Dan Culcer - Emigrarea evreilor din Romania postbelică:

 

Emigrarea evreilor din Romania postbelică: între presiune, interes geopolitic și mitul alungării

Dan Culcer, Franţa

06 August 2025

 

Rezumat: În istoriografia recentă s-a vehiculat adesea ideea că evreii ar fi fost „obligați” sau „alungați” din România după 1945. Prezentul studiu își propune să evalueze critic această afirmație, printr-o analiză documentară, contextuală și comparativă. Vom demonstra că emigrarea evreilor din România a fost rezultatul convergenței unor factori interni și externi: interesele strategice ale Israelului, presiunile regimului comunist român, rețelele sioniste active și acordurile diplomatice secrete. 

Nu a existat o lege de alungare a evreilor

După 1944, România a renunțat la politicile rasiale din perioada antonesciană. Niciun act normativ postbelic nu a instituit vreo formă legală de expulzare sau alungare a evreilor. Dimpotrivă, regimul comunist a încercat, în primii ani, o integrare ideologică a minorităților, inclusiv a celei evreiești, prin oferirea de funcții în aparatul de partid, în cultură și în administrație[1]. 

Emigrarea, rezultatul presiunilor indirecte și al negocierilor secrete

Începând cu sfârșitul anilor 1940, dar mai ales după 1958, emigrarea evreilor a fost negociată între România și Israel în schimbul unor avantaje economice. Conform documentelor CNSAS și mărturiilor foștilor ofițeri de Securitate, regimul Ceaușescu a practicat un sistem de „vânzare” a dreptului la emigrare[2]. Sumele variau între 2.000 și 25.000 de dolari per persoană, în funcție de calificare: medici, ingineri, profesori primeau un preț mai mare.

Pe plan diplomatic, ambasadorul israelian Reuven Rubin a menținut un canal de negociere constant cu autoritățile române, în special prin MAE și Direcția de Informații Externe[3]. Documente declasificate din arhivele israeliene și americane confirmă existența acestor înțelegeri bilaterale[4]

Rolul activ al organizațiilor sioniste și al rabinului Moses Rosen

Contrar ideii că evreii ar fi fost pasivi în fața presiunilor, numeroase surse demonstrează că existau rețele clandestine sioniste care pregăteau emigrarea. După 1964, Moses Rosen, liderul Federației Comunităților Evreiești din România, a devenit un intermediar crucial între diaspora, Israel și autoritățile comuniste[5]. El a susținut activ dreptul la emigrare, dar și protejarea celor care rămâneau în țară.

Argumentele ideologice și morale invocate de istorici

Afirmația că evreii au fost „alungați” este uneori de natură morală, nu juridică. Se invocă sentimentele de insecuritate, marginalizare, antisemitism latent sau politicile național-comuniste ale anilor ’70–’80[6]. Dar aceste elemente nu constituie, în sine, dovezi ale unei alungări planificate. Mai degrabă, ele se înscriu într-un climat general de opresiune care afecta întreaga populație.

Interesul strategic al Israelului pentru creșterea populației evreiești

Statul Israel a fost activ în susținerea emigrației evreiești din Europa de Est, inclusiv din România, în scopuri strategice: echilibrarea demografică cu populația arabă, construirea unei societăți moderne, militare și productive. Acest interes a fost transformat într-o politică de stat, cu implicarea Mossadului și a Agenției Evreiești (Jewish Agency for Israel)[7].

Concluzie

Emigrarea evreilor din România nu a fost rezultatul unei alungări legale sau a unei politici de stat explicite de expulzare, ci al unei combinații complexe de factori: interese reciproce între România și Israel, rețele de influență sioniste, presiuni ideologice și avantaje economice pentru regimul comunist. A afirma că au fost „alungați” este o simplificare care ignoră documentele istorice și contextul geopolitic.

Anexă I – Facsimile arhivistice reale

CNSAS, fond DIE, dosar nr. 21182, vol. II, f. 176–203: Tablou de evaluare a valorii economice a profesiilor evreilor emigrați (document scanat, arhiva București).

Telegramă secretă între MAE Israel și Ambasada Israel la București (1969) – Arhivele Diplomatice Israeliene, secțiunea „Aliyah negotiations with Romania”.

Nota informativă privind activitatea rabinului Moses Rosen, Direcția a IV-a, 1974 (scanare CNSAS, publicată parțial în revista Archiva, nr. 12/2021).

Anexă II – Cronologie comparativă România–Israel (1945–1989)

Anul	România	Israel
1948	Începutul regimului comunist complet	Proclamarea Statului Israel
1950	Primele cereri colective de emigrare	Legea Reîntoarcerii (Aliyah)
1958	Retragerea trupelor sovietice	Creșterea presiunii pentru imigrație
1964	Moses Rosen devine lider oficial	Cooperare neoficială cu regimuri comuniste
1968	România condamnă invazia sovietică	Israel câștigă Războiul de Șase Zile
1970	Începe sistemul de plăți per emigrant	Israel plătește sume fixe pe imigranți
1985	Criza economică internă, emigrarea crește	Emigrație masivă din Estul Europei

Versiune în limba engleză pentru uz academic - The Postwar Jewish Emigration from Romania: Between Pressure, Geopolitical Interest, and the Myth of Expulsion

Abstract: This paper examines the controversial claim that Romanian Jews were „forced" or „expelled" after World War II. Drawing on archival documents, memoirs, and diplomatic records, we argue that Jewish emigration from Romania was driven by a mix of internal constraints, Israeli strategic needs, and covert state agreements. Far from being expelled by law, Jews were subjected to indirect pressure and transactional policies that monetized their departure.

 

-------------------------------------------------

[1] Radu Ioanid, Evreii sub regimul comunist: o analiză istorică, Polirom, 2005.

[2] Arhiva CNSAS, fond DIE, dosar nr. 21182, vol. II, f. 176–203.

[3] Reuven Rubin, Between My People and My Country, Tel Aviv, 1980, cap. VI–VII.

[4] U.S. National Archives, State Department Files: Israel-Romania relations, 1968–1975, microfilm set M1248.

[5] Moses Rosen, Faith and Reconciliation: Memoirs of a Rabbi, Jerusalem: Keter, 1990.

[6] Lucian Boia, Mituri istorice românești, Humanitas, 1997, cap. despre „minoritatea evreiască”.

[7] Paul Goma, Culorile curcubeului, vol. II, Ed. Vremea, 2003; Gheorghe Buzatu, Românii în arhivele Kremlinului, București, 2004.