VASILE MENZEL - PLOAIE DE LACRIMI

 

PLOAIE DE LACRIMI

 

 

~*~

 

Nu-mi place ploaia.

Nu-mi place pentru că mă udă la picioare,

iar de câte ori plouă, ploaia mă găsește

ba fără umbrelă, ba fără pelerină, iar vremea

e posomorâtă.

 

Mai rău, când plouă mult, mă sperii.

Văd cum se-neacă oameni, animale, copaci,

mașini. Iar puhoaile uneori scufundă și case.

După un timp s-a luminat. M-am bucurat.

 

Pe un zid stă mâzgălit COMUNISM. Ce-i aia ?

O doctrină ? un curent?( auleu mă trage)

Aștept ploaia care va să vină și va șterge totul.

Într-o zi, am ieșit la plimbare pe o CALE

a orașului. Era frumos, senin și totuși

 

am simțit că mă picură. Mă uit pe jos, nici vorbă.

Mă uit în sus și de la un balcon curgeau lacrimile

 

unei fete. Plânsul ei, ploaie de lacrimi

m-a întristat.

Îi fac semn cu mâna a mângâiere.

Dar... nu m-a văzut.Eh! Începe să-mi placă ploaia.

Începe să-mi placă si calea.

Calea pe care am mers până acum

și pe care o voi păstra în minte

și o voi numi, CALEA VICTORIEI.

 

~*~

VASILE MENZEL