Mircea Dorin Istrate - Chemare-n preafrumosu-mi vis

 

Chemare-n preafrumosu-mi vis

 

 

~*~

 

Prin a gândului putere, eu te chem mereu să vii,

Lasă-ți lumea pământească, cu atâtea nebunii

Și uneștete cu visu-mi, să plecăm din pământesc,

Undeva, prin universul din întinsul cel ceresc,

Unde cuib de fericire să ne facem doar noi doi,

Și să soarbem fericirea, până-n ziua, de apoi.

 

Să lasăm a noastră lume ce e scurtă, trecătoare,

Și de când îmi e făcută se rotește după soare,

Hai în lumi nemărginite unde timpu-i infinit,

Unde spațiul n-are margini, iar cea viață-i, nesfârșit,

Unde nimeni nu ne cată, unde nimeni bai nu are

De-o mai fi cumva pe lume, ori ne-am dus în cea uitare.

 

Colo, rai ceresc ne-om face, dintr-un roi de mândre stele,

Și luceferi în cosițe îți voi pune ca betele,

Iar din hăuri nesfârșite îți voi face câmp de flori,

Și-orce zi pe-acol ne vi-vor nesfârșite sărbători,

Ce să țină câte veacuri Preamăritul ne va da,

Numai hai de te grăbește, trage ușa-n urma ta.

 

Rău nu-ți pară niciodată pentru lumea ce-o vei pierde,

C-are cine-n orice clipă bucuros să te dezmierde,

Apă fie-ne lumina, hrană clipa de divin,

Iar pe Tine, Preamărite, te lua-vom, de vecin.

 

8.09.025

Mircea Dorin Istrate

 

***