IOAN MICLĂU-GEPIANU - ÎNTRE LUPII DACIEI

 

ÎNTRE LUPII DACIEI

IOAN MICLĂU-GEPIANU

6 Ian.2025

 

Între lupii Daciei știu că mă făcusem om. ...Și erau vremurile acelea, îmi amintesc bine, când munții cei tineri, pe spinarea cărora aveau să crească pădurile, erau încă în clocot în burta Terrei. Știu ce zic, -și nu pentru că doar citim azi în istoria scrisă despre acea istorie nescrisă -, ci prin faptul că eram de față cu haita mea de lupi. Și nu-i totuna când vezi cu ochii, sau numai auzi cu urechile, fiindcă auzim multe în lume de care te poți și îndoi că sunt și adevărate. Dar, în cazul de față, nu văd ce ar câștiga cineva să se îndoiască de vorba mea, că dacul a fost un lup.

Cinstiți să fim, la alte popoare oamenii susțin că se trag din elefanți, șoimi, tigrii, lei, maimuțe. Sunt eu greșit? Ba încă să se fi auzit ce urlete scoteam când ne răzbea foamea. A ne sfâșia între noi, chiar lupi fiind toți, nu era ceva neobișnuit.

Cum am simțit eu însă transformarea asta din lup în om, a fost o metamorfoză ceva mai inteligentă, nu numai chiar după vechiul basm, a te da de trei ori peste cap și te vedeai om în două picioare. Nuu, timpul nici nu-l măsuram în acea vreme, așa că zburaseră câteva milenii până a simții eu, că sub labele mele de lup crapă coaja Terrei, și noii munți începură să-și arate limbile de foc. Te ardea, nu altceva. Am rupt-o la fugă peste brazde și dâmburi, peste văi și pripoane, rotindu-ne, urlând și rupându-ne unii pe alții cu colții, dar mai ales cu ghearele.

Lup sau om, de fapt tot ființe sunt, iar setea și foamea trec deopotrivă prin fiecare și asta încă de pe vremea protozoarelor formară o lege, pe care nimenea nu o poate schimba nici până în ziua de azi, dar nici viitorul nu va încerca nici a visa măcar să o schimbe.

Ce-i drept, e unica necesitate ce a rămas intactă, așa cum o zămislise Ziditorul vieții.

Ceea ce mi se părea mie însă un mare secret, deși încă eram un lup, era un fel de a gândi, a mirosi spre un adevăr greu de controlat și de stăpânit deocamdată și spre care priveam în mintea mea, istoricește vorbind, fiindcă stăpâneam noi, Lupii, spațiile carpato-euxine. Dar trebuie încă să mai curgă timp, ghețurile topite la Nord să se retragă spre Pontul Euxin, ca să-mi pot croi în sfârșit, drum spre Sarmisa. Aici la Sarmisa, era visul meu, deoarece pădurile vechi azi, tocmai creșteau înalte și frumoase.

Simțeam că exist, respiram, îmi pipăiam labele păroase de lup, numai între urechi, desigur foarte curios, simțeam un impuls și sens căutărilor în spațiu. Privind la cerul înstelat al nopții sau la la lumina soarelui din zi.

La Sarmisa văltoarea căldurilor se răcise, desimea pădurilor asigura liniștea trecerii mele în starea de om.

Și lupul din mine se făcu dac!

A mă transforma din nou în lup, e un secret ce nu-l divulg, Depinde de acea lege neschimbată, de care aminteam.

Ce nu trebuie oricum uitat, e adevărul că daco-român înseamnă o comunitate infinită, indiferent de transformările prin care trece, transumanța lui, însemna o continuitate infinită și de progres.

”Dacologia este deci, istoria străveche a României, în continuă descoperire” și, ceva în plus, tema versului meu așezat sub titlul:

”DE-UN MILION DE ANI LA FELIX FLOAREA ”DREȚE”.

 

*

 

DE-UN MILION DE ANI LA FELIX, FLOAREA ”DREȚE”

 

~*~

Perlă floristică,

Relict terțiar,

Istoric însemn

Din Cuaternar!

Nufărul termal Lotus-Nymphaea,

E semnul de-nceput al ginților umane,

Trezirea Europei din somnuri diafane!

Un semn al încălzirii apelor de Nord

Și-al nordicelor ghețuri porniri să se dezghețe,

De-atunci prinsa viață la Felix, floarea ”Drețe! 18

Iar Nympha se-nsoți,

Cu-al vremii călător -

Melcul Melanopsis,

Ce poartă al Dreței dor!

Și veșnic împreună țin dulcea lor poveste,

Căci ei trăiau și-n vremea când omul se năștea,

Iar Pleistocenu-n aburi o ”Pețea”19 făurea,

Drept o cerească zestre ce trebuie s-o iubim!

Azi, când omul a ajuns celebritate,

Are o-ndatorire sfântă pentru Nufăr, al său frate!

 

~*~

IOAN MICLĂU-GEPIANU

 

18- Băile Felix din Oradea au o specie de lotus, unică în Europa, numită popular ”Drețe”.

19- Un râuleț cu apă caldă ce vine dinspre Băile Felix și trece pe la marginea de nord al Oradiei. Cândva era mult mai mare.