IOAN MICLĂU-GEPIANU - MIHAI EMINESCU, LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEȘTI

 

MIHAI EMINESCU, LUCEAFĂRUL POEZIEI ROMÂNEȘTI

 

Motto:

”...Și dacă a fost Eminescu poet, filosof, patriot, istoric, politician, gazetar, economist, liric, așa vor fi și cei ce azi se adună spre ai

sărbători memoria și opera”.

(Fragment din eseul: ”Eminescu și spiritualitatea românească

de azi”, Ioan Miclău-Gepianu )

 

 

”...În volume și ediții, în antologii și analize fără de număr, oameni de seamă ai culturii Române, din generație în generație, au studiat, scris și explicat fenomenul EMINESCU, fundamentând pentru totdeauna convingerea genialității poetului nostru național.

Personalități eminente, de talie enciclopedică, au trudit ani în șir la studiul operei eminesciene. Demne de apreciat sunt ilustrele personalități ca de exemplu: George Călinescu, Perpessicius, Șerban Cioculescu, Ion Creția, Dumitrescu-Bușulenga, Aurel Rusu, Ion Scurtu, Al.Piru, D.Murărașu, și mulți alții.

Din biografiile contemporanilor lui Eminescu avem cele mai sigure surse pentru a înțelege viața și activitatea poetului. Așa de exemplu: Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Barbu Stef. Delavrancea, Al.Vlahuță, Ioan Slavici, ș.a.m.d. Nu mai vorbim de cei din generația prezentă, care încă sunt fascinați de sclipitoarea minte și imaginație artistică a poetului geniu, și al gazetarului patriot, Mihai Eminescu.

Și, totuși, rămas simplu și modest până la trecerea sa în veșnicie. S-a identificat cu ființa neamului său românesc, cu aspirațiile acestuia, cu suferințele acestuia, cu bucuriile acestuia, șlefuindu-ne o limbă literară cultă, frumoasă, dulce ca un fagure de miere. Vulgaritatea era străină stilului său, dar acea energie și în adevăr demonstrată era dorința de cultură a Neamului

său românesc.

S-a observat de asemenea, că toți din această lungă pleiadă a admiratorilor operei eminesciene, a acelor ce ulterior și l-au ales drept patron al activităților lor literare, au fost demni, s-au străduit a fi demni și cu respect pentru valoarea imensă pe care Eminescu o reprezintă ân ansamblul creatorilor artei literare românești.

Luceafărul poeziei noastre românești aduce în continuu înobilarea ființei și sufletului acesteea, revarsă în gândirea noastră, nu numai visuri de ale averilor nestatornice. Se scriu și azi și se vor scrie în continuu milioane de versuri dedicate geniului eminescian, atât de tinerimea studioasă din țară, cât și de românimea de pretutindeni.

Se observă o linie(rază) ce duce spre plus-infinit, adică înspre veșnicia viitorului poeziei românești, și ce este o mândrie, este să avem drept Patron al Poeziei românești acest genial poet Mihai Eminescu, Hristosul literaturii noastre, deplinul iubitor și patriot al țării sale, redate în versurile poeziei:

 

CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE

 

Ce-ți doresc eu ție, dulce Romînie,

Țara mea de glorii, țara mea de dor?

Brațele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ți mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ți mândri asta și-o doresc.

 

Vis de răzbunare negru ca mormântul,

Spada ta de sânge dușman fumegând,

Și deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricolore,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

 

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surîzînd,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ți vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

 

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fii tăi trăiască numai în frăție,

Ca a nopții stele, ca a zilei zori,

Viața în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet romănesc,

Vis de vitejie, fală și mândrie,

Dulce Românie, asta ți-o doresc

 

1867