noastră sfântă de a le învăţa noi înşine, de a le transmite mai departe, ca pe
o comoară sfântă, moştenită din bătrâni.
*
Moş Crăciun. Despre Crăciun s-a scris şi s-a vorbit mult de oamenii de ştiinţă. Fiecare
a încercat să explice acest cuvânt şi a reuşit într-o mică sau mare măsură. Nu
suntem noi în măsură să apreciem rezultatele cercetărilor lor, ci doar vom face
câteva observaţii, care ni se par foarte interesante.
De obicei se spune Moş Crăciun.
Dar noi sărbătorim naşterea unui copil. De unde până unde sărbătoarea este
numită „Moş Crăciun”? Răspunsul ni
se pare simplu şi el ne arată cât de multă teologie a ştiut omul din popor,
creatorul acestei expresii. La 25 decembrie sărbătorim, aşadar, Naşterea
Domnului Iisus Hristos. El se năştea din Sfânta Fecioară Maria ca om şi în această postură era copil,
prunc. El era, însă, şi Dumnezeu, iar ca Dumnezeu era din veşnicie, mai înainte
de Timp, de Spaţiu şi de lume. În acest sens, pe drept cuvânt putea să fie
numit „moş”.
Sfinţii Părinţi, pe baza Sfintei
Scripturi, au arătat că în persoana Mântuitorului au fost două firi: una
dumnezeiască şi una omenească. Altfel spus, Mântuitorul Iisus Hristos a fost
Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. La 25 decembrie sărbătorim naşterea pruncului
Iisus, adică a lui Iisus ca Om, dar vorbim de Moş Crăciun, adică de Iisus ca Dumnezeu. Chiar cuvântul „crăciun”
se pare că vine de la cuvântul latinesc „creationem”, adică creaţie, ceea ce
ne-ar face să vorbim de „Moş Creatorul”. Într-adevăr, românii au ştiut teologie
şi au avut capacitatea de a exprima-o pe limba lor într-un mod admirabil.
*
* *
Scrisoare către
Eminescu(V).
,,Bădie Mihai
Aveai doar 16 ani, când scriai cu zbucium și dor Din
neagra străinătate. Ce știai, tu, bădie, ce înseamnă dorul la vârsta aceea!
Abia te depărtaseși puțin de casă! Știu, bădie, câtă disperare este în asemenea
momente. Îți plângea sufletul, îți gemea inima de durere, tristețea te mistuia.
Ai fi vrut cu ardoare să-ți vezi vâlcioara ta natală, pârâul de argint, codrul,
cerul de-acasă, căsuțele presărate pe vale, liniștea și visarea de altădată.
Din toate bogățiile lumii, ai fi ales o căsuță ,,tăcută,
mitutică” în valea ta natală, unduindă de flori necosite, de pe pridvorul
căreia să privești munții din apropiere și să asculți cântecele. Ai fi vrut să
mai revezi locurile și potecile pe unde-ți rătăciseră pașii, să auzi șoapta
pârâului, trilurile păsărilor, freamătul frunzelor. Chiar moartea nu ar mai fi
fost așa înfiorătoare, dac-ai fi fost acasă la tine, iar săru tul ei ți-ar fi părut a fi al unei zâne
din povești. Pământul mormântului n-ar
fi fost decât o plapumă, ce ți-ar fi încălzit somnul până la ziua Învierii.
Știu, bădie, că tot la vârsta aceea plecat-am și eu de
acasă. Știu cum scriam nebunește scrisori kilometrice la toți cei dragi, cum
credeam că toată taina lumii se află-n locul meu natal. Îmi amintesc cum, după
numai câteva zile de școală mulți colegi nou-veniți plângeau pe la colțurile
internatului, iar dacă erau întrebați care e cauza durerii lor, răspundeau
simplu, firesc, dezarmant, printre lacrimi și suspine: ,,Mi-e dor de acasă!”
Câteva săptămâni treceau fără să-mi văd casa copilăriei și parcă era o veșnicie.
Așa ne-a fost dat nouă, românilor, datul sorții, să purtăm
în suflet, ca pe-o cruce, povara dorului de casă!
Ehei, bădie, de-acolo de sus, dintre stele, oi fi auzit și
tu câte au fost pe aici! Poate nu le-ai înțeles tu pe toate, cum mulți dintre
cei de-aici nu le-am înțeles. N-oi fi înțeles cum tocmai la noi, la români, au
fost atâtea și atâtea treceri peste graniță, fie legale, fie ilegale. Tocmai
noi ne-am situat în privința aceasta printre cele dintâi țări! N-oi fi înțeles
tu cum românii înfruntau moartea, numai să evadeze din țara lor! N-oi fi
înțeles tu de ce își găseau moartea în valurile Dunării, pe fâșia de hotar, pe
sârmele ghimpate, în temnițe grele.
N-oi fi înțeles tu cum confrații tăi de peste un veac își
părăseau casele, gospodăriile, locurile natale, părinții, frații, copiii și
nevestele și-și luau lumea în cap și speranța în suflet, plecând unde vedeau cu
ochii.
Nu știau dacă tu ai înțeles ce a însemnat speranța celor
de acasă, speranța ce i-a hrănit ani și ani, speranța cu care au privit
înaintea poștașului așteptând o veste, speranța că într-o zi vor primi un semn
de viață de la cei plecați. Câte asemenea nădejdi nu le-a înghițit mormântul,
câți n-au părăsit pentru totdeauna lumea fără să-și fi văzut copiii, părinții,
frații!
Ne-oi judeca, bădie, ne-oi judeca nedrept și poate ți-o
părea rău că suntem români de-ai tăi! Nu, bădie, nu te grăbi să dai sentințe.
Înțelege-ne și de data aceasta, așa cum ne-ai înțeles întotdeauna. Privește
până la marginile pământului și vei vedea români câtă frunză și iarbă
răspândiți în cele patru zări. Ascultă-le vorba, privește-le sufletul, cântărește-le dorul,
vezi-le durerea și numai așa vei înțelege mai bine.
Ei n-au fugit din țară decât cu trupul. Ei au luat România
în sufletul lor ca pe o povară sfântă. Le-a fost greu, cumplit de greu, dar
n-au renunțat la ea.
Ascultă-le doina, ascultă-le limba și credința, uită-te-n
ochii lor și vezi plaiul de acasă. Uită-te la pieptul lor și-l vei vedea
ferecat cu cercuri de oțel, ca să nu plesnească de dor. Au adunat în cufărașul
lor bogăție, faimă, necazuri și bucurii, amintiri peste amintiri, dureri și
singurătăți. Așteaptă clipa când vor putea să se întoarcă iar, să-și mai vadă
pe cei dragi, casa, vâlceaua, pârâul, codrul și potecile, cerul, stelele,
iubirile și rădăcinile.
Dacă viața îi va face să plece iarăși peste zări și mări,
fii sigur, bădie, că vor lua cu ei de aici, de acasă, un pumn de țărână. Când
își vor face testamentul, nu vor uita să scrie acolo, printre cele dintâi
dispoziții, ca țărâna de acasă pe pieptul lor s-o pună, când vor coborî sub
criptă.
Dacă vei vedea toate acestea, bădie, nu vei mai fi mâhnit,
ne vei cunoaște mai bine, ne vei înțelege și, fără îndoială, ne vei iubi mai
mult.
Apropo, să nu uit! Tu mai știi ce-i dorul?
Cu bine, bădie!
*
Taina Sfintei Cununii(V). În numerele trecute ale ,,scrisorii” noastre vă prezentam
diferite aspecte privind Taina Sfintei Cununii: întemeietorul, săvârşitorul,
primitorii, efectele, condiţiile, impedimentele etc. Socotesc necesar să
mai zăbovim niţel asupra acestei Sfinte Taine atât de importante a Bisericii
noastre. În cele ce urmează mă voi referi la comportarea în biserică a mirilor
şi a celorlalţi participanţi la slujbă.
În primul rând,
cotează foarte mult ţinuta cuviincioasă a tinerilor. Nu se cuvine
să vină îmbrăcaţi în tot felul de vestimentaţii ultramoderne,
aşa cum vedem ciudăţenii de acest fel la televizor. Cel puţin în zona noastră
nu ne-am confruntat cu astfel de cazuri. În timpul slujbei, cei doi e bine să
asculte cu atenţie slujba, să repete în gând rugăciunile şi cântările ce se
rostesc, fiindcă acestea sunt pentru ei şi pentru familia ce-o întemeiază. Ar
fi trist dacă tinerii ar veni la Cununie doar pentru a face figuri frumoase în
poze!
În timpul
slujbei există superstiţia că cel care ar reuşi să-l calce pe celălalt pe
picior ar deveni şeful familiei. Nimic mai fals. Este ridicol însă, când vezi
situaţii de acest gen, ginerele şi mireasa ţopăind, căutându-şi unul altuia
picioarele pe sub rochie ca să se calce. Nu este creştineşte şi gestul frizează
însuşi bunul simţ şi arată lipsa celor şapte ani de acasă. Gestul arată însă
ceva foarte grav şi anume dorinţa celor doi de a se domina unul pe altul în
căsnicie. Am spus în repetate rânduri şi o voi spune mereu. Cel care se
căsătoreşte nu-şi ia nici stăpân, nici slugă, ci tovarăş egal de viaţă. Îşi ia
tovarăş cu care va duce crucea vieţii şi la bine şi la rău.
Eram preot la
Gruia prin 1977 şi-mi amintesc că mi-a venit o nuntă de la Poiana Gruii,
fostă Poiana Ciorii. Toată slujba a fost un circ. Socrul mare se postase în
spatele naşului. Era niţel cherchelit. Când reuşeam să stabilesc liniştea,
socrul întindea mâna pe lângă naş şi-l împungea pe ginere în fund cu un ac.
Acesta sărea ca ars şi toată lumea izbucnea în râs. De cinci sau şase ori am
fost nevoit să întrerup slujba şi să restabilesc liniştea. Ceea ce era mai
dureros era faptul că nimeni din cei participanţi nu mi-a ţinut parte. Toţi
priveau ca la spectacol ,,meciul” dintre popa şi socru! Mulţumesc lui Dumnezeu
că a fost singurul caz de genul acesta pe care l-am întâlnit până acum.
În timpul
slujbei, atunci când se citeşte Sfânta Evanghelie, participanţii la slujbă
trebuie să îngenuncheze. Nu sunt obligaţi mirii şi naşii, dar nu este permis
celorlalţi să stea pe scaune, picior peste picior, şi să asiste ca la
spectacol. Participarea lor la acea nuntă nu este numai o prezenţă fizică, ci
şi o rugăciune, pe care o alătură rugăciunii Bisericii şi rugăciunii celorlalţi
participanţi pentru noua familie ce se întemeiază.
În timpul
Sfintei Cununii, la un moment dat trebuie rostită rugăciunea Tatăl
nostru. Majoritatea tinerilor o ştiu şi o rostesc frumos, dar este dureros
când vezi oameni în toată firea, uneori trecuţi binişor de douăzeci de ani, cum
se screm să însăileze o rugăciune atât de mică. Neştiinţa lor denotă nu numai
faptul că n-au învăţat-o când trebuia, adică în primii ani de viaţă şi faptul
că nu rostesc o rugăciune, nu vor să vorbească cu Dumnezeu. În arhiva
Protoieriei Mehadia din perioada 1784-1886, între cele aprox. 1.500 de
documente pe care le-am descifrat şi le-am prelucrat, am găsit unul, în care se
vorbea de amenzi ce se aplicau tinerilor în cazul în care nu ştiau Tatăl
nostru. În circulara unui episcop de la Vârşeţ se prevedea că acel ginere
care nu ştie rugăciunea la cununia sa să fie obligat să dea drept amendă un
bou, iar mireasa aflată într-o asemenea situaţie o vacă. Frumoasă pedeapsă şi
cu siguranţă că a determinat pe toţi să înveţe rugăciunea!
O
altă problemă care apare în timpul cununiei o constituie fotografii
şi cameramanii. Din dorinţa de a surprinde totul, aceştia se vâră cu obrăznicie
peste tot, stau cu spatele la Sfântul Altar, trec pe unde nu trebuie, ba
uneori, după cum îmi spunea un preot, pretind preotului să mai repete anumite
părţi din slujbă, inclusiv punerea inelelor sau a cununiilor, fiindcă li se
defectase aparatul, când preotul săvârşise prima dată actul respectiv.
Mai
există în unele locuri obiceiul de a se arunca cu grâu şi bomboane
peste capul mirilor când înconjoară masa cununiei, crezându-se
că astfel li se urează noroc şi rodnicie în familie. Este
falsă această credinţă. Dacă cineva doreşte să arunce grâul şi bomboanele,
o poate face în afara bisericii, când se intră ori se iese pe poartă, ori chiar
în faţa bisericii, când se roteşte hora. Efectul este acelaşi, adică nici unul.
Când se aruncă grâul şi bomboanele în biserică, nuntaşii pleacă, biserica
rămâne, dar cum rămâne…!
În unele părţi
se interzice ca să intre lăutarii în curtea bisericii. În părţile noastre
lăutarii intră în curte, iar după cununie, în faţa bisericii, naşii, tinerii
căsătoriţi şi o parte din tinerii participanţi învârt de trei ori o horă
domoală, ca un ritual. Este nepotrivit să se folosească hore iuţi, cu
strigături şi chiuituri, cu sărituri şi scălâmbăieli. Este un moment solemn şi
e bine să-l respectăm ca atare. El exprimă bucuria împărtăşirii cu harul
Sfântului Duh prin Taina Sfintei Cununii.
Deşi am mai spus
şi în alt număr al ,,scrisorii”, repetăm, fiindcă poate nu s-a
observat amănuntul. În situaţia în care, Doamne fereşte, unul dintre tineri
decedează înainte de nuntă sau decedează amândoi înainte de cununie în
urma unui accident, aşa cum am aflat recent de la televizor că s-a întâmplat
prin Moldova, Taina Sfintei Cununii nu se mai poate oficia. Nu se oficiază Taina Cununiei între viu şi
mort sau între morţi. Nu se botează copil mort, nu se împărtăşeşte om mort sau
inconştient. Sfintele Taine se administrează numai celor vii. Desigur, poate fi îmbrăcată
moarta mireasă, ori mortul ginere, dar asta nu are legătură cu Taina Sfintei
Cununii. Preotul nu are voie să cunune în astfel de cazuri, iar dacă o face,
pedeapsa este caterisirea, adică scoaterea lui din preoţie.
*
Cuvinte
duhovnicești. Ni
se pare foarte potrivit un text publicat recent în revista ,,Atitudini”
sub titlul Medicamentul tristeții acum, în pragul Sfintelor Sărbători.
Iată-l:
,,Pocăința - medicamentul întristării.
Atunci când diavolul,
neobositul vrăjmaș al omului, vede că acesta se nevoiește și progresează în
cele duhovnicește, îndată se pornește cu război asupra lui, așa cum te
războiește și pe tine acum. Și văzând Dumnezeu și egoism, și judecare de
aproapele, și mândrie înlăuntrul lui, atunci îngăduie să vină și ispitele.
Urmează apoi părăsirea, căci harul dumnezeiesc îl părăsește pe om, iar sufletul
cade în întristare.
Iubitul meu, cel mai bun
medicament împotriva întristării este pocăința. Să nu zăbăvești, ci numaidecât
să cazi în genunchi, grăind așa: Doamne, greșit-am Ție, Doamne, iartă-mă, nu mă
părăsi, ajută-mi mie, nevrednicului! Și bunul Dumnezeu te va ajuta negreșit.
Puterea iubirii de
Dumnezeu.
Iubitul meu, atunci când
omul învață să-L iubească pe Dumnezeu, toată vremea vieții lui devine
rugăciune. Adică sufletul se află neîncetat în rugăciune. Pentru că tot ceea ce
face omul este să slăvească pe Dumnezeu, fie că lucrează, fie că merge, fie că mănâncă
sau se odihnește sau orice altceva ar face.
Prin rugăciune, prin
pocăință și prin Sfintele Taine omul se unește cu Dumnezeu. Și, venind harul,
omul se sfințește întreg: suflet și trup. Iubitul meu, porunca pe care ți-o dau
este să iubești din tot sufletul pe Dumnezeu. Iar când această iubire va fi
adevărată și desăvârșită, se va canaliza în inimioara ta și în iubirea pentru
aproapele, și pentru tot ceea ce a fost creat de mâinile lui Dumnezeu. Așa cum
spune și prorocul David în catisma a șaptesprezecea, la starea a doua: „Mâinile
Tale m-au făcut și m-au zidit, înțelepțește-mă și voi învăța poruncile Tale”.
Omul mândru caută
doar voia lui.
Bucuria mea, atunci când
omul se predă cu totul voii lui Dumnezeu, Însuși Dumnezeu începe să-l
călăuzească și sufletul este învățat nemijlocit de Dumnezeu.
Omul mândru nu caută voia
lui Dumnezeu, ci alege să trăiască după voia sa proprie.
Cel care s-a predat voii
Sale sfinte, nu are de suferit mult în viață, pentru că se gândește că așa a
binevoit Dumnezeu să i se întâmple pentru păcatele sale și, astfel, îndură
totul cu răbdare.
Cel ce trăiește după voia
lui Dumnezeu, acela nu se îngrijește de nimic, așa cum spune prorocul David: „Aruncă
spre Domnul grija ta și El te va hrăni”.
Lucrarea cea mai bună este
să ne predăm voii lui Dumnezeu și să îndurăm întristările cu nădejde. Căci
Dumnezeu, văzând întristările noastre, nu va îngădui niciodată ceva care să
depășească puterile noastre.
Maica Domnului - medicament al
tristeții.
Când Maica Domnului stătea
lângă Cruce, tristețea sa era necuprins de mare, pentru că Îl iubea pe Fiul ei
mai mult decât își poate cineva închipui. Și noi știm că în ciuda imensei sale
întristări, s-a lăsat pe sine în voia lui Dumnezeu și Duhul Sfânt a întărit-o
ca să poată îndura această durere.
După Înălțarea Domnului,
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a făcut pentru întreaga lume mare mângâiere
în întristări.
Domnul a trimis Duhul Sfânt
pe pământ și cei care Îl primeau simțeau raiul înlăuntrul lor.
Ai putea spune: eu de ce nu
am acest har? Pentru că nu te-ai lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu. Domnul nu
vrea moartea păcătosului, ci dăruiește harul Duhului Sfânt oricărui om se
pocăiește. El dăruiește sufletului pace, iar omul rămâne cu mintea și cu inima
la Dumnezeu.
Să-I dăm slavă lui
Dumnezeu, că ne-a dăruit pocăința, ca prin aceasta să ne mântuim toți, fără
excepție. Numai cel care nu se va pocăi, nu se va mântui. Sufletul care a
pierdut pacea, trebuie să se pocăiască și Dumnezeu îl va ierta negreșit”.
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit
câteva ajutoare, astfel: Doamna Drăgan
Liliana-Ioana din București și Doamna
Felicia Sârbu din Turda(CJ): câte 300
lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg(Germania): 245 lei; Domnul Mucioniu Dumitru
din Tr. Severin, Domnișoara
Bordeiașu Ecaterina din București, Domnul
Dan Alexoae din Tr. Severin și Doamna
Farm. Nicoleta Golea din Tr. Severin: 200
lei; Familia Mureș din Tr. Severin, Familia
Preda din Tr. Severin, Doamna
Caragea Veronica din Tr. Severin : câte
100 lei; Domnul Sârbu Marian din
Tr. Severin și Doamna Ilinca Luminița din
Tr. Severin: câte 50 lei;
Doamna Ciurel Uga din Malovăț a dat 100 lei pentru sinistrați.
Le mulțumim
cordial tuturor. Dumnezeu să le ajute!
*
În ziua de 5
noiembrie am făcut o vizită la Azilul de bătrâni de la Ciovârnășani. Le-am
donat cu acel prilej: o ușă de termopan, construită și montată de o firmă din
Tr. Severin la comanda parohiei noastre și un cuptor electric. Ușa a costat 1.800 lei, iar cuptorul 509 lei. Un credincios care nu vrea să
i se știe numele a donat suma de 2.300
lei, reprezentând costul bunurilor donate.
În ziua de 20
noiembrie am făcut o vizită la Azilul de bătrâni de la Ilovăț. Am donat acolo
40 perechi galoși și 15 fețe de masă, așa cum ne-a solicitat conducerea acelei
instituții. Toate au costat 980 lei, sumă
pe care a donat-o un enoriaș, care nu vrea să i se știe numele.
*
Publicații. În această perioadă am reușit
să publicăm câteva materiale, astfel: Taina
Sfintei Cununii, în ,,Națiunea”, București, 26 sept. 2-024,
ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/ category/religiespiritualitate);
,,Scrisoare pastorală” – 530, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2 dec. 2024, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare, 5 dec. 2024, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
,,Scrisoare pastorală” – 528, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 3 nov.
2024, ediție și on-line (https://www.
observatorul.com); Pe nimeni nu mai
interesează drama satului de azi…., în ,,Națiunea”, București, 5 nov. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor/);
Un om printre oameni, în ,,Națiunea”, București, 12 nov. 2024,
ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.
ro/category/firea-romanilor); ,,Scrisoare pastorală” – 529, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 22 nov. 2024, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); ,,Scrisoare
către Eminescu(X)” –în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1257(5 dec.), p.
12(continuare din numărul precedent); File
de jurnal – 23 dec. 1981, în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1258(12 dec.), p. 12;
Parohia noastră
a republicat în această perioadă cartea Pr. D. Bălașa, Marele atentat papal… și a Pr. Simion Desrobitu, Omul, chipul lui Dumnezeu.
*
Parohia noastră a publicat cartea
preotului Dvs., Monografia satului
Bârda-Mehedinți. Contribuții(590 pag.). Cartea a fost achitată de Primăria
Malovăț și o vom dona celor ce vor vrea
s-o ia din parohia noastră.
Cu ajutorul
lui Dumnezeu am reușit să dăm la lumină rodul unor îndelungate căutări începute
încă din anii când eram elev la seminar. Mereu am avut senzația că n-am
cercetat totul, că n-am găsit tot ceea ce ar fi fost necesar pentru întocmirea
unei monografii complete. Ar fi fost păcat însă ca să rămână nevalorificate atâtea
materiale adunate de-a lungul anilor. Ceea ce am realizat în această carte nu
este o abordare exhaustivă a temei, ci doar un început de cercetare în diverse
domenii ale activității umane.
Cartea
cuprinde istoricul satului, prezentarea și analiza multor elemente de folclor,
mitologie și etnografie, datini, obiceiuri, cântece populare, alături de
istoria unor instituții locale, precum școala, primăria și, mai ales, biserica.
Materialele se bazează pe cercetări în arhive, biblioteci și pe teren, dar și pe
file de jurnal. Regăsim aici oameni care
demult sunt oale și ulcele, care ne-au împărtășit din prea plinul sufletului și
memoriei lor. La sfârșitul fiecărui capitol sunt inserate povestiri locale
referitoare la tema capitolului respectiv, Sunt cuprinse apoi mai multe
biografii ale unor fii reprezentativi ai satului, care s-au remarcat de-a
lungul vremii. Întâlnim aici fotografii în care fii ai satului sunt surprinși
alături de șefi de state și prim-miniștri și multe altele.
Cartea
este un omagiu pe care autorul îl aduce
tuturor locuitorilor satului Bârda din toate timpurile, care au reușit, în
ciuda greutăților și necazurilor, să supraviețuiască și să realizeze ceva în
viață. Cartea devine astfel și un argument menit să convingă pe toți cei care
s-ar mai îndoi, că satul, - ca formă de organizare civică -, a reprezentat creuzetul în care s-au șlefuit oameni,
caractere, eroi și cărturari. În această vreme în care satul românesc,
indiferent cum s-ar numi și unde ar fi situat, este în pericol de dispariție,
cartea de față este un document și un argument incontestabil, că satul trebuie
să supraviețuiască în istoria românească.
Să dea Dumnezeu!
*
Zâmbete. ☺,,- Câți ani ați stat la
ultimul loc de muncă?” ,,- 20!” ,,- Și de ce ați plecat?” ,,- M-au grațiat!” ☺Un cizmar fără ghete nu-i totuna cu o
croitoreasă fără fustă! ☺Nevastă-mea se simte ca o zeiţă la
volan. Ea conduce, eu... mă rog!! ☺Soția
îl încurajează pe soț să se apuce de-o treabă: ,,Gândește-te, dragă, câți
proști au reușit! Sigur vei reuși și tu! ☺ Când pierzi cheile, mereu se găsește
câte unul să te întrebe: ,,- Dar unde le-ai pierdut?” ☺,, - De ce nu răspunzi
la telefon?” ,,- Am mâncat usturoi!” ☺
,,- Să trăiți, Domnule Doctor! Ce mai faceți?” ,,- Îmi omor timpul!” ,,- Păi,
ce, nu mai aveți pacienți?” ☺Când femeia
tace, să n-o întrerupi! ☺Zâmbește azi,
că mâine poate fi mai rău! ☺ După ce şi-a scrântit piciorul, la 65 de ani,
Grigore Moisil a afirmat: - „Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap,
nu la picior.” ☺Dacă eşti deştept, poţi
s–o faci pe prostul, însă invers, nu
☺Atenție! Înainte de a da drumul gurii, verificați dacă și creierul a
fost conectat!
*
Excursii-Pelerinaje. În ziua de joi, 5 Decembrie, Parohia Malovăț a organizat
o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg.
Jiu- Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea
Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Caransebeș-Mănăstirea
Teiuș-Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Au participat
54 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Cocorova și Colibași. Totul a
decurs în ordine.
După Sf. Ioan
vom mai discuta despre excursii!
*
Lucrări la Bârda. Lucrările la drumul din Bârda au
înaintat destul de bine. S-a terminat lucrarea de asfaltare a drumului. Cred că
lucrările de aducțiune a apei și șanțurile se vor face la primăvară. Până acum
s-a făcut o lucrare de nota zece.
*
Program. În cursul lunii Ianuarie avem următorul program de
slujbe: 1 Ian.(pomeniri la ora 8, la Bârda; slujbă la Malovăț); 2, 3,
4 Ian.(colindul cu Botezul în Malovăț); 5 Ian.(colindul cu Botezul
în Bârda); 6 Ian.(sfințirea apei la Bârda, la ora 8; sfințirea apei la
Malovăț, la ora 10); 7 Ian.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora
12.30); 11 Ian.(Malovăț-Bârda); 12 Ian.(Malovăț); 16 Ian.(pomeniri
la Bârda și Malovăț); 17 Ian.(pomeniri la Bârda și Malovăț); 18 Ian.(Malovăț-Bârda);
19 Ian.(Bârda); 25 Ian.(pomeniri Bârda și Malovăț); 26 Ian.(Malovăț);
30 Ian.(pomeniri dimineața la ora 8, la Bârda; slujbă la Malovăț). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sfintele Sărbători cu sănătate, pace și bucurii să
vă dea Dumnezeu!
La mulți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu