Jelanie
~*~
catapultată clipă o nălucă
în care simt mizeria cum cheamă
sfârşeala mea şi scârba mea infamă
nu-s flori la geam şi nici pe o ulucă
fereastra-naltă nu mai are ramă
pe un pervaz o pâine se usucă
aştepţi pe cineva să îţi aducă
pastila mov ce rostul ţi-l destramă
un robinet se tânguie întruna
și noptiera scârţâie prelung
îşi cere patul obosit arvuna
de arcuri reci care în trup împung
n-a mai rămas din tot decât imuna
jelanie că-n zori nu mai ajung
(Spitalul
de oncologie)
~*~
ADRIAN MUNTEANU
Nu pot uita durerile trecute prin mine. Ieri ar fi fost ziua soției mele. S-a stins de cancer la 54 de ani. Poemul acesta (și întregul volum Paingul Orb) e scris când o însoțeam în spitalele morții, la chimioterapii. Aceste sonete sunt forma mea de a mă revolta față de neputința de a salva omul cel mai apropiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu