Mihai
Eminescu: admirație profundă, dar și neînțelegere.
~*~
„Oda
(în metru antic)” este una dintre cele mai intense poezii eminesciene despre:
- limita umanului,
- educarea prin suferință,
- și tentativa de a atinge o libertate
interioară (liniștea) atunci când idealul și iubirea devin durere.
Îl
citim pe Eminescu mult, ne place pentru că în versurile lui simțim adâncimea
gândului, dorul și frumusețea limbii române în forma ei cea mai înaltă.
Îl
citim mult și pe Nichita, el ne place pentru libertatea imaginației, pentru
jocul ideilor și pentru felul surprinzător în care dă cuvintelor o viață nouă.
Mai
citim și pe alții, pentru că fiecare voce ne deschide o altă fereastră spre noi
înșine.
Ne
apropiem de Luna Ianuarie: MIHAI EMINESCU, 15 Ianuarie 1850 - 15 Iunie 1889
Odă
(în metru antic)
~*~
Nu
credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi
tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii
mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când
deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă
tu, dureros de dulce..
Pân-în
fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.
Jalnic
ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori
ca Hercul înveninat de haina-i;
https://www.versuri.ro/w/4617
Focul
meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele
mării.
De-al
meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al
meu propriu rug, mă topesc în flăcări..
Pot
să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea
Phoenix?.
Piară-mi
ochii turburători din cale,
Vino
iar în sân, nepăsare tristă;
Ca
să pot muri liniştit, pe mine
Mie
redă-mă!
-------------
1 Decembrie 1884, poezie a maturității, cu cu 11 variante
O,
rămâi
"O,
ramâi, ramâi la mine,
Te
iubesc atât de mult!
Ale
tale doruri toate
Numai
eu știu să le-ascult;
În
al umbrei întuneric
Te
asamăn unui prinț,
Ce
se uit-adânc în ape
Cu
ochi negri si cuminți;
Și
prin vuietul de valuri,
Prin
mișcarea naltei ierbi,
Eu
te fac s-auzi în taină
Mersul
cârdului de cerbi;
Eu
te văd răpit de farmec
Cum
îngâni cu glas domol,
În
a apei strălucire
Întinzând
piciorul gol...
Și
privind în luna plină
La
văpaia de pe lacuri,
Anii
tăi se par ca clipe,
Clipe
dulci se par ca veacuri."
Astfel
zise lin pădurea,
Bolți
asupră-mi clătinând;
Șuieram
l-a ei chemare
Ș-am
ieșit în câmp râzând.
Astăzi
chiar de m-aș întoarce
A-nțelege
n-o mai pot...
Unde
ești, copilărie,
Cu
pădurea ta cu tot?
~*~
MIHAI
EMINESCU
-------
1 Februarie 1879, legătura dintre om și natură.
Trimis de: GM

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu