Magda Ursache - Întrebări în format de răspunsuri

 

Magda Ursache

Întrebări în format de răspunsuri

...și răspunsuri în format de întrebări.

 

Dragă Varujan Vosganian,

Nu v-aș fi scris patru scrisori, dacă n-aș fi crezut (mai cred încă) în puterea Dvs. de a schimba ce-i de schimbat, pentru că sunteți un scriitor care are nevoie de adevăr etic, iar Cartea șoaptelor e amprentată etnic. Și eu vreau demnitate etică, dar și demnitate etnică.

Încerc să-mi fac ordine în minte privind evenimentele încâlcite din lumea literară. Unul dintre ele? Numirea lui Andras Istvan Demeter (fondator UDMR, în 1990), ca ministru al Culturii, în 23 iunie 2025, aflat peste trei decenii pe zona instituțiilor de cultură. Din isprăvile protejatului de Budapesta, am reținut că a smuls steagul României de pe statuia lui Avram Iancu și i-a dat foc. Când a votat pe Constituția Ungariei, și-o fi amintit de opinca pusă pe gâtul comunistului Bela Kun de un țăran român, în 3-4 august 1919, acum 106 ani? Altă ispravă: în ce cimitir o fi ajuns suma de 3 miliarde lei vechi -bani grei, zice presa- alocați restaurării Cimitirului vesel din Săpânța, pe când era director general în Ministerul Culturii? HotNews totalizează cinci dosare penale: de abuz în serviciu, conflict de interese (parandărăt), dar și deținerea unei arme de vânătoare. I-o fi fost teamă lui Adrian Artene, care l-a invitat pe Demeter la emisiunea „Altceva”, că și-ar fi recuperat arma cu glonț Kriko, de nu i-a pus nicio întrebare incomodă? Cu un enervant joc al mâinilor, ministrul a spus că trebuie mers cu barca, nu cu vaporul. Și, zâmbitor, că trebuie să se „ajusteze”fonduri, iar TVA-ul să rămână ridicat că „n-are legătură” (?!). Soluții? De unde? Caută „mecanisme”, iar „constrângerile” i se par benefice.

Ce face cultura română? E bolnavă, tace o vreme, e vremea muzelor tăcute. N-avem decât să scriem pentru sertar. Dacă s-ar duce pe Marte, Andraș Demeter n-ar lua cu sine nicio carte, ci microfonul.

Dumitru Augustin Doman a urat ministrului Culturii (atunci, Bogdan Gheorghiu) „Mulți, mulți ani de uitare!” Ministerul lui n-a mai finanțat, în 2021, revistele de cultură care nu se aflau sub coordonare Un.Scr.R. Să trăiască numai „Moftul român”!

Întreb, că nu știu: ce ministru al Culturii, din lungul lor șir, o fi protestat când s-a mărit TVA la cărți, de la 6% la 11%? A protestat Marius Chivu, pe Facebook, marți, 8 iulie: „E ca și cum ai reduce rația de hrană destinată unei specii pe cale de extincție.” Ce să-i protejăm pe autori, când rățoiul cu gât roșu e prioritate? 4% dintre români (cel mai mic procent din UE) cumpără o carte pe lună. O să mai cumpărăm carte la Sfântu Ilie Așteaptă.

Nichita Danilov scrie, în 14 septembrie, pe Facebook:

„Cultura română nu va dispărea, a spus actualul ministru al Culturii, dlAndras Istvan Demeter, ci se va integra în atmosfera generală de austeritate, probabil.Tva la cărți, e acum 11%.Iar dreptul de autor 9%.Cu alte cuvinte, statul ia mai mulți bani decât autorul. Fără să depună nici un efort.E drept? Nu e drept. Ar fi bine ca statul să scrie și cărțile, înlocuind munca și talentul scriitorului.”

Foame de carte? Las’ că trăiți și cu păcănele, și cu tâmpizantul Las Fierbinți, care mi-a amintit de o sentință din folk-lore: „Prostul râde și când nu e de râs.” Iar cineasta Irina Margareta Nistor anunță că va fi „toamna filmelor de groază”, cele mai mari șanse la covor roșu vor avea cele cu „Drácula”, accentuat astfel de intervievantă. Eu aș zice că protagonist poate fi și premierul care taie și taie în carne (încă) vie. Și-mi vine-n minte titlul lui Cormac Mc Carthy (Polirom, 2010), Nu există țară pentru bătrâni. Filmul, No Country for Old Men , din 2007, poate fi thriller, dar eu am văzut în el un cântec de jale împotriva  violenței.

S-a creat cu rea știință, un gap, o falie între generații, bătrânii au devenit„ întârziați, perimați, terminați”. Marius Ianuș le-a fixat scriitorilor, ca și cum ar fi fotbaliști, limită de timp: să se retragă naibii după 50, maximum 60, că nu mai performează, fiind prea conservatori de tradiție. Tradiția, „temelia temeiului”, cum o numea Brâncuși, trebuie democratizată? Nu-i destul de europeană? Eu cred că este. Iar solidarizarea breslei e o necesitate, contra celor care disprețuiesc cultura (am scris destul pe tema Cultură fără cultură), chiar în reviste de cultură sponsorizate. Ca să nu biruie suficiența, ignoranța, lipsa de cultură.

Trecând altundeva: mai avem 200 de librării în 320 de orașe. Locuiesc în campusul de pe Copou. Librăria (singura) a devenit un loc unde se vindeau șampoane și tanga, apoi depozit de scaune, iar vitrina arăta ca-n Scaunele lui Eugen Ionescu. Bine că există Librăria Junimea, în preajma teiului eminescian.

Bibliotecile și filialele lor se desființează. Mi-a fost dat să văd, pe lângă Gara de Nord, teancuri de cărți cu sigla uneia dintre ele, aruncate la tomberon. Să le fi trimis unde era nevoie de ele nu s-a putut? La biblioteci sătești? Dar mai sunt? În vacanțe, intram în magazine de țară, unde se mai găsea câte ceva.Vreun compot de ananas sau o ciocolată de menaj. Obligatoriu, la ce cumpăreai, ți se dădea și un fragment de carte. Vânzătorul le forfeca, încât fiecare decupaj să coste un leu. Așa am dat peste plachete de Petre Stoica și de Mircea Ivănescu. În pandemie, nu s-a dat voie să intrăm în bibliotecă. Or, biblioteca nu dă naștere la epidemii, e locul cel mai curat de pe pământ. Cărțile nu transmit viruși Covid19. Ne asigură și atipicul Bernard-Henry Lévy, în eseul Acest virus care ne smintește.

Înainte să recapitulez întrebările-sugestii din cele patru scrisori (și-mi asum redundanța), trebuie să fac o precizare: poate că sunt o ființă greu de mulțumit (ca Jeni Acterian), dar observațiile mele nu provin din răutate, ci din „nerăutatea inimii”, ca să trimit la Psalmul 100. Nu sunt nici ranchiunoasă, nici invidioasă, nici frustrată. Vremuri de polemică , carte apărută la Junimea, în mai 2025, are deja nouă cronici, unde mi se recunoaște stilul publicistic sever, dar și faptul că polemizez cu argumente pe care le găsesc solide.

Unui comentariu suburban n-am răspuns. Au răspuns alții în numele meu. Nu accept injurii sub pălăria dreptului la opinie, nici înjurături ...democratice. Îi iau în seamă doar pe cei care-și asumă comentariile în nume propriu și n-aș răspunde unui individ ascuns sub pseudonim, care împrăștie fake-news-uri. Îl urmez pe Blaga, oripilat de „țața cea mai rea de gură, cu poalele suflecate-n brâu”, chiar dacă „ mahalagioaica” era chiar Arghezi dezlănțuit.Violențele de limbaj sunt nescuzabile. Ileana Mălăncioiu, într-un interviu din 2006, spunea: „Am polemizat cu Andrei Pleșu - și nu te miri cu cine- dată fiind prețuirea pe care i-o acord.” Stilul e omul? Da. Și cum e omul, așa-i și polemistul.

Pe urmele lui Daniel Cristea-Enache, am formulat un decalog al scriitorului. Cele trei porunci esențiale: răbdare, credință, iubire. Spun și eu, ca poetul Cezar Ivănescu, în Jeu d’amour (Exorcizare): „fie să treacă de la mine/tot Răul ce mi s-a făcut!”

Revenind la Scrisorile mele deschise: în primul rând, trebuie repetat că nu există comunitate fără comuniune. Mediul literar e din ce în ce mai agresiv, mereu pe picior de război. Războiul nu-i ușor nici când îl privești, iar războiul cuvintelor e cel mai dur dintre războaie. S-a ajuns să se ceară dărâmarea „șandramalei” numite Academia Română. Unii vor nu AR , ci SAR, academioara soroșistă a Alinei Mungiu, unde cred că intră și Marta Petreu, după ce a descoperit că „lui Dumnezeu îi pute gura”. Mi-au plăcut poemele ei, nu și blasfemia.

Chiar trebuie să se ardă de tot poemele lui Nichita Stănescu, să se toace cu toporișca, așa cum s-a mai făcut, în regim legionar, romanele lui Sadoveanu? Nu-mi plac deconstructorii de construcție, cei care fărâmă statui. Oare V.Voiculescu, domnul cu barbă de Sfânt Vasile, n-ar merita o statuie? Gherea are una, salvată de Ornea. Gogu Rădulescu are și el una, la Comana, plus nume de stradă: strada Ministru Gheorghe Rădulescu.

De altfel, PCR a fost dizolvat abia în 12 aprilie 1990, iar locul a fost luat de PC. Hiba mare: valorizarea după reguli corect politice.Troița lui Ion Lazu n-a mai fost ridicată pentru că analiști-experți în PC au găsit fapte „nedemocratice” în existența martirilor închisorilor, răstigniții comunismului stalinist. După Ion Lazu, 403 condeieri trecuți prin abatoarele Jilava, Sighet, Aiud, Pitești... Ferească-ne Dumnezeu de sindromul Stockholm, al relației bune dintre victimă și călău, când victima începe să manifeste empatie pentru torționar, îl simpatizează, ba chiar îl scuză și-l mângâie.

Nu mi-e frică să-i taxez pe cenzori, doar dețin tehnica naufragiului (13 ani, 1976-1989, interdicție de a publica) și nu vreau să-mi reproșez lipsa de reacție la criza care amenință axiologia identitară, cultura identitară, agresată imund de corecții politici cățărându-se pe vrejul de fasole spre minunata lume nouă woke. Naziști declarați, dar nedovediți: Eliade, Cioran ,Țuțea, respinși înainte de-a fi citiți și înțeleși. Nu-l chema, prin subordonați, satrapul culturii române, Suzănica Gâdea, pe Mircea Eliade la șmotru, în biroul ei, pentru „apucături anticomuniste”, spre hazul de nehaz al scriitorilor?

N-ar fi trebuit mers pe pedeapsa excluderii din Uniunea Scriitorilor pentru opinie diferită, gândire diferită și idei neprimite. Sunt multe forțe de „descurajare a opiniei”, dar și voință de adevăr. Eu nu vreau ca altcineva să decidă pentru  mine: nici AI, nici PC. Spun adevărul meu, fruct oprit (Alexandra Hasan), măr cu prea mulți sâmburi (Adrian Alui Gheorghe). Pentru Alexandru Petria, adevărul e „briciul care te rade singur pe gât”. Fie. Încerc să urmez principiul lui Steinhardt: „Și ce înseamnă a-ți fi ție însuți fidel, construcției tale de om?A nu săvârși nimic de care să-ți fie apoi scârbă sau rușine”.

Laudele la președinți îmi rămân străine.Și trebuie spus că membrii Uniunii Scriitoricești (Ah, Domnule Varujan Vosganian, ce util ar fi să ne distanțăm de sigla noastră, furată de USR!) au cam făcut adicție la IiescuConstantinescuBăsescuIohannis, acum la Nicușor Dan. Or, adicție, dependență, vine de la addictus, sclav al cuiva.

Nu cred că era mai bun răul socialist (am scris Comunismul cu rele și rele, carte apărută în două ediții, la Eikon și la Contemporanul. Ideea europeană), dar trebuia păstrat ce era, totuși, bun: edituri specializate, ca Minerva, Univers, Meridiane a lui Modest Morariu, gratuitatea tiparului, drepturile de autor. Și cum întreb și vorbesc neîntrebată, afirm: nu erau necesare legi protecționoiste pentru cartea românească? Ba da.

Domnule Varujan Vosganian, Dumneavoastră spuneți că ministrul Culturii și ICR ar trebui să se consulte cu Un.Scr. în vederea traducerilor. De acord, dar cu cine? Cu Turcan zdrăngănind la pian, până pierde Coiful?Alt ministru al Culturii nu știa nici de unde i s-a tras numele de Remus. Credea că de la pruncul hrănit de o vulpiță, care era, în fapt, leoaică.

Mai sunt și cobreslași puși pe revizuiri, care declară aberant că, dacă ai stil, ești de netradus și rămâi netradus. De-aia Eminescu n-a... Ambasadorul SUA, Andrei Muraru din Palat, îl vede pe Eminescu „totemic author”, un fel de totem al tribului primitiv din Carpați. Cum să sufoce stilul poezia și proza? Stilul ar trebui să fie singurul criteriu, nu evaluările tulburi, de grupări pe interese. Complicitatea lor a dus la liste de canonici și de iconici, în rest–tăcere. Frenezia celor cu ambiții și pretenții e stupefiantă. Pentru consacrare nu-ți trebuie altceva decât strategie de piar (PR), push and pull, altfel rămâi izolat. Ei și? Nu-mi place să mă aplaud singură. N-am chef să apar în vitrină, cu cartea în brațe, o las să se descurce ea singură. Și nu fac nici concesii consumismului de tip Pavel Coruț. Îmi place ce scrie Florin Iaru , dacă nu mă gândesc că se vrea coach de cenacliști. Rețetă pentru capodopere n-are niciun coach.

Oare n-a venit vremea să purificăm ierarhiile literare? După ce a luat locul lui Mircea Dinescu în fruntea trebii, L.Ulici s-a dus în Basarabia, pe Bâc, să-i avertizeze pe români: „Cu moaștele lui Eminescu și Ștefan cel Mare nu veți intra în Europa.” Știu asta de la Nicolae Dabija, care scria, în Asasinarea lui Eminescu, despre faptul că stalin-leninienii îl epuraseră pe poet din toate bibliotecile. Eu nu mă tem să fiu catalogată „pupătoare de moaște”, deoarece cred în forța reperelor  fundamentale.

Și pentru că dețin EQ (inteligență emoțională) și țin la ea, închei Scrisoarea a cincea cu

                                       Ex imo corde, Magda U.