Vasile
Mizdrea - „Hotarul singurătății”
Liliana
Popa, Istoric de artă
11
Decembrie 2024
Lumina pe care Vasile Mizdrea a ales-o pentru a
povesti întâmplări din veacul trecut lăsând să inunde gândirea cititorului este
o analiză a evenimentelor „cheie” din activitatea sa de la granița celor văzute
și nevăzute, scrise în cheie proprie.
Perifrazele abundă, descrierile fiind solipsisme pline
de savoare „pădurea, ca o fantomă ce dormita sub zăpadă, crengile trosnind în
bătaia vântului geros, zăpada sticloasă”, realizând imagini plastice pentru
ochiul cititorului. Comparații lirice, ale iubitorului de frumos, apar firesc,
eufemisme, perifraze, metafore, pe alocuri devenind o proză poetizată.
Centrul de greutate al romanului îl constituie însă
Codruț, câinele companiei, un câine inteligent, dresat, ascultător, capabil să
prindă răufăcători dar și să tragă la sanie, dar mai ales să se atașeze de
oamenii din jur. Blana câinelui, cenușie spre negru, cu o nuanță roșiatică,
„care în lumina lunii apărea și dispărea”, precum o iluzie optică, iată o
descriere a câinelui a cărui origine era din Franța, câini folosiți la munci și
de către călugării scoțieni.
Curajul și iscusința lui Codruț sânt descrise
amănunțit de către scriitor când acesta reușește să prindă o vulpe într-un
„hățiș de cătină albă amestecată cu un mărăciniș de nepătruns”. Soldatul
Emurla, prietenul și cel care avea mereu grijă de Codruț, afirmă: „avea un fel blând de a ține capul lui Codruț
în brațe și de a-și rezema fruntea de cea a câinelui”.
Codruț părea că le zâmbește când era fericit și părea
că le vorbeșe cu sclipirile ochilor sau cu sunetele ieșite din gâtlejul lui:
„Doamne, doar glas de om îi lipsește”, exclama Emurla. Codruț, un câine lup viguros, deștept și
puternic, neîntrecut la prinderea infractorilor de contrabandă de prin Canaraua
Muierilor, înspre Turcia, îndeplinea din instinct nu doar datorită comenzilor
știind bine ce are de făcut.
Câinele și grănicerul plecați într-o călătorie cu
sania sunt o poveste separată și aproape incredibilă, dar meritul aparține
romancierului Vasile Mizdrea, pentru că scriitorul hotărăște cât este realitate
și cât ficțiune, retina ochiului lăsată atât cât creatorul horărăște.
Călătoria devine captivantă, Codruț fiind nevoit să se
lupte cu lupii în plină câmpie, singur.
Un moment de mare intensitate emoțională îl constituie
apropierea lui Emurla de câinele rănit la picior pe care îl oblojește cu
batista, strângând laba cu șiretul bocancului, tăiat cu baioneta. Dar nu doar
atât ci momentul în care el, soldatul trage singur sania, protejând câinele
viteaz.
Virtutea, piatră de încercare în discordanță cu
principiul autoconservării, cum o
numește autorul, devine pretex pentru roman prin ofițerul Andrei, cel care în
anii 90, după evenimentele din decembrie 1989, cere repartiție la un pichet din
Dobrogea, la graniță cu Bulgaria. Și firul narativ curge mai departe, ca într-o
curbură a spațiului dar și a timpului ca într-o teorie a relativității,
scriitorul fiind fascinat de natura umană, modelând realitatea.
Vasile Mizdrea are multiple valențe ca scritor - poet,
prozator și chiar poeme cu turnură eseistică și religioasă. Ofițer superior cu
grad de colonel, autorul pune în mișcare
o amplă orchestrație sufletească și narativă, interferând datele autobiografice
cu cele ale ficțiunii.
Romanul „Hotarul singurătății” este unul clasic,
realist, scris la persoana întâi, scriitorul finnd omniprezent. Romanul
„Hotarul singurătății” e o povestire scrisă cu o mare bucurie amestecată cu
tristeți, cu sfială, cu smerenie și crediná în om, omul care răzbește chiar
într-o societate distopică. Și chiar dacă există un ermetism al expresiei în
dialoguri , romanul are esență, consistență, mesaj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu