Între noi românii

SALUT OM DIN DEPĂRTATA LUMINĂ DE ZARE ALBASTRĂ, DE PETEC DE CER VAZUT DE BLAGA ÎN ADÂNC DE FÂNTÂNĂ !

Fiecare zi dragă Ben Todică e o zi a lui Dumnezeu, e o sărbătoare a sufletului sau ar trebui să fie, omule din țara luminii, minunii...

Unele însemnări din jurnalul celui ce sun ceea ce sunt fărâmă de cânt, scânteia unui foc viu care arde, pârjoleşte , distruge, fărâmă, până la cenuşă (suntem în permanență nişte căutători de aur, căutători ai binnelui). Scriu uneori  lapidar, "el fuitivo" şi când ar trebui eu însumi prin iubirea mea să fiu "un el dorado" şi ce sunt?" un gringo", un străin chiar şi cu mine pentru'că neputința de a face ceva util, durabil, te face să cazi în vergea, să te desconsideri în calitatea de om şi nu că ai fi tu vinovat că n-ai sponsorizări, posibilități să-ți publici opera sau folclorul adunat cu râvnă eccetra, eccetera..., dar ce vin să vă stric ziua cu durerile mele, nimicuri, mizilicuri, chiar fleacuri (fiecare se îmbată cu apă de ploaie şi ca florile grâului, mirului, vinului, se cearta cu: ba io-s mai mare... şi fiecare se justifică după menirea aparte ca o melodie preferată care o are obiectiv infinit apropiat de obiect. Uneori nu-n forul meu interior, ca nu-mi trebuie ca poetului Tudor Gheorghe Calotescu: "...oricum nu ne trebuie un titanic/ca să aflu cât de adâncă e deznădejdea", chiar dacă mi-aprind focu-n cap, îmi dau cu mâna, lucru manual, cum se zice, eu obraznic îmi dau foc la valiză şi la ce-s cu " înşiră-te măgăritar” cu sesam " dezchide-te", deşi viața nu-i cu abacadrabra, că-şi are complicațile, chițibuşurile, complexitatea ecuației, că nu-i urcuş fără coborâş eccetera, eccetera, că n-am la mine buciumul munților Carpați, fluierul lui Avram Iancu. În mine e un paradox de amintiri din copilărie Ion Creangă, dar şi un Ismail ca la poetul de mai sus menționat, Tudor Gherghe Calotescu, sugerând romanul lui Radu Tudoran, Toate pânzele sus şi ar mai putea fi Cireşarii lui..., La Medeleni..., dar de ce nu şi Mihai Eminescu şi dacă eşti mai stingherit să vorbeşti pios, la superlativ de Luceafarul... (şi s-a vorbit despre el atât de mult, uneori inutil, fără un folos, rău intenționat, s-a vorbit rău, s-a acuzat, defăimat, că şi atunci şi acuma e un înteres: globalizarea, să ne pierdem personalitatea, distincția, indentitatea națională, deşi în bună lui intenție de adevărat român, EMINESCU , vroia dulcii lui Românii (Geto-Dacii) integritate, independență, unitate națională şi falnic viitor sub tricolor, un omenesc local național raportat la universal şi totul pentru'că era bun creştin şi era din toate punctele de vedere un generos, un sfânt.

Dumneavoastră Ben Todica, ca o dulce Românie Eminescu , veniți dezinteresat cu o bunăvoință şi bunăcuvință rară, exagerată în ce mă priveşte, deşi eu doar scriu, e drept uneori inspirația pare dumnezăiască (am impresia că nu a gândit eu unele locruri, dar ele mură-n gura au plouat din cer, c-au venit din cer ca o ploaie cu găleata, torențială, pe nepusă masă.

E un poet creştin, a fost profesor, un om distinct, absolut, infinit apropiat de obiect, predicat şi subiect, mai presus de moarte, în iubire, suflet din sufletul neamului nost, un rost şi folos-Iisus Hristos pentru neamul nost întru luminos. 

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Conștiința Națională (Poem)

In Memoria Marilor Români Dintotdeauna

În mine-i viața de dincolo de aparențe:

pământ, pâine, aer, bunătate de Rai și frumusețe

cer, soare, lună și stele, realitate

(cale, adevăr și viață)

cu ceva ce bag în gură mură-n gură, pară mălăiață cu gură de nătăfleață

ce respiră și transpiră

cu jele "plug de aur",

când nu-i aromă și dulceață de trandafir

și-s eu nostalgic tolbă de amintiri

despre Aghireș-Fabrici,

cu eu și incă doi frați: Mărioara, Mircea... și lipici

mama și tata în grădina someșană, din Carpați:

Veronica și omul ăla înalt, Dragomir,

muncitor la Fabrica de Ipsos Rapid, dragoste

și dor, și, nu de prisos,

dar nici de ponos,

ci de folos Fain-Fănel și Făt-frumos

cu unalta obiectiv al muncii cântec voios de pioneri

lovit cu tatct,

infinit cu absolută iubire apropiată cu respect cuvenit de obiect

ritm și rimă ori asonanță

și melodios înhămat cu artă

la bine cu ziua care se cunoaște de dimineață;

și, fabulos, era și natura și, socitatea

și, tot ce-n simțuri

simnt și timid admir

cerând lui Doamne, Doamne,

fără pretenții puteri, vederi,

la echo-ecuații

ca-n cer să fie veșnicie

și pace pe pământ,

pentru'că vă conjur

să nu fiți deșărtăciune și vânt,

ca să vă dea mai mult decât vorbe,

ca-n cer și pe pământ,

chiar dacă-s proverbe,

totuși s-aveți în oală ce fierbe,

dar mai inainte de toate:

sanătate, bucate,

pace și banii să nu vi se gate,

ca să trăiți mulți ani,

ca să cinstiți demni

cu Bună Ziua ca urmași,

pe înaintași,

cu liniște și fericiți ani

ca distinse flori ale acestei somesene-carpato-grădini!

și să primiți, că vă dau și eu,

ca un Dumnezeu,

în vorbe tot ce-i în jur,

dar pentru'că nu reușesc

să mă împlinesc în firesc,

și mă împedic stânci,

vă dau ce-mi doresc

reușind mai mult decât

să respir firesc,

spiritual mă aventur

cu boii pe limbă plin de respect, măsură la lucruri,

infinit apropiat de obiect

cu splendoare și licurici lumini de rouă-n iarbă

când nemulțumit

din vârful limbii iubire

la înălțime

luna nouă bobiță

care se ouă

dintr-o pâine făcând două

și din două nouă

ca să vă ajungă și vouă

și, totuși omenesc

natural cu profunzime,

zic eu, deși sudui, înjur,

că-s la tote de unul singur

și n-am cum sufletu-n karate

cool de realitate să mi-l măsur,

raportat la universatate

cu atât cât este dragoste

și atâta cât responsabilitate templu cu temelie de piatră părintească solidă

și vitralii de saoare colorate

că mi s-a ras mierța reproșindu-mi-se, împuindu-mi-se

capul,și așa plin de atâtea griji în arome și în culori

de neliniște,

învârtindu-mi-se

în diversitate de ram de la râm

ca să nu-mi pierd cumpătul, timpul, tâmpit de scandaluri,

că nu mi suficientă știința,

că nu mi-am înmulțit talantul

eccetera eccetera,

că n-am la mine cetera

cum mi s-a prorocit

și poruncit de cel mai iubit,

de cel pe care pentru suprema lui iubire,

săracii cu duhul,

l-au răstignit,

deși era omul potrivit

la locul potrivit hulit, batjocorit,

dar pe picior mare

vrându-mă distinct, deosebit,

ca să fiu ales curat-colorat

aromat-luminat în iubire,

și, ca atare, cu asemenea calitate, Mircea Cărtărescu

în binecuvăntare,

în binecuvântare "Orbitor"

să trec peste moarte,

să am calitatea de mire candidând la fericire,

că am ca fiu risipitor

foea de drum, de parcurs,

dus-întors prin socio-cosmic creștin univers,

deși prin școala de dincolo de școală națională

Mihai Eminescu

m-am ridicat munte-deal-câmpie de pe orizontală,

bloc-pace și pâine,

acoperământ în mâine,

pe verticală,

educat în veșnicia de la sat, în curat și luminat

cântec de lebădă Lucian Blaga,

nemurit de baladă trilogie  cu elemente de patrie

la curți de dor cu pietre de templu

în temelie solidă de poezie și filozofie pur și simplu

în drept de a fi "laudă"

de zestre,

zâmbet de mușcate din ferestre

catre zarile noastre albastre

duh de adevăr și simetrie

cu spațiu mioritic și timp

de olimp

ca să-mi ascut fierul cu fier

pe tocila omului de caracter cu multul fler de olar, bucurie a sfințeniei Meșter Manole înmulțite în har

sau după caz

cu nevoia sărită-n ajutor

să mă învețe la necaz

rostul propriului meu popor,

să mă învețe orânduiala

pe mine un tere-pere,

un mălăiețe-nătăflețe,

un'făr'de pic de frumusețe și tandrețe,

însă umbrit de aripa cu zbor de fluier prin eter,

de tinerețe fără moarte Avram Iancu,

mare conștiință națională cea mai mare

ca cinste,onoare,

care a trăit iubire vreodată zsub soare cu plugul înfipt în ogoare,

precum Carpații,

deși Carpații

inimă de piatră e vatră omenescă

dar tot cu frații firească laolaltă

fără a se despărți de glie

și de ciocârlie vreodată,

existând măiestria

și poporul

cu România

și falnic viitorul

de a mă modela ca fierul cald cu ciocanul

pe nicovală,

la unu Decembrie

conștiință națională

și lan al păcii și pâinii-

Răsărit a luminii

pe imensa tablă de șah

a pămantului,

Duh sfânt si vazduh-Servus!

Grădină a Maicii Domnului,

în scop, corolă a luminii

și Românie Mare a minunii.

Pavel Rătundeanu- Ferghete,n.Sâmpetru-Almașului,Sj.Domiciliat în Ciubăncuța, Cj, România.

La Cina De Lumină Într-O Lume Mai Bună (Poem)

Nici tu Ben Todică,

Nică Fără De Frică

(Nina Casian),

nici tu însuți iubire candidat curat luminat, de fericire, pentru ceilalți, scunzi sau înalți,

nu puteai să nu fii măsura la lucruri,

rostul propriului popor,

cioplit din bardă și topor, surprins de vicistitudini și neblesnice atitudini, aventuri,                                                                                                                                                                                                 în ciudă că mit ori legendă, nemurit cântec de baladă,

lică-lică, lipa-lipa, păsărică, ești creanga quo vadis Domine cu bățul pribegiei, în țară străină, luminat și curat,

aur srecurat de grădină,

cu aripi întinse-n zbor de lumină la cină

prin eter cu aripi de efemer ca fluturii de lămpi

cu nepăsarea de ierbi

care-și cresc verdele de-acasă sub tălpi de om, înflorire rodnică de pom

cu rădăcină de stejar înmulțită cu har,

cu punctele de vedere

făcând din purice țânțar

și armăsar,

sfințenia, bucuria, acului pirdut în carul cu fân

de unde și moșul bătrân visează la mărul din sân

în timp ce apa curge

ca sânge prin venele

țării cu-n social-uman

de învățături Stan-Pățitul

să pună harta-n cui,având la îndemână excelența cuvântul din Patria Limba Română

pietrele care rămân

să hrănescă omenescă mândria de a fi falnic român

ca să-și adape și ochii

să și-i spele crangurii

și cerbii

cu biserici din verzile ierbi cu săltăreți licurici fosforeșcenți plug de aur, Meșter Manonole rânduit

în orânduială,

scoală de dincolo de școală,

cu ceea ce iubire confirmă regula

de regal în natural

cu răbdare, perseverență, ordine,

discipină, național,

cu ocaua mică de artistic Ion Alexandru Cuza cu sentimente mai bune

de timp care-i nerăbdător

în rugăciune

cu drum irevesibil de fum

impecabil neverosimil de van,

că din capu'locului viața ți-a bruscat tinereța

dându-ți ghiont,tusă,sughiț, junghi,

ca să sari năzdrăvan Emil Cioran dragoste și dor

din banal sărind peste cal luând peste picior

câmpii în jind de România, schimbare la față,

ca ziua care se cunoaște de dimineață

și-n țara Cangurului social-uman

teleportându-te, nu, ca epavă în sunet de trâmbiță și chinvale (tam-tamuri), deși"pui de Adam și Evă",

însă în mare vervă, ispravă, bucovă, nemulțumit că  munca cinstită

în slavă de slovă,

muncă și cugetare adâncă

de Domn Savaot,

e rău, prost,plătită,

cu război

și pace în lipsuri,

în griji și nevoi,

pe la noi în România,

că cip-cirip-cira,

cucul și cu pupăza

își baga nasu unde nu le fierbe oala

(unu neavând casă ispravă aleasă pe sprânceană bravă,

ci odiha vântului,

iar pupăza fiind pasăre mândră,

dar puțându -i cuibul...

așa la ce bun să stai în fața șefului

și înapoia calului,

pe copită la iapa sireapă scrisu-sa prețul mânzului ca la Nistru și la Tisa

unde tot românu eminescian plânsu-mi-sa

la spartul târgului,

că după sapă dând ca mutu să meargă ca untu,

și nu, după rușine, bei apă, cu hamuri bune plecat

la muncă de furnică,

"trestie gânditoare"

și cugetare adâncă

câștigând în lume nume de tăciune,

deși hărnicia românului are renume,

cu brazdarul plugului,

dând palmă belșugului,

ogorului,

pentru'că mirabila sămânță se înmulțește făină-n pâine, turnate-n coșul morii grăunțe,

ca să-și schimbe numele

în numele Tatălui întru sănătate în toate, Hristos-

soare-frumusețe, sare în bucate,

să alduiască

în binecuvântare frumos

cânt-odă luminos, mănos, folos și pace, pe pământ,

carpatică grădină preaplină în rod de albină,

lumină miere-n în stupină.

Cu pașii omului

pe calea Domnului

către țara cangurului

erai raza soarelui,

floarea soarelui,

plecat cu dor pe uscat

cu motor turat în curat

și pe mare cu dragoste și dor călator luminat

în bocea având viața pe vapor

necăjit de mamă și de tată, pe care puteai să nu-i mai vezi vreodată

în Carpații inimă de piatră cu vorbă de duh de adevăr în simetrie cale maximă

de vatră, comoară

și înțelepciune omenească, cazanie de patrie

cu îndemănă Limba Română,

cu câini, cu spini, colți arizi, care latră

nevoindu-te să te înstrăinezi,

tras în piept,

de pielea ta în drept

de pâine și pahar de apă, Acoperământ Al Maicii Domnului zi de zi în lanul păcii și pâinii

cu acoperiș și adăpost a luminii

tras în mâine cu obictivul muncii,

cu rost pentru cel care vine laudă de zestre

sub zări pursânge albastre

în folos luminos Hristos

cu departele între coarnele boilor,

coarne împănate cu ciucuri roșii, ca să nu se dioată,

de Magda Isanos,

o sfătoasă și un curaj al neamului,

sub pași cu nepăsarea ierbii,

care pe răzoare paște pentru a le cunoaște caprioarele și cerbii, că cine le paște le cunoaște

alungând prin aparte, prin carte și parte,

din omenire,

chiar și pe urâta moarte,

cu puterea minții cu elexirul vieții saltând excelența tinerețe fără bătrânețe

frumusețe și tandrețe

în zori de lumină rostuim nobil și sublim social-uman rod cu față de grădină

trăindu-ne zilele cu lanul păcii și pâinii

În ghici cine vine la cină

poftită-i sfințenia bucuriei să înmulțească în lumină pâinea, peștii și vinul din altar

umplând pescarii de oameni cu har, chiar dacă lupul își schimbă păru dar pe nărăvoasa vulpe... bla, bla, tam, tam, trala--la!

Pavel Rătundeanu- Ferghete

CA NIMENI SĂ NU NE FACĂ RĂU ÎN VECI (BLESTEM)

Motto: "Dubito cogito, cogito ergo sum" (Decartes)

Ne îndoim mereu pentru a fi mai buni,pentru a exista,

pentru al avea peDumnezeu coborât de pe Golgota imagine a chipului meu!?

Ce facem cu cei care ne fac rele?cei care sunt pentru noi adevărate belele?

Îi punem la index ?

le dăm lucire de stele ?

ori totul e mai complex,

mai perplex "

omul fiind o dihanie ciudată alcătuită din contraxte"?

omul e un fel de a nu face artă originală ridicându-se cu școala de dincolo de scoală deal-munte –câmpie de pe orizontală pe verticală bloc-pâine de toate zilele înhămată cu binele bonus de viață întru ces mai mare conștință Iubire pentu omenire.Sunt niștechestiuni să scazi și să aduni

o cădere liberă personală cu ași Grigore Zanc în conul de penumbră

cu zilele bune sau rele să fii vigilent

și la țanc cu aură

și nimb de adolescentină primăvară?

că faci cele bune  ca să se adune

că-n Rai se vor pune,

iar la naiba în Iad cu cele rele să se spele,

că sâc,sâc!n-ai mărgele

c-ale mele

chestie-parachestie de mândrie,de albină lucrătoare harnică prin grădină

ori belele,de râie la călcâie,de social-umană ecuație

a ceea ce nu ne trebuie, pentru'că unde nu-i cap vai de picioare,

că nu-i nici iubire,nici pace, pentru candidatul la înviere.

~o~

Ca un om la capăt de drum, ca om cu-nflorire pentru rod ca albina polenizând grădina deși albina n-are dinți, n-are măsele decât dragoste și jele-doruri grele și dacă a mâncat pilaf și-l scoate dintre măsele cu un stâlp de telegraf (căutăm de zor ca magii copilul născut în iesle) iscodindu-ne: Ce-i ceea ce face poetul? (ce e a scrie poezie, ce lucrare de autentică valoare, de înălțare?). Pentru omul bun e dragoste, e iubire, e învierea candidatului la fericire, că unde iubire nu-i, nimic nu-i? și încercarea n-are supărare, ca speranța moarte n-are (făcand bine, tot bine astepți ca om pe cap cu greutăți-responsabilități sustenabile să înhami zilele la pâinea cea de toate zilele, că nu-i comod cu rău, cu boală, cu o neșcoală, nu-i nici cât negru sub unghie folos și rost a neamului nost cu spirit și suflet întru Hristos cel înviat din morți să-și împartă dezinteresat și cool camașa de mire pâine la hoți scoțând păcătosul cui tot cu cui, cu omul-om înflorire de pom, că cel pleavă pentu neamul lui nu-i slavă, nu-i ispravă (slovă-bucovă de ceaslov?)... Ce-i omul plevă, omul fără slavă, omul fără ispravă, omul cu boală gravă?! în tot e un talmeș-balmeș, o cumințenie ori nebunie și un stres mai greu de nevoie, mai anevoie, ca busuiocul, de dres... De ce n-am fi raze de soare, binecuvântare la oameni cu necaz, dar cu plugurile brăzdând ogoare-n alinare, pâine dulce si gustoasă în casă-casă cu masă-masă ca să avem în casă sărbătoare că ni dor de bine, de ce ni se cuvine, de Romania Dacie-felix renăscând pasărea măiastră phonex pe a noastră cu zare albastră vatră cu bivolița în poiată și mușcată în glastră pe fereastră zâmbet de țărancă harnică cu bădița la plug răstignită iubire sub soare pe coastă cu altare întinse ogoare de munte, de deal și campie pâine fierinte răzbătând prin veacuri sub românești flamuri cu armonie-simetrie duh de adevăr sclipitor ca Luceafăr, în viață de verde de măr, cu binele minte, suflet, cu aripi de cer-caracter, de om-poet cu zbor prin eter ca păstrăvii contra curentului cu rostul și rânduiala de popor pe drum prosper cu măr și lan de grâu către izvor dragoste, emoție și fior de dor.Prin poezie mi-a ieșit dragostea-n cale și foe verde de busuioc prin poezie am zile cu noroc să mă simnt în căldura omului sănătos încăpățânat, ca un țăran, în bine, candidat la fericire că am casă masă și Poezia mi pașaportul, biletul de voe, de intrare, în Rai, că prin poezie am drept de a fi cu viața-viață,ființă din ființă,pâine de o ființă și mi mai mult decât ceea ce oamenii numesc sub soare cult cu mândria de a fi fiu de România știind că Poezia poartă grija mea făcându-mi viața ușoară-grea în dorul aiesta de stea cântând ca cicârlia  în holde bogate să unduie rodnic sinfonia  după cum și penița scrie pe hârtie cum  băietanul Eminescu la izvor în poieniță dă florii albastre sub pălărie guriță c-aici si codru urma le pierde prin frunza verde, pe lacul codrilor albastru fără modru să fie cu Veronica în barcă  și la horă-n șură sub grumaz de ceteră ori de pe prispă, tradițional și unic  genial raportat fără egal, ca nenăscutul Nichita, la universal în adevărtul top nonstop unde chiar și Barbă -Cot călărind plagiază fără cap, călărind fără caracter, pe jumătate iepure șchiop, în plop cu plopul în aer ținându-se pe piață tare pe piață vânzând electoratului piei de cloșcă și pielea ursului încă în pădure și oala la foc și sarea în Ocna-Dejului că la noi pe Altarul Sorelui e tot deandoasălea delăsare, pe dos că-i mai cu miros, fir-ar să fie, că-i cu râie la călcâie, tot al mamei pui, fir-ar al dracului cel care nu-i pe placul poporului, porte-le corbii carnea-n fagi și ciontele pe sub copaci, ca nimeni să nu ne mai facă rău în veci punandu-ne fabrici pe butuci, ca să ne alunge între răi de aici.

Pavel Ferghete

MANDRU DE ROADA LUi (POEM)

Dragului Ben Todică plecat după bine în țara cangurului

Fără de român ce-ar mai fi pe pământ sfințenia bucuriei?

ce-ar însemna omenirea și unduirea pâinii din lanul păcii, în vânt, înfloriri de tei pe romantice alei?

ce-ar mai fi de cerul de deasupra capului, pe întinsul de șah și drag al pământului?

care ar mai fi menirea

ca să domine fericirea

și bună învoirea

întru omenire, de Mărie dragă Mărie,

pe imensă tablă de șah al pământului cu sfânt duh de adevăr și văzduh de viață Aurel Vlaicu,

inimă de luceafăr-univers creștin de România

încântată-n cânt și-n cer luminat de senin și caracter de om măsura lucrurilor, destin de popor cu multe pentru pace încă de făcut

ca să ne umple bucuria

și să nu rămână nelucrată,

în paragină, glia,

ca să nu ne mutileze suferința,

rostul, viața,

sinfonia colț de Rai prin care ne descântă și încântă lia-ciocârlia zurlia-veselia

în cât mai este tinerețea, putința,

care ne ară glia

candidând la înviere

pentru eterna fericire

cu pacea lapte și miere,

ca folos pentru omenire?

Românul în stăruința argint viu

a omului plin de mișcare

ca dăruire pe cont propriu

pentru omenire

dragoste și dor

cu rost suflet din suflet de popor

ce-și are rostogolirea

să-și atingă menirea.

De ce să suferi de sete,

de ce să ai foame

definind ce-ar mai fi cu luna,cu stelele

și soarele lui,a omului,

în drept de a fi,

în Carpați frate  între frați,

copil de a fi

măcar o zi cu dreptul de a fi:

adevăr, viață și cale,

pe drumul sănătos de culme

cu hram de biserică si de om nume?

ce-ar mai însemna poetul printre stele pe calea lactee fără limba română cu pace ca idee?

ce-ar însemâna jurul și înconjurul lui?

Chiar dacă mai aplauzi

sau te mai lauzi cu ziua de azi,

zi muncitoare în pâinea cea de toate zilele cu binele, bonus de viață,

ca să te capacitezi

aducând în casă soare

și-n suflet alinare

ori cu sărbătorile:

cele rele să se spele.

C-anume, ce nume,

ar avea poetul în lume,

ca cele bune să se adune?

c-a fi domn e o întâmplare

în timp ce a fi om e lucru mare

și când sărbătoarea e pentru mâini muncitoare- meteorit stea de pe cer căzătoare

și dă în belșug smântâna înafară din oale

ca ghearele pisicii ieșind din sac

blândă poveste peste veac,

biruință, omenesc leac,

să zgâraie prin calendare cale, adevăr, viață...

dimineață după care se recunoaște bună ziua căciulă

că stăpânul n-are gură,

n-are cei șapte ani de-acasă,

n-are școală,

deși omul e în voință

cu mult bine, cu mult soare,

în casă de om,

în binecuvântare căldura pomului

mândru de roada lui

în grădina Maicii Domnului.

Pavel Rătundeanu Ferghete,n.Sâmpetru-Almașului,Sj, la 1octombrie 1949, Domiciliat în Ciubăncuța, Cj, România.of.p.Dej, cod p. 407483; P.S. Vă iubesc pe toți românii demni, cinatiț și drepți, iubitori de patria lor România.

                                            

Pentru Tot Ce Te Străduiești (poem)

                                                                                           lui Ioan Vasiu

Motto: "Dacă grija ta n-o poți duce, la ce să te împovorezi cu grija altuia?" (vorbe auzite de la Căprar Garofița n. Urzică,

dom. Recea-Cristur,Cj.).

"Un om sănătos,e mai fericit"(proverb).

Grăiști viu aromat românește în culori de griji, de neliniști,

ca de om botezat,

pentru a ști cu cine te însoțești

prin lanul păcii și pâinii curat și luminaat

cu obiectiv al muncii

pentru a te cunoaște

pentru tot ce te străduiești și ești

Bună Veste

și de ce nu: istorie-poveste

cu voință, cu răbdare,

cu mult bine, cu mult soare,

cu stăruință, o mare știință-conștiință

dragoste, ordină, disciplină,

în acel tot de rodnică grădină

roită de stupină bogată-n albină

cu ceea ce Nicchita Stănescu  e iubire

pentru candidatul la înviere.

Grăiești viu aromat și colorat adevărat românește,

veșnicie Lucian Blaga născută-n Lancrâm la sat,

sat de Liviu Rebreanu

în Academie lăudat

în luminat și curat

dragoste și dor, bună veste poveste în rost de popor

cu prosper izvor cioplit de Brancuși din daltă, bardă sau topor

pentru a fi bun al tuturor

în arome și culori de griji pentru ceea ce ești eccetera, eccetera, iubire

și când candidat cu drept la fericire n-ai cetera

c-a pierit tradiția cu dans sau horă-n șură

cu-n întreg neam drag și întreagă țară

sare-n bucate

pentru sănătate mai bună decât toate,

pentru tot ce este și va fi cu cer albastru

pământ al nostru

Crin și dor în drept a fi rost de popor,

realitate și responsabilitate,

Templu Eliberării cu vitralii colorate

pe temelii solide de piatră

și de proprie romanească vatră responsabilitate

întru pâinea cea de toate zilele cu binele

înhămată cu soarele,

cu altarele,

să ne are ogoarele,

ca toate zăgazurile să-și verse-n pace și bunăstare izvoarele

duh de adevăr, viață și cale.

Pavel Rătundeanu- Ferghete, 

n. Sâmpetru-Almașului,Sj.Domiciliat în Ciubăncuța, Cj, România.

Ioan Alexandeu, dulci amintiri

E un poet creştin, a fost profesor, un om distinct, absolut, infinit aprooiat de obiect, predicat şi subiect, mai presus de moarte, în iubire, suflet din sufletul neamului nost, un rost şi folos-Iisus Hristos pentru neamul nost întru luminos.

Pavel Rătundeanu-Ferghete