Dumitru Ichim - ZIDUL

 

ZIDUL

 

 

~*~

 

În zidul fără ușă

La ce folos mi-e cheia

Când piatra ți-e lăcată?

Tu, cântec alb,

Îți șovăie balanța Secundei

încercate amăgirii?

Ți-aduc ca martor trandafirii

Că-n locul lor am ars!

Nu ei, ci eu le-am fost,

Furând din iaduri, vâlvătaia crudă.

Asemeni,

Zeii tăi s-audă.

Ți-i aduc și azi Păziți de spin ascuns,

Același

sacrul foc păgân

Și

fără de cenușă.

Lăută albă,

Brațelor vioară și grădină.

Tu iar îmi spui că-ți șovăie balanța

Că duhul otrăvit de oare

Îți suflă la ureche că speranța

E ultima eroare?

Prea plinul de lumină

Ți-l cânt mărunt în muguri

Și nu pe taler, sau tipsie.

În ecuații dragostea se scrie

Doar pe poteca raiului secretă,

Necunoscuta nu e zarul sorții,

Pe tabla neagră-a morții

Rămâne doar iubirea,

În rest e praf de cretă.

- O, Sanherib, Tu palmierul meu,

cum alt sub ceruri nu e,

Că le-am cutreierat cu nori de abanos,

Vorbeai prin vis,

dar nu precum la noi la Eufrat,

Sărută-mă că tare te iubesc

Când focul arde de troznește în păcat

Iar tu tot sufli-n el prăpăd.

Cum să nu râd ca Ninhursag,

Când văd Chiar peste vis

Sumerului gelos.

Prostuțul meu caraghios,

Cu mii de cuie

și

atât de drag!

 

~*~

trimisa de: Dumitru Ichim