SALUT OM DIN DEPĂRTATA LUMINĂ DE ZARE
ALBASTRĂ, DE PETEC DE CER VAZUT DE BLAGA ÎN ADÂNC DE FÂNTÂNĂ !
Fiecare zi
dragă Ben Todică e o zi a lui Dumnezeu, e o sărbătoare a sufletului sau ar
trebui să fie, omule din țara luminii, minunii...
Unele însemnări
din jurnalul celui ce sun ceea ce sunt fărâmă de cânt, scânteia unui foc viu
care arde, pârjoleşte , distruge, fărâmă, până la cenuşă (suntem în permanență
nişte căutători de aur, căutători ai binnelui). Scriu uneori lapidar, "el fuitivo" şi când ar
trebui eu însumi prin iubirea mea să fiu "un el dorado" şi ce
sunt?" un gringo", un străin chiar şi cu mine pentru'că neputința de
a face ceva util, durabil, te face să cazi în vergea, să te desconsideri în
calitatea de om şi nu că ai fi tu vinovat că n-ai sponsorizări, posibilități
să-ți publici opera sau folclorul adunat cu râvnă eccetra, eccetera..., dar ce
vin să vă stric ziua cu durerile mele, nimicuri, mizilicuri, chiar fleacuri
(fiecare se îmbată cu apă de ploaie şi ca florile grâului, mirului, vinului, se
cearta cu: ba io-s mai mare... şi fiecare se justifică după menirea aparte ca o
melodie preferată care o are obiectiv infinit apropiat de obiect. Uneori nu-n
forul meu interior, ca nu-mi trebuie ca poetului Tudor Gheorghe Calotescu:
"...oricum nu ne trebuie un titanic/ca să aflu cât de adâncă e
deznădejdea", chiar dacă mi-aprind focu-n cap, îmi dau cu mâna, lucru
manual, cum se zice, eu obraznic îmi dau foc la valiză şi la ce-s cu "
înşiră-te măgăritar” cu sesam " dezchide-te", deşi viața nu-i cu
abacadrabra, că-şi are complicațile, chițibuşurile, complexitatea ecuației, că
nu-i urcuş fără coborâş eccetera, eccetera, că n-am la mine buciumul munților
Carpați, fluierul lui Avram Iancu. În mine e un paradox de amintiri din
copilărie Ion Creangă, dar şi un Ismail ca la poetul de mai sus menționat,
Tudor Gherghe Calotescu, sugerând romanul lui Radu Tudoran, Toate pânzele sus
şi ar mai putea fi Cireşarii lui..., La Medeleni..., dar de ce nu şi Mihai
Eminescu şi dacă eşti mai stingherit să vorbeşti pios, la superlativ de
Luceafarul... (şi s-a vorbit despre el atât de mult, uneori inutil, fără un
folos, rău intenționat, s-a vorbit rău, s-a acuzat, defăimat, că şi atunci şi
acuma e un înteres: globalizarea, să ne pierdem personalitatea, distincția,
indentitatea națională, deşi în bună lui intenție de adevărat român, EMINESCU ,
vroia dulcii lui Românii (Geto-Dacii) integritate, independență, unitate
națională şi falnic viitor sub tricolor, un omenesc local național raportat la
universal şi totul pentru'că era bun creştin şi era din toate punctele de
vedere un generos, un sfânt.
Dumneavoastră
Ben Todica, ca o dulce Românie Eminescu , veniți dezinteresat cu o bunăvoință
şi bunăcuvință rară, exagerată în ce mă priveşte, deşi eu doar scriu, e drept
uneori inspirația pare dumnezăiască (am impresia că nu a gândit eu unele
locruri, dar ele mură-n gura au plouat din cer, c-au venit din cer ca o ploaie
cu găleata, torențială, pe nepusă masă.
E un poet
creştin, a fost profesor, un om distinct, absolut, infinit apropiat de obiect, predicat
şi subiect, mai presus de moarte, în iubire, suflet din sufletul neamului nost,
un rost şi folos-Iisus Hristos pentru neamul nost întru luminos.
Pavel Rătundeanu-Ferghete
Conștiința Națională (Poem)
In Memoria Marilor
Români Dintotdeauna
În mine-i viața de dincolo de
aparențe:
pământ, pâine, aer, bunătate de Rai
și frumusețe
cer, soare, lună și stele, realitate
(cale, adevăr și viață)
cu ceva ce bag în gură mură-n gură, pară
mălăiață cu gură de nătăfleață
ce respiră și transpiră
cu jele "plug de aur",
când nu-i aromă și dulceață de
trandafir
și-s eu nostalgic tolbă de amintiri
despre Aghireș-Fabrici,
cu eu și incă doi frați: Mărioara, Mircea...
și lipici
mama și tata în grădina someșană, din
Carpați:
Veronica și omul ăla înalt, Dragomir,
muncitor la Fabrica de Ipsos Rapid, dragoste
și dor, și, nu de prisos,
dar nici de ponos,
ci de folos Fain-Fănel și Făt-frumos
cu unalta obiectiv al muncii cântec
voios de pioneri
lovit cu tatct,
infinit cu absolută iubire apropiată
cu respect cuvenit de obiect
ritm și rimă ori asonanță
și melodios înhămat cu artă
la bine cu ziua care se cunoaște de
dimineață;
și, fabulos, era și natura și,
socitatea
și, tot ce-n simțuri
simnt și timid admir
cerând lui Doamne, Doamne,
fără pretenții puteri, vederi,
la echo-ecuații
ca-n cer să fie veșnicie
și pace pe pământ,
pentru'că vă conjur
să nu fiți deșărtăciune și vânt,
ca să vă dea mai mult decât vorbe,
ca-n cer și pe pământ,
chiar dacă-s proverbe,
totuși s-aveți în oală ce fierbe,
dar mai inainte de toate:
sanătate, bucate,
pace și banii să nu vi se gate,
ca să trăiți mulți ani,
ca să cinstiți demni
cu Bună Ziua ca urmași,
pe înaintași,
cu liniște și fericiți ani
ca distinse flori ale acestei
somesene-carpato-grădini!
și să primiți, că vă dau și eu,
ca un Dumnezeu,
în vorbe tot ce-i în jur,
dar pentru'că nu reușesc
să mă împlinesc în firesc,
și mă împedic stânci,
vă dau ce-mi doresc
reușind mai mult decât
să respir firesc,
spiritual mă aventur
cu boii pe limbă plin de respect, măsură
la lucruri,
infinit apropiat de obiect
cu splendoare și licurici lumini de
rouă-n iarbă
când nemulțumit
din vârful limbii iubire
la înălțime
luna nouă bobiță
care se ouă
dintr-o pâine făcând două
și din două nouă
ca să vă ajungă și vouă
și, totuși omenesc
natural cu profunzime,
zic eu, deși sudui, înjur,
că-s la tote de unul singur
și n-am cum sufletu-n karate
cool de realitate să mi-l măsur,
raportat la universatate
cu atât cât este dragoste
și atâta cât responsabilitate templu
cu temelie de piatră părintească solidă
și vitralii de saoare colorate
că mi s-a ras mierța
reproșindu-mi-se, împuindu-mi-se
capul,și așa plin de atâtea griji în
arome și în culori
de neliniște,
învârtindu-mi-se
în diversitate de ram de la râm
ca să nu-mi pierd cumpătul, timpul, tâmpit
de scandaluri,
că nu mi suficientă știința,
că nu mi-am înmulțit talantul
eccetera eccetera,
că n-am la mine cetera
cum mi s-a prorocit
și poruncit de cel mai iubit,
de cel pe care pentru suprema lui
iubire,
săracii cu duhul,
l-au răstignit,
deși era omul potrivit
la locul potrivit hulit, batjocorit,
dar pe picior mare
vrându-mă distinct, deosebit,
ca să fiu ales curat-colorat
aromat-luminat în iubire,
și, ca atare, cu asemenea calitate, Mircea
Cărtărescu
în binecuvăntare,
în binecuvântare "Orbitor"
să trec peste moarte,
să am calitatea de mire candidând la
fericire,
că am ca fiu risipitor
foea de drum, de parcurs,
dus-întors prin socio-cosmic creștin
univers,
deși prin școala de dincolo de școală
națională
Mihai Eminescu
m-am ridicat munte-deal-câmpie de pe
orizontală,
bloc-pace și pâine,
acoperământ în mâine,
pe verticală,
educat în veșnicia de la sat, în
curat și luminat
cântec de lebădă Lucian Blaga,
nemurit de baladă trilogie cu elemente de patrie
la curți de dor cu pietre de templu
în temelie solidă de poezie și
filozofie pur și simplu
în drept de a fi "laudă"
de zestre,
zâmbet de mușcate din ferestre
catre zarile noastre albastre
duh de adevăr și simetrie
cu spațiu mioritic și timp
de olimp
ca să-mi ascut fierul cu fier
pe tocila omului de caracter cu
multul fler de olar, bucurie a sfințeniei Meșter Manole înmulțite în har
sau după caz
cu nevoia sărită-n ajutor
să mă învețe la necaz
rostul propriului meu popor,
să mă învețe orânduiala
pe mine un tere-pere,
un mălăiețe-nătăflețe,
un'făr'de pic de frumusețe și
tandrețe,
însă umbrit de aripa cu zbor de
fluier prin eter,
de tinerețe fără moarte Avram Iancu,
mare conștiință națională cea mai
mare
ca cinste,onoare,
care a trăit iubire vreodată zsub
soare cu plugul înfipt în ogoare,
precum Carpații,
deși Carpații
inimă de piatră e vatră omenescă
dar tot cu frații firească laolaltă
fără a se despărți de glie
și de ciocârlie vreodată,
existând măiestria
și poporul
cu România
și falnic viitorul
de a mă modela ca fierul cald cu
ciocanul
pe nicovală,
la unu Decembrie
conștiință națională
și lan al păcii și pâinii-
Răsărit a luminii
pe imensa tablă de șah
a pămantului,
Duh sfânt si vazduh-Servus!
Grădină a Maicii Domnului,
în scop, corolă a luminii
și Românie Mare a minunii.
Pavel
Rătundeanu- Ferghete,n.Sâmpetru-Almașului,Sj.Domiciliat în Ciubăncuța, Cj, România.
La Cina De Lumină Într-O Lume Mai
Bună (Poem)
Nici tu Ben Todică,
Nică Fără De Frică
(Nina Casian),
nici tu însuți iubire candidat curat
luminat, de fericire, pentru ceilalți, scunzi sau înalți,
nu puteai să nu fii măsura la
lucruri,
rostul propriului popor,
cioplit din bardă și topor, surprins
de vicistitudini și neblesnice atitudini, aventuri, în ciudă că mit
ori legendă, nemurit cântec de baladă,
lică-lică, lipa-lipa, păsărică, ești
creanga quo vadis Domine cu bățul pribegiei, în țară străină, luminat și curat,
aur srecurat de grădină,
cu aripi întinse-n zbor de lumină la
cină
prin eter cu aripi de efemer ca fluturii
de lămpi
cu nepăsarea de ierbi
care-și cresc verdele de-acasă sub
tălpi de om, înflorire rodnică de pom
cu rădăcină de stejar înmulțită cu
har,
cu punctele de vedere
făcând din purice țânțar
și armăsar,
sfințenia, bucuria, acului pirdut în
carul cu fân
de unde și moșul bătrân visează la
mărul din sân
în timp ce apa curge
ca sânge prin venele
țării cu-n social-uman
de învățături Stan-Pățitul
să pună harta-n cui,având la îndemână
excelența cuvântul din Patria Limba Română
pietrele care rămân
să hrănescă omenescă mândria de a fi
falnic român
ca să-și adape și ochii
să și-i spele crangurii
și cerbii
cu biserici din verzile ierbi cu
săltăreți licurici fosforeșcenți plug de aur, Meșter Manonole rânduit
în orânduială,
scoală de dincolo de școală,
cu ceea ce iubire confirmă regula
de regal în natural
cu răbdare, perseverență, ordine,
discipină, național,
cu ocaua mică de artistic Ion
Alexandru Cuza cu sentimente mai bune
de timp care-i nerăbdător
în rugăciune
cu drum irevesibil de fum
impecabil neverosimil de van,
că din capu'locului viața ți-a
bruscat tinereța
dându-ți ghiont,tusă,sughiț, junghi,
ca să sari năzdrăvan Emil Cioran
dragoste și dor
din banal sărind peste cal luând
peste picior
câmpii în jind de România, schimbare
la față,
ca ziua care se cunoaște de dimineață
și-n țara Cangurului social-uman
teleportându-te, nu, ca epavă în
sunet de trâmbiță și chinvale (tam-tamuri), deși"pui de Adam și Evă",
însă în mare vervă, ispravă, bucovă, nemulțumit
că munca cinstită
în slavă de slovă,
muncă și cugetare adâncă
de Domn Savaot,
e rău, prost,plătită,
cu război
și pace în lipsuri,
în griji și nevoi,
pe la noi în România,
că cip-cirip-cira,
cucul și cu pupăza
își baga nasu unde nu le fierbe oala
(unu neavând casă ispravă aleasă pe
sprânceană bravă,
ci odiha vântului,
iar pupăza fiind pasăre mândră,
dar puțându -i cuibul...
așa la ce bun să stai în fața șefului
și înapoia calului,
pe copită la iapa sireapă scrisu-sa
prețul mânzului ca la Nistru și la Tisa
unde tot românu eminescian
plânsu-mi-sa
la spartul târgului,
că după sapă dând ca mutu să meargă
ca untu,
și nu, după rușine, bei apă, cu
hamuri bune plecat
la muncă de furnică,
"trestie gânditoare"
și cugetare adâncă
câștigând în lume nume de tăciune,
deși hărnicia românului are renume,
cu brazdarul plugului,
dând palmă belșugului,
ogorului,
pentru'că mirabila sămânță se
înmulțește făină-n pâine, turnate-n coșul morii grăunțe,
ca să-și schimbe numele
în numele Tatălui întru sănătate în
toate, Hristos-
soare-frumusețe, sare în bucate,
să alduiască
în binecuvântare frumos
cânt-odă luminos, mănos, folos și
pace, pe pământ,
carpatică grădină preaplină în rod de
albină,
lumină miere-n în stupină.
Cu pașii omului
pe calea Domnului
către țara cangurului
erai raza soarelui,
floarea soarelui,
plecat cu dor pe uscat
cu motor turat în curat
și pe mare cu dragoste și dor călator
luminat
în bocea având viața pe vapor
necăjit de mamă și de tată, pe care
puteai să nu-i mai vezi vreodată
în Carpații inimă de piatră cu vorbă
de duh de adevăr în simetrie cale maximă
de vatră, comoară
și înțelepciune omenească, cazanie de
patrie
cu îndemănă Limba Română,
cu câini, cu spini, colți arizi, care
latră
nevoindu-te să te înstrăinezi,
tras în piept,
de pielea ta în drept
de pâine și pahar de apă, Acoperământ
Al Maicii Domnului zi de zi în lanul păcii și pâinii
cu acoperiș și adăpost a luminii
tras în mâine cu obictivul muncii,
cu rost pentru cel care vine laudă de
zestre
sub zări pursânge albastre
în folos luminos Hristos
cu departele între coarnele boilor,
coarne împănate cu ciucuri roșii, ca
să nu se dioată,
de Magda Isanos,
o sfătoasă și un curaj al neamului,
sub pași cu nepăsarea ierbii,
care pe răzoare paște pentru a le
cunoaște caprioarele și cerbii, că cine le paște le cunoaște
alungând prin aparte, prin carte și
parte,
din omenire,
chiar și pe urâta moarte,
cu puterea minții cu elexirul vieții
saltând excelența tinerețe fără bătrânețe
frumusețe și tandrețe
în zori de lumină rostuim nobil și
sublim social-uman rod cu față de grădină
trăindu-ne zilele cu lanul păcii și
pâinii
În ghici cine vine la cină
poftită-i sfințenia bucuriei să
înmulțească în lumină pâinea, peștii și vinul din altar
umplând pescarii de oameni cu har, chiar
dacă lupul își schimbă păru dar pe nărăvoasa vulpe... bla, bla, tam, tam, trala--la!
Pavel Rătundeanu- Ferghete
CA NIMENI SĂ NU NE FACĂ RĂU ÎN VECI (BLESTEM)
Motto: "Dubito cogito, cogito
ergo sum" (Decartes)
Ne îndoim mereu pentru a fi mai
buni,pentru a exista,
pentru al avea peDumnezeu coborât de
pe Golgota imagine a chipului meu!?
Ce facem cu cei care ne fac rele?cei
care sunt pentru noi adevărate belele?
Îi punem la index ?
le dăm lucire de stele ?
ori totul e mai complex,
mai perplex "
omul fiind o dihanie ciudată
alcătuită din contraxte"?
omul e un fel de a nu face artă
originală ridicându-se cu școala de dincolo de scoală deal-munte –câmpie de pe
orizontală pe verticală bloc-pâine de toate zilele înhămată cu binele bonus de
viață întru ces mai mare conștință Iubire pentu omenire.Sunt niștechestiuni să
scazi și să aduni
o cădere liberă personală cu ași
Grigore Zanc în conul de penumbră
cu zilele bune sau rele să fii
vigilent
și la țanc cu aură
și nimb de adolescentină primăvară?
că faci cele bune ca să se adune
că-n Rai se vor pune,
iar la naiba în Iad cu cele rele să
se spele,
că sâc,sâc!n-ai mărgele
c-ale mele
chestie-parachestie de mândrie,de
albină lucrătoare harnică prin grădină
ori belele,de râie la călcâie,de
social-umană ecuație
a ceea ce nu ne trebuie, pentru'că
unde nu-i cap vai de picioare,
că nu-i nici iubire,nici pace, pentru
candidatul la înviere.
~o~
Ca un om la capăt de drum, ca om
cu-nflorire pentru rod ca albina polenizând grădina deși albina n-are dinți, n-are
măsele decât dragoste și jele-doruri grele și dacă a mâncat pilaf și-l scoate
dintre măsele cu un stâlp de telegraf (căutăm de zor ca magii copilul născut în
iesle) iscodindu-ne: Ce-i ceea ce face poetul? (ce e a scrie poezie, ce lucrare
de autentică valoare, de înălțare?). Pentru omul bun e dragoste, e iubire, e
învierea candidatului la fericire, că unde iubire nu-i, nimic nu-i? și încercarea
n-are supărare, ca speranța moarte n-are (făcand bine, tot bine astepți ca om
pe cap cu greutăți-responsabilități sustenabile să înhami zilele la pâinea cea
de toate zilele, că nu-i comod cu rău, cu boală, cu o neșcoală, nu-i nici cât
negru sub unghie folos și rost a neamului nost cu spirit și suflet întru
Hristos cel înviat din morți să-și împartă dezinteresat și cool camașa de mire
pâine la hoți scoțând păcătosul cui tot cu cui, cu omul-om înflorire de pom, că
cel pleavă pentu neamul lui nu-i slavă, nu-i ispravă (slovă-bucovă de
ceaslov?)... Ce-i omul plevă, omul fără slavă, omul fără ispravă, omul cu boală
gravă?! în tot e un talmeș-balmeș, o cumințenie ori nebunie și un stres mai
greu de nevoie, mai anevoie, ca busuiocul, de dres... De ce n-am fi raze de
soare, binecuvântare la oameni cu necaz, dar cu plugurile brăzdând ogoare-n
alinare, pâine dulce si gustoasă în casă-casă cu masă-masă ca să avem în casă
sărbătoare că ni dor de bine, de ce ni se cuvine, de Romania Dacie-felix
renăscând pasărea măiastră phonex pe a noastră cu zare albastră vatră cu
bivolița în poiată și mușcată în glastră pe fereastră zâmbet de țărancă harnică
cu bădița la plug răstignită iubire sub soare pe coastă cu altare întinse
ogoare de munte, de deal și campie pâine fierinte răzbătând prin veacuri sub
românești flamuri cu armonie-simetrie duh de adevăr sclipitor ca Luceafăr, în viață
de verde de măr, cu binele minte, suflet, cu aripi de cer-caracter, de om-poet
cu zbor prin eter ca păstrăvii contra curentului cu rostul și rânduiala de
popor pe drum prosper cu măr și lan de grâu către izvor dragoste, emoție și
fior de dor.Prin poezie mi-a ieșit dragostea-n cale și foe verde de busuioc
prin poezie am zile cu noroc să mă simnt în căldura omului sănătos încăpățânat,
ca un țăran, în bine, candidat la fericire că am casă masă și Poezia mi
pașaportul, biletul de voe, de intrare, în Rai, că prin poezie am drept de a fi
cu viața-viață,ființă din ființă,pâine de o ființă și mi mai mult decât ceea ce
oamenii numesc sub soare cult cu mândria de a fi fiu de România știind că Poezia
poartă grija mea făcându-mi viața ușoară-grea în dorul aiesta de stea cântând
ca cicârlia în holde bogate să unduie
rodnic sinfonia după cum și penița scrie
pe hârtie cum băietanul Eminescu la
izvor în poieniță dă florii albastre sub pălărie guriță c-aici si codru urma le
pierde prin frunza verde, pe lacul codrilor albastru fără modru să fie cu
Veronica în barcă și la horă-n șură sub
grumaz de ceteră ori de pe prispă, tradițional și unic genial raportat fără egal, ca nenăscutul
Nichita, la universal în adevărtul top nonstop unde chiar și Barbă -Cot
călărind plagiază fără cap, călărind fără caracter, pe jumătate iepure șchiop,
în plop cu plopul în aer ținându-se pe piață tare pe piață vânzând
electoratului piei de cloșcă și pielea ursului încă în pădure și oala la foc și
sarea în Ocna-Dejului că la noi pe Altarul Sorelui e tot deandoasălea delăsare,
pe dos că-i mai cu miros, fir-ar să fie, că-i cu râie la călcâie, tot al mamei
pui, fir-ar al dracului cel care nu-i pe placul poporului, porte-le corbii
carnea-n fagi și ciontele pe sub copaci, ca nimeni să nu ne mai facă rău în veci
punandu-ne fabrici pe butuci, ca să ne alunge între răi de aici.
Pavel Ferghete
MANDRU DE ROADA LUi (POEM)
Dragului Ben Todică plecat după bine
în țara cangurului
Fără de român ce-ar mai fi pe pământ
sfințenia bucuriei?
ce-ar însemna omenirea și unduirea
pâinii din lanul păcii, în vânt, înfloriri de tei pe romantice alei?
ce-ar mai fi de cerul de deasupra
capului, pe întinsul de șah și drag al pământului?
care ar mai fi menirea
ca să domine fericirea
și bună învoirea
întru omenire, de Mărie dragă Mărie,
pe imensă tablă de șah al pământului
cu sfânt duh de adevăr și văzduh de viață Aurel Vlaicu,
inimă de luceafăr-univers creștin de
România
încântată-n cânt și-n cer luminat de
senin și caracter de om măsura lucrurilor, destin de popor cu multe pentru pace
încă de făcut
ca să ne umple bucuria
și să nu rămână nelucrată,
în paragină, glia,
ca să nu ne mutileze suferința,
rostul, viața,
sinfonia colț de Rai prin care ne
descântă și încântă lia-ciocârlia zurlia-veselia
în cât mai este tinerețea, putința,
care ne ară glia
candidând la înviere
pentru eterna fericire
cu pacea lapte și miere,
ca folos pentru omenire?
Românul în stăruința argint viu
a omului plin de mișcare
ca dăruire pe cont propriu
pentru omenire
dragoste și dor
cu rost suflet din suflet de popor
ce-și are rostogolirea
să-și atingă menirea.
De ce să suferi de sete,
de ce să ai foame
definind ce-ar mai fi cu luna,cu
stelele
și soarele lui,a omului,
în drept de a fi,
în Carpați frate între frați,
copil de a fi
măcar o zi cu dreptul de a fi:
adevăr, viață și cale,
pe drumul sănătos de culme
cu hram de biserică si de om nume?
ce-ar mai însemna poetul printre
stele pe calea lactee fără limba română cu pace ca idee?
ce-ar însemâna jurul și înconjurul
lui?
Chiar dacă mai aplauzi
sau te mai lauzi cu ziua de azi,
zi muncitoare în pâinea cea de toate
zilele cu binele, bonus de viață,
ca să te capacitezi
aducând în casă soare
și-n suflet alinare
ori cu sărbătorile:
cele rele să se spele.
C-anume, ce nume,
ar avea poetul în lume,
ca cele bune să se adune?
c-a fi domn e o întâmplare
în timp ce a fi om e lucru mare
și când sărbătoarea e pentru mâini
muncitoare- meteorit stea de pe cer căzătoare
și dă în belșug smântâna înafară din
oale
ca ghearele pisicii ieșind din sac
blândă poveste peste veac,
biruință, omenesc leac,
să zgâraie prin calendare cale, adevăr,
viață...
dimineață după care se recunoaște
bună ziua căciulă
că stăpânul n-are gură,
n-are cei șapte ani de-acasă,
n-are școală,
deși omul e în voință
cu mult bine, cu mult soare,
în casă de om,
în binecuvântare căldura pomului
mândru de roada lui
în grădina Maicii Domnului.
Pavel
Rătundeanu Ferghete,n.Sâmpetru-Almașului,Sj, la 1octombrie 1949, Domiciliat în
Ciubăncuța, Cj, România.of.p.Dej, cod p. 407483; P.S. Vă iubesc pe toți românii
demni, cinatiț și drepți, iubitori de patria lor România.
Pentru Tot Ce Te Străduiești (poem)
lui Ioan Vasiu
Motto: "Dacă
grija ta n-o poți duce, la ce să te împovorezi cu grija altuia?" (vorbe
auzite de la Căprar Garofița n. Urzică,
dom.
Recea-Cristur,Cj.).
"Un om sănătos,e mai
fericit"(proverb).
Grăiști viu aromat românește în
culori de griji, de neliniști,
ca de om botezat,
pentru a ști cu cine te însoțești
prin lanul păcii și pâinii curat și
luminaat
cu obiectiv al muncii
pentru a te cunoaște
pentru tot ce te străduiești și ești
Bună Veste
și de ce nu: istorie-poveste
cu voință, cu răbdare,
cu mult bine, cu mult soare,
cu stăruință, o mare
știință-conștiință
dragoste, ordină, disciplină,
în acel tot de rodnică grădină
roită de stupină bogată-n albină
cu ceea ce Nicchita Stănescu e iubire
pentru candidatul la înviere.
Grăiești viu aromat și colorat
adevărat românește,
veșnicie Lucian Blaga născută-n
Lancrâm la sat,
sat de Liviu Rebreanu
în Academie lăudat
în luminat și curat
dragoste și dor, bună veste poveste
în rost de popor
cu prosper izvor cioplit de Brancuși
din daltă, bardă sau topor
pentru a fi bun al tuturor
în arome și culori de griji pentru
ceea ce ești eccetera, eccetera, iubire
și când candidat cu drept la fericire
n-ai cetera
c-a pierit tradiția cu dans sau
horă-n șură
cu-n întreg neam drag și întreagă
țară
sare-n bucate
pentru sănătate mai bună decât toate,
pentru tot ce este și va fi cu cer
albastru
pământ al nostru
Crin și dor în drept a fi rost de
popor,
realitate și responsabilitate,
Templu Eliberării cu vitralii
colorate
pe temelii solide de piatră
și de proprie romanească vatră
responsabilitate
întru pâinea cea de toate zilele cu
binele
înhămată cu soarele,
cu altarele,
să ne are ogoarele,
ca toate zăgazurile să-și verse-n
pace și bunăstare izvoarele
duh de adevăr, viață și cale.
Pavel
Rătundeanu- Ferghete,
n. Sâmpetru-Almașului,Sj.Domiciliat în Ciubăncuța, Cj, România.
Ioan Alexandeu, dulci amintiri
E un poet
creştin, a fost profesor, un om distinct, absolut, infinit aprooiat de obiect, predicat
şi subiect, mai presus de moarte, în iubire, suflet din sufletul neamului nost,
un rost şi folos-Iisus Hristos pentru neamul nost întru luminos.
Pavel
Rătundeanu-Ferghete
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu