FIICELE FECIOAREI MARIA

FIICELE FECIOAREI MARIA în REZISTENŢA

ANTICOMUNISTĂ DACOROMÂNĂ

                                                partea a II-a

                                                           GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

         „Dă-mi, Doamne, durerile toate

                           şi lasă-mă fără dor

           Dar fă şi un pic de dreptate

                      pentru acest popor.

           Că-i lacrimă pâinea pe masă

           Şi-i sângeră fruntea de spini, 

           Mâncat de vânduţii de-acasă

           Vândut de mâncăii străini.”

           (Sfânta Fecioară MARIA-Icoană-Mânăstirea Sihăstria)

                                        

   Fecioara Maria este Odorul cel mai scump, cel mai dorit şi cel atât de mult aşteptat al Maicii sale, ANA-cea de care Bunul Dumnezeu s-a îndurat, s-a bucurat şi a hărăzit-o spre bucuria întregii lumi, spre fericirea cerului, a pământului omenirii şi a celui pelasg.

   Dumnezeiasca Maică ANA poartă în sânul zămislirii sale cel mai curat suflet în care s-a întrupat Frumosul, Binele, Adevărul, Hristosul, deschizând fereastra întregii lumi, aducând mugurii Primăverii ce se sparg în ramuri, fascinează şi inundă verdele veşniciei.

  Noi, creştinii în fiecare zi Îi adresăm Fecioarei MARIA rugăciuni cu cereri foarte multe și chiar dacă  adesea uităm să și mulțumim dovedeşte, totuşi,că o cinstim permanent.

   În Icoana sublimităţii Fecioarei Maria se reflectă Apoteoza marilor destine româneşti.

   În Icoana MAICII Domnului cu PRUNCUL, părintele Benedict Ghiuş ne îndrumă privirea asupra sublimităţii Sfintei Icoane, <<Dulcea sărutare>>: „Chipul Fecioarei-Mame pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrazurilor lor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni.” (c.f. Aspazia Oţel-Petrescu, Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea. Ed. Scara, Bucureşti-2001, p. 99)

   Întreaga viaţă a Maicii Domnului înseamnă Veşnicia, şi-o împleteşte prin dragostea Ei faţă de toţi oamenii, pentru ca împreună să slujim Iubirii întru Dumnezeu şi Neam.

   Unul dintre marii Duhovnicii ai Rugului Aprins Ortodox, al slujirii Maicii Domnului,  Arhimandritul Arsenie Papacic desprinde o rază din Taina Împărătesei divine: „ Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oamenii necăjiţi, slabi şi prigoniţi, în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar  şi cu dreptatea divină, apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar pe cei nepăsători... Dragii mei, Maica Domnului este aşa de desăvârşită încât nu putem decât să-i zicem: <<Iartă-ne că nu te putem înţelege, dar noi te iubim!>>” (Între timp şi veşnicie –Viaţa părintelui Arsenie Papacioc.Ed. Accent Print-2014, p. 251)

   Tocmai această dragoste nesfârşită, această sacră compasiune, această dumnezeiască comuniune a MAICII Domnului faţă de noi a făcut să se reverse FRUMUSEŢEA Ei fără asemănare, ca  o mireasmă cerească într-o multitudine de daruri şi să ţâşnească în firul vieţii inimoaselor creştine, uneori abia înverzit, alteori abia înmugurit, deseori abia înflorit, nimbul angelic, focul mistic ori crezul partizan ca un fior sublim al Suferinţei creştine şi al Jertfei curate, ce s-a întrupat într-un ideal sfânt al reînnoirii şi al demnităţii noastre dacoromâne.

   Marea şansă a omenirii şi privilegiul divin pentru dacoromâni, cred cu tărie că a fost naşterea pe pământul Daciei Mari a Fecioarei Maria şi asumarea destinului ei mistic-uman întru Destinul dumnezeiesc al mântuirii.

   Fiicele Fecioarei Maria, Luptătoarele-eroine au fost sortite Destinului Crucii lui Hristos.

   În infernalele lagăre concentraţionare, unde biciuia permanent crivăţul teroarei, unde se rostogolea ca o avalanşă toate sudalmele ordinare, unde se năpustea tot mai des ca un uragan apocaliptic ura acelui proletariat dresat să muşce şi să sfâşie la arătarea biciului stăpânului, în celulele încremenite cu zăvoarele coborâte în bernă, Aripa Duhului Sfânt alina sufletul reînmugurindu-l spre viaţă. Jalea deodată dispărea ca o ceaţă grăbită, iar suferinţa prindea nimbul de rouă al rugăciunii care răspândea mireasmă în jur ca pe o sublimă cântare.

   Locul deznădejdii eroinelor se purifica în suflet încet la început, abia ca o flacără plăpândă, apoi pe măsură ce Duhul sufla lumina iubirii, deodată focul se înteţea lăuntric, dând putere urcuşului spiritual spre marile năzuinţe serafice ale cuminecării crezului lor, ale împlinirii sensului comuniunii cu Dumnezeu, cu Fecioara, cu Sfinţii, cu Martirii, cu Neamul.

   Drumul Crucii asumate le-a luminat Calea fidelităţii față de idealul ales, înnobilându-le serafica dăruire.

    În Dacia Mare-locul aşezării lui Dumnezeu, harul şi binecuvântarea au fost oferite diferit: pentru femei frumoase-pământene  şi pentru femei frumoase cu destin ceresc, astfel:

   MARIA Cantemir-fiica cea mare a Voievodului Dimitrie Cantemir, una dintre cele mai erudite şi mai frumoase prinţese ale Europei acelei vremi, descendentă a frumuseţii traco-geto-dace princiare, regale, imperiale ori eroic-legendare,Reginele Hestia, Tomiris, Dochia, Sf. Împărăteasă Elena-mama Împăratului Constantin cel Mare, Sf. Muceniţă Ecaterina, poeta Sapho, Maria Voichiţa, Despina Basarab-Maica Platonida, Anastasia Rudeanu, Teodora Cantacuzino-Maica Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Maria Lupu-Radziwill, Ruxanda Lupu-Sultana, Maria Brâncoveanu, Marghioliţa Roznovanu, Mărioara Sturdza, Ana Bantăş-Cantemir-bunica, Casandra Cantacuzino-Cantemir-mama, Raluca Iuraşcu-Eminovici, mama Luceafărului Emin, Iulia Haşdeu, Raluca Sturdza-Monahia Maria, Maria-regina României Mari, Ileana-Maica Alexandra, Felicia Avramescu-Sturdza-muceniţa, Maria Tănase-regina cântecului, Marieta Iordache-Maica Mihaela, Florica Savu-muceniţa, Elena Bagdad-muceniţa, Aurica Munteanu-Baciu C. Petru, Oltea Manoliu Bellu, Maria Popa-Beiuş, Natalia Nicolicescu-Vasilcovschi, Patricia Codău-Maica Ecaterina, Ecaterina Gâţă, Maica Tatiana-Tismana, Anastasia Popescu-Mama Sica şi toate fiicele Daciei Mari de pretutindeni.

   TEODORA Ageu, născută la Ţărăţel-Arad în 1923, luna Martie, ziua 6. A fost una dintre strălucitele studente al Universităţii din Cluj. O militantă de excepţie a naţionalismului creştin ortodox, Teodora s-a căsătorit cu Ioan Ageu-liderul Centrului Studenţesc Creştin Ortodox-filiala Cluj. Teodora a fost arestată în Iulie 1948, executând în fiorosul lagăr pentru Femei-Mislea, 6 ani de groază şi tortură, până la eliberarea din 12 August 1954.

   (Corneliu Cornea, Luptători şi Martiri ai Rezistenţei Anticomuniste din Judeţul Arad. 1945-1989. Ed. Multimedia-Arad-2007, p. 21)

   Teodora şi-a luat viaţa în serios ca pe o şansă divină dăruind-o înmiit celor dragi.

      ANA Bacoş-fiică a Aradului născută în anul 1910. Fire dârză, energică, hotărâtă, purtătoarea a cinstirii strămoşeşti, zeloasă amazoană modernă şi-a pus toată fiinţa ei în slujba naţiei creştine, înrolându-se rezistenţei religioase anticomuniste. A fost arestată în 1952 şi condamnată la muncă silnică pentru 15 ani din care a executat 12. După eliberare a rămas aceeaşi fidelă luptătoare aflată permanent în vizorul securităţii comuniste. (ibid., p. 30)

   Ana şi-a făurit prin sacrificiu o făptură nouă capabilă să admire frumuseţea vieţii.

   ECATERINA Crişan (Nănuţa)-tot arădeancă, născută în 1911. Ambiţioasă, consecventă, credincioasă, contabilă, Ecaterina îşi dorea să-şi pună conştiinţa în dragostea divină şi dorul de Ţară. Trădarea regelui Mihai, a camarilei sale şi invazia sovietică i-a oferit şansa să devină o luptătoare înfocată pentru Moşia neamului, Crucea lui Hristos şi a Strămoşilor Daci.

   A fost arestată de securitate şi condamnată de Tribunalul Militar Timişoara la 10 ani, pe care-i execută integral între 1953-1963, în fioroasele temniţe: Timişoara, Mislea, Miercurea Ciuc, Arad şi Oradea. (ibid., p. 74)

     Ecaterina a ţesut cu urzeala comuniunii harului prefigurarea fericirii vieţii sacre.

   EUGENIA Focşa-Donici s-a născut în Ajunul Sf. Ierarh Nicolae în anul 1928, ca un dar preţios şi binecuvântat. A moştenit o inteligenţă genetică, devenind una dintre studentele sucevene de merit, dar şi o râvnă dacică, străbună dovedindu-se o partizană înfocată. Omniprezenta securitate pune gheara roşie, care a sfâşiat mii de suflete pure, pe ea la 25.08.1950 şi o condamnă prin Tribunalul Militar Iaşi la 6 ani temniţă grea. Înfruntă cu demnitate toate ororurile închisorilor: Iaşi, Suceava, Botoşani, Miercurea Ciuc, Mislea, Jilava, până la eliberarea din 22. 08. 1956. (ibid., p. 98)

   Eugenia a dobândit puterea de a preface visul libertăţii în adevărul vieţii creştine.

      MARIA Godea s-a născut la 24 Septembrie 1932, într-o familie evlavioasă de arădeni harnici. A crescut în leagănul legendelor străbune care-i configura neamul dârz într-o aură de legendă. Fire tenace, cu dorul de ţară permanent aprins în piept şi cu nădejdea în izbânda Crucii, Maria s-a alăturat soţului ei Ioan Godea-liderul unui grup al studenţilor naţionalişti creştini, situându-se la înălţimea partizanilor eroi anticomunişti. Cu o zi înainte de împlinirea a 21 de ani, pe 23 Septembrie 1953, a fost arestată şi condamnată de Tribunalul Militar Timişoara la 7 ani de temniţă. A trecut cu suferinţă şi demnitate prin funestele penitenciare: Timişoara, Miercurea Ciuc şi Mislea. S-a eliberat în 20 Septembrie 1960. (ibid.,p. 108)

   Maria nădăjduind în destinul Neamului a acceptat orice provocare sortită vieţii.

      VICTORIA Holtean a văzut lumina zilei în cetatea Aradului la 5 Iulie 1928. După bucuriile Dumbravei copilăreşti, devine o adultă ambiţioasă, consecventă, studioasă şi zeloasă naţiunii sale dacoromâne. În 1945, pe când era elevă este remarcată de ocupanţii sovietici samavolnici şi arestată. Suferinţa în detenţie a făcut-o şi mai îndârjită în cauza românismului pe care o susţine cu un simţ profund, responsabil de învăţătoare, dar şi cu un înalt devotament naţionalist. Aceeaşi sinistră securitate o arestează la 16.04.1961. Tribunalul Militar din Cluj a condamnat-o la muncă silnică pentru 12 ani de zile. Îndură cu stoicism calvarul temniţelor din Jilava, Văcăreşti, Miercurea Ciuc, Arad şi Oradea. A fost eliberată odată cu marele Lot din anul de graţie 1964.  (ibid., p. 117)

   Victoria şi-a răsfrânt crezului, împlinirea maturităţii lăuntrice,  ca pe o datorie a vieţii.

   MARIA Huiu vine ca o binecuvântare în casa familiei sale arădene în 25 Aprilie 1936.

   Astrele împreună cu ursitoarele i-au hărăzit pe lângă frumuseţea selenară, caracterul unui curaj de cremene, de neclintit parcă predestinată încercărilor tot mai grele. De pe baricada luptei anticomuniste unde răspândea atâta entuziasm, cade în cursa securităţii. Tribunalul Militar-Iaşi, ca toate celelalte tribunale roşii, teritoriale, subordonat securităţii a condamnat-o în 1956, la 6 ani închisoare. Ani pe care i-a purtat cu umilinţă, suspine, trudă şi teroare prin lagărele Arad, Miercurea Ciuc, Suceava. N-a plâns, s-a cutremurat doar, lăsând câte un surâs înlăcrimat ca o dâră de speranţă celor din jur. Graţie comportamentului ei exemplar regimul sadic ateu a favorizat-o cu încă un an în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu. (ibid., p. 119)

   Maria a sporit şi s-a întărit în conştiinţă, în focul luptei consfinţindu-şi chemarea.

   ALEXANDRINA Teglaru-Voinea, fiica lui Laurenţiu şi Alexandrinei, născută în Topliţa la 18 Ianuarie 1924. Rămâne orfană de ambii părinţi. Conducătoare a Centrului Universitar Creştin Ortodox-Cluj, Alexandrina a fost o studentă eminentă, cu un spirit de analiză rar întâlnit, cu o capacitate de sinteză şi o înţelegere a lucrurilor profunde, care-i dezvelea înţelepciune. Energică, hotărâtă, educată în spiritul moralei creştine, Alexandrina devine o înfocată naţionalistă aruncându-se în vâltoarea luptelor privind rezistenţa anticomunistă.

   Anul coşmarului absolut-1948, s-a năpustit peste viaţa universitară a studenţilor creştini precum bombele atomice americane la Nagasaki şi Hiroshima, arestând aproape toată Frumuseţea Primăverii înflorite a Vieţii ortodoxe daco-române.

   Cine simţea româneşte şi trăia după normele creştine era considerat cel mai temut duşman al proletariatului Internaţionalei comunisto-democrat din România şi din afară.  

   Ataşată zelului ei se alătură partizanilor conduşi  de avocatul Leon Şuşman în primăvara anului 1949, dar după câteva luni pleacă în Munţii Apuseni. A fost prinsă şi arestată.

   Securitatea i-a smuls copilul din braţe, iar Tribunalul fără-de-legii a condamnat-o la 15 ani muncă silnică. Micuţul a fost internat într-o creşă M.A.I., dar a făcut infecţie şi a murit.

   „... Era foarte bolnavă... Era încă sub efectul drogării, spunea colega ei de suferinţă scriitoarea mistică Aspazia Oţel-Petrescu, nu-mi dau seama ce i-au sugerat nenorociţii pentru că Dina avea halucinaţii înfiorătoare: torturări, execuţii, imagini terifiante care o umpleau de groază... Nu-şi putea domina spaima şi durerea pentru că în toate scenele de groază victima principală era fiul pe care i l-a smuls din braţe la arestare.”

   În urcuşul sufletului ei către azurul ceresc camarada Aspazia îi prinde de aripa angelică acel adio celest care, se răsfrânge nouă, urmaşilor lor ca un îndemn sfânt: <<Să detronaţi pentru totdeauna minciuna, să studiaţi istoria şi s-o refaceţi! Să realizaţi asanarea morală a acestui neam! Fără ca sufletul să fie vindecat de frică şi să-l preamărească pe Dumnezeu, nu puteţi face nimic! trebuie să ştie şi copiii voştri despre viaţa şi faptele înaintaşilor, să le urmeze pilda şi să meargă cu fruntea sus spre Înviere!>> (Aspazia Oţel-Petrescu, In Memoriam Spice. Ed. Elisavaros, Bucureşti-2008, p. 189-190;  Ion Gavrilă Ogoranu/ Elis Neagoe-Pleşa/ Liviu Pleşa, Brazii se frâng, nu se îndoiesc, vol. VII. Rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni. Ed. Marist, Baia Mare-2007, p. 331)

   Mărturisirea credinţei, crezului, suferinţei, jertfei ei şi a unei părţi a camaradelor partizane anticomuniste acoperă cele două volume pe care le-a dorit, le-a trăit şi le-a asumat tipăririi: Lacrima prigoanei-ca o mărturie sacră daco-română pentru Cruce, Glie, Adevăr şi Libertate.

   Alexandrina şi-a pus sufletul temelie Neamului, din care susură permanent Lacrimile prigoanelor, neîncăpute în râuri şi mări, ca un Imn de foc adus cerului neînserat al Fecioarei Maria-Ocrotitoarea tuturor fiicelor Ei.

      Eroismul şi atitudinea Partizanelor noastre anticomuniste au fost la înălţimea ostaşilor bravi din linia întâi care au luptat pentru întregirea şi reîntregirea Patriei creştine şi a martirilor din sânul Batalioanelor de sacrificiu jertfiţi pentru dezrobirea fraţilor încătuşaţi de ateismul sovieto-bolşevic.

   Tinereţea, chemarea, cântarea, binele, frumuseţea, vibrarea, adevărul, îmbrăţişarea, râvna, dăruirea şi jertfa lor-un torent al lacrimilor prigoanelor s-a aprins ca un azur sublim în petale de Dor, în aură Eroică, în cunună Mucenicească, în bucium mistic, în surâs serafic de Cer.

   Ele şi-au aprins sufletul Primăverii lor de la Vestalele nemuritoare dace, pentru a-l arde continuu în veşnicia altarului ortodox creştin.

   „Eu n-am avut, Doamne, aur să-i dau/ Vieţii vrăşmaşe tribut./ Din anii mei tineri ce-n mine sunau/ O salbă de preţ i-am făcut.// I-am dat şi grădinile-mi grele de flori,/ Belşug de culoare aprinsă/ Şi-aripile care m-au dus peste nori/  şi fruntea cu zare încinsă.// Dar viaţa hapsână a vrut să mai pun/ un galben în salba de foc/ Şi-am rupt ca pe-un mugur din cerul meu bun/ Şi steaua ce-mi poartă noroc.// Iar anii din salbă au ars ca de jar,/ Cu ei şi întregu-mi avut.../ Nimic n-am dat vieţii vrăjmaşe în dar,/ I-am dat tinereţea, tribut!”

                                        (Eugenia Indreica Damian-„Tribut”)

   Supremă şi permanentă supravenerare Fecioarei Maria!

   Admiraţie, respect, recunoştinţă, cinstire, gloriei nemuririi Eroinelor dacoromâne!

   Tuturor Mariilor, Anelor şi nu numai lor, binecuvântare cerească şi aleasă preţuire!

 Alese mulțumiri  Fondului de carte-Arhiva Dumitru Ionescu-Bucureşti.