duminică, 10 noiembrie 2024

Ion Coja - Hitler Kaput ?

 



Hitler Kaput ?

Prof. univ. dr. Ion Coja

10 Noiembrie 2024

 

Există mai multe contradicţii în versiunea oficială cu privire la moartea lui Adolf Hitler. Potrivit acesteia, Adolf Hitler şi amanta sa, Eva Braun, s-au sinucis prin împuşcare în bunkerul subteran din Berlin, unde îşi petrecuseră ultimele luni de viaţă, sub asediul forţelor aliate. După sinucidere, conform instrucţiunilor lăsate de cancelar, cele două cadavre au fost stropite cu benzină şi li s-a dat foc, carbonizându-se. Armata Roşie, care a dat de cadavrele celor doi, le-a prelevat şi le-a dus în Uniunea Sovietică unde, după analize de specialitate, li s-a confirmat identitatea. Curând după încetarea războiului, autorităţile berlineze au acoperit bunkerul cu un strat de beton gros de câţiva metri, iar deasupra, se pare, au clădit cîteva blocuri…

 

Care sunt semnele de întrebare pe care le ridică această poveste? Prima întrebare este legată de soarta bunkerului. De ce nu a fost conservat bunkerul şi transformat în obiectiv turistic, al turismului educativ, aşa cum s-a procedat la Auschwitz şi alte locaţii legate de nazism?! Ce putea fi mai reconfortant pentru victimele nazismului decât vederea locului şi a modului mizer în care a sfârşit criminalul cel mai scelerat din istorie?! În plus, exista un interes general pentru vizitarea şi cercetarea amănunţită la „locul crimei”. Criminalişti, procurori, istorici, ziarişti, opinia publică însăşi, cu toţii ar fi avut motive serioase să vadă în detaliu de unde a fost condusă luni de zile sângeroasa conflagraţie.

 

A doua întrebare este pricinuită de existenţa în subteranul Berlinului a unei vaste reţele de tuneluri, despre care nu se prea vorbeşte. Am luat cunoştinţă de această construcţie dintr-o emisiune pe „Discovery Chanel”. Detaliul care m-a pus pe gânduri: reţeaua de tuneluri din Berlin a fost construită din ordinal lui Hitler. Însumate, tunelurile au o lungime de 500 (cinci sute) de km, iar lărgimea şi înălţimea lor este de asemenea impresionantă. Nu cumva reţeaua de tuneluri avea legătură cu bunkerul de maximă siguranţă în care s-a retras Hitler? Consider că este absurd să ne închipuim că bunkerul nu avea mai multe ieşiri de siguranţă, printre care şi una de acces la reţeaua de tuneluri.

 

A treia întrebare : la Berlin, printre ultimii care au luptat pentru apărarea oraşului, s-au numărat şi luptători francezi, cu simpatii pentru nazism. Au luptat „până la ultimul cartuş” în imediata vecinătate a bunkerului, dar nu au fost făcuţi prizonieri deoarece s-au salvat prin tunelurile din Berlin, care i-au scos la mare distanţă de oraş. Dacă acestor militari le-a fost cu putinţă să se salveze, să iasă din Berlinul ocupat de Armata Roşie şi să ajungă în Franţa liberi, înseamnă că existau şi pentru Hitler mari şanse de a se face dispărut. De ce nu s-ar fi folosit de aceste posibilităţi Hitler?

 

A patra întrebare: Hitler s-a sinucis, deşi putea să se salveze în vreun fel!, iar această împrejurare ar trebui cunoscută, bine verificată. Nu cumva ultimul gest al Fűhrerului capătă în aceste condiţii conotaţii pozitive, aproape eroice? Hitler are dreptul la adevăr. Acest drept nu i se poate lua nici măcar lui Hitler, oricât de mult rău ştim că a făcut omenirii!

 

A cincea întrebare: într-o carte samizdat apărută în limba germană şi intitulată „Adolf Hitler - Fondatorul Israelului” (sic!), penultimul capitol se încheie cu următoarele fraze: „La 7 mai 1945 armata Germaniei a capitulat. Hitler avea peste 50 de ani, dar era îmbătrânit de drogurile cu care îl otrăvise lent medicul său personal, evreul Morell. Un inginer de aviaţie, Josef Greiner, care se afla atunci pe aeroportul de la Tempelhoff, a publicat o carte după război, în Elveţia, în care afirma că Hitler, după ce a otrăvit-o pe Eva Braun, a părăsit aeroportul într-o direcţie necunoscută, la bordul unui avion în care se mai afla doar pilotul. Avionul fusese pregătit înainte de decolare pentru o cursă lungă”. Dincolo de mirarea că Hitler a fost îngrijit de un medic evreu, ne întrebăm : acest Josef Greiner a fost căutat de autorităţi şi anchetat în legătură cu mărturia sa, a depus mărturie oficială în legătură cu cele petrecute pe aerodromul de la Tempelhoff?

 

A şasea întrebare: recent, preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti, dl Erwin Simsensohn, a declarat că „Israelul recunoaşte dreptul la emigrare în Israel oricărui cetăţean din lume care are cel puţin un bunic evreu. Este reversul legilor de la Nürnberg, potrivit cărora „cine avea un bunic evreu avea sânge evreiesc şi atunci intra sub incidenţa legilor rasiale”. O asemenea definţie a evreului, incorectă în sine, este totuşi foarte convenabilă pentru interesele evreieşti şi e de mirare că legile antievreiești date de Hitler le fac evreilor un serviciu atât de mare. Conform acestor legi naziste, Hitler, care avea un bunic evreu, poate fi considerat evreu?

 

Zilele trecute m-am revăzut cu George Astaloş şi alţi vechi prieteni. Ca de obicei, a vorbit numai Georgică. Dar nici nu se putea altfel. Era păcat să mai lase cuvîntul şi altora. Este greu de imaginat un subiect la care George Astaloş să nu aibă de povestit ceva inedit şi interesant, cel mai des legat de o experienţă personală. L-am întrebat într-o doară despre Jean Pârvulescu, dacă cunoaşte acest nume. Îl cunoaşte foarte bine, şi un ceas întreg ne-a povestit câteva din legendele care circulă pe seama domnului Jean Parvulesco în tot Heptagonul şi o bună parte din restul lumii…

 

Dintr-o poveste în alta, Georgică ajunge şi la relatarea întâlnirii sale cu un franţuz, combatant în Al Doilea Război Mondial de partea naziştilor. Şi aflu astfel că la Berlin, în mai 1945, ultimii care au luptat împotriva Armatei Roşii au fost aceşti francezi radical nazişti, combatanţi voluntari împotriva „iudeo-comunismului”. Au luptat până la ultimul cartuş!, adaugă George cu admiraţie. Auzisem şi eu de aceşti vajnici urmaşi ai francilor şi rămăsesem cu o mirare: cum de au scăpat din Berlinul ocupat deja de ruşi? Ah, simplu, mi-a şi povestit, prin tunelurile de sub Berlin. Au ieşit la zeci de kilometri de Berlin.

 

Probabil că mai era nevoie de această ultimă picătură, această ultimă informaţie, pentru a se revărsa în public o nedumerire pe care o ţineam în mine de multă vreme. Adică de pe vremea când au început să se adune sub freza mea unele semne de întrebare legate de persoana lui Hitler. Ultima fiind aceasta: dacă acei combatanţi francezi au putut să părăsească Berlinul şi Germania, şi să ajungă teferi în Franţa, folosindu-se de tunelurile construite sub Berlin pe vremea lui Hitler, de ce această cale a salvării nu ar fi fost urmată şi de Hitler?!

 

S-o luăm metodic: mai întâi, încă din copilărie, din discuţiile cu musafirii veniţi la ai mei, am auzit această vorbă, cum că Hitler nu a murit, ci s-a salvat (el ştie cum!) şi a fugit în America de Sud. Oarecum în paralel se discuta şi despre originea etnică a lui Hitler, cum că ar fi evreu după unul din bunici. Repet: după unul din bunici (se va vedea mai jos de ce această subliniere). Oricum, amândouă informaţiile pe o ureche mi-au intrat şi dacă n-au ieşit pe cealaltă, au rămas undeva pierdute prin cotloanle ţinerii mele de minte. N-am stat niciodată bine cu memoria… (în schimb, am fost tare la memorii… Ca tot românul!) Le-aş fi uitat cu totul aceste vorbe ciudate despre Hitler dacă, în alte discuţii, cele două informaţii nu reveneau, inclusiv în presă, în cărţi: Hitler nu a murit, Hitler era evreu… Din ideea că Hitler ar fi fost evreu deducându-se că nu a fost loial germanilor, ci ar fi făcut „jocul evreilor”, simplu şi vulgar spus! Fireşte, ipoteză de necrezut. Nu aveam însă niciun motiv să adâncesc subiectul. Am fost un receptacul complet pasiv pentru informaţii de acest gen. Iar când un coleg, aproape emoţionat, mi-a dat să citesc „Mein Kampf”, din politeţe nu l-am refuzat, dar nu am putut citi mai mult de 20-30 de pagini… Anoste. Nici vorbă să se compare cu cartea Căpitanului, Pentru legionari…

 

Fără să mă intereseze subiectul Hitler, am mai aflat şi altele, informaţii aflate în circulaţia cea mai curentă. Bunăoară cum că bunkerul în care Hitler şi-a pus capăt zilelor nu mai poate fi vizitat sau cercetat, nici măcar de istoricii care încă mai discută, ca specilişti, despre moartea lui Hitler, despre cadavrele carbonizate găsite acolo, despre ultimele vorbe şi gesturi ale personajului etc. Bunkerul, în inima Berlinului, construit la zeci de metri adâncime, a fost imediat după război acoperit cu o placă grea de beton, groasă de vreo 10 metri, mai groasă şi mai impenetrabilă decât cea de la Cernobîl, iar deasupra ei, dacă nu mă înşel, s-a ridicat şi o clădire.

Şi m-am mirat şi mă mir mai departe, fără voia mea, cu un act reflex al raţiunii, al inteligenţei mele de om, vexată de această măsură: ce explicaţie acceptabilă poate avea grija autorităţilor ca bunkerul lui Hitler să nu mai poată fi vizitat de nimeni, nici de criminalişti, nici de istorici, nici de public, nici de ziarişti?

 

Deja lucrurile începeau să-şi piardă noima, sensul. Căci ce era mai firesc decât ca acel bunker să fie păstrat, introdus mai apoi în circuitul turistic educativ, alături de lagărul de la Auschwitz, camerele de gazare, crematorii etc, etc?! Acel bunker şi împrejurările jalnice în care a sfârşit cel mai dement şi mai bestial criminal din istorie nu putea să aibă, prin mediatizare, decât un impact pozitiv asupra oricărui vizitator! Cu ce satisfacţie urmaşii victimelor regimului nazist şi orice om normal ar fi privit la decorul sinistru şi deplorabil al bârlogului în care şi-a trăit ultimele zile fiara cea mai setoasă de sânge nevinovat etc., etc.!

 

În plus, încă de la bun început, istoria cu canistrele de benzină turnate pe cadavrele celor doi, Adolf şi Eva, căror cadavre li s-a dat apoi foc, este un punct de plecare extrem de fragil, de suspect! Care îngăduie de la bun început orice suspiciune! Ceaţa se face şi mai densă prin gestul autorităţilor aliate de a turna un munte de beton peste locul faptei. Fără să fii obsedat de scenarii şi diversiuni, vrând-nevrând, ajungi să te întrebi dacă nu cumva s-a urmărit în felul acesta să ni se ascundă ceva! Ceva foarte important!… Ce?

 

Deci, întrebare capitală: de ce a fost acoperit cu beton bunkerul în care a murit Hitler? Ce explicaţie are strădania evidentă a autorităţilor aliate de a face imposibil accesul ulterior la locul faptei? Pare evident că ni se ascunde ceva în felul acesta! Ghici ciupercă ce!…

 

Pentru mine toate acestea, aproape uitate, s-au actualizat brusc, mi-au revenit în minte, atunci când am urmărit finalul unei emisiuni pe Discovery, având ca subiect tunelurile din Berlin, de sub străzile şi clădirile oraşului, tuneluri construite, nota bene!, pe vremea lui Hitler! Din ordinul lui Hitler! M-a uimit mai întâi lungimea reţelei de tuneluri: 500 (cinci sute) de km… Mai apoi lăţimea: tuneluri cu lărgimea unor bulevarde! Înălţimea aşijderi: pe alocuri, câteva etaje! Şi mi-am pus întrebarea: e posibil ca această reţea de tuneluri să nu fi avut corespondenţă cu bunkerul în care şi-a ales Hitler să fie ultimul său refugiu? Evident, este de neconceput!

Cu alte cuvinte, dacă există, aşa cum s-a afirmat pe „Discovery Chanel”, o reţea de tuneluri construită de Hitler în subsolul Berlinului, înseamnă că bunkerul în care ni s-a spus că a murit Hitler, sinucigându-se, era totuşi în legătură cu nişte tuneluri prin care Hitler putea să scape! Deci am fost minţiţi când ni s-a spus că nu mai avea, nenorocitul, nicio scăpare!… Şi că, de laş ce era, s-a sinucis!

 

Ba chiar e de crezut, putem fi chiar siguri că acele 500 de kilometri de tuneluri au fost construite şi cu această finalitate: să ofere celor din bunker o ieşire de refugiu într-o situaţie limită, cum este asediul sau blocada. Iar acoperirea bunkerului cu un munte de beton, spre a nu mai avea nimeni posibilitatea să-l viziteze, devine clar că a urmărit să ascundă această legătură dintre bunker şi reţeaua de tuneluri. Să ascundă că prin aceste tuneluri Hitler se putea salva. Nu doar teoretic, ci şi practic, cum au făcut-o bunăoară combatanţi francezi!

 

Făcând un mic exerciţiu de imaginaţie, ne dăm seama că oricine ar fi cercetat bunkerul după război ar fi ajuns să vadă şi ieşirea din bunker prin tuneluri, dacă nu cumva şi prin alte locuri. O asemenea construcţie se face cu mai multe posibilităţi de acces. Aceste ieşiri, aflate la vederea vizitatorilor, ar fi făcut şi mai puţin credibilă versiunea cu cadavrele carbonizate. Altminteri, acest gen de moarte este cunoscut ca unul dintre cele mai uşor de înscenat, a fost deseori practicat pentru a declara mort pe cineva rămas totuşi în viaţă. Într-un film american celebru, un gangster evreu interbelic aşa îşi salvează pielea, înscenând un accident în care moare în vâlvătăile unui incendiu… După care începe o viaţă nouă, cu o identitate nouă… Evident, cadavrul carbonizat rezultat în urma incendiului aparţinea altcuiva! Aceasta să fi fost şi povestea cu Hitler şi Eva?… Ideea unei asemenea înscenări pare că era la modă în epocă!

 

Raţionament simplu: dacă zeci, poate chiar sute de combatanţi francezi, s-au putut salva din încercuire prin acele tuneluri, salvare pe care este probabil să o fi urmat şi mulţi nazişti germani, atunci este lucrul cel mai probabil că Hitler se putea şi el salva pe aceeaşi cale. De ce n-ar fi făcut-o?!

 

Rămâne problema cadavrelor găsite în bunker. Au făcut parte din scenariul salvării lui Hitler sau au fost inventate de aliaţi, ca să ascundă faptul că Hitler le scăpase? Au făcut parte cumva dintr-un scenariu comun? Repet: scenariu comun?…

Mai este vorba şi de dreptul lui Hitler (sic!) la o corectă receptare a ultimului său „mesaj”, a ultimului său gest. Căci, dacă într-adevăr a murit în bunker, deşi putea să scape prin tunelurile la care bunkerul era racordat, atunci gestul său ultim capătă alte dimensiuni şi conotaţii. Nu mai este gestul unui laş!…

 

În fine, consemnez şi discuţia pe acest subiect pe care am avut-o cu dl Andrei Sofonie. Ştie multe domnul Andrei. Nu degeaba a locuit ani de zile la Moscova, în medii bine informate, a citit tot ce trebuia citit în bibliotecile metropolei bolşevice pe teme de istorie şi politică. Şi mai ales a meditat cu har asupra celor aflate. După 1990 s-a grăbit să vină la Bucureşti, unde mai dezmeticeşte năucii, atunci când prinde vreunul. Este ocupat până peste cap.

 

Îl întreb deci pe domnul Sofonie ce ştie de moartea lui Hitler. Îmi răspunde, printre altele, că, la un moment dat, pe la mijlocul anilor 1980, la Moscova toată lumea bună şi bine informată comenta moartea lui Hitler, survenită undeva prin America de Sud, la vârsta de peste 90 de ani a împieliţatului. Cum a reuşit să scape Hitler din Berlinul deja ocupat de Armata Roşie? Simplu, cu ajutorul unui avion, pilotat de o aviatoare. Mi-a spus şi numele ei. Nu l-am reţinut. Zicea că este celebră cucoana…(Hanna Reitsch ? - s.r.). O fi!

 

Mi-am adus apoi aminte că am primit cu ani de zile în urmă o carte despre Hitler, o traducere brută a unei cărţi nemţeşti. N-am putut citi mult, traducerea era extrem de proastă, de obositoare, iar faptele ghitleristului pentru mine neinteresante. De data asta rezist supliciului şi citesc până la capăt, unde găsesc următoarea relatare despre sfârşitul lui Adolf: „La 7 mai 1945 armata Germaniei a capitulat. Hitler era în vârstă de peste 50 de ani, îmbătrânit şi otrăvit lent de drogurile doctorului evreu Morell. Un inginer de aviaţie Josef Greiner care se afla atunci pe aeroportul Tempelhoff a publicat o carte în Elveţia imediat după război în care relata că Hitler după ce a otrăvit-o pe Eva Braun a părăsit aeroportul cu un avion şi un pilot într-o direcţie necunoscută. Avionul fusese pregătit pentru o cursă lungă”. Cartea din care am citat pare un samizdat, este semnată Kardel, evident un pseudonim. Iar titlul cărţii Adolf Hitler - Întemeietorul Israelului. …Nici mai mult, nici mai puţin! Un titlu pe care nu puteam să dau multe parale cu ani în urmă. Azi însă asemenea titlu mă face să ciulesc urechile: deci medicul curant, personal, al lui Hitler era un evreu…

 

Şi încă o întrebare: există aşadar o carte, o mărturie a unui Josef Greiner, cum că Hitler a şters-o englezeşte din Reich? A fost acest Josef Greiner convocat la vreo anchetă a procuraturii, a instanţelor de judecată a crimelor naziste? L-au interogat măcar ziariştii despre acest detaliu al ultimei conflagraţii mondiale? Iar dacă nu, dacă nu a fost de nimeni deranjat acest martor senzaţional, ce să înţelegem noi, martori ai acestui bizar comportament al autorităţilor, al mass mediei mondiale?

 

Îl pune naiba pe neadormitul domn Sofonie să-mi păstreze un ziar, „Adevărul”, un număr mai vechi, din 8 februarie 2010, cu interviul dat de dl Erwin Simsensohn, noul preşedinte al comunităţii evreilor din Bucureşti, un tînăr regizor. Citisem interviul şi, conform obiceiului, îl uitasem. Domnul Sofonie insistă să-l recitesc şi mă ajută să mă mir de ceea ce îmi scăpase la prima lectură: comunitatea evreilor din Bucureşti şi de pretutindeni operează cu o anumită definiţie a evreului! Nu, nu e glumă, există o definiţie a evreului, publicată deci în „Adevărul”, iar definiţia este următoarea: orice persoană care are cel puţin un bunic de origine evreiască este evreu!…

 

Evident, este o definiţie abuzivă, inacceptabilă. Adică ceilalţi trei bunici nu au nicio valoare?!… Citez din Erwin Simsensohn: „Israelul oferă dreptul emigrării oricărui cetăţean din lume care are cel puţin un bunic evreu. E reversul legilor de la Nürnberg, potrivit cărora cine avea un bunic evreu avea sânge evreiesc şi atunci intra sub incidenţa reglementărilor rasiale”. Aşadar, definiţia dată de nazişti le-a convenit autorităţilor evreieşti, a fost acceptată şi pusă la treabă de Israel. După asemenea definiţie efectivele evreimii cresc substanţial, se dublează, dacă nu cumva se triplează, cresc exponenţial! Este limpede că este o definiţie pro domo sua, menită să servească interese evreieşti: se ştie că există dintotdeauna pentru liderii evrei o teamă, o grijă fundamentală: aceea a asimilării, a căsătoriilor mixte, a îndepărtării evreilor prin căsătorie de Talmud şi de autoritatea Cahalului.

 

Ce se întâmplă azi în asemenea cazuri? Se pare că nu mai sunt o tragedie pentru evreime, ci dimpotrivă, căsătoriile mixte devin o posibilitate de spor (sau rapt?) demografic deosebit de substanţial! Şi asta pentru că, după legile de la Nuremberg, aflate şi azi în funcţiune în Israel, este evreu, are sânge evreiesc, orice persoană care are un bunic evreu! Deci este folclor povestea cu evreitatea pe care o poate da numai mama evreică! Nu mai este nevoie de mamă, este destul un bunic, fie şi din partea tatălui, chiar dacă şi la evrei, ca peste tot, pater semper incertus…

Iar ca să i se dea definiţiei o greutate care s-o facă de necontestat şi de necomentat, domnul regizor ne avertizează asupra provenienţei: legile naziste de la Nürnberg, pe baza cărora s-a pus la punct strategia „soluţiei finale”. Repet, pentru a împărtăşi stupefacţia mea cu onor cititorii acestor rânduri: această definiţie, atât de convenabilă pentru creşterea neamului evreiesc, pentru interesele evreimii, a fost dată de nazişti! De autorii Holocaustului! De asasinii celor şase milioane de evrei!… O definiţie de pe urma căreia numărul evreilor creşte cu câteva zeci de milioane, căci dispare condiţia restrictivă a măicuţei evreice!

 

Ce ditamai paradoxul! Aşadar, prin definiţia evreului, definiţie ai cărei autori sunt autorii holocaustului, se poate spune că nici că le-a făcut cineva evreilor un bine mai mare decât autorii holocaustului!… Pas de mai înţelege ceva! Noroc cu învăţătura de minte de pe urma celor două turnuri gemene, de la World Trade Center: trăim într-o lume în care cu cât e mai mare diversiunea şi minciuna, cu atât este mai credibilă! Adică, în traducere liberă: de nimic nu mai poţi fi sigur! Nici de tine însuţi că nu eşti evreu, căci mâine-poimâine ne putem trezi că definiţia se ajustează la noile realităţi şi se decretează apartenenţa la evreimea mondială după măcar unul dintre cei opt stră-bunici! Şi aşa mai departe, până vom ajunge să-i dăm dreptate lui Teşu Solomovici, că evreii sunt mai vechi decât dacii în Dacia!

 

Să fie oare acesta înţelesul de neînţeles până acum al ciudatului avertisment că în zilele noastre se produce „iudaizarea planetei”?! În orice caz, conform definiţiei date de nazişti evreilor, Adolf Hitler, cu un bunic evreu din partea tătâne-su, devenea evreu cu acte în regulă. Să nu fi cunoscut Hitler că la acea consfătuire nazistă a devenit evreu?! Să nu-l fi …durut deloc?!

 

Aranjament grafc - I.M.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu