Sfântul
Fanurie găsește lucrurile pierdute
Credincioșii
ortodocși au o
varietate de tradiții atunci
când vine vorba să mulțumească unui sfânt care
le-a mijlocit sau a făcut o minune ca răspuns al unei rugăciuni. Unii fac donații în bani
bisericilor care au drept ocrotitor sfântul respectiv.
Alții călătoresc pe
întreg
globul pământesc ca să se închine la moaștele sfântului.
Alții își botează copiii
cu numele sfântului. Însă atunci când pierd ceva și se roagă Sfântului
Fanurie ca să le fie mijlocitor, precum se roagă și pentru mama lui, credincioșii fac o prăjitură și o împart
prietenilor drept mărturie sau în semn de mulțumire
pentru răspunsul primit la rugăciune.
L-am cunoscut pentru prima dată pe Sfântul Fanurie pe când eram
adolescent. Mă aflam într-o călătorie și mi-am pierdut mai multe lucruri, bijuterii, chei și altele. Mama ne-a
povestit despre sfânt și ne-am
rugat cu toții. Rugăciunile ne-au
fost ascultate și de
atunci am început să am evlavie la el. Știu oameni care au găsit o lentilă de
contact pe un teren de fotbal, un diamant într-un coș de grâu sau,
cel mai recent, eu mi-am găsit cheile după ce am cerut ajutor Sfântului.
Prăjitura este, de obicei, o prăjitură simplă și aromată, de
post, fără lapte sau ouă. Deși există mai
multe varietăți cu
nuci, stafide și afine
uscate, sau cu unt, ouă și coniac,
am ales varianta de post, luând în considerare faptul că prăjitura
mea este o jertfă de mulțumire.
Pentru început, se preîncălzește cuptorul la 350 de grade. Se unge cu puțin ulei o tavă rotundă, se
presară puțină făină și se lasă
deoparte.
Într-un bol de mărime medie, se amestecă 4 căni de făină, o
linguriță și jumătate de
bicarbonat de sodiu, o linguriță și jumătate de praf de copt,
o linguriță de scorțișoară.
Într-un bol mai mare, se amestecă o cană de ulei, o cană de suc de
portocale, un sfert de cană de apă, coniac sau whisky și o cană de zahăr, până când acesta
se topește.
Se adaugă o cană de nuci măcinate și o cană de stafide.
Se toarnă aluatul puțin câte puțin în
preparatul cu suc de portocale, amestecând până la
omogenizare. Tradiția spune
să se amestece manual timp de 7-9 minute pentru ca făina să se
incorporeze, timp potrivit pentru a mulțumi Sfântului Fanurie pentru ajutorul primit. De
asemenea, este și timpul
necesar ca reacția chimică să aibă loc în aluat
pentru ca prăjitura să crească.
Atenție:
Aluatul va fi foarte gros și
lipicios.
Se adaugă aluatul în tava pregătită.
Prăjitura se lasă la cuptor până când partea de sus se rumenește, iar o scobitoare
introdusă în mijlocul ei iese curată –
aproximativ 40 de minute. Se scoate prăjitura din cuptor și se lasă 5 minte
la răcit în tavă.
Se scoate apoi prăjitura din tavă și se lasă la răcit complet.
Când se răcește, se
presară zahăr pudră. Prăjitura se va usca repede, așa că asigurați-vă că o veți pune într-un
vas etanș sau
acoperit bine cu folie de plastic.
Sfântul
Fanurie eliberează trei preoți
ortodocși ținuți prizonieri
În timp ce acești trei
preoți plângeau din
cauza nenorocirii ce li s-a întâmplat, au auzit despre minunile ce se făceau prin
harul Sfântului Fanurie. Și fără să știe un preot prizonier ce
face celălalt, și-au îndreptat
toți trei gândul lor
către marele Sfânt, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru a-și afla eliberarea, întorcându-se
astfel la turma lor din Creta. Atunci, „grabnicul în apărare și puternic în ajutor,
marele Fanurie” s-a arătat în vis celor trei stăpâni
agareni și le-a
dat poruncă să permită prizonierilor să meargă să se închine la biserica
închinată lui. Nemiloșii
agareni, considerând această arătare ca fiind una demonică, i-au legat cu lanțuri pe sclavii lor și i-au chinuit.
În vremea în care Creta era dominată de venețieni, locuitorii insulei nu
aveau un episcop ortodox, pentru că scaunele episcopale erau
ocupate de latini într-un mod viclean. Când murea un episcop ortodox interziceau să
se hirotonească un înlocuitor pentru el și desemnau pe scaun vacant un episcop de-al lor.
Așadar cei
dintre ortodocși care se
doreau a fi hirotoniți diaconi
sau preoți erau
trimiși în insula
Kythira, erau hirotoniți și se întorceau în Creta.
Așadar, în
perioada aceea trei diaconi au luat corabia pentru a merge în
Kythira, au fost hirotoniți preoți și erau gata de întoarcere
în Creta.
Pe drum însă corabia a căzut în mâinile piraților
agareni. Printre alții au
fost luați ca
prizonieri și cei
trei preoți ortodocși, abia hirotoniți. I-au dus în Rodos și i-au vândut ca
sclavi la trei familii diferite de agareni.
În timp ce acești trei
preoți plângeau din
cauza nenorocirii ce li s-a întâmplat, au auzit despre minunile ce se făceau prin harul Sfântului
Fanurie. Și fără să știe un preot prizonier ce
face celălalt, și-au îndreptat
toți trei gândul lor
către marele Sfânt, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru a-și afla eliberarea, întorcându-se
astfel la turma lor din Creta. Atunci, „grabnicul în apărare și puternic în ajutor,
marele Fanurie” s-a arătat în vis celor trei stăpâni
agareni și le-a
dat poruncă să permită prizonierilor să meargă să se închine la biserica închinată lui.
Nemiloșii
agareni, considerând această arătare ca fiind una demonică, i-au legat cu lanțuri pe sclavii lor și i-au chinuit.
Noaptea însă Sfântul s-a arătat prizonierilor, i-a dezlegat din
legături, i-a încurajat și i-a încredințat că în următoarea zi
vor fi eliberați. Apoi
li s-a arătat în vis și celor
trei agareni și i-a înștiințat că dacă nu-i vor
elibera pe sclavii lor, vor vedea puterea lui Dumnezeu! Și pentru că aceștia nu s-au conformat, s-au
trezit dimineața orbi,
paralizați și chinuiți de cumplite dureri.
Înfricoșați și-au chemat fiecare preotul
ținut ca
sclav și i-au întrebat
ce trebuie să facă pentru a fi vindecați. Atunci s-a arătat a treia oară Sfântul și le-a
spus să trimită imediat la biserica închinată lui
documentul care să ateste faptul că își
eliberează sclavii și vor
deveni din nou sănătoși. În dimineața zilei următoare
fiecare dintre acești
agareni au prezentat documentul necesar, s-au tămăduit îndată și nu doar că au lăsat pe
preoții aceia
să plece, dar le-au plătit și cheltuiala călătoriei
lor din Rodos până în Creta.
Sinaxarul prezintă că înainte de a pleca, preoții au făcut o
copie a icoanei Sfântului Fanurie și au
luat-o împreună cu ei „ca bogăție a
cerului și comoară neprețuită”,
amintindu-și de Sfânt prin
privegheri anuale în cinstea aceluia, fără să înceteze,
pe toată perioada vieții lor, să
povestească creștinilor
marea binefacerea a Sfântului Fanurie.
Minunea
cu femeia paralizată
Aproape de Mănăstirea Cuviosului, în satul Ceaguniţa
locuia o femeie ce se numea Tatiana. Aceasta se îmbolnăvise grav şi îi
paralizaseră toate membrele; de doi ani suferea cumplit din pricina acestei boli
şi de multe ori leşinase astfel încât nu mai nădăjduia să rămână printre cei
vii.
Într-o zi bolnava a fost cuprinsă de un somn uşor şi imediat a
văzut înaintea ei un monah impunător, plin de sfinţenie şi cu păr cărunt, care
i-a spus: „Dacă voieşti să fii sănătoasă, du-te la Mănăstirea Preasfintei
Treimi în ziua Praznicului Pogorârii Sfântului Duh şi
aşează-te la mormântul Sfântului Alexandru şi Dumnezeu îţi va
dărui vindecare de boala aceasta". Ea i-a răspuns: „Doamne, chiar dacă
voiesc, tot nu pot ajunge din pricina acestei grele suferinţe". Atunci el
i-a spus: „îndrăzneşte, fiică, şi ridică-te şi mergi, căci vei dobândi
vindecare". După aceea s-a făcut nevăzut. Femeia, venindu-şi în fire,
s-a umplut de frică şi de bucurie şi, simţind în ea o oarecare putere, a
înţeles că a dobândit vindecare. Şi, ridicându-se din pat, fără să mai simtă
boala, l-a chemat pe soţul ei şi i-a povestit despre slăvita minune: cum a
dobândit vindecare datorită stareţului impunător şi plin de sfinţenie care a
venit la ea.
Şi, dându-şi seama că cel ce i se arătase fusese Cuviosul
Părinte Alexandru, care pretutindeni se arăta grabnic ajutător către cei
ce-l chemau, s-au bucurat şi au adus mare mulţumire lui Dumnezeu si Cuviosului
Părinte Alexandru. Apoi, venind la Mănăstirea Preasfintei Treimi,
săvârșind un
maslu de mulțumire, au
sărutat cu cinste racla Cuviosului și au povestit tuturor despre slăvita minune,
bucurându-se și slăvind pe
Dumnezeu.
(Sfântul Alexandru din Svir, Proorocul Sfintei Treimi, Ed.
Egumenița, 2009,
p. 107)
Sursa:
Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu