Doi
pensionari
Mihai Batog Bujenita
05
Octombrie 2025
Era o frumoasă dimineață de duminică, iar la o masă de
pe terasa luxosului restaurant Albatrosul stătea un domn de aproximativ șaizeci
de ani care își bea cafeaua și citea un ziar. Era un obișnuit al acestui local,
domnul Valentin Scorțaru, pensionar, om elegant și deosebit de plăcut care
chiar avea acest hobby al cafelei matinale însoțită de lectura știrilor. În
această dimineață însă, de masa la care se afla se apropie un alt bărbat ceva
mai tânăr care, atunci când a ajuns în fața lui a exclamat părând extrem de
încântat:
- Coane Valică! Ce bucurie pe mine să te revăd!
Numitul „coane Valică” ridică ochii din ziar, îl privi
preț de câteva secunde pe noul venit, apoi spuse părând și el la fel de
încântat:
- Oaaa, ce surpriză plăcută! Teo, dragă și eu mă bucur
să te revăd! Hai, ia loc, să mai schimbăm câteva vorbe că uite nu ne-am mai
văzut de ceva vreme, cât să fie oare? Trei-patru ani? Ce-ai mai făcut între
timp? Hai, ia loc și povestește-mi...
Teo, de fapt domnul Teodor Frăsineanu, un fost
colaborator al domnului Scorțaru, onoră invitația, se așeză pe scaun și spuse
respirând parcă ușurat:
- Mde, coane Valică, uite că m-am pensionat și ce
mi-am zis: ia să-l văd eu pe șefu` care este pensionar de mai multă vreme ca să
aflu de la el cam ce am de făcut acum și cam cum e viața de în noile condiții.
Așa că am întrebat în dreapta și în stânga până am aflat că de regulă te
găsesc aici cam în fiecare dimineață la o cafea și la o lectură din ziare așa
cum făceam noi și când eram la serviciu. Și, uite, că am avut noroc! Deci,
prima întrebare ar fi: cum o duci?
- Dragă Teo, te asigur că e foarte bine! Știi, eu am
fost întotdeauna un om care nu am avut nevoie de prea multe în viață, am trăit
modest, exact cum fac și acum, așa că pensia îmi ajunge și nu mai spun cât mă
bucur de liniște și de micile îndeletniciri care îți fac viața plăcută. Uite,
de exemplu, ți-am spus că mie mi-a plăcut întotdeauna să pescuiesc, iar acum
mi-am luat o bărcuță și cam la două-trei zile ies pe lac și dau la pește. Nu că
prind cine știe ce, dar plăcerea de a fi pe lac la orele dimineții este mai
presus de orice! Chiar așa, că tot ne-am reîntâlnit, ce-ar fi să mergem mâine
la o partidă să vezi și tu ce frumos este și poate că devenim chiar parteneri.
Ce zici?
- Gând la gând cu bucurie! Ne vedem deci mâine
dimineață, pe la ora nouă, la debarcader! Și acum, cu scuzele de rigoare, am
rugămintea să mă iertați, dar trebuie să plec fiindcă mi-a dat și nevasta
câteva sarcini de îndeplinit...
- Te înțeleg perfect! Spor la treabă și ne vedem
mîine!
Cei doi se despărțiră aparent cu un oarecare regret,
dar și cu bucuria revederii înscrisă pe chipuri.
A doua zi, la debarcader, fix la ora nouă, Teo urca la
bordul ambarcațiunii numită „bărcuță”, dar care era de fapt un mic iaht de lux
amenajat cu tot ce este necesar unei călătorii plăcute chiar dacă aceasta ar fi
durat mai multe zile.
- Bine ai venit la bord! Ieșim în larg și aruncăm
undițele fiindcă vremea este minunată pentru pescuit, spuse domnul Valentin.
Porni motorul ambarcațiunii și se îndreptară cu viteză spre mijlocul lacului,
acolo unde se opriră și chiar aruncară două undițe în apă, apoi cu binoclurile
de mare putere urmăriră întreaga activitate de pe luciul de apă, dar și de pe
maluri, așezați comod în fotolii și sorbind alene din sticlele cu bere...
- Drept să-ți spun după ieșirea la pensie se tot
țineau unii după mine cu tot felul de scule de înregistrare video și audio așa
că am găsit această modalitate de a le ieși de sub suprave-ghere atunci când
situația impune. Aici putem vorbi în liniște fiindcă am și un dispozitiv de
bruiere foarte performant care lucrează numai pe conversaționale nu și pe alte
frecvențe. Dar pentru că știu cine te-a trimis la mine îți voi spune pentru
început un fel de poveste așa ca să vezi că mă aflu încă foarte bine conectat
la evenimente, deoarece pentru noi așa nu-mita ieșire la pensie este doar un
act formal. Cine este atât de tâmpit să iasă și din activitate atâta vreme cât
acum ai nu numai experiență, ci și o mulțime de relații la care nu poți renunța
și de altfel nici nu vrei să faci o asemena prostie! Și ca să fim foarte
sinceri, noi lucrăm cu informație, adică cea mai scumpă și mai căutată marfă
din lume, iar de aici ies și niște bani că doar n-o să trăim numai din ce ne
vine pe cuponul de pensie. Avem și noi nepoți care trebuie trimiși la studii în
stăinătate, avem case de întreținut, vreo tinerică dornică de afirmare sau
chiar o moșioară, două... Nu-i ușor crede-mă! Și nici nu poți ieși așa de capul
tău din acest serviciu, deoarece el a fost dintotdeauna de-a lungul istoriei,
cel care a reprezentat adevărata putere a unui stat, indiferent cum s-a numit
acesta: imperiu, regat sau republică. Noi am fost cei care am dus cu adevărat
povara coroanelor ori hachițele dictatorilor, prin urmare, noi suntem cei care
nu ne putem retrage niciodată de pe linia frontului!
Ehee, știu lucrurile astea de la Oleg, primul meu
mentor care m-a preluat încă de la intrarea în Serviciu. Pe vremea aceea ei
erau cei care conduceau cu adevărat Serviciul pe care tot ei îl și formaseră în
conformitate cu interesele politice de atunci.
- Vasca, mi-a spus! Nu contează câți cad atâta
timp cât tu rămâi în picioare! Era un om înțelept și deși cu doar
câțiva ani mai mare decât mine avea o vastă experiență. Doar că vremuri-le erau
în schimbare, iar partidul, cel care avea pretenția de a conduce de capul lui,
începuse un război împotriva noastră, iar primii care au părăsit scena au fost
exact cei care ne învățaseră meserie în noile condiții. Atunci Oleg mi-a spus:
- Vasca, nu-ți face griji! Noi știm să luptăm
mai ales din umbră, iar toți cei care se cred acum învingători, vor regreta în
curând. Ia exemplul vulpii care s-a prefăcut moartă și l-a atras pe corb în
capcană... Apoi Oleg a dispărut din toate evidențele numai că eu
primeam de la el, pe căi ocolite, tot felul de informații care îmi erau foarte
folositoare. Așa se face că am fost printre primii care au știut despre faptul
că puterea partidului se va frânge odată cu dictatorul care a căzut cam moale
lângă zidul unei spălătorii dintr-o cazarmă, iar noi am preluat întreaga putere
a statului în condițiile în care de mai multă vreme se vorbea de globalizare.
Păi, singurii care știam ce înseamnă asta eram noi, Serviciul, cel care am
lucrat întotdeauna în sistem globalizat. Am fost tentat o clipă să ies în față,
să mă afirm, să arăt tot ce puteam, însă tot Oleg mi-a spus în felul său de om
înțelept: Doar cel care stă sub umbrelă este ferit de ploaie, dar și de
trăsnet!
Cert este că am văzut cum puterea a fost luată de
foștii elevi ai lui Oleg, cum oamenii de rând credeau că vine peste ei
fericirea și se purtau ca nebunii, deși cu doar câțiva ani înainte dădeau vina
pe cei aflați acum în plan secund că din cauza lor erau săraci și nefericiți,
dar am mai apucat să văd și cum foștii „tovarăși” de drum își dădeau la gioale
și se aruncau reciproc în pușcării. În fond era ceva cât se poate de specific,
iar munca Seviciului exact pe asta se baza atunci când nu voia să lase cuiva
impresia că este prea puternic. Eu mă aflam, așa cum mă sfătu-ise Oleg, sub
umbrelă și păream cel mai anost funcționar al Servicului, deși legăturile pe
care le aveam mă situau la un cu totul alt nivel, deoarece Oleg era acum, la
fel de discret, în zona puterii decisive a lor, iar ei, așa cum făcuseră tot
timpul, erau cei care tărgeau sforile pe care noi le numeam destin. A venit și
vremea să mă retrag și am făcut-o liniștit pentru că aveam tot ce-mi trebuia
pentru a nu ajunge să vorbesc prostii cu pensionarii care sunt preocupați de
prețul brânzei sau de mărirea chiriei.
Desigur te-am recomandat pe tine ca om de legătură cu
sistemul activ, așa că noi putem discuta acum ca părți interesate în planurile
partenerilor noștri tradiționali. Eehh, dar ajunge cu amintirile, hai să trecem
la treabă! Despre ce este vorba?
- Șefu`, vremurile sunt grele așa că planurile sunt
mărețe, iar rolul nostru, ca de obicei, hotărâtor! Desigur concepția de
ansamblu nu ne aparține, dar dacă am fost solicitați să par-ticipăm înseamnă că
mai avem încă greutate în sistem. Războiul ăsta dintre ruși și ucraineni a
porni din niște ambiții ale unora, dar și în urma unor aprecieri total eronate,
pline de un opti-mism total nejustificat inclusiv din punct de vedere istoric.
Oricum, în prezent bieții ucraineni o cam iau pe coajă rău de tot, iar cei
interesați de problemă și-au împărțit prada și o dau la pa-ce. În context,
europenii, cei care de la o vreme se poartă precum o mătușă proastă și cam
nebună din provincie, și-au dat seama că au fost scoși din toate jocurile și
constată că nu au nici un loc la masa împărțelilor. Prin urmare, zbiară sus și
tare că războiul trebuie să continue până la izbânda finală că doar ei dau
bani, iar soldați ucraieneni și ruși pentru carne de tun mai sunt încă mulți.
Sigur în spatele vorbelor se mai află și niște interese ceva mai particculare
ale unor țări vestice. De exemplu, francezii care de la o vreme au tot luat-o
în freză prin Africa și nu prea mai au colonii de muls s-au trezit ca fiind
foarte interesați de continuarea războiului și în acest sens au trimis ceva
trupe în țara noastră, mai precis în Ardeal, spunând că fac asta pentru a
asigura flancul estic al organizației NATO, cea care are și un articol care
asigură apărarea comună a oricărei țări care ar fi atacată. Atenție mare,
atacată și nu atacatoare!
Aici planificatorii, cei adevărați desigur, au văzut
niște oportunități majore! Evident nu în interesul țărilor care ar fi
implicate, dar asta e o situație frecventă, așa că nu preocupă pe nimeni!
Intrarea noastră în război împotriva rușilor este deja hotărâtă, iar francezii
ne dau asigurări că vor fi alături de noi fiindcă, iată, deja ne antrenăm
împreună pe diferite scenarii. Perfect! Intrarea noastră în război va fi un
minunat prilej ca rușii să ne facă varză la pachet cu frații noștri din Moldova
de peste Prut care și ei au de plătit niște polițe mai vechi. Condițiile
teatrului de război vor fi perfecte pentru ca francezii să ne plângă de milă și
să declare că ei apără eroic Ardealul pe care îl vor și autonomiza ca parte
componentă a marii Republici. La rândul lor rușii vor recrea statul moldovean
străvechi, cel după care tot suspinăm noi cu nostalgie și vor ocupa Dobrogea
fiindcă aici se găsește portul care pe ei îi interesează cel mai mult:
Constanța. Având în vedere că de la ucraineni vor lua întreg litoralul nordic
al Mării Negre își vor adjudeca astfel și controlul total asupra acestei
mări.Treburile aici fiind aranjate, rușii vor avea mână liberă să facă ordine
și prin nord deoarece și controlul Mării Baltice este o chestiune de mare
interes pentru ei. Germania, cea care de când a fost suprimată de la conductele
de energie ale Rusiei, este doar umbra a ceea ce și-ar dori să fie, va scheuna
fără să se facă auzită de nimeni încercând să dinamiteze prin orice mijloace
poziție trufașă a Franței care se poate lăuda acum că a ieșit în câștig. Numai
că și aici, așa-numitul câștig al francezilor va intra în conflict cu
interesele britanicilor care au de mai multă vreme ochii țintiți tot pe Ardeal
și unde Casa Regală are nu numai o frumoasă imagine publică, ci și foarte multe
proprietăți!
Pe ansamblu la sfârșitul acestor prime acțiuni lumea
va fi în general fericită! Rusia își va recupera o serie de teritorii, dar va
adăuga și altele foarte profitabile și, foarte important va deveni un fel de
arbitru pentru întreaga politică europeană ceea ce și americanilor le convine
fiind ei cam sătui de mofturile aliaților occidentali, cei care nu mai pot
oferi nimic însă au mari pretenții când vine vorba de cheltuieli de apărare...
Noi vom fi fericți pentru că ni se va împlini un vis secular, cel al Moldovei
Marelui Ștefan, și nici nu vom observa că am devenit colonie rusă, iar
celelalte teritorii oricum nu ne interesează fiindcă suntem și noi exasperați
de încrezuții de olteni care fac politica țării din capitală. Iar de ardeleni
nici atât nu ne pasă fiindcă, de-a lungul vremurilor, ăștia din bețivi leneși
nu ne mai scoteau.
Europa devine un furnicar de interese divergente, se
acutizează relația istoric tensionată dintre Franța, Germania și Anglia, iar
singurul arbitru rămâne Imperiul Roșu, cam ca de obicei în ultimul secol. Deci
suntem invitați să participăm la un plan strategic, așa cum au făcut ei
întotdeauna.
- Măi, măi, măiii, într-adevăr un plan măreț demn de
marea experiență a serviciului din care face parte și prietenul nostru! Dar aș
avea o singură nedumerire... Ce va face NATO în actuala conjunctură?
- Organizație este un fel de colos care stă într-un
scaun cu rotile fiindcă fiind lipsită de combustibili, să nu uităm că în mod
tradițional aceștia veneau de la ruși, nu poate decât să dea declarații de care
nu ține cont nimeni fiindcă nu-și poate mișca mașinăria de război atâta timp
cât toate mijloacele de luptă folosesc hidrocarburi fosile pentru motoare.
- Excelent gândit!
- Totuși șefu, nu sunt prea mari sacrificiile noastre!
- Ce importanță are! Dacă noi rămânem în picioare, și
vom rămâne, merită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu