Lucrurile pierdute

Sfântul Fanurie găsește lucrurile pierdute

  

 

Credincioșii ortodocși au o varietate de tradiții atunci când vine vorba să mulțumească unui sfânt care le-a mijlocit sau a făcut o minune ca răspuns al unei rugăciuni. Unii fac donații în bani bisericilor care au drept ocrotitor sfântul respectiv. 

Alții călătoresc pe întreg globul pământesc ca să se închine la moaștele sfântului. Alții își botează copiii cu numele sfântului. Însă atunci când pierd ceva și se roagă Sfântului Fanurie ca să le fie mijlocitor, precum se roagă și pentru mama lui, credincioșii fac o prăjitură și o împart prietenilor drept mărturie sau în semn de mulțumire pentru răspunsul primit la rugăciune.

L-am cunoscut pentru prima dată pe Sfântul Fanurie pe când eram adolescent. Mă aflam într-o călătorie și mi-am pierdut mai multe lucruri, bijuterii, chei și altele. Mama ne-a povestit despre sfânt și ne-am rugat cu toții. Rugăciunile ne-au fost ascultate și de atunci am început să am evlavie la el. Știu oameni care au găsit o lentilă de contact pe un teren de fotbal, un diamant într-un coș de grâu sau, cel mai recent, eu mi-am găsit cheile după ce am cerut ajutor Sfântului.

Prăjitura este, de obicei, o prăjitură simplă și aromată, de post, fără lapte sau ouă. Deși există mai multe varietăți cu nuci, stafide și afine uscate, sau cu unt, ouă și coniac, am ales varianta de post, luând în considerare faptul că prăjitura mea este o jertfă de mulțumire.

Pentru început, se preîncălzește cuptorul la 350 de grade. Se unge cu puțin ulei o tavă rotundă, se presară puțină făină și se lasă deoparte.

Într-un bol de mărime medie, se amestecă 4 căni de făină, o linguriță și jumătate de bicarbonat de sodiu, o linguriță și jumătate de praf de copt, o linguriță de scorțișoară.

Într-un bol mai mare, se amestecă o cană de ulei, o cană de suc de portocale, un sfert de cană de apă, coniac sau whisky și o cană de zahăr, până când acesta se topește.

Se adaugă o cană de nuci măcinate și o cană de stafide.

Se toarnă aluatul puțin câte puțin în preparatul cu suc de portocale, amestecând până la omogenizare. Tradiția spune să se amestece manual timp de 7-9 minute pentru ca făina să se incorporeze, timp potrivit pentru a mulțumi Sfântului Fanurie pentru ajutorul primit. De asemenea, este și timpul necesar ca reacția chimică să aibă loc în aluat pentru ca prăjitura să crească.

Atenție: Aluatul va fi foarte gros și lipicios.

Se adaugă aluatul în tava pregătită.

Prăjitura se lasă la cuptor până când partea de sus se rumenește, iar o scobitoare introdusă în mijlocul ei iese curată – aproximativ 40 de minute. Se scoate prăjitura din cuptor și se lasă 5 minte la răcit în tavă.

Se scoate apoi prăjitura din tavă și se lasă la răcit complet.

Când se răcește, se presară zahăr pudră. Prăjitura se va usca repede, așa că asigurați-vă că o veți pune într-un vas etanș sau acoperit bine cu folie de plastic.

Sfântul Fanurie eliberează trei preoți ortodocși ținuți prizonieri

În timp ce acești trei preoți plângeau din cauza nenorocirii ce li s-a întâmplat, au auzit despre minunile ce se făceau prin harul Sfântului Fanurie. Și fără să știe un preot prizonier ce face celălalt, și-au îndreptat toți trei gândul lor către marele Sfânt, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru a-și afla eliberarea, întorcându-se astfel la turma lor din Creta. Atunci, „grabnicul în apărare și puternic în ajutor, marele Fanurie” s-a arătat în vis celor trei stăpâni agareni și le-a dat poruncă să permită prizonierilor să meargă să se închine la biserica închinată lui. Nemiloșii agareni, considerând această arătare ca fiind una demonică, i-au legat cu lanțuri pe sclavii lor și i-au chinuit.

 

În vremea în care Creta era dominată de venețieni, locuitorii insulei nu aveau un episcop ortodox, pentru că scaunele episcopale erau ocupate de latini într-un mod viclean. Când murea un episcop ortodox interziceau să se hirotonească un înlocuitor pentru el și desemnau pe scaun vacant un episcop de-al lor.

Așadar cei dintre ortodocși care se doreau a fi hirotoniți diaconi sau preoți erau trimiși în insula Kythira, erau hirotoniți și se întorceau în Creta.

Așadar, în perioada aceea trei diaconi au luat corabia pentru a merge în Kythira, au fost hirotoniți preoți și erau gata de întoarcere în Creta. Pe drum însă corabia a căzut în mâinile piraților agareni. Printre alții au fost luați ca prizonieri și cei trei preoți ortodocși, abia hirotoniți. I-au dus în Rodos și i-au vândut ca sclavi la trei familii diferite de agareni.

În timp ce acești trei preoți plângeau din cauza nenorocirii ce li s-a întâmplat, au auzit despre minunile ce se făceau prin harul Sfântului Fanurie. Și fără să știe un preot prizonier ce face celălalt, și-au îndreptat toți trei gândul lor către marele Sfânt, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru a-și afla eliberarea, întorcându-se astfel la turma lor din Creta. Atunci, „grabnicul în apărare și puternic în ajutor, marele Fanurie” s-a arătat în vis celor trei stăpâni agareni și le-a dat poruncă să permită prizonierilor să meargă să se închine la biserica închinată lui. Nemiloșii agareni, considerând această arătare ca fiind una demonică, i-au legat cu lanțuri pe sclavii lor și i-au chinuit.

Noaptea însă Sfântul s-a arătat prizonierilor, i-a dezlegat din legături, i-a încurajat și i-a încredințat că în următoarea zi vor fi eliberați. Apoi li s-a arătat în vis și celor trei agareni și i-a înștiințat că dacă nu-i vor elibera pe sclavii lor, vor vedea puterea lui Dumnezeu! Și pentru că aceștia nu s-au conformat, s-au trezit dimineața orbi, paralizați și chinuiți de cumplite dureri.

Înfricoșați și-au chemat fiecare preotul ținut ca sclav și i-au întrebat ce trebuie să facă pentru a fi vindecați. Atunci s-a arătat a treia oară Sfântul și le-a spus să trimită imediat la biserica închinată lui documentul care să ateste faptul că își eliberează sclavii și vor deveni din nou sănătoși. În dimineața zilei următoare fiecare dintre acești agareni au prezentat documentul necesar, s-au tămăduit îndată și nu doar că au lăsat pe preoții aceia să plece, dar le-au plătit și cheltuiala călătoriei lor din Rodos până în Creta.

Sinaxarul prezintă că înainte de a pleca, preoții au făcut o copie a icoanei Sfântului Fanurie și au luat-o împreună cu ei „ca bogăție a cerului și comoară neprețuită”, amintindu-și de Sfânt prin privegheri anuale în cinstea aceluia, fără să înceteze, pe toată perioada vieții lor, să povestească creștinilor marea binefacerea a Sfântului Fanurie.

Minunea cu femeia paralizată

Aproape de Mănăstirea Cuviosului, în satul Ceaguniţa locuia o femeie ce se numea Tatiana. Aceasta se îmbolnăvise grav şi îi paralizaseră toate membrele; de doi ani suferea cumplit din pricina acestei boli şi de multe ori leşinase astfel încât nu mai nădăjduia să rămână printre cei vii.

Într-o zi bolnava a fost cuprinsă de un somn uşor şi imediat a văzut înaintea ei un monah impunător, plin de sfinţenie şi cu păr cărunt, care i-a spus: „Dacă voieşti să fii sănătoasă, du-te la Mănăstirea Preasfintei Treimi în ziua Praznicului Pogorârii Sfântului Duh şi aşează-te la mormântul Sfântului Alexandru şi Dumnezeu îţi va dărui vindecare de boala aceasta". Ea i-a răspuns: „Doamne, chiar dacă voiesc, tot nu pot ajunge din pricina acestei grele suferinţe". Atunci el i-a spus: „îndrăzneşte, fiică, şi ridică-te şi mergi, căci vei dobândi vindecare". După aceea s-a făcut nevăzut. Femeia, venindu-şi în fire, s-a umplut de frică şi de bucurie şi, simţind în ea o oarecare putere, a înţeles că a dobândit vindecare. Şi, ridicându-se din pat, fără să mai simtă boala, l-a chemat pe soţul ei şi i-a povestit despre slăvita minune: cum a dobândit vindecare datorită stareţului impunător şi plin de sfinţenie care a venit la ea.

Şi, dându-şi seama că cel ce i se arătase fusese Cuviosul Părinte Alexandru, care pretutindeni se arăta grabnic ajutător către cei ce-l chemau, s-au bucurat şi au adus mare mulţumire lui Dumnezeu si Cuviosului Părinte Alexandru. Apoi, venind la Mănăstirea Preasfintei Treimi, săvârșind un maslu de mulțumire, au sărutat cu cinste racla Cuviosului și au povestit tuturor despre slăvita minune, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu.

(Sfântul Alexandru din Svir, Proorocul Sfintei Treimi, Ed. Egumenița, 2009, p. 107)

Sursa:
Pr. Alexandru Stanciulescu Barda