F A B U L E
de Melania Rusu
Caragioiu, M.R.C., Canada
P U P Ă Z A
Pupăza mea cea moțată,
Rumenită și infoiată
Ciugulește prin pădure,
Ici o gâză, colo mure.
Poartă straie de regină
Și parfum fin de sulfină,
Haine roșii, verzi, albastre,
Culori
căzute din astre…
Diadema
ei, de preț,
O
poartă foarte semeț.
Cântă
și zboară hai - hui
Uitând
adesea, de pui.
Puișorii
stau cuminți
Și
- ii așteaptă pe părinți;
Cuibulețul
cam miroase.
Dar
mama umblă –n mătase !
Ce
mai pasăre gătită !
Și
la ochi este cănită,
Acasă
stă în oglindă,
Dar
lasă gunoiu’ – n tindă !
Morala
:
Datoria
nu prea place
Conștiintelor
sărace ….
DOUĂ ȘOPÂRLE
– „Hello ! Ce gânditor și singur!
-,, Amicii sunt la ștrand, se scaldã !-
-Visam... Ce bine este vara,
Sã mã soresc pe piatra caldã...”
– „Oh, dar ești
plin de poezie!
Eu, uite-acum
am dat o raitã
Pe lângã stâncile din deal,
Sã vãd ce piele se mai poartã…
-,,A, a propos, vorbești de deal,
Am un cumnat,
Mi-e dor de el – e bun bãiat!
- ,,Zãu? Unde șade? Are
casã?
Știi, mie-mi place la parter,
Și-mi place sã am și-o
terasã!
Caut de mult un partener!
- ,, N-am spus cã vrea sã se
însoare,
Ci m-a cuprins dorul de el…
..
- ,, Atuncea hai, aratã-mi
unde-i,
Și mã descurc eu, într-un fel!
- ,,Scuzã-mã, sunt grãbit.
Soția m-așteaptã, repede, sã viu.
- ,,Merg eu în locul tãu acasã,
De urât și eu pot sã-i țiu,
Pânã te duci sã-þi vezi cumnatul...
Transmite-i cã vreau sã-l cunosc,
Cã sunt modernã, siluetã
Și folosesc parfum de mosc !
Morala?
Este cum vã place,
Unul din ei n-are ce face!
SINGUR-CUC,
ÎN FELUL
LUI
Cântă cucul: ,, sunt, ne,
fa, mi, list !”
Ce privești la mine, pui străin și
trist ?
Ba, pari cam obraznic ! Ți-ai pus albe
pete
Peste frac ! M-ai copiat, băiete !
Nu mai poate –un aripat să zboare:
CUC !!!
Și alții ! Toți cuci, frățioare,
L-ar opri, că-i sunt copii... minori...
Aveți acte ? Atestări, scrisori ?
Alte griji am ! Vreau cireșe amare,
Îmi fac pene-albastre; sunt în stare !
Ce-mi veniți cu mame adoptive ?
Vreți să mă-nsurați ? Povești naive !
Căntă cucul: „sunt, ne,
fa, mi, list !”
„Am,
sis, te, mul,
meu ! Mă vezi ?
Re, zist !”
A F
I Ș
Se luară doi amici la harță;
Era o vineri, nu, o marțe,
Și uite așa: într-o contoversă :
Ba că e ploaie, ba aversă
…
Așa
de rău se mâniară
Că unul chiar plecă din țară !
Al
doilea fiind mai pișicher
Și
având în cuget mai mult fler,
Se
hotărî ca sa deschidă
Un
bar, cu suc de… conopidă !
Trecea mulțimea într-o doară,
Odată și a doua oară
Până intr-o bună zi băură
Poșirca cea de murătură !
Azi se mai sparse un pahar,
Mâine buluc mare , în bar
Și omul nostru, îndrăgit,
Făcu
un bussines aurit …
Cellalt,
în noua țară mamă
N-avea nici o para in năframă;
Se
tot zgâia la omenire-
Plină
de sfat și mulțumire.
Își
zise omul într-o zi :
_-
ÎI scriu lui Ion, fie ce-o fi !
-
Și-ii spun că atuncea era ploaie,
(- Poate
Aceasta, să-l inmoaie …)
Mai
trece o zi, mai trece o luna
Când bussinesman-ul
supărat,
ÎI dă răspunsul : - Asta-i bună!
- Nici să gândești că banii ploua !
-
Am și uitat de controversă !
-
În bar nu-i ploaie , ci AVERSĂ !
Morala :
De
ți s-a defectat ghiocul
Ai
de umblat, să-ți prinzi norocul
CINCI DEGETE
Tema de fațã-i mult controversatã,
E chiar și actualã câte-o datã,
Când degetul cel mare ia la zor,
Pe celelalte, mici, pe frãþiori.
- „Mezinule, azi iar n-ai mãturat !
Am sã te spun ! Nici lapte n-ai mâncat;
Uite ce mic ești ! Neajutorat …”
- „Sigur ! Ție-ți convine, ești student;
Nu vrei sã-ntârzii, nici sã fi absent !”
- „Dar dupã lapte-ai fost și tu vreodatã?
Sare penultimul, înfipt; e fatã.
Cine, atunci când vine de la școalã,
Pune la fiert mâncarea?”
- „Ce scofalã ?!
În primul rând ți-e foame ție, dragã,
Eu fac și yoga, rabd… o zi întreagã!”
- „Hai, dã-mi mai repede cãmașa, gata,
Tu, cel ce ai inel, și …drag lui tata !
Nu ști un nasture sã coși ! Elev ești tu?
La practicã te lauzi ! Zece! Nu?”
- „Te-ai transformat într-un satrap, un zbir !
Și decât tata strigi, mai abitir!
Fie, cã-mi zici, împielițat și rãu,
Dar eu te-arãt !
Știi care-i dreptul tãu?
Sã te ocupi cu degustat mâncarea,
Sã critici cã s-a terminat iar, sarea…
Dar mai ,,reflectã” și tu ! Asta-ți cer !
Nu ai umor, nici
sare cu piper !
Morala:
Ești pur și simplu Fratele cel mare !
Te cred și eu! Cu-atâtea
ajutoare…
CEARTÃ
MARE
Pe foc, o oalã,
în clocot mic,
Își lãuda de zor fiertura:
- ,,N-ați mai vãzut așa aspic !
Și mie-mi lasã apã, gura!’’
Capacul cel
fudul, cu moț,
Sare în sus, invidios:
- ,,Ce te tot lauzi cãtre toți?
Fațã de mine stai mai jos!’’
- ,,O fi! Rãspunde ea fierbinte,
,,Dar fãrã mine nu se poate!
,,Și orice ins își fierbe o linte ,
,,Sau alte feluri de bucate !!!’’
Capacul nu este convins,
O ține într-una pe a lui,
Morțiș, și nu se dã învins …
Destine iterare
Atuncea, oala supãratã
Îi strigã sã se așeze – n cui;
- „Și lasã – mã, sã – mi vãd de treabã;
Renunț la ajutorul tãu!
Voi folosi o farfurie!
Ea tace, pe când tu ești rãu !!!”
Morala:
Sã fii modest e o calitate;
Nu deranjezi , nu-þi faci … pãcate!
REGELE ÎNARIPAT AL CÂNTULUI
Cucul, pasărea cea rară,
Destoinică migratoare,
Vine-n ospeție-n țară.
Cântă cât îl ține vara,
Melodia-i preferată,
Până când se- așterne seara.
E fidel, de nu se poate,
Și e grijuliu cu soața.
Altor' pune bețe-n roate...
Din bătrîni se știe anume
Despre-acest nobil de soi,
Cum puiul la creșă-l- pune,
Chiar și neieieșit din ou.
O surpriză la vecine:
Un ou zdravăn, drept cadou !
Milostiva vecinică
Ocrotește-ndestulat
Puiul cu sânge albastru,
Care-n brațe i-a picat...
Expansiv, nesățios,
Acest frate vitregel,
Își aruncă frații jos.
Iată că din întâmplare,
Crescând mare și frumos,
A surpat într-o zi cuibul,
Ajungând și el pe jos.
Un copil, doinind din fluier,
L-a găsit pe iarbă stând.
Dar, l-a fulgerat un gând:
Și-n obida lui adâncă
Sufletul i-a săgetat
Și-apecându-se cu grijă
Puiul în sân l-a luat.
De atunci el are-n casă
Un cuc ce-i ține isonul:
Cântăreț de-naltă rasă.
Dar cireșul din grădină
Pe cuc tainic l-a chemat;
Ciugulind prima cireașă
Cucul nu a mai cântat.
Supărat, atunci, copilul
L-a păstrat pentru penet,
Dar de frumusețea-i goală,
Se îndepărta încet...
Și spre toamnă, când dă bruma,
Cucul în crâng a zburat
Și-a plecat spre soare-apune,
Cucul nobil și ingrat
Pentru neamul cel de cuci
O morală se impune:
,,Când mereu trăiești în cântec
Ți se duce buhu-n lume !”
FAIMA COCOȘULUI de pus ăn cm
Cântă cocoșul în poiată
‘Nălțându-și gușa înspicată.
Găinile îl țin de rău,
Zicându-i ,,gureșul din hău” !
Nu poate omul ațipi.
Că-i și vestește-a doua zi !
Acuma
multe mii de ani,
Când aveam aur și nu bani ,
Îl înteleg că
stătea ceas
Dar azi ? Tehui a mai rămas !
Pamântul este plin de ceasuri,
Cu mii de forme si de glasuri,
Dar el, moțatul, ca pe vremuri,
Te sperie din somn, să tremuri !
Ce galiță înapoiată !
Nu face el școală privată !?
O ține mereu pe un glas
Când muzica-i
cântă pe nas !
În fiecare zi cu soare
Iese în curte la plimbare
Frumos și țanțos și berbant
Dar … noaptea-i rău, prost si secant !
Să-l auzi frate cum mai cântă ,
Par’ca-a luat
din târg o drânbă.
MORALA :
Cocoșule, de vrei căutare
Mai fă și tu o … reciclare !!!,
ATUNCI
CE POATE ZICE OMUL
- ,,Ce tot te lauzi cã ești priceput?
Zice cãtre tablou peretele de var;
Pe unde-am umblat eu, sã fi vãzut!
- ,,Ce ști tu despre artã? N-ai habar !
- ,,Mã rog, redai și pești și val, și
Tot ce pictorul a pus pe tine.
Și amorași cu flori Și prunci și doici
Și nuduri despuiate de rușine!
Eu? Am înþelepciune, un ocean!
Sunt bobul cel de calciu
cãlãtor,
Iți sunt suport și am un
mare neam !
Atunci, tabloul foarte
iritat
Strigã-n culori, cu glas
rãsunãtor:
- ,,Mai sunt pe lume și pereþi dinstean,
Chirpici și lemn, vezi ești neștiutor !
Tu unde ți-ai ascuns încãrcãtura de omenesc?
Ce sentimente dai?
- ,,Auzi la el? Vede suprastructura,
Dar fondul ce-o suportã, unde-i?
Stai!
Picturile rupestre ce atestã
Spirituala-mi vârstã-mi sunt comune !
De n-aș fi eu, tu unde-ai sta? Hai, spune !
Morala:
Așa discutã-n viațã câteodatã,
Feciorul
prea emancipat și-un tatã!
U
R S U L LA M I E R E
Un
fagure strălucitor şi dulce
Ademenea
prin mierea-i aurie;
Albinele
n-au reuşit să-l culce,
Fiind
prea plin din flori de iasomie.
Zilnic
dădeau târcoale răpitorii;
Păsări
cu ciocul lung şi fără teamă,
Viespii
ce năvăleau de când dau zorii şi
Ursul
cel mai tare din poiană.
Albinele
erau prinse cu treaba,
Să
care mereu coşul de la piaţă,
,,
să hrăneţti mii de pui cu toată graba şi
,,
să să mai ai şi timp pentru viaţă” !
Ursul
răzbit de pofta fagurelui mare
Se
invâtrea prin preajmă tot mai des,
Făcându-şi
mereu cale pe cărare,
In
drum spre zmeurișul de cules.
Albinele
nu pridideau s-adune
Al
rodului de vară, nectar fin,
Să
plămădească noi faguri anume,
Şi
să pună obroc la stupul plin...
Doar
fagurele nostru auriu
Stătea
ca o momeală-n galantar,
Dând
în vileag preaplinul arămiu,
Muncit
cu sârg din al florilor dar.
Nemairăbdând
tentaţia la miere,
Într-o
zi ursul plictisit de fructe
Se
hotărî să-şi facă o plăcere
Gustând.
Sau poate doar să se înfrupte...
Se
năpusti peste stupul bogat,
Luând
peste bot mii de-nţepături,
Dar
până să le simtă a prădat,
Aşa
cum este datina la furi !
In
fine, stupul a fost devastat
Iar
ursul chinuit şi înţepat...
MORALA
crede ursul vinovat,
Uitând
că Moş Martin a fost tentat
De
goliciunea stupului bogat...
FRUMOASE PÃSÃRI
CU PENET DE JAR
Un stol de pãsãri gureșe, prin ramuri,
Se ceartã pe un cuib uitat de soare
Toate l-ar vrea cu verdea lui rãcoare,
Sub frunzele ce-l ocrotesc cu flamuri.
S-au strâns într-un sobor înaripat;
Încerc sã le-nþeleg pãsul cântat:
Numãr silabele cu tact ritmat,
Ce-mi precizeazã: „cuibul disputat !”
Frumoase pãsãri cu penet de jar,
V-asemãnați cu lumea mea de azi,
Vã pierdeþi firea pentru - n
mic necaz
Uitând cã vorbãria e-n
zadar...
Morala:
Ne zbatem disputându-ne un pai,
Ratând ocazii de-a clãdi... un rai!
R
E M I N I S C E N Ț E
Creionul acesta nu
scrie !
E foc supărat pe
hârtie,
Că nu se lasa
mâzâgilită,
Și – l tot întreabă
despre ... PITĂ ...
Se cere într-
una CALITATE,
VENIT la
contabilitate,
ECONOMIE de cuvinte
Si PLAN de litere
- din minte .
L- am ascuțit a
doua oară,
I – am pus pe
masă o hârtioară;
S – a apucat să
scrie proză,
Visând cum
soarbe dintr-o doză !
Și se gândește
mucalit:
ECONOMIE ? PLAN
? VENIT ?
MORALA care-a
reieșit
După atâta
flămânzit:
,,Termina, că
sunt... amețit !”
Timișoara, 1980
P R O Z A I C DAR
R E A L
,,Apucă-te de
treburi serioase !” îmi zice el.
,,Mai lasă poeziile
!
,,Eu am scris
într-o zi o carte !
,,Tu caută să
deschizi o bancă !
,,El dă un leu, tu
dai unu’
,,Şi aşa cu
unsprezecemii de ,,unu”
,,Deschizi banca !
,,Apoi...
,,Ne sprijină
guvernul;
,,Le spunem
oamenilor că sunt asociaţi !
MORALA SAMSARULUI:
Tot el:
,,Nu vrei să
înţelegi odată
,,Că BANCA mea este de viitor ?!
CĂMAȘA FERICITULUI
Quasi fabulă
Petale
zdrențuite cad din cer.
Albatroșii
se înnalță dezmorșindu-și aripile,
Copacii
dezgoliti îmbracă hlamida de iarnă…
Copiii
se rostogolesc prin stratul pufos ;
Ei
ii zic zăpadă,
Eu
ii zic : ploaia de inghețate petale.
Pe
guler mi-au căzut steluțe solitare ;
Le urmăresc conturul perfect ;
Se sting ca stelele căzătoare .
In bucle vântul clădește vălul alb de mireasa al zăpezii.,
Apoi
mângâie arzător gâtul dezgolit de fular.
Picioarele
se afunda în covorul alb ;
Covorul
cântă ușor, in surdină, la fiecare pas…
In
huiet mare ies copiii de la școală.
Unde
au încăput atâția ?!
Poate
au clase gonflabile .
Imi
vine să râd de ideea mea ;
Câteodată
râd singură,
Mă
feresc să nu fiu văzută !
Morala :
E
bine să porți cămașa fericitului,
Dar
alții nu trebuie să o vadă !
GOL-GOL
Un pahar gol, de cristal,
Drept si fãlos în galantar,
Cu irizația-i de opal
Gândea în felul sãu, avar.
,, Sã mã conserv, sunt
valoros,
,,Șederea-mi prelungește viața
,,Nici vinul cel mai onctuos
,,N-ar trebui sã-mi vadã fața!
........................................................
,, Alãturi, muritori de rând,
,,Pahare grosier turnate
,,Sã-mi fie chiar egale, vrând,
,,Bazate pe utilitate?
,,Nobil! Cristal din cuarț de stâncã !
,,Scriu un protest ! Nu pot admite
,,O nedreptate-atât de-adâncã !
,,Auzi, pocale necioplite !
........................................................
.
Și când se-mpãuna de zor,
Stând ‘nalt și țanțoș pe
picior,
Pisicii i s-a nãzãrit
Miros de șoarece ...A sãrit
Și rãsturnând niște pahare
Fãcu o pagubã ...cam mare,
Spãrgând și cupa de cristal !
Au râs paharele modeste,
Confrații cei comuni, de sticlã:
Cel plin de sine nu mai este,
Cu strãlucirea lui multiplã !.
Și nu era
nici prea solid,
Scump, inutil și guraliv !
MORALA:
N-a
mai rãmas nimic din el;
A
trăit scurt și fără țel !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu