ROMÂNIA INTELIGENTĂ,
RIDICĂ-TE !
Îmi propusesem să nu mai scriu pe teme
electorale, dar agresivitatea mitocănească a mercenarilor de la
posturilor mocirlă și ale postacilor pe facebook mă
determină să reacționez.
Ce să-i faci ? Nu am calmul lui Dacian-Julien
Cioloș, țăran neaoș din Apuseni. Cuvinte mai găsesc și eu, dar cu răbdarea nu
stau bine. Deloc.
Cum să risipești 55 de minute din cele 70 ale
emisiunii cu atacul steril asupra premierului ? În loc să afli, de pildă, ce
vrea să facă viitorul potențial premier pentru România ? Cum să repeți la
nesfârșit minciuna ordinară cu jignirea telespectatorilor Antenei 3 ? Și eu
sunt telespectator al Antenei 3. Plătitor de canale, dar nu de canalii.
Personal nu m-am simțit deloc jignit și am înțeles perfect la ce s-a referit
premierul la Grupul de Dialog Social, provocat de versatilul autor al apelului
la lichele.
Sunt și momente bune la A3, deși mai rare de când au devenit
jurnaliști-mercenari făcând pactul cu diavolul roșu. Astfel, anteniștii au
numai de pierdut. Gâdea s-a manelizat, badea Badea, în ciuda unor
sclipiri, s-a cabotinizat, moș Ursu nu intră în calcul fiind tot mai
unsuros.
O aprob pe lelea Safta. „Brânză bună în burduf de câine !”
Invitatul bufniță, mega analistul, reușește să
irite tot mai mult prin agresivitatea mârlănească. În rest, în privința
mercenariatului nici prea-prea, nici foarte-foarte, ceilalți jurnaliștii
căutând să fie mai echilibrați, chiar dacă tanti Mița de Pitești face show-uri
lacrimogene din când în când.
Seamănă cu mine. Colerică !
Cine a zis Sinteza Zilei - Mocirla 3, bine a a
zis ! Se știe, Mocirla 1 o găsim la Realitatea Tv. Rămâne liberă poziția 2 !?!
Premierul nu s-a arătat deranjat de critici, din
contra, acestea îl ajută în luarea deciziilor, ci de minciunile și
răstălmăcirile tendențioase.
A prezentat câteva, pe care le-a demontat rapid
la fel ca și alte atacuri sub centură din partea gâdelui, chemând și ursul în
ajutorul său.
Pe scurt, premierul a ieșit cu cizmele curate
din această capcană ! Inteligența sa rurală l-a salvat ! Atât despre canaliile
tv.
Postacii. În ultima săptămână un adevărat tsunami s-a
declanșat pe facebook.
Am numeroși prieteni cu care comunic cotidian pe
diverse probleme, asistența mută fiind de ordinul miilor. Este un dialog,
trialog, multidialog civilizat, presărat cu date, argumente, ironii, dar până
la răspândirea unor informații false și adresarea de înjurături e cale lungă.
Simpatiile mele declarate pentru doctrina liberală nu mă fac să fiu un fan
habotnic al partidelor ce se declară a fi de Dreapta. Nu pot sta pasiv la
atacurile suburbane, nici asupra celor de pe Stânga, cu mici excepții, nici a
celor de pe Dreapta, cu alte excepții !
Cel mai mult mă deranjează cei care dezinformează
cu bună știință. Pe postaci îi înțeleg. Primesc textele,
indicațiile și atacă la baionetă. Inteligența lor e de rang primar. Nu
reacționează la ironie, nu aduc argumente în ceea ce afirmă și te înjură când
sunt demascați, ei fiind 100% anonimi.
Însă, ceilalți distribuitori, mirativi sau
interogativi, de ce nu se informează mai întâi ? Când e atât de simplu. Cum pot
să pună „botul” la tot felul de site-uri, răsărite ca ciupercile,
care diseminează informații false, apocaliptice, panicarde, rasiste,
antieuropene ? Cum pot crede, de pildă, în marota Soros ? Sau că străinii sunt
vinovați de tot ce ni se întâmplă !?!
Așa cum nu înțeleg „umorul” pe care-l fac alții
?!
Pe mulți îi cunosc personal. Sunt oameni
inteligenți, educați și totuși distribuie tot soiul de mesaje lacrimogene,
panicarde, isterice în această campanie electorală !
Dragilor, lăsați lacrimogenele / sila de
politică și la vot ! Nu vă duceți câinii și pisicile la SPA chiar în ziua
votării ! Votul e singurul care ne stabilește viitorul colectiv. Știu, oferta e
slăbuță ! Situația e similară cu alte alegeri. Nu iese lumea la vot, tot hoții
vor forma guvernul !
Votați pe cine vreți, numai votați ! E singura
soluție în democrație !
Toate bune !?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu