SĂ
NU NE PLÂNGEM!
-
SF. CONSTANTIN SÂRBU -
„Multă lume este azi bolnavă”
Azi, ca și atunci, omenirea este măcinată de boli. Dar
mai există și o altă lepră, cea a păcatului, un aspect foarte urât din ființa
noastră. Iar, spre a scăpa de el, trebuie să fim cu luare aminte să se
altoiască ființa omului cu puterea lui Dumnezeu. Cum este posibil să fie
izbăvit de păcat? Iisus a zis: „Duceți-vă și vă arătați preoților!ˮ. Să facem
așa, să ne apropiem de Sfintele Taine.
Multă lume este azi bolnavă. Oamenii au însă alte
condiții, se duc la doctori, se îngrijesc. Dar de multe ori întâlnim câte un
doctor care spune: „Eu l-am îngrijit pe bolnav, dar Dumnezeu l-a vindecatˮ.
Celebrul chirurg Christiaan Barnard[1] mărturisește că se roagă înainte să
intre în operație, dar mai ales se roagă după ce pacientul a fost salvat,
mulțumind lui Dumnezeu pentru ajutor. Recunoștința este o floare rară. Este
vorba de un îndoit sentiment: față de cel care face binele, de binefăcător, și
mai ales față de Dumnezeu, Care de fapt acționează prin binefăcător (…).
Puterea nu vine de la om!
Oare, tu aduci, cu vie recunoștință, inima ta și
dăruiești gândul tău lui Dumnezeu? Sau încă mai crezi că puterea vine de la om?
Hristos i-a slujit pe toți, a mărturisit că a venit în lume nu ca să I se
slujească, ci să slujească. Și a mulțumit Tatălui pentru tot, L-a proslăvit în
clipele dramatice din Ghetsimani. Dacă ai înțelege și tu rostul bolii, al
necazului, al durerii, al suferinței, nu te-ai mai plânge!
„Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății
mele! Întru necaz m-ai desfătat!ˮ (Psalmi 4:1), spune psalmistul. Suferințele
pot deveni izvor de putere și de tărie și aici, și în veșnicie. Domnul Iisus
cum Și-a purtat cununa de spini? Te-ai gândit că prin aceasta îl învață pe om
să fie fericit? În clipele cele mai chinuitoare, Iisus este fericit pentru că
S-a supus voii Tatălui: „Facă-se voia Ta!ˮ (Matei 26:42). Ce rugăciune
puternică cuprind aceste câteva cuvinte: „Doamne, facă-se voia Ta!ˮ. Dacă ai ajunge
la această înțelegere, ar veni și recunoștința.
Bine e ca pentru toate ale tale să-ți ridici mintea și
inima și să mulțumești lui Dumnezeu. Căci gândurile și inima ta sunt mult mai
de preț înaintea lui Dumnezeu decât sângele țapilor și al caprelor.
[1] Christian Neethling Bernard
(1922-2001) chirurg sud african, autor, în 1967, al primului transplant de
inimă din istoria medicinei.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 89,
dedicată Sf. Constantin Sârbu
DRAGOSTEA
NEMASURATA
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
Cât ne esti de aproape în zilele de boala; Tu Însuti
vii sa-i cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuti Te apleci asupra patului de
suferinta si inima atunci se face cu Tine dimpreuna-graitoare. Tu sufletul ni-l
luminezi cu pace în vremea grelelor mâhniri si suferinte, Tu ne trimiti
neasteptata ajutorare. Tu esti Acela ce ne linisteste, Tu – dragostea care ne
cearca si ne mântuieste, Tie cântare Îti aducem: Aliluia!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate†, p. 131-132
NISIPUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Vicleanul diavol cauta sa ne împrastie rugaciunea cum ai împrastia o mâna de
nisip, dupa cum si cuvântul ei l-ar dori sa fie tot ca nisipul, neînchegat,
fara vlaga, adica lipsit de vapaia inimii. De asemenea, rugaciunea poate fi ca
o casa construita pe nisip sau ca o casa construita pe stânca. Construiesc pe
nisip cei ce se roaga fara credinta, împrastiat, cu raceala. O asemenea
rugaciune se risipeste de la sine si nu-i aduce nici un folos rugatorului. Construiesc
pe stânca cei care, atât timp cât dureaza rugaciunea, tin ochii atintiti spre
Dumnezeu, rugându-I-se asa cum s-ar ruga unei persoane vii, vorbindu-I fata
catre fata.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 14
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
RELAȚIA
BOLNĂVICIOASĂ DUHOVNIC-UCENIC
-
PR. VARNAVA IANGOS -
Singurul care mântuiește este Hristos
Omul își trăiește adeseori singurătatea ca pe un
simptom al păcatului său. Când simte că alții au profitat de el și l-au
nedreptățit, se izolează și își plânge de milă. Apoi se refugiază în Biserică
și se agață de duhovnic pentru a scăpa de singurătate.
Dacă duhovnicul răspunde și îi îndreptățește
infirmitatea și nesiguranța emoțională, va face din el o „ființă nevinovată”,
pe care o va adora și căreia i se va închina. În loc să-și întoarcă dorirea
spre chipul lui Hristos, el va nesocoti foamea și setea existențială profundă
ale sufletului său, anulând posibilitatea de a se maturiza și de a trăi relația
sa personală cu Mântuitorul Hristos.
Orice duhovnic, pedagog sau terapeut, care strivește
existența altuia, folosindu-se de imaturitatea și nevoia sa emoțională, nu este
vrednic de încredere. Cel care dorește cu adevărat să vindece pe cineva, atunci
când este necesar, nu va ezita să fie aspru cu acela, după caz, și chiar să-l
îndepărteze de el, pentru a realiza un echilibru sănătos al relației. El este
dator să-i accentueze faptul că nu el îl va mântui, oricât l-ar răsfăța.
Singurul care mântuiește este Hristos.
Nu trebuie cultivată interdependența între duhovnic și
ucenic
Omul trebuie să înțeleagă că este singur în viață.
Mântuirea este o chestiune personală. Duhovnicul trebuie să-l povățuiască cât
poate de bine, dar nu trebuie să devină deconectorul lui, piedică în formarea
lui duhovnicească. Pentru a avea o relație duhovnicească sănătoasă, nu trebuie
cultivată interdependența între duhovnic și ucenic.
De câte ori nu se ascund oamenii în spatele așa-zisei
ascultări și profită de ea ca să poată spune duhovnicului: „Ești slujitorul
meu, la dispoziția mea și oricând voi vrea, îmi vei împlini nevoia!”. O
asemenea atitudine nu se poate să fie spre vindecare sufletească și nici
îndrumare duhovnicească nu poate fi. Ea este, mai degrabă, imaturitate și lipsă
de discernământ.
Ceea ce avem nevoie mai presus de toate este să fim
educați, în așa fel încât să dobândim un cuget „bărbătos”, ca să putem răbda
șederea „față către față” cu păcatul. Tot ceea ce ne poate oferi duhovnicul
este să ne dea nădejde, nu o nădejde omenească, ci nădejdea pe care Hristos
Însuși o dă. Rolul duhovnicului este să ne îndemne: „Vino la Hristos! El te
iubește! Lasă-te în grija Lui! Nu eu sunt salvatorul tău, Hristos este
izbăvitorul tău!”.
Dependențele bolnăvicioase din relațiile sentimentale
O dependență similară bolnăvicioasă poate apărea în
orice fel de relație sentimentală. De multe ori în cupluri, bărbatul și femeia
sunt atașați unul de celălalt și interdependenți. Nu poate exista sănătate și
echilibru într-o astfel de relație. Nu poate exista dragoste adevărată. Fiecare
trebuie să stea în fața lui însuși, să-și încredințeze viața iubirii lui
Dumnezeu și să spună: „Eu și Dumnezeu suntem singuri pe lume!”.
Altfel, nu va putea sătura foamea și setea adâncă a
sufletului său, nu își va găsi odihnă. Și, în curând, va începe să caute
alternative, trădându-și partenerul.
În relațiile umane, apar conflicte complexe intense,
pentru că oamenii se idolatrizează reciproc. Se recunosc unul în celălalt și
își dau sens unul prin celălalt, nefiind conștienți de cât și ce pot aștepta
unul de la celălalt. Într-o relație echilibrată, cei doi nu se confundă, nu se
asimilează unul pe celălalt. Fiecare își păstrează unicitatea și diversitatea,
respectând unicitatea și diversitatea celuilalt.
(Extras din cartea „Fericirile, Răspunsul
dat lumii”, de Pr. Arhim. Varnava Iangos)
CONVERTIREA
UNUI MUSULMAN LA ORTODOXIE
„Mulţi
ani am fost un musulman”
Daniel,
spune-ne despre povestea ta.
Mulţi ani am fost un musulman ca şi soţia şi copiii
mei. M-am născut în Anglia, dar am călătorit mult prin ţările islamice. Ştiam
şi cultura britanică, şi cea islamică. Am trăit în Arabia Saudită unde am
studiat teologia şi am contribuit la misiunea islamică printre muncitorii
străini. Am petrecut o vreme şi în Afghanistan sub stăpânirea talibană, apoi în
Pakistan, şi în regiunea pakistaneză a Kashmirului. Am petrecut un timp şi în
Bosnia.
În anii din urmă am trăit împreună cu familia mea în
Londra, unde cu ceva vreme înainte, devenisem unul dintre reprezentanţii
islamului într-o binecunoscută organizaţie inter-religioasă, dedicată păcii. În
ultimii doi ani am fost consilierul pe probleme islamice a mitropolitului de
Canterbury.
Puterea
Noului Testament
Ce
te-a dus către Hristos?
Prima dată, când am avut dorinţa de a studia Noul
Testament în detaliu, a fost când mă aflam în faţa Kaabei, în Mecca – am trăit
o vreme acolo. Literatura creştină este strict interzisă în Arabia Saudită şi
multe situri de internet sunt blocate. Dar cu dezvoltarea comunicaţiilor
moderne, nu a fost greu pentru cei care caută Cuvântul lui Dumnezeu.
După un timp am încercat să conving un american, care
lucra în capitala Saudită, să se convertească la Islam. Când am vorbit cu el
(era creștin), a răspuns cu mult curaj şi convingere. Am fost surprins de
curajul său, fiindcă în Arabia Saudită cineva care predica creştinismul, poate
fi cu uşurinţă ucis. Conversaţiile cu Creştinii de acolo erau foarte importante
pentru mine. Fiind asociat misiunii islamice în Arabia, am întâlnit mulţi
străini, şi întotdeauna am remarcat că în majoritatea cazurilor, oamenii se
converteau la islam, nu pentru că ar fi fost dorinţa lor liberă. Ci doar pentru
a putea continua să muncească în Arabia şi pentru a obţine o scutire de taxele
impuse pe non-musulmani.
Adevărul e că salariile non-musulmanilor sunt mai mici
decât ale musulmanilor, din cauza necesităţii de a plăti o taxă specială impusă
de Mohamed. Salariile creştinilor sunt mici, şi unii se convertesc ca să mai
câştige nişte bani. Dar majoritatea celor care se întorc în ţările lor de
origine, imediat renunţă la islam.
„Ortodoxia era cea mai aproape de mine”
Am început să explorez creştinismul din ce în ce mai
mult şi, treptat, am intuit superioritatea acestuia faţă de islam. Am întâlnit
pentru prima dată Ortodoxia în Sarajevo, capitala Bosniei. Din nefericire,
preoţii din Sarajevo nu vorbeau engleză şi nu am putut exprima ce aş fi dorit.
După ce am aşteptat să treacă un grup de imami, am intrat într-o biserică sârba
şi am simţit privirea uluită a unui preot sârb, văzându-mă făcând semnul crucii
în felul ortodox şi că am făcut o metanie la pământ. Am ştiut atunci că
ortodoxia era, dintre toate confesiunile creştine, cea mai aproape de mine.
Am studiat creştinismul şi ortodoxia şi mai profund,
citind cărţi şi văzând filme, apoi am văzut filmul Ostrov. Încet, am decis să
întreb despre Botez în Biserica Ortodoxă Rusă.
Creștini în ascuns
În sfârşit auzim despre creşterea propagării
misiunilor creştine în ţări musulmane. Este ea considerabilă în aceste ţări?
Mărturisesc că mulţi sunt creştini în secret în Arabia
Saudită. De câteva ori, eu însumi am întâlnit oameni care erau creştini şi
ascundeau aceasta. Trebuie să înţelegem că în multe din aceste ţări majoritatea
musulmanilor se duc la moschee, nu datorită credinţei lor care i-ar încuraja,
ci din cauza obligaţiei şi presiunii de către lege şi obiceiuri. Vizita la
moschee devine obositoare. Musulmanii de azi sunt mai degrabă mai puţin
religioşi decât crede lumea creştină. În ţările musulmane sunt multe moschei unde
se rostesc rugăciuni de cinci ori pe zi, dar în afară de vineri nimeni nu merge
la moschee, nu veţi vedea mai mult de cinci oameni într-însele, ba mulţi nu se
duc nici vinerea.
Unii se duc în timpul Ramadanului, după care dispar cu
toţii până anul următor. Însă oamenii caută adevărul în ţările musulmane, şi
tocmai de aceea misiunile creştine vor creşte. Majoritatea promovează
creştinismul printre prieteni, ba chiar şi prin programe de televiziune sau
internet. În general mulţi musulmani se distanţează de islam şi asta e mai
vizibil în ţările vestice.
În Anglia mulţi se convertesc la Creştinism. În
biserica anglicană, musulmanii care s-au convertit sunt estimaţi la o sută de
mii de oameni. Mulţi dintre ei sunt pakistanezi. Au propriile lor biserici şi
sunt forţaţi să se ascundă din cauza pericolului represaliilor din partea
musulmanilor. Există şi arabi, şi bengalezi convertiţi, mulţi se convertesc
prin căsătoriile mixte.
Toleranța creștinilor cucerește
Recent în presă au fost cazuri despre creşterea
islamului în ţările vestice, ba chiar au afirmat că numărul musulmanilor îl va
copleşi pe cel al creştinilor. Pare ciudată afirmaţia lor că numărul
musulmanilor ar fi mai mare decât cel al capacităţii moscheilor lor! Care este
adevărul?
Tinerii au părăsit efectiv islamul, chiar dacă cu
numele se numesc musulmani. În moschei ei nu găsesc limbaj comun cu imamii din
Pakistan sau Bangladesh. Mulţi se ruşinează de islam din cauza terorismului.
Consiliile noastre inter-religioase investighează prezenţa în moschei (unde se
pot întâlni doar copii care îşi aduc părinţii, copii care odată ce cresc dispar
din practica religioasă), şi ştim bine care este adevărul, alarmant pentru
islam. Însă, a-l prezenta ca pe o forţă, avantajează unii oameni. Creştinismul
oferă o alegere liberă şi un climat de toleranţă, pe când islamul este
incapabil să treacă acest test.
Sunt mulţi musulmani care se convertesc la Creştinism
în Marea Britanie?
Pe de o parte sunt foarte mulţi, asta întâmplându-se
fără nicio publicitate. Conform majoritatea şcolilor islamice, orice apostat de
la islam ar trebui executat, chiar dacă marii imami ai moscheilor celor mai
importante din Londra spun că aceştia nu pot fi executaţi pentru apostazie de
la islam.
Totuşi, pe de altă parte, putem spune că sunt prea
puţini, pentru că mulţi musulmani abandonează pur şi simplu credinţa lor şi
devin necredincioşi. Necredinţa este o boală comună tuturor. Unii musulmani
încearcă să prezinte ateismul şi absenţa religiei ca fiind caracteristice
civilizaţiei creştine, dar musulmanii înşişi, chiar mai mult decât creştinii,
îşi pierd credinţa în lumea vestică...
(Fragment dintr-un interviu realizat de
părintele Nicholas Savtchenko, de la Biserică Adormirii din Londra, publicat și
în Revista Atitudini
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
ARBORELE
NEAMULUI OMENESC
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Neamul omenesc este maretul arbore sadit de Dumnezeu
si crescut pe pamânt, ale carui ramuri îl acopera pe tot întinsul lui.
Dumnezeu, cu neasemuita Sa întelepciune si bunatate, a altoit pe batrâna,
uscata tulpina a lui Adam cel cazut o tulpina tânara, viguroasa – pe Iisus
Hristos Domnul, din care îsi trag începutul crestinii, ca ramura a aceluiasi
arbore. În arbori aflam viata pamânteasca, vegetala. În neamul crestinesc –
viata lui Hristos, cereasca, duhovniceasca. Calitatile si potentialul spiritual
al adevaratilor crestini trebuie considerate ca fiind ale lui Hristos Însusi.
Gândul lui Hristos îl avem (cf. 1 Corinteni 2, 11), spune Apostolul despre
adevaratii crestini. În acelasi sens trebuie privite si virtutile, ca roade ale
harului lui Hristos. Crestinii care nu vietuiesc crestineste sunt ramuri uscate
pe tulpina care vine de la Hristos. Si „orice mladita care nu aduce roada întru
Mine El (Tatal) o taie si o arunca în foc” (cf. Ioan 15, 2 si 6). Pagânii sunt
o ramura nerenascuta (prin Botez), neînsufletita, ramasa pe tulpina uscata a
lui Adam. Prin credinta, vor deveni si ei un altoi pe o ramura vie sanatoasa,
pe trupul Bisericii, al lui Hristos.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 80.
ILUMINATUL
STRADAL
-
Sfantul Inochentie al Odessei -
Lumina harului nu se aseamana cu lumina întelepciunii
pamântesti care, ca lumina lampilor de strada, lumineaza în vremea noptii, dar
nu încalzeste deloc, nefiind în stare a da viata nici macar unui firicel de
iarba. Dimpotriva, unde straluceste harul lui Hristos, acolo întreaga fiinta a
omului se schimba si ajunge într-o asa stare, precum natura în vremea
primaverii. Atunci însusi omul simte ca se petrece ceva neobisnuit cu el, ca se
apropie de un fel de înnoire si regenerare.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 42
CANTAREA
DE DIMINEATA
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Laudati-L pe Domnul dimineata, fii ai Bisericii. În
toata dimineata sa Îl slavoslovim pe Cel Bun si sa ne închinam Lui, Celui ce a
rânduit luminatori spre stapânirea zilei si spre stapânirea noptii.
Valul noptii s-a ridicat, si peste faptura a stralucit
lumina lui Dumnezeu; aratarea diminetii îi desteapta pe cei ce dorm. Lumina Ta,
Doamne, sa lumineze inimile noastre.
Tu Însuti, Doamne al nostru, învata-ne sa Te
slavoslovim si pune în sufletele noastre viata, si precum ne-ai scos dintru
întuneric, tot asa izbaveste-ne si de gheena.
Dupa mila Ta, hraneste-i pe fiii Bisericii, ce s-au
lipit de Tine. Mila Ta sa ne fie aparatoare, Doamne al diminetii si al
amurgului.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 150-151
TREPTELE
DE SFINȚENIE ALE CUV. IOAN SCĂRARUL
-
SF. ILARION FELEA -
Sfântul Părinte Cuv. Ioan Scărarul
Patria lui de naștere duhovnicească era Palestina, iar
patria lui de trăire și desăvârșire duhovnicească era muntele Sinai, pe
înălțimea căruia prorocul Moise a primit de la Dumnezeu tablele cu cele zece
porunci. Sfântul Ioan, numit Scărarul, s-a născut pe la 525. Părinții i-au dat
o creștere îngrijită, iar el de copil avea înclinare spre învățătură.
Din fragedă tinerețe, de la 16 ani s-a hotărât să-și
închine viața slujirii lui Hristos și a plecat la muntele Sinai, unde o mulțime
de călugări trăiau prin mănăstiri o viață de smerenie, de ascultare, de
înfrânare și de rugăciune. Aici, fără să-și arate știința de carte, s-a făcut
ucenic smerit al unui îmbunătățit părinte duhovnicesc, cu numele Martirie, până
pe la 560, când povățuitorul său a murit.
Atunci Ioan s-a retras în liniștea sihăstriei de la
Thola, din apropierea muntelui Sinai, unde a stat 40 de ani în focul dragostei
către Dumnezeu.
Vestita carte „Scara”
Aici a scris vestita lui carte Scara, care prin
învățăturile ei înțelepte suie până la cer pe cei ce le urmează.
De aici numai sâmbăta și duminica venea, o cale lungă,
la cea mai apropiată mănăstire, ca să asculte sfânta slujbă și să se
împărtășească cu Sfintele Taine. Apoi iarăși se întorcea în singurătate. Tot
timpul și-l petrecea în citirea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți ai
Bisericii. Iar dacă întâlnea sau se abătea pe la el câte un creștin, îl sfătuia
să trăiască după poruncile Evangheliei.
În plăcerea lui de a povățui oamenii pe calea
mântuirii, unii pustnici ziceau că-și pierde vremea cu vorbiri deșarte umblând
după laude de la oameni. Atunci sfântul s-a osândit singur la tăcere și un an
de zile nu a mai rostit niciun cuvânt. Văzând că au greșit, călugării și-au
cerut cu lacrimi în ochi iertare de la el. Și pe la anul 600, toți pustnicii și
călugării de la muntele Sinai l-au ales să le fie părinte și povățuitor, adică
stareț. Slujba aceasta și-a împlinit-o ca nimeni altul, până la 30 martie 605,
când a murit în sihăstria de la Thola, având 80 de ani, dintre care 65 în
călugărie. (Unii pun viața lui între anii 579-649).
O comoară de învățături
Sfântul Ioan Scărarul a fost un mare trăitor și
părinte duhovnicesc, un mare duhovnic, un neîntrecut cunoscător și îndrumător
de suflete. De aceea Biserica l-a trecut în ceata sfinților, închinându-i ziua
de 30 martie și duminica a patra din Postul Paștilor, ca viața și învățătura
lui sfântă să fie o chemare și un îndemn pentru toți creștinii, la o trăire
după voia lui Dumnezeu.
Adânca înțelepciunea minții și a inimii acestui stareț
este cuprinsă în minunata lui carte de învățături duhovnicești, numită Scara,
de la care i-a și rămas numele de Scărarul. (Se mai numește și Ioan Scolasticul
pentru multa lui învățătură duhovnicească și Ioan Sinaitul pentru că cea mai
mare parte a vieții sale și-a trăit-o pe muntele Sinai).
În cartea aceasta, numită și Scara către Rai, în 30 de
cuvântări, Sfântul Părinte Ioan învață că de la pământ și până la cer, la
Dumnezeu, se ridică o scară din 30 de trepte, asemănătoare scării lui Iacob din
Vechiul Testament pe care se coborau și se suiau îngerii lui Dumnezeu (Fac.
28:10-17). Treptele acestei scări duhovnicești sunt treptele desăvârșirii
sufletului.
Cele 30 de trepte de sfințenie
Cea dintâi treaptă care ajută pe creștini să se ridice
de la pământ, este lepădarea de lume și de sine, renunțarea la tot ce e făptură
trecătoare. Precum ne învață și Mântuitorul: «Cine voiește să vie după Mine, să
se lepede de sine ...». Lepădarea de lucruri, de patimi și de neștiință, aduce
cu sine stăpânirea de sine și mântuirea. Iar cine a pășit pe treapta întâi, să
nu se întoarcă înapoi.
Treapta a doua este neîmpătimirea, dezlipirea fără
mâhnire și fără părere de rău de toate cele văzute. Se aseamănă cu ieșirea lui
Lot din Sodoma.
Treapta a treia e înstrăinarea de tot ce lucrează
împotriva mântuirii sufletului. Despărțirea de toate patimile „ca pe gând să-l
facă nedespărțit de Dumnezeu”. Despărțirea de patimi ne face nedespărțiți de
Dumnezeu.
Treapta a patra e sfânta și fericita ascultare de
Hristos, mormântul voinței și învierea smereniei. Adică supunerea voinței până
la moarte, voinței lui Dumnezeu. Precum copacii bătuți de vânturi își întind
rădăcinile mai în adânc, „așa și cei ce petrec în ascultare, tari și
neclătinate suflete au”.
Treapta a cincea e pocăința, întoarcerea de la păcat
la virtute, fiica nădejdii și lepădarea deznădejdii. În pocăință nimeni nu
trebuie să se deznădăjduiască, ci să-și altoiască sufletul în dragostea lui
Dumnezeu. Ea trebuie să fie îndemnul și mijlocul cel mai puternic al pocăinței.
Pe treapta pocăinței se curăță cele cinci simțuri. Și prin munca cea de voie,
de munca cea fără de voie scăpăm.
Treapta a șasea e pomenirea morții, frână contra
păcatului. Teama de moarte e semnul greșelilor nepocăite.
Treapta a șaptea e plânsul cel de bucurie
făcător. Lacrimile de pocăință spală întinăciunile sufletului.
Treapta a opta e nemânierea. Mânia e tulburarea,
aprinderea și fierberea sufletului. Pricinuiește gălbinare, slăbire, îndrăcire
și chiar moarte. Contrara mâniei este blândețea, dragostea.
Treapta a noua e oprirea de la pomenirea de rău.
Pomenirea de rău este vierme al minții, înstrăinare a dragostei și semn de
răutate.
Treapta a zecea e negrăirea de rău. Grăirea de
rău, clevetirea, este lipitoare ascunsă care suge și prăpădește sângele
dragostei.
Treapta a unsprezecea e tăcerea, înfrânarea
limbii, maica rugăciunii, cercetătoarea gândurilor. Prietenul tăcerii se
apropie de Dumnezeu și în taină cu El vorbește. Apa cu garduri se oprește, iar
limba cu înfrânare se leagă.
Treapta a douăsprezecea e oprirea
de la minciuni, căci minciunile mânjesc sufletele, risipesc evlavia și cultivă
fățărnicia.
Treapta a treisprezecea e
paza de trândăvie, că trândăvia e slăbănogirea sufletului, slăbirea voinței,
somn și căscătură. Ea se cere înlocuită cu faptele cele bune.
Treapta a paisprezecea e înfrânarea
pântecelui, prin post. Îndrăcirea, lăcomia și nesațiul pântecelui, deschide ușa
patimilor și pricinuiește căderea omului.
Treapta a cincisprezecea e curățenia, nestricăcioasa curățenie. Fugi de
locurile căderilor. Patimile și lucrurile sunt iubitoare de întoarcere. Fugi de
Egipt (locul patimilor), fără întoarcere înapoi, că Moise multe a pătimit
acolo, în lume[1]. Desfrânarea pângărește trupul, curățenia e casa lui Hristos.
Treapta a șaisprezecea e neiubirea de argint. Iubirea de argint e un tiran cu
mii de capete, rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint, în loc să se
închine la Dumnezeu, se închină la chipuri cioplite.
Treapta a șaptesprezecea e neagoniseala și negrija. Cine scapă de grija
agoniselilor, spre cer fără de materie călătorește.
Treapta a optsprezecea e nesimțirea sau moartea minții fără de Dumnezeu,
înainte de moartea trupului.
Treapta a nouăsprezecea e a sfintei atenții la
somn și la cântările de psalmi.
Treapta a douăzecea e privegherea cu trupul în rugăciuni, citiri, lucrări.
Somnul mult împietrește și orbește sufletul.
Treapta a douăzeci și una e buna îndrăzneală (bărbăția). Cine se teme de
Dumnezeu nu are temere.
Treapta a douăzeci și doua e a lepăda slava deșartă, mama mândriei și a
necredinței. „Mare lucru este a lepăda din suflet lauda oamenilor, dar mai mare
pe lauda dracilor”.
Treapta a douăzeci și
treia e a lepăda mândria cea fără de cap și cea mai din urmă sărăcie a
sufletului. Lepădarea mândriei înalță sufletul prin smerenie.
Treapta a douăzeci și patra e blândețea, contrara răutății. Lumina de dimineață
aleargă înaintea soarelui, blândețea înaintea smeritei cugetări.
Treapta a douăzeci și cincea e smerita cugetare, pierzătoarea patimilor.
Mândria din îngeri face draci, smerenia minții și a inimii din draci face
îngeri. De aceea, fie-ți chipul, umbletul, haina, casa, vorbirea și vasele din
casă semne de smerenie. Fără darul prorociei și al minunilor ne putem mântui –
nimeni nu o să ne întrebe la judecata din urmă dacă am prorocit, am vorbit în
limbi sau am făcut minuni – dar fără smerenie nu se mântuiește nimeni.
Treapta a douăzeci și șasea e deslușirea gândurilor, a patimilor și a faptelor
bune, prin știința cea neîntinată și nerătăcită, care ne duce la adevărul cel
mântuitor.
Treapta a douăzeci și șaptea e sfințita liniște a sufletului și a trupului,
domolirea năravurilor, a simțurilor și a gândurilor. Cine iubește liniștea și
pacea, închide gura.
Treapta a douăzeci și opta e rugăciunea, vorbirea, împăcarea și unirea omului
cu Dumnezeu.
Treapta a douăzeci și noua e desăvârșirea și învierea sufletului, ajungerea la
nepătimire, la hotarul înfrânării, la împlinirea virtuților, la intrarea în
cămara de nuntă a palatului ceresc.
Treapta a treizecea e legătura tuturor virtuților și a treptelor prin credință,
speranță și iubire, care deasupra tuturor arată pe Dumnezeul dragostei.
Scara și anii Mântuitorului
Acestea sunt cele treizeci de trepte ale Sfântului
Ioan Scărarul. Ele închipuie cei 30 de ani din viața ascunsă a Mântuitorului
înainte de a se boteza în Iordan. Ele ne cheamă să le urcăm cu sârguință, până
vom ajunge la starea de bărbat desăvârșit, la măsura deplinătății lui Hristos
(Efes. 4:13), la Dumnezeu, întru care este lauda, puterea și pricina
bunătăților care au fost și care vor fi întru toți vecii.
Scara Raiului e o carte plină de noime, care pot
îndrepta și pe omul dinafară și pe cel dinlăuntru. „Că precum pâinea este decât
toate celelalte bucate, mai de nevoie trupului, așa este cartea aceasta celui
ce poftește mântuirea sa, decât alte cărți pământești. Și precum luna pre
stele, așa cartea aceasta pe acelea le covârșește. Și precum decât celelalte
simțuri care sunt în om vederea este mai luminătoare, așa aceasta este mai
lucrătoare decât acelea la mântuirea omului” (Mitropolitul Veniamin al Moldovei).
Unul din cei mai mari scriitori ai Bisericii
Cu lucrarea aceasta, Sfântul Ioan Scărarul s-a ridicat
nu numai între oamenii mari ai vremii lui, cum au fost dreptcredinciosul
împărat Justinian, Sfântul Sava cel Sfințit, Sfântul Anastasie Sinaitul,
Sfântul Benedict, Sfântul Maxim Mărturisitorul și alții, dar și între cei mai
de seamă Sfinți Părinți ai Bisericii.
Pe bună dreptate s-a spus că așa după cum Sfântul Ioan
Damaschin a cuprins în scrierile lui toată învățătura de credință creștină
(dogmatică) a Bisericii, Sfântul Dionisie Areopagitul a cuprins în scrierile
lui toată învățătura tainică (mistică) a Bisericii, tot așa și Sfântul Ioan
Scărarul a cuprins în scrierile lui, Scara către Rai și Cuvânt către păstor,
toată învățătura morală duhovnicească (ascetică, aspră) a Bisericii, câtă s-a
putut scrie până în vremea lor.
Rugăciune către Sf. Ioan Scărarul
Pe temeiul acestor alese vrednicii, Icosul Mineiului
îi face următoarea bine meritată icoană de laudă:
„Cu bunătățile tale cele dumnezeiești, ca un adevărat
lăcaș lui Dumnezeu te-ai făcut pe tine, arătat înfrumusețând credința, nădejdea
și dragostea cea adevărată. Ca un lucru de aur strălucitor, ca un fără de trup
prin înfrânare învățându-te, ai descoperit legile cele dumnezeiești;
înțelegerea, bărbăția, înțelepciunea și smerenie ai câștigat, prin care te-ai
și înălțat.
Pentru acesta și luminându-te, prin rugăciunile cele
neîncetate și înfrânându-te prin vederile cele de taină, ai dobândit lăcașurile
cele cerești, îndreptătorule Ioane, părintele nostru”.
[1] Ca să nu se mai întoarcă la locul
patimilor (în Egipt), Maria Egipteanca a petrecut în pustia Iordanului 47 ani
de pocăință (în locul celor 17 ani de viață în păcate).
(Extras din cartea „Cuvântări la Viețile
Sfinților”, vol. II, de Pr. Ilarion V. Felea
COPILARIA
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Toti traim în suflet cu dorul anilor frumosi si curati
ai nevinovatei copilarii. De ce nu putem ramâne oare pentru totdeauna acolo în
tara copilariei nevinovate? De ce suntem alungati asa de repede din acea
gradina fermecata? Oare mai exista drumuri pe care sa ne putem reîntoarce în
paradisul pierdut al copilariei fericite si curate? „Daca nu veti fi ca pruncii
nu veti intra în Împaratia Cerurilor”, aud raspunsul la întrebarile înfrigurate
de mai sus. Blând si luminos, Hristos ne repeta acest lucru de doua mii de ani…
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
21
PASARELELE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
„Au nu se vând cinci pasari cu doi bani? Si nici una
dintr-însele nu este uitata înaintea lui Dumnezeu” (Luca 12, 6). M-am înduiosat
vazând în crâng un cuibusor de pasare micuta cu puisorii mici (de culoare
cenusie), vazând cu câta grija si jale piuiau barbatusul si perechea sa, iar
copilasii lor asteptau un viermisor sau o musculita din ciocul mamei. Cu
adevarat, nici pasarica cea mai mica nu e uitata înaintea lui Dumnezeu, El
poarta grija de fiecare, hraneste si creste pe fiecare, tuturor le daruieste
viata.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu –
ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 20
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu