CÂNTAREA CÂNTĂRII FRUMUSEȚII UMANE
(partea I-a)
Chipul MAICII Domnului
„MARIA e un nume ce cântă!/ MARIA e un nume
de Icoană!”
(Ernest Bernea – MARIA)
Modelul de frumusețe fizică, morală și
spirituală la modul absolut și ceresc rămâne pururea Fecioara MARIA-VLAHERNA-CARPATINA,
imortalizat ca Icoană divină în timpul vieții pământene conturată întâi de
medicul-ucenic Sfântul Apostol Evanghelist Luca, și apoi de alți binevoitori
cucernici de-a lungul secolelor până aproape de zilele noastre la celebra
Icoană moldavă de la Mănăstirea Sihăstria Rarău, pe care o regăsim și pe
coperta 3 în cartea Conf.univ.dr.G.D.Iscru,
„Strămoșii noștri reali Geții-Dacii-Tracii-Ilirii
– națiunea matcă din vatra „Vechii Europe”, Ed. Mica Valahie-2010, însoțită
de versurile Leonidei Lari: „Dă-mi, Doamne, durerile toate/ Și lasă-mă
fără dor/ Dar fă și un pic de dreptate/ Pentru acest popor.// Că-i lacrimă
pâinea pe masă/ Și-i sângeră fruntea de spini,/ Mâncat de vânduții de-acasă/
Vândut de mâncăii străini”, dar și
în ipostasele prezente și viitoare care necontenit, cu râvnă și măiestrie
artistică vor urma.
Medicul Sotirios Crotos, fiul armatorului
traco-elen Pericle Crotos și al frumoasei Casandra, ambii din Atena, a avut
privilegiul să-L cunoască pe Iisus în Palestina, care fascinat de terapia
vorbirii Învățătorului și-a zis în sinea lui: „În fond, Dumnezeu a ales,
pentru nașterea Fiului Lui, superlativul unic al Femeii – Maria!”
(Sotirios Crotos, Ucenicul lui Iisus
Hristos – Jurnalul doctorului Sotirios Crotos, Ed. For You, trad. din lb.
latină Serva Cristi, 7 Decembrie 1984, p. 67)
Cunoscându-l pe Apostolul Andrei, care era
și un apropiat al Maicii Domnului, la îndemnul acestuia,medicul Sotirios a
vizitat-o acasă pe Fecioara Maria. Iată cum descrie întâlnirea celestă:
„L-a
întâmpinat o femeie, care deși era la aproape cincizeci de ani, era tot tânără
și frumoasă. Avea o figură nobilă și foarte distinsă: același oval al feței,
aceeași gură, aceiași ochi mari – numai că ai ei erau de un verde luminos – același păr auriu i se
vedea pe tâmplă de sub năframa albastră, același surâs, însă pios și umil.
Fiind sărbătoare, a găsit-o citind psalmi.
Era
îmbrăcată cu o rochie albastră, din in vopsit și țesut în casă, largă, lungă,
având drept cingătoare un șnur gros din același material, care se înnoda în
față. Mânecile până la coate erau strânse pe mână. Pe cap purta o năframă la
fel cu rochia” (ibid., p. 65)
Frumusețea
Fecioarei MARIA-VLAHERNA-CARPATINA - Maica Domnului nostru este superlativul
trinitar al Fecioarei-Femeii-Mame absolute!
„Voind să creeze – un chip al frumuseții desăvârșite și
să arate limpede îngerilor și oamenilor puterea măiestriei Sale, Dumnezeu a făcut cu adevărat pe Maria
atotfrumoasă. El a întrunit în Ea frumusețile parțiale pe care le-a
împărțit celorlalte făpturi și a constituit o podoabă comună tuturor ființelor
văzute și nevăzute; sau, mai degrabă, a
făcut din Ea un fel de amestec din toate desăvârșirile dumnezeiești, îngerești
și omenești, o frumusețe sublimă care înfrumusețând amândouă lumile,
înălțându-se de la pământ până la cer și chiar întrecând-l pe acesta din urmă.” (Vladimir Lossky, în „Essai
sur la Theologie mystique de l-Eglise orientale”, Paris, Aubier, 1944,
p.223)
„Fecioara este om deplin. Manifestare
predestinată a Sofiei, Ea este „ușa Raiului”, Scara lui Iacov desfășurată, Ea
schimbă cerul și pământul. Ea zămislește forma dumnezeiască pe pământ și forma
omenească în ceruri – Împărăteasa cerului și a pământului.” (Paul Evdokimov, Femeia
și Mântuirea Lumii, prefață de Olivier Clement, trad. Gabriela Moldoveanu,
Ed. Christiana, București,1995, p.213)
„Chipul MAICII DOMNULUI este CHIPUL TAINEI
Creației!” (Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Chipul Omului, Ed. Platytera, Colecția Isihasm, București-2013)
„Cine este
Aceasta, ca zorile de albă și curată?/ E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea
întrupată./ Stăpână Porfirogenetă și Doamnă a dimineții,/ Logodnica
Mângâietorului, Preschimbător al vieții,/ Spre Tine, noi alergăm, arși,
mistuiți de dor!/ Ia-ne și pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.”(Ieroschimonah Daniil Tudor, Sandu Tudor, Scrieri I, Ed.
Christiana,1999)
Frumusețea Fecioarei
MARIA s-a zămislit din mirificul carpatin și din mirul ceresc! Frumusețea
Mariei-Vlaherna-Carpatina e odrăslirea pământului și binecuvântarea Cerului! Frumusețea
Crăiesei MARIA a clădit un paradis în care sublimul s-a rodit înmiit IUBIRII!
MARIA e un nume ce cântă
MARIA e un Nume ce cântă și ne-încântă pururea
cântecul vieții!/ MARIA e surâsul ceresc și lacrima dimineții!/ MARIA picură
lumină-nenserată în candela sufletului,/ Auroră de lumini și miresme-i
Maria-Cuvântului!// MARIA e numele pururea care cântă!/ MARIA desfată chipul
omenesc și-l încântă. / MARIA e pretutindeni în cer și pe pământ./ MARIA în tot
și în toate e sfânt legământ!// MARIA clădește sufletul mamelor rugătoare,/
deschizând petalele trandafirilor pe răcoare./ Mireasma Mariei se înalță
infinită Coloană,/ MARIA e un nume divin de Icoană!// MARIA cântă, MARIA
cheamă, MARIA în toate o-ntrezăresc!/ MARIA e taină, e Frumusețe, e chipul
divin împărătesc!/ MARIA e țărmul necuprins al Iubirii// MARIA e Muntele
înălțimii/ și Marea întinsă-a măririi!
Toate zugrăvelile cromatice realizate de-a
lungul istoriei privind Chipul Maicii Domnului, fie în icoană, în scris, în
cuvânt sunt evident sublime, dar Luceafărul nostru Mihail Eminescu rămâne unicul în lume care, îi atribuie epitetul
divin, conferindu-i Crăiesei Cerului și-a Pământului, în „Venere și Madonă”, puterea Frumuseții mai presus de frumusețe: „MADONA
dumnezeie”.
Maica
Teodosia – Zorica Lațcu, poeta noastră mistică a asociat-O pe Maica
Domnului Crinului, care este evident regal, dar eu aș așeza Trandafirul
imperial în preajma Fecioarei Maria, căci grăia marele ierarh, cărturar, dascăl
și scriitor Mitropolitul Transilvaniei, Antonie Plămădeală, că „Petala
de trandafir este un semn tot atât de profund cum e și Dumnezeu.” (Ion
Onuc Nemeș, Zidind Iubire, urci în
Icoană, Ed. Imago, Sibiu-2003)
CRINUL
„Așa se-ncepe
jertfa de iubire:/ Din alb potir crescut în flori de crin/ Primi Fecioara
prima-mpărtășire,/ Sorbi miresme dulci în loc de vin.// Și Tainele de pace
făcătoare/ S-au săvârșit atunci în chip nespus,/ Când I s-a dat în lujerul de
floare/ Mariei, sfântul Trup al lui Iisus.// Că-n clipa-n care mâna Ei smerită/
Atinse crinul mândrei primăveri,/ Se-nfăptui minunea negrăită/ Pe veci a
luminatei Învieri.” (Zorica Lațcu
Teodosia, Poezii, Ed. Sofia,
București – 2000)
Chipul
Mântuitorului Hristos
Mulțimea poporului traco-palestin era atrasă de
Învățătorul Iisus ca de un puternic magnet, ca de fascinația Aurorei, ca de Bunul
Dumnezeu. Toți îL urmau pretutindeni, din iubire, credință, ori setea de a-I
auzi învățătura și foamea de a-I vedea faptele minunate.
S-au oprit pe un platou la marginea unei
păduri dese, la poalele Muntelui Măslinilor, înainte de Predica Lui minunată de
pe acel munte. Iisus era așezat jos, pe o lespede netedă de piatră, iar pe
iarba verde, în fața Lui ședeau, ca o coroană, ucenicii. În spatele
apostolilor, ședeau ceilalți oameni: toți bărbații la dreapta, iar femeile cu
copiii și bagajele la stânga, lăsând între ei, o cărare, ca un fel de coridor,
un drum de trecere radios ce ducea până la Lumina lumii.
Sotirios ședea la dreapta lui Iisus, lângă
Matei, ultimul din rândul apostolilor, avându-L pe Învățător drept în față.
Iisus stătea visător, charismatic cu mâinile atotcuprinzătoare pe genunchi.
Medicul se afla în fața unui cutremurător extaz: „-Vai! Ce bărbat frumos! – Tii Ce bărbat tânăr și frumos, n-are mai
mult de treizeci de ani; așa frumusețe numai în Cer găsești...
O cărare dreaptă
îi brăzdează capul, despărțindu-I fruntea în două. Un păr de aur, adevărate
fire de aur, îi atârnă în bucle pe umăr; un barbișon la fel; o frunte mare,
albă, pe alocuri pârlită de soare, puțin bombată la tâmple; un nas drept și
frumos, cu vârful puțin acvilin, fruntea și nasul de efigie getă denotă un
bărbat dinamic, autoritar, voluntar, entuziast, cu spirit de inițiativă,
îndrăzneț, răbdător, plin de speranță, eroic și curajos... idealul masculin.
Ochii mari,
negri – două raze de lumină, pline de iubire și milă. Ovalul feței, pur
feminin, o gură frumos arcuită, sensibilă, tandră, sentimentală, ce exprimă
blândețe, capacitate de atașament și foarte mult devotament... idealul feminin. Fruntea și nasul sunt prin excelență masculine, ochii, ovalul feței și
gura, pur feminine. Este o împletire excepțională de masculin și feminin. E
cert că, în El, își găsesc idealul ambele sexe, într-o îmbinare armonioasă și
perfectă.
Vocea Lui,
masculină, cu nuanțe muzicale și catifelate, feminine, spune același lucru. O
personalitate conștientă de ea; știe cine este, știe ce vrea Tatăl de la El.
Are o misiune mare de îndeplinit, pentru toată rasa umană și o va îndeplini cu
orice risc, chiar cu riscul vieții Lui. Alminteri, un om fără griji, fără
necazuri, de un calm senin, cu un surâs vesel pe buze.
Este îmbrăcat cu
o haină albă de in țesut în casă, lungă, cu mâneci lungi și largi (ținuta sacerdoților traco-geto-daci n.a.); în jurul pieptului, un brâu de un lat de
mână (17-18 cm), care se încheie la
spate, tot din in țesut în casă, însă vopsit în albastru, culoarea cerului
senin. Pe umeri îi atârnă o manta albastră din același material și culoare ca
și brâul, iar în picioarele goale poartă sandale.” (Sotirios Crotos, op.
cit. p. 53-54)
FRUMUSEȚE
„Și-mi zise Domnul: „Eu sunt FRUMUSEȚE!;/ În Mine-i cald
sălaș de primăveri;/ La Mine zorile sunt făr-de seri,/ Și Duhul înflorește-n
mii de fețe.// Psaltirea negrăitei învieri/ Din glasul Meu se toarce cu
mândrețe,/ La Mine arde patima-n blândețe/ Și cântă desfătarea din dureri.// Am
tainice izvoare de culori,/ Am șopot plin de dulce glăsuire./ Și Eu revărs din
veșnice comori,/ Peste aleși puteri de plăsmuire,/ Și-i fac să-Mi fie
asemănători/ În duh, prin arzătoarea lor iubire...” (Zorica Lațcu Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, București – 2000)
Tuturor fiicelor/ fiilor purtători ai
sfântului nume MARIA, și în mod
expres arhimandritului AMARIEI Vichentie
– Sf. Mănăstire Secu, întru mulți ani binecuvântați!
7 Septembrie 2025 + Nașterea MAICII Domnului
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu