Hitler
Kaput ?
Prof.
univ. dr. Ion Coja
10
Noiembrie 2024
Există mai multe contradicţii în versiunea oficială cu
privire la moartea lui Adolf Hitler. Potrivit acesteia, Adolf Hitler şi amanta
sa, Eva Braun, s-au sinucis prin împuşcare în bunkerul subteran din Berlin,
unde îşi petrecuseră ultimele luni de viaţă, sub asediul forţelor aliate. După
sinucidere, conform instrucţiunilor lăsate de cancelar, cele două cadavre au
fost stropite cu benzină şi li s-a dat foc, carbonizându-se. Armata Roşie, care
a dat de cadavrele celor doi, le-a prelevat şi le-a dus în Uniunea Sovietică
unde, după analize de specialitate, li s-a confirmat identitatea. Curând după
încetarea războiului, autorităţile berlineze au acoperit bunkerul cu un strat
de beton gros de câţiva metri, iar deasupra, se pare, au clădit cîteva blocuri…
Care sunt semnele de întrebare pe care le ridică
această poveste? Prima întrebare este legată de soarta bunkerului. De ce nu a
fost conservat bunkerul şi transformat în obiectiv turistic, al turismului
educativ, aşa cum s-a procedat la Auschwitz şi alte locaţii legate de nazism?!
Ce putea fi mai reconfortant pentru victimele nazismului decât vederea locului
şi a modului mizer în care a sfârşit criminalul cel mai scelerat din istorie?!
În plus, exista un interes general pentru vizitarea şi cercetarea amănunţită la
„locul crimei”. Criminalişti, procurori, istorici, ziarişti, opinia publică
însăşi, cu toţii ar fi avut motive serioase să vadă în detaliu de unde a fost
condusă luni de zile sângeroasa conflagraţie.
A doua întrebare este pricinuită de existenţa în
subteranul Berlinului a unei vaste reţele de tuneluri, despre care nu se prea
vorbeşte. Am luat cunoştinţă de această construcţie dintr-o emisiune pe
„Discovery Chanel”. Detaliul care m-a pus pe gânduri: reţeaua de tuneluri din
Berlin a fost construită din ordinal lui Hitler. Însumate, tunelurile au o
lungime de 500 (cinci sute) de km, iar lărgimea şi înălţimea lor este de
asemenea impresionantă. Nu cumva reţeaua de tuneluri avea legătură cu bunkerul
de maximă siguranţă în care s-a retras Hitler? Consider că este absurd să ne
închipuim că bunkerul nu avea mai multe ieşiri de siguranţă, printre care şi
una de acces la reţeaua de tuneluri.
A treia întrebare : la Berlin, printre ultimii care au
luptat pentru apărarea oraşului, s-au numărat şi luptători francezi, cu
simpatii pentru nazism. Au luptat „până la ultimul cartuş” în imediata
vecinătate a bunkerului, dar nu au fost făcuţi prizonieri deoarece s-au salvat
prin tunelurile din Berlin, care i-au scos la mare distanţă de oraş. Dacă
acestor militari le-a fost cu putinţă să se salveze, să iasă din Berlinul
ocupat de Armata Roşie şi să ajungă în Franţa liberi, înseamnă că existau şi
pentru Hitler mari şanse de a se face dispărut. De ce nu s-ar fi folosit de
aceste posibilităţi Hitler?
A patra întrebare: Hitler s-a sinucis, deşi putea să
se salveze în vreun fel!, iar această împrejurare ar trebui cunoscută, bine
verificată. Nu cumva ultimul gest al Fűhrerului capătă în aceste condiţii
conotaţii pozitive, aproape eroice? Hitler are dreptul la adevăr. Acest drept
nu i se poate lua nici măcar lui Hitler, oricât de mult rău ştim că a făcut
omenirii!
A cincea întrebare: într-o carte samizdat apărută în
limba germană şi intitulată „Adolf Hitler - Fondatorul Israelului” (sic!),
penultimul capitol se încheie cu următoarele fraze: „La 7 mai 1945 armata
Germaniei a capitulat. Hitler avea peste 50 de ani, dar era îmbătrânit de
drogurile cu care îl otrăvise lent medicul său personal, evreul Morell. Un
inginer de aviaţie, Josef Greiner, care se afla atunci pe aeroportul de la
Tempelhoff, a publicat o carte după război, în Elveţia, în care afirma că
Hitler, după ce a otrăvit-o pe Eva Braun, a părăsit aeroportul într-o direcţie
necunoscută, la bordul unui avion în care se mai afla doar pilotul. Avionul
fusese pregătit înainte de decolare pentru o cursă lungă”. Dincolo de mirarea
că Hitler a fost îngrijit de un medic evreu, ne întrebăm : acest Josef Greiner
a fost căutat de autorităţi şi anchetat în legătură cu mărturia sa, a depus
mărturie oficială în legătură cu cele petrecute pe aerodromul de la Tempelhoff?
A şasea întrebare: recent, preşedintele comunităţii
evreieşti din Bucureşti, dl Erwin Simsensohn, a declarat că „Israelul
recunoaşte dreptul la emigrare în Israel oricărui cetăţean din lume care are
cel puţin un bunic evreu. Este reversul legilor de la Nürnberg, potrivit cărora
„cine avea un bunic evreu avea sânge evreiesc şi atunci intra sub incidenţa
legilor rasiale”. O asemenea definţie a evreului, incorectă în sine, este
totuşi foarte convenabilă pentru interesele evreieşti şi e de mirare că legile antievreiești
date de Hitler le fac evreilor un serviciu atât de mare. Conform acestor legi
naziste, Hitler, care avea un bunic evreu, poate fi considerat evreu?
Zilele trecute m-am revăzut cu George Astaloş şi alţi
vechi prieteni. Ca de obicei, a vorbit numai Georgică. Dar nici nu se putea
altfel. Era păcat să mai lase cuvîntul şi altora. Este greu de imaginat un
subiect la care George Astaloş să nu aibă de povestit ceva inedit şi
interesant, cel mai des legat de o experienţă personală. L-am întrebat într-o
doară despre Jean Pârvulescu, dacă cunoaşte acest nume. Îl cunoaşte foarte
bine, şi un ceas întreg ne-a povestit câteva din legendele care circulă pe
seama domnului Jean Parvulesco în tot Heptagonul şi o bună parte din restul
lumii…
Dintr-o poveste în alta, Georgică ajunge şi la
relatarea întâlnirii sale cu un franţuz, combatant în Al Doilea Război Mondial
de partea naziştilor. Şi aflu astfel că la Berlin, în mai 1945, ultimii care au
luptat împotriva Armatei Roşii au fost aceşti francezi radical nazişti,
combatanţi voluntari împotriva „iudeo-comunismului”. Au luptat până la ultimul
cartuş!, adaugă George cu admiraţie. Auzisem şi eu de aceşti vajnici urmaşi ai
francilor şi rămăsesem cu o mirare: cum de au scăpat din Berlinul ocupat deja
de ruşi? Ah, simplu, mi-a şi povestit, prin tunelurile de sub Berlin. Au ieşit
la zeci de kilometri de Berlin.
Probabil că mai era nevoie de această ultimă picătură,
această ultimă informaţie, pentru a se revărsa în public o nedumerire pe care o
ţineam în mine de multă vreme. Adică de pe vremea când au început să se adune
sub freza mea unele semne de întrebare legate de persoana lui Hitler. Ultima
fiind aceasta: dacă acei combatanţi francezi au putut să părăsească Berlinul şi
Germania, şi să ajungă teferi în Franţa, folosindu-se de tunelurile construite
sub Berlin pe vremea lui Hitler, de ce această cale a salvării nu ar fi fost
urmată şi de Hitler?!
S-o luăm metodic: mai întâi, încă din copilărie, din
discuţiile cu musafirii veniţi la ai mei, am auzit această vorbă, cum că Hitler
nu a murit, ci s-a salvat (el ştie cum!) şi a fugit în America de Sud. Oarecum
în paralel se discuta şi despre originea etnică a lui Hitler, cum că ar fi
evreu după unul din bunici. Repet: după unul din bunici (se va vedea mai jos de
ce această subliniere). Oricum, amândouă informaţiile pe o ureche mi-au intrat
şi dacă n-au ieşit pe cealaltă, au rămas undeva pierdute prin cotloanle ţinerii
mele de minte. N-am stat niciodată bine cu memoria… (în schimb, am fost tare la
memorii… Ca tot românul!) Le-aş fi uitat cu totul aceste vorbe ciudate despre
Hitler dacă, în alte discuţii, cele două informaţii nu reveneau, inclusiv în
presă, în cărţi: Hitler nu a murit, Hitler era evreu… Din ideea că Hitler ar fi
fost evreu deducându-se că nu a fost loial germanilor, ci ar fi făcut „jocul
evreilor”, simplu şi vulgar spus! Fireşte, ipoteză de necrezut. Nu aveam însă
niciun motiv să adâncesc subiectul. Am fost un receptacul complet pasiv pentru
informaţii de acest gen. Iar când un coleg, aproape emoţionat, mi-a dat să
citesc „Mein Kampf”, din politeţe nu l-am refuzat, dar nu am putut citi mai
mult de 20-30 de pagini… Anoste. Nici vorbă să se compare cu cartea
Căpitanului, Pentru legionari…
Fără să mă intereseze subiectul Hitler, am mai aflat
şi altele, informaţii aflate în circulaţia cea mai curentă. Bunăoară cum că
bunkerul în care Hitler şi-a pus capăt zilelor nu mai poate fi vizitat sau
cercetat, nici măcar de istoricii care încă mai discută, ca specilişti, despre
moartea lui Hitler, despre cadavrele carbonizate găsite acolo, despre ultimele
vorbe şi gesturi ale personajului etc. Bunkerul, în inima Berlinului, construit
la zeci de metri adâncime, a fost imediat după război acoperit cu o placă grea
de beton, groasă de vreo 10 metri, mai groasă şi mai impenetrabilă decât cea de
la Cernobîl, iar deasupra ei, dacă nu mă înşel, s-a ridicat şi o clădire.
Şi m-am mirat şi mă mir mai departe, fără voia mea, cu
un act reflex al raţiunii, al inteligenţei mele de om, vexată de această
măsură: ce explicaţie acceptabilă poate avea grija autorităţilor ca bunkerul
lui Hitler să nu mai poată fi vizitat de nimeni, nici de criminalişti, nici de
istorici, nici de public, nici de ziarişti?
Deja lucrurile începeau să-şi piardă noima, sensul.
Căci ce era mai firesc decât ca acel bunker să fie păstrat, introdus mai apoi
în circuitul turistic educativ, alături de lagărul de la Auschwitz, camerele de
gazare, crematorii etc, etc?! Acel bunker şi împrejurările jalnice în care a
sfârşit cel mai dement şi mai bestial criminal din istorie nu putea să aibă,
prin mediatizare, decât un impact pozitiv asupra oricărui vizitator! Cu ce
satisfacţie urmaşii victimelor regimului nazist şi orice om normal ar fi privit
la decorul sinistru şi deplorabil al bârlogului în care şi-a trăit ultimele
zile fiara cea mai setoasă de sânge nevinovat etc., etc.!
În plus, încă de la bun început, istoria cu canistrele
de benzină turnate pe cadavrele celor doi, Adolf şi Eva, căror cadavre li s-a
dat apoi foc, este un punct de plecare extrem de fragil, de suspect! Care
îngăduie de la bun început orice suspiciune! Ceaţa se face şi mai densă prin
gestul autorităţilor aliate de a turna un munte de beton peste locul faptei.
Fără să fii obsedat de scenarii şi diversiuni, vrând-nevrând, ajungi să te
întrebi dacă nu cumva s-a urmărit în felul acesta să ni se ascundă ceva! Ceva
foarte important!… Ce?
Deci, întrebare capitală: de ce a fost acoperit cu
beton bunkerul în care a murit Hitler? Ce explicaţie are strădania evidentă a
autorităţilor aliate de a face imposibil accesul ulterior la locul faptei? Pare
evident că ni se ascunde ceva în felul acesta! Ghici ciupercă ce!…
Pentru mine toate acestea, aproape uitate, s-au
actualizat brusc, mi-au revenit în minte, atunci când am urmărit finalul unei
emisiuni pe Discovery, având ca subiect tunelurile din Berlin, de sub străzile
şi clădirile oraşului, tuneluri construite, nota bene!, pe vremea lui Hitler!
Din ordinul lui Hitler! M-a uimit mai întâi lungimea reţelei de tuneluri: 500
(cinci sute) de km… Mai apoi lăţimea: tuneluri cu lărgimea unor bulevarde!
Înălţimea aşijderi: pe alocuri, câteva etaje! Şi mi-am pus întrebarea: e posibil
ca această reţea de tuneluri să nu fi avut corespondenţă cu bunkerul în care
şi-a ales Hitler să fie ultimul său refugiu? Evident, este de neconceput!
Cu alte cuvinte, dacă există, aşa cum s-a afirmat pe
„Discovery Chanel”, o reţea de tuneluri construită de Hitler în subsolul
Berlinului, înseamnă că bunkerul în care ni s-a spus că a murit Hitler,
sinucigându-se, era totuşi în legătură cu nişte tuneluri prin care Hitler putea
să scape! Deci am fost minţiţi când ni s-a spus că nu mai avea, nenorocitul,
nicio scăpare!… Şi că, de laş ce era, s-a sinucis!
Ba chiar e de crezut, putem fi chiar siguri că acele
500 de kilometri de tuneluri au fost construite şi cu această finalitate: să
ofere celor din bunker o ieşire de refugiu într-o situaţie limită, cum este
asediul sau blocada. Iar acoperirea bunkerului cu un munte de beton, spre a nu
mai avea nimeni posibilitatea să-l viziteze, devine clar că a urmărit să
ascundă această legătură dintre bunker şi reţeaua de tuneluri. Să ascundă că
prin aceste tuneluri Hitler se putea salva. Nu doar teoretic, ci şi practic, cum
au făcut-o bunăoară combatanţi francezi!
Făcând un mic exerciţiu de imaginaţie, ne dăm seama că
oricine ar fi cercetat bunkerul după război ar fi ajuns să vadă şi ieşirea din
bunker prin tuneluri, dacă nu cumva şi prin alte locuri. O asemenea construcţie
se face cu mai multe posibilităţi de acces. Aceste ieşiri, aflate la vederea
vizitatorilor, ar fi făcut şi mai puţin credibilă versiunea cu cadavrele
carbonizate. Altminteri, acest gen de moarte este cunoscut ca unul dintre cele
mai uşor de înscenat, a fost deseori practicat pentru a declara mort pe cineva
rămas totuşi în viaţă. Într-un film american celebru, un gangster evreu
interbelic aşa îşi salvează pielea, înscenând un accident în care moare în
vâlvătăile unui incendiu… După care începe o viaţă nouă, cu o identitate nouă…
Evident, cadavrul carbonizat rezultat în urma incendiului aparţinea altcuiva!
Aceasta să fi fost şi povestea cu Hitler şi Eva?… Ideea unei asemenea înscenări
pare că era la modă în epocă!
Raţionament simplu: dacă zeci, poate chiar sute de
combatanţi francezi, s-au putut salva din încercuire prin acele tuneluri,
salvare pe care este probabil să o fi urmat şi mulţi nazişti germani, atunci
este lucrul cel mai probabil că Hitler se putea şi el salva pe aceeaşi cale. De
ce n-ar fi făcut-o?!
Rămâne problema cadavrelor găsite în bunker. Au făcut
parte din scenariul salvării lui Hitler sau au fost inventate de aliaţi, ca să
ascundă faptul că Hitler le scăpase? Au făcut parte cumva dintr-un scenariu
comun? Repet: scenariu comun?…
Mai este vorba şi de dreptul lui Hitler (sic!) la o
corectă receptare a ultimului său „mesaj”, a ultimului său gest. Căci, dacă
într-adevăr a murit în bunker, deşi putea să scape prin tunelurile la care
bunkerul era racordat, atunci gestul său ultim capătă alte dimensiuni şi
conotaţii. Nu mai este gestul unui laş!…
În fine, consemnez şi discuţia pe acest subiect pe
care am avut-o cu dl Andrei Sofonie. Ştie multe domnul Andrei. Nu degeaba a
locuit ani de zile la Moscova, în medii bine informate, a citit tot ce trebuia
citit în bibliotecile metropolei bolşevice pe teme de istorie şi politică. Şi
mai ales a meditat cu har asupra celor aflate. După 1990 s-a grăbit să vină la
Bucureşti, unde mai dezmeticeşte năucii, atunci când prinde vreunul. Este
ocupat până peste cap.
Îl întreb deci pe domnul Sofonie ce ştie de moartea
lui Hitler. Îmi răspunde, printre altele, că, la un moment dat, pe la mijlocul
anilor 1980, la Moscova toată lumea bună şi bine informată comenta moartea lui
Hitler, survenită undeva prin America de Sud, la vârsta de peste 90 de ani a
împieliţatului. Cum a reuşit să scape Hitler din Berlinul deja ocupat de Armata
Roşie? Simplu, cu ajutorul unui avion, pilotat de o aviatoare. Mi-a spus şi
numele ei. Nu l-am reţinut. Zicea că este celebră cucoana…(Hanna Reitsch ? -
s.r.). O fi!
Mi-am adus apoi aminte că am primit cu ani de zile în
urmă o carte despre Hitler, o traducere brută a unei cărţi nemţeşti. N-am putut
citi mult, traducerea era extrem de proastă, de obositoare, iar faptele
ghitleristului pentru mine neinteresante. De data asta rezist supliciului şi
citesc până la capăt, unde găsesc următoarea relatare despre sfârşitul lui
Adolf: „La 7 mai 1945 armata Germaniei a capitulat. Hitler era în vârstă de
peste 50 de ani, îmbătrânit şi otrăvit lent de drogurile doctorului evreu Morell.
Un inginer de aviaţie Josef Greiner care se afla atunci pe aeroportul
Tempelhoff a publicat o carte în Elveţia imediat după război în care relata că
Hitler după ce a otrăvit-o pe Eva Braun a părăsit aeroportul cu un avion şi un
pilot într-o direcţie necunoscută. Avionul fusese pregătit pentru o cursă
lungă”. Cartea din care am citat pare un samizdat, este semnată Kardel, evident
un pseudonim. Iar titlul cărţii Adolf Hitler - Întemeietorul Israelului. …Nici
mai mult, nici mai puţin! Un titlu pe care nu puteam să dau multe parale cu ani
în urmă. Azi însă asemenea titlu mă face să ciulesc urechile: deci medicul
curant, personal, al lui Hitler era un evreu…
Şi încă o întrebare: există aşadar o carte, o mărturie
a unui Josef Greiner, cum că Hitler a şters-o englezeşte din Reich? A fost
acest Josef Greiner convocat la vreo anchetă a procuraturii, a instanţelor de
judecată a crimelor naziste? L-au interogat măcar ziariştii despre acest
detaliu al ultimei conflagraţii mondiale? Iar dacă nu, dacă nu a fost de nimeni
deranjat acest martor senzaţional, ce să înţelegem noi, martori ai acestui
bizar comportament al autorităţilor, al mass mediei mondiale?
Îl pune naiba pe neadormitul domn Sofonie să-mi
păstreze un ziar, „Adevărul”, un număr mai vechi, din 8 februarie 2010, cu
interviul dat de dl Erwin Simsensohn, noul preşedinte al comunităţii evreilor
din Bucureşti, un tînăr regizor. Citisem interviul şi, conform obiceiului, îl
uitasem. Domnul Sofonie insistă să-l recitesc şi mă ajută să mă mir de ceea ce
îmi scăpase la prima lectură: comunitatea evreilor din Bucureşti şi de
pretutindeni operează cu o anumită definiţie a evreului! Nu, nu e glumă, există
o definiţie a evreului, publicată deci în „Adevărul”, iar definiţia este
următoarea: orice persoană care are cel puţin un bunic de origine evreiască
este evreu!…
Evident, este o definiţie abuzivă, inacceptabilă.
Adică ceilalţi trei bunici nu au nicio valoare?!… Citez din Erwin Simsensohn:
„Israelul oferă dreptul emigrării oricărui cetăţean din lume care are cel puţin
un bunic evreu. E reversul legilor de la Nürnberg, potrivit cărora cine avea un
bunic evreu avea sânge evreiesc şi atunci intra sub incidenţa reglementărilor
rasiale”. Aşadar, definiţia dată de nazişti le-a convenit autorităţilor
evreieşti, a fost acceptată şi pusă la treabă de Israel. După asemenea definiţie
efectivele evreimii cresc substanţial, se dublează, dacă nu cumva se triplează,
cresc exponenţial! Este limpede că este o definiţie pro domo sua, menită să
servească interese evreieşti: se ştie că există dintotdeauna pentru liderii
evrei o teamă, o grijă fundamentală: aceea a asimilării, a căsătoriilor mixte,
a îndepărtării evreilor prin căsătorie de Talmud şi de autoritatea Cahalului.
Ce se întâmplă azi în asemenea cazuri? Se pare că nu
mai sunt o tragedie pentru evreime, ci dimpotrivă, căsătoriile mixte devin o
posibilitate de spor (sau rapt?) demografic deosebit de substanţial! Şi asta
pentru că, după legile de la Nuremberg, aflate şi azi în funcţiune în Israel,
este evreu, are sânge evreiesc, orice persoană care are un bunic evreu! Deci
este folclor povestea cu evreitatea pe care o poate da numai mama evreică! Nu
mai este nevoie de mamă, este destul un bunic, fie şi din partea tatălui, chiar
dacă şi la evrei, ca peste tot, pater semper incertus…
Iar ca să i se dea definiţiei o greutate care s-o facă
de necontestat şi de necomentat, domnul regizor ne avertizează asupra
provenienţei: legile naziste de la Nürnberg, pe baza cărora s-a pus la punct
strategia „soluţiei finale”. Repet, pentru a împărtăşi stupefacţia mea cu onor
cititorii acestor rânduri: această definiţie, atât de convenabilă pentru
creşterea neamului evreiesc, pentru interesele evreimii, a fost dată de
nazişti! De autorii Holocaustului! De asasinii celor şase milioane de evrei!… O
definiţie de pe urma căreia numărul evreilor creşte cu câteva zeci de milioane,
căci dispare condiţia restrictivă a măicuţei evreice!
Ce ditamai paradoxul! Aşadar, prin definiţia evreului,
definiţie ai cărei autori sunt autorii holocaustului, se poate spune că nici că
le-a făcut cineva evreilor un bine mai mare decât autorii holocaustului!… Pas
de mai înţelege ceva! Noroc cu învăţătura de minte de pe urma celor două
turnuri gemene, de la World Trade Center: trăim într-o lume în care cu cât e
mai mare diversiunea şi minciuna, cu atât este mai credibilă! Adică, în
traducere liberă: de nimic nu mai poţi fi sigur! Nici de tine însuţi că nu eşti
evreu, căci mâine-poimâine ne putem trezi că definiţia se ajustează la noile
realităţi şi se decretează apartenenţa la evreimea mondială după măcar unul
dintre cei opt stră-bunici! Şi aşa mai departe, până vom ajunge să-i dăm
dreptate lui Teşu Solomovici, că evreii sunt mai vechi decât dacii în Dacia!
Să fie oare acesta înţelesul de neînţeles până acum al
ciudatului avertisment că în zilele noastre se produce „iudaizarea planetei”?!
În orice caz, conform definiţiei date de nazişti evreilor, Adolf Hitler, cu un
bunic evreu din partea tătâne-su, devenea evreu cu acte în regulă. Să nu fi
cunoscut Hitler că la acea consfătuire nazistă a devenit evreu?! Să nu-l fi
…durut deloc?!
Aranjament grafc - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu