IVAN
CHRISTYAKOV SI ORORILE COMUNISMULUI
Decembrie
19, 2024
NOTA: Repostam un articol din 2017. Luna decembrie e
luna in care e necesar sa ne reamintim de ororile comunismului. Sa nu uitma
trecutul trist al Romaniei asa cum nu trebuie sa uitam nici trecutul ei
glorios. Pe primul nu trebuie sa-l uitam iar pe al doilea trebuie sa-l repetam.
***
ROMANIA
PRETUIESTE-TI LIBERTATEA!
Anual, de Ziua Romaniei, amintim Romaniei si cetatenilor ei sa-si pretuiasca libertatea.
Romanii au fost deprivati de libertate in marea majoritate a istoriei lor si
si-au dobindit-o din nou, cu vietile a mii de oameni inocenti, doar in
decembrie 1989. Libertatea e o valoare fundamentala pe care o pretuim si
promovam. E bine sa nu uitam de ce ne-a scapat Dumnezeu si cum a fost viata sub
comunism cind nu aveam libertate. Pledoaria de astazi o facem din perspectiva memoriilor
recent publicate ale unei garzi de la un gulag stalinist al anilor 30.
Ivan
Christyakov
Gulagurile staliniste nu erau doar pentru oamenii
suspectati ori gasiti vinovati de crime politice ori crime impotriva sistemului
comunist ci si pentru familiile lor. In ianuarie 1938 Stalin a deschis Lagarul
Akmolinsk cunoscut sub acronimul de „Algeria”, pentru sotiile
"tradatorilor patriei" si ale copiilor lor. Alti copii au fost luati
de la parintii intemnitati si crescuti in orfelinate, devenind in timp, la fel
ca in Romania comunista, membri loiali ai politiei secrete sovietice. Iar altii
au ajuns copii ai strazii in Leningrad, Moscova si in alte mari orase
sovietice. Acesta e unul din lucrurile mai putin cunoscute care le invatam din
prefata cartii lui Ivan Christyakov, intitulata post-mortem de catre
cercetatorii rusi ai crimelor staliniste, Jurnalul unei garzi de gulag, si
publicata anul acesta in engleza cu titlul The Diary of a Gulag Prison Guard. E
o carte fascinanta care merita citita de toti romanii preocupati ori interesati
sa cunoasca crimele comuniste, cu toate ca, din fericire, carti si memorii ale
detinutilor din gulagurile comuniste din Romania sunt si ele publicate. Ce face
cartea lui Christyakov diferita, insa, este perspectiva unica din care e
scrisa. Majoritatea cartilor privind gulagurile comuniste au fost scrise de
detinuti, dar memoriile lui Christyakov apartin unei garzi.
Cartea e interesanta si pentru ca e scrisa de un om in
teorie liber, dar care isi da seama pe parcursul experientelor lui ca de fapt
si el e un detinut, dar al unui sistem politic in care fiecare cetatean e
privit cu suspiciune de autoritati si ca un potential inamic al statului
(„enemy of the state”). Un dusman al statului care peste noapte poate fi
arestat devenind si el unul dintre detinutii lagarului. Cartea reda observatii
numeroase, inedite, detaliate si interesante privind detinutii, dar la fel de
fascinante sunt si informatiile pe care le da despre sistemul politic din
Uniunea Sovietica si autoritatile sovietice care administrau uriasul sistem de
inchisori politice din vremea lui Stalin. Jurnalul lui Christyakov nu il
mentioneaza pe Stalin de fel, dar il aminteste pe Hitler, un subiect discret de
discutii intre gardieni si ofiteri. Christyakov insa a cunoscut sovietici bine
cunoscuti si noua din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial. L-a cunoscut
pe Generalul Voroshilov care e creditat cu invingerea Germaniei naziste, si pe
Kalashnikov, sovieticul care a dat lumii faimoasa arma care ii poarta numele.
Ocazional Voroshilov trecea prin localitatea in care muncea Christyakov in drum
spre Orientul Indepartat unde armata sovietica purta lupte impotriva
invadatorilor japonezi si a banditilor chinezi.
O
persoana misterioasa
Nu stim multe despre Christyakov. Deducem din jurnalul
lui ca nu era casatorit si nici nu avea copii. Nu scrie nimic despre familia
lui, parinti, frati ori surori, nici nu stim daca avea simtaminte religioase.
In anii dupa Revolutia Bolsevica a luptat in armata sovietica pe vremea
razboiului civil iar apoi a locuit la Moscova. Era pasionat de arta, vanatoare,
si colora cu acuarele. Ii placea matematica si, in general, subiectele
stiintifice. Era un om educat dar nu stim unde a invatat ori ce. In timpul liber
scria. Printre manuscrisele lui se afla si citeva povesti de vanatoare din
timpul verii prin preajma Moscovei pe la inceputul anilor 30. Pe vremea cind
isi scria memoriile era trecut, scire el, de jumatatea vietii, ceea ce da de
inteles ca avea intre 35 si 40 de ani cel mult. A fost garda de gulag un an, in
1935 si 1936. Inceteaza brusc sa mai scrie pe 17 octombrie 1936. Conform
arhivelor sovietice in 1937 Christyakov era in inchisoare, probabil impreuna cu
ceilalti 1,5 milioane de functionari de stat si partid pe care Stalin i-a
arestat in anii 1936-1937 sa-si consolideze puterea si sa-si elimine opozitia.
In 1938 Christyakov a fost eliberat din inchisoare, dar numele lui apare din
nou, si pentru ultima data in arhive, in 1941 cind a fost ucis pe front in Tula
in primele luni ale razboiului cu Germania nazista.
Alte detalii despre acest om misterios nu sunt
cunoscute. Si-a asternut memoriile in doua caiete cu spirala care au
supravietuit si ele in chip misterios. Nimeni nu stie cum ori cine le-a
pastrat. Dupa prabusirea comunismului in Rusia au fost fondate mai multe
organizatii neguvernamentale si institutii pentru inventarierea si pastrarea
memoriilor crimelor comuniste. Cetatenii au donat sute de mii de articole,
manuscrise, scrisori, poze si alte obiecte similare dintre care unele au fost
publicate, printre ele si manuscrisele lui Christyakov. In vara lui 1936 sotia
unui comisar din gulagul lui Christyakov l-a observat scriind. Comisarii l-au
interogat dar Chrystiakov a continuat sa scrie. Ultima pagina din jurnal are
data de octombrie 17, 1936, zi in care consemnarile inceteaza brusc. Se
presupune ca Chrystiakov a fost arestat a doua zi, tinut in inchisoare pina in
1938 iar apoi trimis pe front in 1941 unde moare ucis de gloante.
Calea
ferata Baikal - Amur
In 1932 Partidul Comunist Sovietic a dat ordin pentru
construirea unei cai ferate imense intre Lacul Baikal si Amur, riul care separa
Rusia Sovietica de China. Obiectul era strategic. In anii aceia Japonia isi
extindea sfera de influenta in Orientul Indepartat ocupind deja, in 1931-1932,
Manchuria. Rusia nu avea infrastrucura necesara pentru a transporta trupe si
munitii in cazul unui atac japonez iar comunistii sovietici au emis un ordin ca
in trei ani si jumatate calea ferata sa fie terminata. Pentru munca au folosit
intemnitatii, numiti zek de catre autor, adica "puscariasi" ori
"tilhari". Intemnitatii fusesera arestati si condamnati pntru crime
impotriva Uniunii Sovietice , a statului ori a comunismului. La inceputul
anilor 30 Stalin a dat un cod penal special pentru persoanele acuzate de crime
impotriva comunismului si a instituit tribunale speciale, numite
"Tribunale revolutionare" care aveau ca scop principal judecarea si
condamnarea la ani de munca fortata a persoanelor acuzate de crime impotriva
comunismului. Acuzatii si intemnitatii erau atit barbati cit si femei. Crimele
erau furt din proprietatea publica, prostitutie, sabotaj, critica la adresa
organelor, etc.
Constructia caii ferate a fost pusa sub autoritatea
directa a serviciilor secrete. In toamna lui
1935 cind Christyakov isi incepe postul de garda lagarul avea 170.000 de
detinuti. Numarul lor a crescut in anii urmatori ajungind la peste 200.000 in
mai 1938, an in care gulagurile sovietice aveau peste 1,8 milioane de detinuti.
Cei 200.000 de detinuti care lucrau la calea ferata erau raspinditi pe o
distanta de peste 2000 de kilometri. Erau organizati in brigazi de munca,
numite "falangi" ("phalanx") in carte, fiecare brigada
avind intre 250 si 300 de detinuti. Slujba lui Christyakov era supravegherea
unei brigazi. Detinutii erau numiti "soldati ai cailor ferate".
Conditiile in care munceau erau extrem de ostile. Christyakov scrie ca din
noiembrie pina in martie-aprilie pamintul era inghetat, gulagul lui aflinduse
undeva intre paralela 48 si 49, cam unde se afla Cernautiul. In conditii
normale se putea munci doar 100 de zile din an, dar detinutii erau fortati sa
munceasca tot anul, intre 16 si 18 ore pe zi. Multi mureau de frig,
malnutritie, malarie, reumatism, accidente de munca, raceala, tuberculoza.
Odata cu inceputul razboiului cu Germania in 1941
constructia caii ferate a fost sistata. Rusia sovietica era epuizata si nu mai
avea resursele pentru a continua. Constructia a fost inceputa din nou in anii
70 sub Brejnev, dar cu muncitori platiti, calea ferata fiind terminata spre
sfarsitul anilor 80 sub Gorbacev. In final, ea a ajuns la 4.463 de kilometri.
Detalii
crunte
In marea lor majoritate, detaliile si evenimentele din
jurnalul lui Christyakov sunt crunte si inumane. Ele incep pe 9 octombrie 1935
cind Christyakov isi incepe munca la lagarul din Svobodny. Isi zugraveste
colegii de munca, care deja lucrau acolo de mai multi ani, asemenea unor oameni
salbateci, lipsiti de maniere, mereu incaierati, beti, nespalati, nebarberiti,
lipsiti de igiena, vulgari, injuraturi. Dormeau intr-un dormitor comun in care
era mereu galagie si era imposibil sa dormi. Se fuma intr-una, oamenii se
incaierau, iar hainele le erau nespalate. Detinutii se rafuiau si ei, garzile
cautind sa-i desparta. In putinul timp liber pe care il aveau garzile jucau
biliard.
Des, detinutii evadau, uneori in grupuri mari de 10-15
persoane. Era datoria lui Christyakov sa-i afle. Uneori ii afla uneori nu. Nu
se permitea impuscarea evadatilor pentru ca statul sovietic avea nevoie de
munca lor. Uneori Christyakov era pe drum zile si nopti in sir cautind
evadatii. Uneori ii afla la zeci de kilometri de lagar, ascunsi in stoguri de
fan, prin mlastini, in surele taranilor, iar pe unii morti. Pe unii ii afla
injunghiati si abandonati pe cimp, probabil in urma incaierarilor dintre puscariasi,
iar pe altii, in timpul iernii, inghetati ori sfasiati de animale. Mergea dupa
ei pe jos ori pe un cal, pe care o numea "gloaba" pentru ca abia se
misca. Uneori mergea sa afle evadatii cu inca un coleg sau doi. Pe drum cautau
si vanat. Mincarea in gulag era proasta si putina, fiind limitata la paine,
bors, cartofi si din cind in cind ceva carne. Trecind prin sate cumparau carne
si lapte de la tarani, dar mancarea favorita era piinea si smintina. Nu au
reusit sa vaneze nimic. Pe ici si colo vedeau capre salbatice dar ele fugeau
inainte ca garzile sa le poata ochi. Prin satele pe unde ajungea, Christyakov
dormea din cind in cind si in casele oamenilor, pe care le descrie ca fiind
simple si sarace. Ici si colo vedea icoane si Biblii in casele oamenilor, fiind
surprins ca inca nu fusesera confiscate de comunisti. Interesante sunt si
detaliile pe care le da despre bordeiele taranilor chinezi si satrele de
tzigani peste care da din loc in loc. Ici si colo, dadea peste cabane de
vanatoare ori pescuit ale bastinasilor siberieni care pe timpul iernii erau
abandonate. Marsurile dupa evadati erau lungi, uneori de chiar 40 de kilometri,
pe care ii facea pe jos.
Vremea era in permanenta rea si friguroasa. Inca din
octombrie incepea sa inghete iar prin ianuarie temperatura ajungea pina la
minus 45 de grade. Prin martie-aprilie zapada incepea sa se topeasca si devenea
noroi. In mai si iunie, ploua noroiul luind loc zapezii. In iulie si august era
cald iar la inceputul lui septembrie incepea toamna si racoarea cind oamenii
incepeau iarasi sa fie deprimati. Ploile de toamna erau marunte si
interminabile iar detinutii lucrau in ploaie,
ninsoare si noroi. Dormitoarele nu erau incalzite. Detinutii furau
lemnul alocat pentru tronsoane ca sa
incalzeasca dormitoarele. La fel si garzile. Sobele erau primitive, iar garzile
stateau la rind sa ajunga linga soba. Soba incalzea o parte a trupului dar
cealalta raminea rece. Peretii dormitoarelor erau gauriti si frigul intra
inlauntru. Garzile dormeau imbracate si se acopereau cu mai multe paturi. Dar
si asa le era frig. Vara se spalau o data pe saptamina iar iarna o data pe
luna. Nu era apa calda. Hainele le spalau rar pentru ca nu aveau sapun ori apa
calda. Nici unde sa le usuce. Paltoanele erau rupte, apoi carpite iar apoi din
nou rupte si lasate asa. Paltoanele noi nu mai ajungeau cu toate ca Moscova le
promitea. Cizmele se rupeau dar cizme noi nu erau. Picioarele garzilor erau
mereu ude si toti se temeau de reumatism si raceala.
Saptaminal garzile participau la ore de educatie
politica. Christyakov, fiind mai educat ca ceilalti, era pus sa tina orele de
educatie politica. O face fara, scrie el, sa creada in ce zice. Garzile nu erau
interesate nici ele, dar nici nu comentau de teama sa nu fie arestati. Din cind
in cind Christyakov tine si ore de ateism, explicind garzilor teoriile
stiintifice despre aparitia vietii si a universului.
De la o vreme Christyakov cade in depresie. Mediul il
deprimeaza. Atit cel uman cit si natura. I s-a spus ca dupa un an va fi lasat
la vatra. Din vara lui 1936 asteapta semnale din partea oficialitatilor ca se
apropie de demobilizare. Dar asteptarea lui e zadarnica. In vara lui 1936
primeste de la Minister din Moscova un pachet si intra in panica. Pachetul are
mere, portocale si 250 de ruble. Ce sa insemne asta se intreaba el? Nu doarme
de neliniste. Pachetul, isi zice el, inseamna ca cineva il urmareste, crezind
ca face treaba buna, ceea ce pentru el e un semnal nu tocmai bun. Inseamna ca
va fi tinut in post mai mult de un an. Se gandeste sa faca o crima, sa fie dat
in instanta si condamnat de un tribunal revolutionar la citiva ani de puscarie.
Asa, isi zice el, cel putin stii ca dupa dupa citiva ani vei fi om liber.
E curios ca, in timp ce el aminteste sarbatorile
comuniste, cum ar fi 1 mai si 25 octombrie, Christiakov nu mentioneaza de fel
Craciunul, Pastele ori vreo sarbatoare crestina.
AFR va recomanda o recenzie in engleza a cartii lui
Christyakov:
https://www.spectator.co.uk/2017/05/my-life-in-a-gulag-the-horror-of-stalins-prison-camps/
ARTICOLUL
16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si
femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia,
au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie
elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din
partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile.
Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi.
Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu