Într-o vară, pe-nserat
~*~
Voi veni, mai încă odată, poate la sfârșit de vară,
Să te întâlnesc iubito, pe aceeași ulicioară,
Mai de-odată cu vântuțul ce
porni-s-o într-o seară,
Arșița din ceea ziuă s-o topească, s-o-nfioară.
Ai plecat, spre altă lume, tot așa, mai într-o vară,
Ca și mine ai fost cu gândul, la bătrăna ulicioară,
Unde, într-o-mbrățișare, ne topeam în miez de seară
În atâtea jurăminte, ce le spus-am iar și iară.
Voi lua și eu cu mine, când din lume mă voi duce,
Gârbovita cea căsuță, ce tot vrea ca să-mi apuce,
Înc-un veac din viața noastră, să se facă amintire,
Ca-ntr-o țandără de minte, tăinuită să se știe.
*
Doamne, fă clipita asta, lungă fie cât vecia
Și în ea ne veșnicește dor curat și stângăcia
Și în toate câte spus-am pune-oi mutele cuvinte,
Ce din inimă pornit-au și din dorul meu din minte.
*
Din cel rai ce ne promis-ai, din cerescul Tău cel sfânt,
Lasă-ne s-avem acolo, ulicioară de pământ
Și-o căscioară cu portiță, loc preabun de-mbrățișat
Și de spus la jurăminte, într-o vară, pe-nserat.
***
Azi, când vremea e aproape să mă duc, să te-ntâlnesc,
Într-o lacrimă cuprins-am tot ce vreau să-ți povestesc,
Și de-o fi să se-mplinească vrera noastră mult dorită,
Dă-ne-o stea, ne fie casă și o vreme nemurită,
Să ne săturăm odată de cel drag într-u iubit,
Ca să fim Adamii lumii, într-un colț,
de infinit
~*~
2.06.2026
Mircea Dorin Istrate.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu