TENSIUNEA FOLOSITOARE
- Sfantul Sofronie Saharov -
Tensiunea provocata de aversiunea fata de pacat trebuie pastrata ca sa nu
ajungem sa traim împreuna cu pacatul. Pacatul e atât de perfid; e prezent –
desi adeseori fara ca noi sa ne dam seama – aproape în fiecare pas pe care îl
facem.
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I.
Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 168
DUMNEZEU VA DA ALȚI EROI
- PR. JUSTIN PÂRVU -
Cum devenim eroi?
Avem impresia că azi nu mai sunt
eroi, sfinți, conducători puternici care să ne coordoneze și pe care îi urmăm.
Dar Dumnezeu va face din aceștia mici, oameni mari și se va naște o generație
de oameni foarte capabili și cu frică de Dumnezeu.
Eu mă gândesc la Domnul care a
zis - Nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui
Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aici, noi suntem cu harul lui
Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian?
Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni
împotrivă. Îi fi tu împărat, dar eu am pe Împăratul Hristos, care-i şi
peste tine. Şi până la urmă îi convingeau şi pe ei.
Puneți mâna pe Biblie, luați
vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi se dovedeşte puterea harului lui
Dumnezeu, nu prin cei tari.
Creştinul n-are de ce să se
teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu
El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc! Al
Domnului este pământul şi stăpânirea Lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i
toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru
cealaltă. Cum spune psalmistul: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va
lipsi. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare
mâine. Dă Dumnezeu la fiecare.
Să fim uniți! Unitatea și
dragostea dintre voi va putea face mari minuni. Să nu ne dispersăm, să nu ne
lepădăm, să nu trădăm, să nu ne batjocorim, într-un cuvânt! Și așa vom putea
înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate”.
Mamele formează eroii
Mai este vorba despre formarea
noastră în toate elementele familiei. Dacă avem mame creștine, avem și eroi,
avem și mucenici, avem și savanți și genii, ostași, formați în valorile
creștine.
De aceea, și până astăzi numele
acesta, de mamă, este într-adevăr sfânt, pentru că din ea se nasc toți ierarhii
noștri, se nasc mucenicii, se nasc savanții, se nasc geniile, eroii și martirii
neamului. De aceea și familia, de altfel, până și la ora aceasta, suferă un rău
mare și o persecuție puternică ce se dă împotriva Creștinismului ortodox,
astfel încât să distrugă familia.
Și totodată cu sărăcia asta
financiară, plecarea tinerilor noștri, rămân satele și străzile orașelor goale,
pustiite. Nu mai vezi azi decât un bătrân, ici colo, care mai vine să-și plece
genunchii la o icoană. Restul …duși în lumea întreagă, pustiiți. Nu mai are
legătură cu băncuța lui din fața casei, caierul bunicii care torcea cu fusul
din caier nu mai este, fântâna aceea cu cumpene nu mai este. Cântecul de altă
dată al țăranului, al doinelor noastre…
Păi, vedeți dumneavoastră țara
noastră e un pridvor de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Biserici peste tot,
mănăstiri, mormintele voievozilor, ale domnitorilor noștri, ale eroilor noștri,
toate acestea formează o pregătire a noastră de intrare în Împărăția lui
Dumnezeu. Intri într-o biserică și vezi picturi, sfeșnice, lumânări aprinse,
cântări frumoase, intri din ce în ce mai sfios, tot mai sfios până în fața
Sfântului Altar, acolo unde ne împărtășim cu sângele și trupul Mântuitorului
Iisus Hristos. Asta este Biserica creștin-ortodoxă.
(Extras din „Ne vorbește Părintele Justin”, vol. V
SUFLETUL ASEMENEA
- Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Sufletul este acelasi la fiecare om. Lucrul acesta este elementul care, în
momentul creatiei, zamisleste omul, devine legatura între samânta masculina si
cea feminina si formeaza viata. Caci legaturile între samânta masculina si
samânta feminina nu zamislesc întotdeauna. Dar când Dumnezeu toarna în acestea
viata, cu viata toarna si sufletul. Sunt împreuna. Nu exista, oricât de
necredincios ar fi cineva, sa nu aiba suflet. Orice faptura omeneasca are
suflet. Ca el se-nchina la dobitoace, ca se-nchina la bolovani, asta e altceva,
dar chiar si aceasta închinare dovedeste ca în el exista un element care aspira
spre ceva divin. Prin aceasta suntem noi o unitate. Nu prin partile minerale.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 65
PETELE INTUNECATE
- Sfantul Sofronie Saharov -
Adeseori ne mângâiem cu gândul ca nimeni nu a vazut ceea ce am facut sau nu
cunoaste ceea ce gândim. Dar, daca privim la viata aceasta ca la o pregatire
pentru vesnicie, daca nazuim sa scapam de petele întunecate dinauntru nostru,
atunci imaginea se schimba.
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica
jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 93
OMUL DUHOVNICESC NU SE TEME DE BOLI
- ARHIM. MAXIM -
Sf. Porfirie și alunița de la cap
Dacă ai o boală mai gravă, cum să
nu te descurajezi?
Aceasta poate fi considerată o
ispită din afară. Atunci când Îl ai pe Dumnezeu, rabzi și boala. Știți cât de
bolnav era Sf. Porfirie? Avea, la un moment dat, o complicație serioasă la
față, dar nu arăta nimic, nu vedeai pe chipul lui, suferința. Ceilalți, însă,
înțelegeau că are dureri mari. L-a întrebat odată cineva: „Cum te simți?” Iar
el a răspuns: „Cum să mă simt? Așa cum te-ai simți tu, dacă ar atinge cineva un
fier încins de fața ta”. Dar el răbda așa. Considera că aceasta este pedagogia
lui Dumnezeu.
Odată, a vrut să meargă în Sf.
Munte. Avea rană la o aluniță de la cap și, înainte să plece spre Sf. Munte, a
mers întâi la doctor ca să i-o scoată. Doctorul i-a zis că nu poate s-o scoată
pentru că i s-a terminat anestezicul, iar părintele a insistat: „Nu contează,
scoate-o fără anestezie!”. „Ce vorbiți, părinte? O să săriți până în tavan!”.
„Scoate-o așa!”. În cele din urmă, doctorul a ascultat și a operat alunița fără
anestezie și fără ca părintele să scoată vreun sunet. Doctorul a fost foarte
surprins, iar după ce a terminat, l-a întrebat: „Părinte, nu v-a durut?” „Nu
știu, nu mi-am dat seama!” „Cum să nu-ți dai seama că te doare?” „M-am străduit
să îmi țin mintea la Dumnezeu și nu mi-am dat seama exact ce s-a întâmplat
aici”. Înțelegeți ce putere are rugăciunea? Câte trăiri din acestea nu vedem la
părinții sfinți!...
Și sfinții sufereau și simțeau
durerea bolii și a trupului
Pilda noastră sunt mucenicii.
Astăzi, o prăznuim pe Sf. Anastasia. Pe ea au mucenicit-o, tăindu-i mâinile,
picioarele, și așa mai departe. Am fost în Sf. Munte și m-am închinat la
moaștele ei. Se vede cum a fost mutilată, se văd rănile. Pe ea, nu a durut-o?
Noi dacă ne înțepăm cu un ac, murim. Și ei sufereau și simțeau durerea, dar
aveau Duhul lui Dumnezeu în ei și sufereau ca și când ar fi fost în trup
străin. Acestea sunt minunile credinței noastre, marile izbânzi ale credinței!
Sunt unii oameni care nu sunt
dispuși să se silească pentru mântuire, dar au adesea impresia că nu pot,
pentru că nu se sprijină pe ajutorul lui Dumnezeu, ci pe propriile forțe. Nu
zice Sf. Ap. Pavel: „Toate le pot în Hristos?”
Cum să luptăm cu gândurile
negative? Ni se pare că lucrurile stau într-un fel, dar în realitate nu este
așa.
Acestea sunt distorsiuni ale
minții, din pricina obișnuinței minții de a gândi greșit. Este nevoie de multă
atenție. Trebuie să-i întrebăm pe cei mai experimentați și să ascultăm de
cuvântul lor.
Ne-am dus odată la Sf. Efrem
Katunakiotul. Îl cunoșteam îndeaproape. Unul dintre noi a întrebat: „Cum pot
să-mi dau seama dacă ceea ce fac este și voia lui Dumnezeu?” Era un băiat
tânăr, începător și se aștepta să-i spună sfântul ce rugăciuni să facă, ca să-i
descopere Dumnezeu voia Lui... În schimb, bătrânul Efrem, care avea experiență,
i-a răspuns: „E simplu! Întrebi!”.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 94)
FRUNZISUL
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca pomul îsi leapada iarna frunzisul sau, iar primavara, fiind încalzit de
soare, îsi desface mugurii din nou. Multi oameni fac asemenea. Atunci când sunt
rapusi de iarna, de frigul necazurilor si al nenorocirilor, ei îsi leapada
poftele si parca se straduiesc sa se caiasca si sa le faca pe toate dupa buna
placere a lui Dumnezeu. Însa atunci când îi încalzeste iarasi caldura
bunastarii, acestia îsi dezleaga poftele ca mai înainte si, întocmai precum
pomii îsi desfac frunzisul, ei iarasi înverzesc, se împodobesc si se desfata cu
placerile lumesti. Asa sunt cei care atunci când îi loveste frigul unei boli,
se caiesc si înceteaza a pacatui si fagaduiesc sa vietuiasca în cucernicie si
sa-I slujeasca lui Dumnezeu, însa dupa ce se fac sanatosi, se întorc din nou la
poftele si la faptele lor de mai înainte.
Sa stii ca astfel de oameni nu sunt adevarati dreptslavitori crestini, ci doar
niste fatarnici, întrucât adevaratii crestini ramân nestramutati în bunastare
si în necazuri, în boala si în sanatate, în saracie si în bogatie, în defaimare
si în cinstire, în slava si în umilinta, în robie si în libertate; oriunde si
oricând ei se afla în pocainta si savârsesc roadele acesteia, iubindu-L pe
Dumnezeu si slujind Lui. Aceste cugetari te îndeamna sa nu te asemeni celor
amintiti mai sus, ci sa fii pururea statornic, în fericire si în nenorocire, sa
te lepezi de poftele tale si sa faci voia Domnului. Iar daca esti si tu un
astfel de om, atunci te povatuiesc sa te îndreptezi, pentru ca nu cumva, stând
împreuna cu fatarnicii, sa auzi de la Hristos: „Nu va stiu pe voi de unde
sunteti” (Luca 13, 25).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 81
MASINA GANDURILOR
- Compozitorul Arvo Part -
Un cuvânt al Parintilor pustiei spune: „Paraseste orasul în care ai pacatuit”.
Uneori, trebuie sa oprim aceasta masina infernala care este în fiecare dintre
noi, ca sa putem merge mai departe. Dar când închidem usile, nebunia se
întoarce pe fereastra. Aceasta e tragedia vremii noastre.
Compozitorul Arvo
Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 66
SIMBOLISTICA ICOANEI CINCIZECIMII
- MICHEL QUENOT -
La 50 de zile după Paști
„Binecuvântat eşti Hristoase
Dumnezeule, Cela Ce prea înţelepţi, pe pescari i-ai arătat, trimiţându-le lor
Duhul Sfânt şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă
Ţie”(Troparul Rusaliilor).
Faptele Apostolilor relatează că
în a cincizecea zi (în greacă Penticosti), după Paşti, la vechea sărbătoare a
grâului, apoi sărbătoarea reînnoirii alianţei cu evreii, Apostolii „erau toţi
împreună în acelaşi loc şi, din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de
suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li
s-au arătat împărţite limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi
s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi,
precum le dădea lor Duhul a grăi” (Faptele Apostolilor 2: 1-4).
Acest zgomot ciudat i-a atras pe
oamenii de toate limbile şi de alt neam ce se găseau la Ierusalim. Ca răspuns
mulţimii uluite, căci fiecare înţelegea în propria sa limbă, Petru ia cuvântul
şi mărturiseşte Învierea lui Hristos răstignit, Înălţarea Sa cu zece zile mai
înainte şi pogorârea Duhului Sfânt pe care Apostolii tocmai o primiseră.
Lucrarea Duhului Sfânt în lume
Duhul Sfânt este în același timp
discret şi omniprezent în istoria mântuirii. Încă de la începutul lumii, Duhul
Sfânt plutea deasupra apelor şi era suflare de viaţă. Inspirator al profeţilor,
El precedă venirea lui Hristos care Se întrupează prin El. Izvor al minunilor,
El îi face înţelepţi pe cei neînvăţaţi şi face lucruri noi pentru că tot darul
de la El vine. El e Cel pe care Hristos îl promite aleşilor Săi în ziua
Înălţării: „Când Cel Preaînalt, pogorându-se, a amestecat limbile, a despărţit
neamurile, iar când a împărţit limbile cele de foc, la o unire pe toţi a
chemat; şi cu un glas slăvim pe Duhul cel Preasfânt”(Penticostar, la Liturghie,
p.327) şi „Necunoscând neamurile, Doamne, minunea Preasfântului Duh, care se
săvârşise în Apostolii Tăi, schimbarea limbilor o socoteau a fi
beţie”(Penticostar, la Litie, p.317).
Personajele din icoana
Cincizecimii
Agitaţiei oamenilor despre care
se vorbeşte în Faptele Apostolilor şi care urmează acestei minuni îi ia locul
în icoană o mare seninătate. Aşezaţi în semicerc, Apostolii, ale căror priviri
orientate diferit subliniază harismele lor individuale, ocupă un loc egal. Încă
o dată, Apostolul Pavel se află în rândul celor doisprezece Apostoli pentru a
arăta valoarea sa în naşterea Bisericii săvârşită în această zi. În faţa lui
Petru, el stă aşezat în partea de sus din dreapta, lăsând între ei doi un
spaţiu liber, rezervat lui Hristos, capul Bisericii. Limbi de foc se așează
peste fiecare dintre ei, care primesc pe Duhul Sfânt în toată plinătatea
Lui. „Odinioară limbile au fost amestecate, pentru îndrăzneala zidirii
turnului; iar acum limbile au fost înţelepţite, pentru slava cunoştinţei de
Dumnezeu”(Penticostar, la Litie, p.317).
Bătrânul încoronat în spaţiul
întunecos, în josul icoanei, ţine un văl cu douăsprezece rulouri de pergament,
simbolul Evangheliei (Vestea cea bună), pe care Apostolii o vor propovădui
neamurilor. Acest bătrân personifică universul şi lumea veche, prizonieră încă
întunericului rătăcirii din care Duhul Sfânt îi eliberează. „Duhul Sfânt era
din veac şi este şi va fi, nici început având şi nici sfârşit, ci pururea cu
Tatăl şi cu Fiul este unit şi împreună socotit. Viaţă şi de viaţă făcător;
Lumină şi de lumină dătător; Binele însuşi şi izvor de bunătate; prin care
Tatăl se cunoaşte şi Fiul se preaslăveşte, şi de toţi se ştie: O putere, o
unire şi o închinare a Sfintei Treimi”(Penticostar, la Laude, p.325).
Biserica una, sfântă,
sobornicească şi apostolească, cuprinzând universul întreg, figurează acolo sub
ochii noştri. Limbile de foc care se împart îi unesc pe apostoli, îi sfinţesc
şi le dau putere şi cunoştinţă dumnezeiască pentru a propovădui Vestea cea
bună, lumii.
Sărbătoarea desăvârșirii
Sărbătoare a desăvârşirii, pentru
că prin Ea făgăduinţa Duhului se împlineşte, Rusaliile marchează şi un început
constituit de naşterea Bisericii, Corp tainic al lui Hristos de acum înainte
înfăptuit de către ucenicii adunaţi la frângerea pâinii şi mărturisindu-şi
unirea prin păzirea în inima lor a aceloraşi sentimente ca şi ale Învăţătorului
lor.
Duhul Sfânt ia parte la Înviere,
dătător de viaţă şi duh al adevărului. El arată – ca la Schimbarea la
Faţă – firea îndumnezeită a omului Iisus ascunsă ochilor de carne. „Veniţi,
popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri: Fiul în Tatăl,
împreună cu Sfântul Duh. Că Tatăl a născut din veci pe Fiul, Cel împreună
veşnic şi împreună pe scaun şezător; şi Duhul Sfânt era în Tatăl, preaslăvit
împreună cu Fiul: o Putere, o Fiinţă, o Dumnezeire, căreia toţi închinându-ne
zicem: Sfinte Dumnezeule, Cel Ce toate le-ai făcut prin Fiul cu împreună
lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin care pe Tatăl am cunoscut şi prin
care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel
Ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie!”
(Penticostar, Luni după Rusalii, la Vecernia „plecării genunchilor”, p.338).
Însemnarea Sfintei Treimi
Creştinul se însemnează cu Sfânta
Cruce în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. „Pogorând din Tatăl,
semn de neatins şi neschimbat al substanţei şi al naturii sale, izvor de har şi
de înţelepciune”, Duhul Sfânt vine singur să se dezvăluie în adevăr în
Numele lui Hristos. Prin putere, se face cunoscută Treimea, prin El se unesc
cele Trei Feţe.
Noua creaţie întreagă primeşte
pecetea Sa precum în ziua botezului. „Lumină este Tatăl, Lumină este Cuvântul,
Lumină şi Sfântul Duh, Care a fost trimis Apostolilor în limbi de foc; şi
printr-Însul, toată lumea se luminează a cinsti pe Sfânta Treime”(Penticostar,
Duminica Cincizecimii, p.325). „Duhul Sfânt este Lumină şi Viaţă şi Izvor viu,
înţeles cu mintea. Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, bun, drept,
înţelegător, stăpânitor, curăţitor de păcate; Dumnezeu şi îndumnezeitor, foc
din foc purcezător; grăitor, lucrător, împărţitor de daruri; prin care toţi
prorocii şi dumnezeieştii Apostoli împreună cu mucenicii s-au încununat.
Uimitoarea auzire, neobişnuită privelişte, foc care se împarte spre dăruirea de
haruri” (Penticostar, la Laude, p.326)
Când psalmistul proclamă: „Veniţi
şi gustaţi că bun este Domnul” (Ps. 34:9), el situează experienţe înaintea
înţelegerii raţionale. Ancorată în Sfânta Scriptură, în tradiţia apostolică şi
patristică, credinţa creştină este înrădăcinată pe experienţa personală a
Duhului Sfânt în inimă şi a lui Iisus Hristos înviat în viaţa noastră.
(Traducere de Monahia
Dometiana, din Michel Quenot, „Les icones des 12 grandes Fetes”, Editions
Saint-Augustin, 2004)
TANAR SI BATRAN
- Parintele Ilie Cleopa -
De vedem la copacii cei tineri
coaja neteda si plina de viata, iar la cei batrâni coaja plesnita, zbârcita,
crapacioasa si aspra, si acest lucru întru gândirea tineretii si a batrânetii
oamenilor sa ne aduca pe noi. Deoarece cu totii vedem cum oamenii cei tineri
sunt plini de viata si au fata trupului neteda si vesela, iar oamenii cei
batrâni au fata încretita si zbârcita, iar pielea trupului lor este aspra si
cazuta în jos de batrânete, si acestea întelegându-le, din deosebirea vederii,
sa ne aducem aminte de cele scrise de Sfântul Maxim Marturisitorul: „Toate sunt
supuse timpului si prefacerii în aceasta lume”.
Parintele Ilie
Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei
Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea
arborilor , p. 38-48.
DOUA FELURI DE SEMINTE
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Viata ta sufleteasca se împarte în mod distinct în doua stari, între care
exista o profunda deosebire. O stare este aceea care înseamna pace, bucurie,
inima larga si deschisa; o alta e cea în care domina suferinta, spaima, iar
sufletul se simte în strâmtorare. Cea dintâi stare este rezultatul acordului
desavârsit dintre suflet si legile Creatorului. La originea celei de a doua
stari sta încalcarea sfintelor sale porunci. Pot observa si observ realmente
cum începe o stare sau alta. Presimt si pe una, si pe cealalta. Stiu ce se
întâmpla întotdeauna: daca stârpesti de la început samânta nascatoare de
suferinta si strâmtorare, stârpesti si roadele ei, adica suferinta si
strâmtorarea sufletului.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea
Domnului, Sibiu, 1995, p. 31
CRUCEA LUI HRISTOS
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Crucea este în Hristos si Hristos este pe Cruce. Crucea închipuie pe Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, rastignit si de aceea de semnul Crucii si chiar de umbra ei
se înfricoseaza demonii, ca semn al lui Hristos Însusi, ca însasi umbra Celui
rastignit. De aceea, introducerea Crucii în apa pentru sfintirea acesteia este
un lucru deosebit de important; apa capata puteri vindecatoare si de izgonire a
demonilor.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 302
UMBRA SI SLAVA
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca, atunci când mergem înspre soare, umbra noastra vine dupa noi si, cu
cât mai grabit fugim de ea, apropiindu-ne de luminatorul zilei, cu atât mai
repede alearga si umbra în urma noastra, facându-se tot mai mare. Asemenea sunt
si oamenii evlaviosi. Acestia se apropie de Dumnezeu, iar slava lor vine dupa
ei; si pe masura ce ajung tot mai aproape de El, cinstirea le calca pe urme tot
mai mult. Si cu toate ca ei fug de proslavire, aceasta alearga în urma lor si
nu au cum sa scape de ea. Ori, dimpotriva, atunci când venim dinspre soare,
umbra parca ar fugi de noi; si cu cât ne departam mai mult de el, cu atât mai
cu grabire se retrage umbra noastra. Astfel, desi alergam dupa ea, nu ne este
cu putinta a o ajunge din urma: ea pururea le scapa celor ce încearca sa o
prinda, oricât de mult ar fugi pe urmele ei. Întocmai sunt si oamenii care au
îndragit cele lumesti: pe masura ce se departeaza acestia de Dumnezeu, se
retrage si slava de la ei si cu cât mai mult alearga dupa proslavire, cu atât
mai mult fuge ea de ei. Prin acestea te înveti sa cauti a te apropia de Domnul
prin smerenie, prin rugaciune, prin deprinderea virtutilor crestinesti si sa
dispretuiesti slava lumii acesteia. Si atunci vei avea cinstire, desi nu o vei
mai dori. Caci nu este preamarit acela pe care lumea îl mareste, ci acela pe
care îl cinsteste Dumnezeu. Iar Domnul îl cinsteste pe cel care Îl proslaveste,
dupa cum Însusi zice: „Eu îi voi cinsti numai pe cei ce Ma cinstesc, iar cel ce
Ma defaima va fi dispretuit” (1 Regi 2, 30).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 141.
SF.
MARIA EGIPTEANCA , SFÂNTA CARE A PRESCHIMBAT IADUL ÎN RAI
-
SF. IUSTIN POPOVICI -
Postul Sf. Maria Egipteanca
47 de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul
i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a
gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu
pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a
îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.
Şi care a fost urmarea? Sfânta a
preschimbat iadul ei în rai! L-a biruit pe diavol şi a urcat sus la Dumnezeu!
Cum, cu ce? Cu postul şi cu rugăciunea, cu postul şi cu rugăciunea! Pentru că
postul, postul împreună cu rugăciunea, este o putere care biruieşte totul. Un
imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Să urmăm Mântuitorului sufletelor
noastre, Care prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului”. Prin post
ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului… Nu există o altă armă, nu există un
alt mijloc.
Postul! Iată mijlocul pentru a-l birui pe
diavolul, pe orice diavol. Exemplu de biruinţă, Sfânta Maria Egipteanca. Ce
putere dumnezeiască este postul! Postul nu este nimic altceva decât să-ţi
răstigneşti trupul, să-ţi răstigneşti trupul, să te răstigneşti singur pe tine
însuţi.
De vreme ce există crucea, biruinţa este
sigură. Trupul fostei desfrânate din Alexandria, Maria, prin păcat s-a predat
robiei diavolului. Dar când a îmbrăţişat crucea lui Hristos, când a luat
această armă în mâinile ei, l-a biruit pe diavol. Postul este învierea
sufletului din morţi. Postul şi rugăciunea deschid ochii omului, ca să se
zărească şi să se înţeleagă după adevăr pe el însuşi, să se vadă pe el însuşi.
Strigătul pocăinței
Vede atunci că fiecare păcat în sufletul
lui este mormântul lui, mormântul, moartea lui. Înţelege că păcatul în sufletul
lui nu face nimic altceva decât să transforme în leşuri toate câte aparţin
sufletului: gândurile lui, sentimentele lui şi dispoziţiile lui; un şir de
morminte. Şi atunci, se dezlănţuie din suflet un strigăt jalnic: „Înainte de
sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă”. Acesta este strigătul nostru în
această sfântă săptămână: „Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier,
mântuieşte-mă”. Astfel ne-am rugat în această săptămână Domnului, astfel de
strigăte rugătoare ne-a predat, în Canonul său cel Mare, marele sfânt părinte
al nostru Andrei Criteanul.
Să nu ne batem joc de noi înşine,
fraţilor, să nu ne lăsăm înşelaţi. Şi chiar dacă un singur păcat ar rămâne în
sufletul tău, şi tu nu te pocăieşti şi nu-l mărturiseşti, ci îl laşi înăuntrul
tău, acest păcat te va duce în împărăţia iadului. Pentru păcat nu există loc în
raiul lui Dumnezeu. Pentru păcat nu există loc în Împărăţia Cerurilor. Pentru a
te învrednici de Împărăţia Cerurilor, îngrijeşte-te să izgoneşti din tine orice
păcat, să dezrădăcinezi din tine prin pocăinţă orice păcat. Pentru că nimic nu
izbăveşte decât pocăinţa omului. O astfel de putere a dat Domnul Sfintei
Pocăinţe.
Priviţi! Dacă pocăinţa a putut să
mântuiască o femeie atât de desfrânată, cum a fost odată Maria Egipteanca, cum
să nu mântuiască şi pe alţi păcătoşi, pe fiecare păcătos, şi pe cel mai mare
păcătos şi criminal? Da, Sfânta şi Marea Patruzecime este câmpul de luptă pe
care noi, creştinii, cu postul şi cu rugăciunea îl biruim pe diavolul, biruim
toate păcatele, biruim toate patimile şi ne asigurăm nouă înşine nemurirea şi
viaţa veşnică. În Vieţile sfinţilor şi ale adevăraţilor creştini există
nenumărate exemple care arată că, într-adevăr, doar cu rugăciunea şi cu postul
noi creştinii biruim pe demoni, pe toţi cei care ne chinuiesc şi vor să ne
târască în împărăţia răului, în iad. Chiar, Sfântul Post…! Este postul
sfintelor noastre virtuţi. Fiecare sfântă virtute înviază sufletul meu şi
sufletul tău din morţi.
De ce nu se pocăim prin spovedanie?
Domnul cel Bun, care cunoaşte slăbiciunea
şi neputinţa sufletului omenesc şi a voinţei omeneşti, a spus: „Vino, frate.
Chiar dacă de şaptezeci de ori câte şapte păcătuieşti pe zi, vino iar şi spune:
Am păcătuit (Matei 18, 21-22)”. Domnul asta ne porunceşte nouă, oamenilor slabi
şi neputincioşi. Îi iartă pe păcătoşi. De aceea a şi declarat că bucurie mare
se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte pe pământ (vezi Luca 15, 7).
Întreaga lume cerească priveşte la tine, frate şi soră, cum trăieşti pe pământ.
Cazi în păcat şi nu te pocăieşti? Iată, îngerii plâng şi se tânguiesc în cer
din pricina ta. Doar ce începi să te pocăieşti, frate, îngerii în cer se bucură
şi dănţuiesc ca nişte fraţi ai tăi cereşti…
Iată, Maria Egipteanca, marea sfântă de
astăzi. Cât de păcătoasă a fost! Din ea Domnul a făcut o fiinţă sfântă ca
heruvimii. Prin pocăinţă s-a făcut întocmai cu îngerii, prin pocăinţă a distrus
iadul în care se afla, şi s-a suit întreagă în raiul lui Hristos.
Nu există creştin neputincios în această
lume, chiar dacă îl atacă cele mai groaznice păcate şi ispite ale acestei lumi.
Însă este suficient doar ca creştinul să nu uite marile lui arme: pocăinţa,
rugăciunea, postul; să se dedea vreunei nevoinţe evanghelice, vreunei virtuţi:
fie rugăciunii, fie postului, fie iubirii evanghelice, fie îndurării.
Să ne amintim de marii sfinţi ai lui
Dumnezeu, să ne amintim de marea sfântă sărbătorită astăzi, de Cuvioasa Maica
noastră Maria Egipteanca, şi să fim siguri că Domnul va fi ajutorul nostru la
vreme. Sfânta Maria a experiat atât de mult ajutorul minunat din partea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, încât s-a mântuit din groaznicul ei iad, de
groaznicii ei demoni. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi astăzi şi pururea ne
ajută în toate virtuţile noastre evanghelice: în rugăciune, în post, în
priveghere, în iubire, în îndurări şi în răbdare şi în orice altă virtute. Mă
rog să ne ajute întotdeauna şi să ne călăuzească…
De aceea, niciodată să nu oboseşti în
lupta şi în războiul cu păcatele tale… În toate greutăţile tale, în cele mai
mari căderi ale tale să-ţi aminteşti de acest strigăt al sfintei săptămâni,
care are putere să te învieze: „Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu
pier, mântuieşte-mă”.
(Sf. Iustin Popovici, Omilii pascale)
ATELIERUL CREATIEI
- Sfantul Vasile cel Mare -
Noi, pe care Domnul, Marele
Facator de minuni si Mester, ne-a chemat sa ne arate operele Sale, sa pregetam
oare sa le privim sau sa sovaim sa ascultam cuvintele Duhului? Sa nu vedem oare
frumusetea universului? Sa nu stam în fata acestui mare si variat atelier al
creatiei dumnezeiesti? Sa nu ne întoarcem fiecare mintea la vremurile cele de
mai înainte când ele s-au creat? De vei face asa, vei vedea cerul asezat, dupa
cuvântul profetului, ca o bolta (Isaia 40, 22); pamântul nemarginit; nemarginit
în marime si greutate, întemeiat pe el însusi; aerul, revarsat pretutindeni,
moale si flexibil prin natura lui, dând continuu celor ce-l respira hrana
proprie, iar din pricina simplitatii lui se da la o parte înaintea celor ce se
misca; si-i înconjoara din toate partile, ca sa nu fie nici o piedica celor ce
merg; vine în urma celor ce îl taie si se asaza cu usurinta în jurul lor. Vei
vedea apoi apa, cea buna de baut si hranitoare, pusa în slujba noastra si
pentru alte trebuinte, adunata cu buna rânduiala în locurile rânduite ei,
potrivit cuvintelor din Scriptura.
Sfantul Vasile cel
Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucuresti, 1986, p. 110-111
LUMANARICA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Pentru arderea înaintea Domnului
în vremea rugaciunii sa nu te zgârcesti la o lumânare din ceara: adu-ti aminte
ca o arzi înaintea Celui care traieste întru lumina neapropiata si din lumina
Sa te lumineaza si pe tine. Lumânarica ta e ca o jertfa de ardere de tot adusa
Domnului; deci, ea sa fie dar adus lui Dumnezeu din inima desavârsita. Sa-ti
aminteasca faptul ca tu esti dator sa fii luminator care arde si lumineaza.
„Acela” – s-a spus despre Ioan Botezatorul – „era faclie care ardea si lumina”
(Ioan 5, 35).
Sfantul Ioan din
Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 110
PUTEREA RUGĂCIUNII INIMII
- SF. IGNATIE BRIANCIANINOV -
Începutul Rugăciunii și
împrăștierea
Minții îi este proprie
nestatornicia: dar poate să o statornicească Cel ce statornicește toate. De vei
dobândi această lucrare și te vei ține de ea fără contenire, va veni Cel ce
pune în tine hotare mării tale, și îi va spune în rugăciunea ta: „Vino până
aici și să nu treci de aici” (Iov, 38: 11). Cu neputință este a lega duhul, dar
unde e de față Ziditorul acestui duh, totul I se supune Lui.
Începutul rugăciunii este gonirea
cugetelor, prin rugăciune, chiar de la începutul lor; mijlocul - atunci când
mintea petrece doar în cuvintele rostite cu glasul ori cu mintea; sfârșitul -
răpirea minții la Dumnezeu.
În cuvântul despre ascultare, Sf.
Ioan Scărarul grăiește: „Luptă-te necontenit cu gândul, întorcându-l în sine
atunci când zboară. Dumnezeu nu cere rugăciune fără împrăștiere de la
ascultători. Nu te necăji atunci când ești furat, ci fii senin, întorcându-ți
în chip statornic mintea la sine”. La ce fel de înșelare poate să ducă
îndeletnicirea cu acest chip de rugăciune? La niciunul. Singura primejdie este
împrăștierea, de care rugătorul își dă limpede seama, de care începătorii
suferă totdeauna și care poate fi neîntârziat tămăduită prin închiderea
gândului în cuvintele rugăciunii, nimicită prin milostivirea și ajutorul lui
Dumnezeu, la vremea potrivită, în urma unei nevoințe statornice.
Pogorârea minții în inimă
Una este a te ruga cu luare
aminte, fiind și inima părtașă la rugăciune, și alta este a te pogorî cu mintea
în biserica inimii și a aduce de acolo jertfa rugăciunii de taină, plină de
putere și Har Dumnezeiesc. A doua lucrare se naște din prima. Luarea aminte a
minții la rugăciune atrage inima la împreună-simțire. Când luarea aminte se
întărește, împreună simțirea inimii cu mintea se preface în unire a inimii cu
mintea. În fine, când luarea aminte s-a împropriat rugăciunii, mintea se
pogoară în inimă pentru a săvârși acolo cea mai adâncă lucrare sfințită a
rugăciunii.
Toate acestea se săvârșesc sub
îndrumarea Harului Dumnezeiesc, după bunăvoirea și rânduiala Lui.
„Cel ce vrea să vadă pe Dumnezeu
înlăuntrul său, se străduiește să curețe inima sa prin necontenita
pomenire a lui Dumnezeu. Țara gândită a celui curat cu sufletul e înlăuntrul
lui. Această țară este norul slavei dumnezeiești: doar cei curați cu inima vor
intra în ea ca să vadă fața Stăpânului lor și ca să se lumineze mințile lor cu
raza luminii Lui... Scara către Împărăția cerurilor este înlăuntrul tău: ea e
alcătuită în chip tainic în sufletul tău. Afundă-te în tine de la fața
păcatului și vei afla acolo trepte pe care vei putea sui la cer” (Sf. Isaac
Sirul).
Luarea aminte și duhul înfrânt:
iată cămara ce a fost dată ca liman păcătoșilor ce se pocăiesc. Ea e pridvorul
templului. În ea să ne ascundem și să ne închidem de păcat. Să se adune în
această Vitezdă toți cei ce șchioapătă cu obiceiurile, toți leproșii, toți
orbii și paraliticii... toți cei bolnavi de păcat, așteptând mișcarea apei -
lucrarea milostivirii și Harului lui Dumnezeu.
Treptele Rugăciunii lui Iisus
Foarte bun mijloc spre a deprinde
rugăciunea lui Iisus e cel cu care ne îmbie ieromonahul Dorotei, nevoitor și
scriitor ascetic rus. „Cine se roagă cu gura, iar de suflet nu-i pasă și inima
nu și-o păzește, unul ca acesta se roagă văzduhului, iar nu lui Dumnezeu și în
deșert se ostenește. Pentru că Dumnezeu ia aminte la minte și la râvnă, iar nu
la multa grăire. ...
La început trebuie să faci
rugăciunea lui Iisus cu glasul, altfel spus cu gura, cu limba și cu graiul,
fără să te audă altcineva decât tu însuți. Când gura, limba și simțurile se vor
sătura de rugăciunea rostită cu glas tare, atunci aceasta se va curma și va
începe să fie spusă în șoaptă. După aceea trebuie a o cugeta cu mintea, a
pătrunde și a lua aminte totdeauna la simțirea gâtlejului. Atunci, rugăciunea
minții și inimii va începe la poruncă (adică prin lucrarea Harului
Dumnezeiesc), de la sine, neîncetat, a răsări, a se purta și lucra, în toată
vremea, în orice lucrare, în tot locul”(Anthologhion, vol 2).
„Părinții noștri cei desăvârșiți
nu aveau pravilă anume, ci de-a lungul întregii zile împlineau pravila lor: se
îndeletniceau câtva timp cu cântarea psalmilor, câtva timp spuneau rugăciuni cu
gura, își cercetau câtva timp și gândurile; se îngrijeau puțin și de mâncare,
iar toate acestea le făceau cu frică de Dumnezeu”(Sf. Varsanufie cel Mare).
Inima înviată prin rugăciune
Darul rugăciunii se dă celui ce
s-a smerit și s-a urgisit pe sine în fața măreției darului. Darul se dă celui
ce s-a lepădat de voia sa și s-a încredințat voii lui Dumnezeu. Darul se dă
celui ce îmblânzește și omoară în sine trupul și sângele, ce îmblânzește și
omoară în sine cugetarea trupească prin poruncile Evanghelice. Viața răsare
potrivit cu treapta acestei omorâri.
Dascălul rugăciunii este
Dumnezeu. Rugăciunea adevărată este dar al lui Dumnezeu. Celui ce se roagă
întru zdrobirea duhului, statornic, cu frica lui Dumnezeu, cu luare aminte,
Dumnezeu Însuși îi dă sporire treptată în rugăciune. Ca urmare a rugăciunii cu
luare aminte și smerenie, apare lucrarea duhovnicească și căldura
duhovnicească, ce fac inima să învie. Inima înviată trage la sine mintea, se
face biserică a rugăciunii harice...
Frate, roagă bunătatea celui ce
vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (1
Tim. 2: 4), ca El să-ți dăruiască trezvia duhovnicească, care aprinde focul
duhovnicesc!
(Extras din Sf.
Ignatie Briancianinov, Călăuza rugătorului, Editura Sophia)
OMUL
- Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Omul înca nu s-a descoperit pe sine. Pe harta cunoasterii, ca o imensa pata
alba, sta în fata omului fiinta sa. Pe om trebuie sa-l privesti cu cel mai
înalt respect dar si cu adânca compasiune, cu încredere dar si cu prudenta, ca
pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine dragalasenii, însa si de
greseli ireparabile. „Adame, Adame, unde esti?” Strigatul acesta al lui
Dumnezeu e o chemare permanenta. Orice om de pe pamânt aude în adâncul fapturii
lui, în profunzimea fiintei sale, aceasta voce. Pentru mine omul nu este un
semn de întrebare, ci unul de exclamare, care confirma existenta Creatorului.
Noi însine suntem argumentul existentei lui Dumnezeu.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 83-87.
VIATA LA TARA
- Sfantul Teofan Zavoratul -
Viata la tara are mult adevar. Viata oraselor, si mai ales a capitalelor, este
departe de adevar: toti fac pe comediantii.
Sfantul Teofan
Zavoratul, Ce este viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?, traducere
de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 314-315
DEPENDENȚA DE TELEFON AFECTEAZĂ RUGĂCIUNEA
- Pr. Siluan -
Dependența de telefon
Am ajuns în România și oamenii se
minunează că nu avem un telefon mobil cu noi, tocmai pentru că venim dintr-o
țară în care vedem câte distrugeri au avut loc din cauza aceasta. Și, culmea,
toată lumea acceptă această tehnologie fără niciun fel de discernământ. Și în
America toată lumea e poluată, realmente de internet. Este o poluare care,
practic, ne îndepărtează foarte mult de Dumnezeu, în special mintea.
Oamenii nu se mai roagă, nu mai
spun rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase…”. Oamenii sunt distrași mereu să
vorbească la telefon. Prin internet, oamenii sunt distrași și afundați în drama
asta a vieții care, în fond, este una falsă și cu adevărat trebuie să fiți
foarte hotărâte în această mănăstire, ca să nu lăsați să intre tehnologia.
Fiecare telefon mobil e ca o gheară și fiecare legătură de internet e ca un
dinte al satanei.
Noi cunoaștem oameni care se
ocupă de designul telefoanelor mobile și privesc cum lucrează ele asupra
minții. În clipa în care devii dependent de aceste lucruri, e ruptă legătura cu
Dumnezeu. Este un rău pe care îl vedem foarte frecvent în America și care, din
nefericire, este răspândit în toată lumea. Rezultatele nu vor fi imediate ca în
America, dar generația care crește acum cu internet, nu se va putea ruga.
Neapărat să păstrați mereu
legătura cu Mântuitorul, căci fără asta ne scufundăm în apele lumii...
Să nu avem credința ieftină
În clipa în care am uita părinții
care, practic, ne-au fondat mănăstirea și pe cei care au suferit în România
atât de mult în secolul XX, pe cei din închisori, credința noastră devine una
ieftină, fără valoare. Și dacă aici credința devine una ieftină, atunci ce să
zicem noi, cei din America? Va deveni o filozofie oarecare printre toate
celelalte care există, nu vom mai fi lumina lumii, nu vom mai fi trupul lui
Hristos, pentru că în America noi gândim doar cu mintea.
Nici măcar nu ne putem închipui
că avem și o inimă, o inimă profundă, lucru pe care l-am învățat de la Sf.
Siluan. Citind-i scrierile, mi-am dat seama că nici măcar nu știm ce este
aceasta și starețul Sofronie explică ce este această parte atât de profundă a
ființei noastre. Pare că este un lucru pe care îl știe toată lumea ortodoxă,
dar indiferent unde ne aflăm, de fapt este o luptă. Deci, această luptă să nu
vă descurajeze în niciun fel! Singura mântuire și scăpare este în Hristos.
Comorile Ortodoxiei
Vă rog să vă rugați pentru noi,
cei din America, să putem „să înotăm” în continuare și măcar să putem să ne
ținem capetele deasupra apei, iar noi ne vom ruga ca Dumnezeu să continue să vă
desăvârșească în această luptă a ascultării ca să puteți păstra vie amintirea
sfinților. Noi nu am cunoscut mulți dintre sfinții pe care îi aveți aici. Când
le spunem americanilor despre România, ei spun: „Oare unde o fi asta, poate
prin Africa?”. Însă, aveți mulți sfinți și multe comori aici. Și cu cât le veți
face să strălucească mai mult în inimile voastre, cu atât veți fi mai legate de
viața ortodoxă. V
Vă rog să mă iertați dacă am spus
ceva care ar fi putut să supere pe careva dintre voi, dar trebuie să ne
încurajăm unii pe alții în lupta aceasta din viața noastră monahală. E o mare
binecuvântare pentru mine și părintele Eufrosin să ne aflăm aici, să simțim
rugăciunile Părintelui Justin, să simțim ospitalitatea pe care ne-ați arătat-o
și cel mai mult ne bucurăm că am putut să săvârșim o Sfântă Liturghie aici, cu
voi. Să fim uniți prin Sfânta Împărtășanie și să creștem prin iubirea lui
Hristos!
În mănăstirea noastră din State
nu avem internet. Când vin pelerinii și ne vizitează mănăstirea se simt foarte
ușurați că au scăpat de presiunea lumească de a fi căutați la telefon, internet
și celelalte. Stând la noi, fără semnal, realizează la ce presiune sunt supuși
în lumea lor. O resimt ca pe o povară foarte mare și slavă lui Dumnezeu că la
mănăstirea noastră putem trăi fără ele.
Gândurile și internetul
În America te definești prin ce
faci și noi învățăm că doar existând avem valoarea noastră, așa cum s-a definit
și Mântuitorul: „Sunt Cel ce sunt”. În comparație cu simțul acesta al
activității din America, noi prin nemișcarea noastră redevenim ceea ce suntem.
Toți Părinții Bisericii spun că
nu trebuie să ne confundăm cu gândurile noastre. Problema este că noi ne
identificăm cu gândurile noastre și avem impresia că suntem ceea ce gândim.
Exact ca și cu contul de Facebook, lumea are impresia că se identifică cu
contul de Facebook. Asta e și cu gândurile, mă tot gândesc la asta și la asta
și am impresia că sunt ceea ce gândesc. De fapt, ne pierdem liniștea cu care
ne-a înzestrat Dumnezeu. Trebuie să aveți grijă la ce vă gândiți! Nu lăsați
sămânța gândului să încolțească în mințile voastre pentru că intră, se
dezvoltă, tot crește și ocupă tot spațiul și apoi nu va mai fi deloc har.
(Interviul integral
îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 58)
TRUPUL NOU
- Sfantul Luca al Crimeei -
Semanata în pamânt, îngropata
fiind, samânta putrezeste, înceteaza sa mai existe ca samânta, însa din ea va
creste ceva mult mai mare, mult mai desavârsit atât ca si complexitate, cât si
ca forma. Dumnezeu îi da o noua forma si frumusete si o viata plina de folos si
desfatare.
Trupul omenesc este îngropat în
pamânt si înceteaza sa mai existe ca trup. Însa din elementele în care s-a
descompus, asemenea celulelor semintei de grâu, prin puterea lui Dumnezeu va
învia un nou trup, nu unul stricacios, neputincios si fara de vlaga, ci un nou
trup duhovnicesc, plin de putere, de nestricaciune si de slava.
Sfantul Luca al
Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti,
2010, p. 153
SPICELE DE GRAU
- Sfantul Efrem Sirul -
Chiar si acum pe acest pamânt plin de spini putem vedea pe câmpuri spicele de
grâu pe care Dumnezeu ni le-a dat în ciuda blestemului; multumita vântului
grânele iau nastere în sânul lor; prin voia atoatefacatoare a Celui Preaînalt
adierea le alapteaza ca sânul unei mame, închipuind astfel felul în care se
hranesc cei duhovnicesti.
Binecuvântat Cel care în Raiul
Sau va da bucurie întristarii noastre!
Sfantul Efrem Sirul,
Imnele Raiului, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p.
83.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu