F A B U L E de Melania Rusu Caragioiu

F A B U L E

de Melania Rusu Caragioiu,   M.R.C., Canada

P U P Ă Z A

Pupăza mea cea moțată,

Rumenită și infoiată

Ciugulește prin pădure,

Ici o gâză, colo mure.

Poartă straie de regină

Și parfum fin de sulfină,

Haine roșii, verzi, albastre,

Culori căzute din astre…

Diadema ei, de preț,

O poartă foarte semeț.

Cântă și zboară hai -  hui

Uitând adesea, de pui.

Puișorii stau cuminți

Și - ii așteaptă pe părinți;

Cuibulețul cam miroase.

Dar mama umblă –n mătase !

Ce mai pasăre gătită !

Și la ochi este cănită,

Acasă stă în oglindă,

Dar lasă gunoiu’ – n  tindă !

Morala :

Datoria nu prea place

Conștiintelor sărace ….

DOUĂ  ȘOPÂRLE

– „Hello ! Ce gânditor și singur!

-,, Amicii sunt la ștrand, se scaldã !-

-Visam... Ce bine este vara,

Sã mã soresc pe piatra caldã...”

– „Oh, dar ești plin de poezie!

Eu, uite-acum am dat o raitã

Pe lângã stâncile din deal,

Sã vãd ce piele se mai poartã…

-,,A, a propos, vorbești de deal,

Am un cumnat,

Mi-e dor de el – e bun bãiat!

- ,,Zãu? Unde șade? Are casã?

Știi, mie-mi place la parter,

Și-mi place sã am și-o terasã!

Caut de mult un partener!

- ,, N-am spus cã vrea sã se însoare,

Ci m-a cuprins dorul de el…

..

- ,, Atuncea hai, aratã-mi unde-i,

Și mã descurc eu, într-un fel!

- ,,Scuzã-mã, sunt grãbit.

Soția m-așteaptã, repede, sã viu.

- ,,Merg eu în locul tãu acasã,

De urât și eu pot sã-i țiu,

Pânã te duci sã-þi vezi cumnatul...

Transmite-i cã vreau sã-l cunosc,

Cã sunt modernã, siluetã

Și folosesc parfum de mosc !

Morala?

Este cum vã place,

Unul din ei n-are ce face!

SINGUR-CUC, ÎN  FELUL  LUI

Cântă cucul: ,, sunt,   ne,   fa,   mi,   list !”

Ce privești la mine, pui străin și trist ?

Ba, pari cam obraznic ! Ți-ai pus albe pete

Peste frac ! M-ai copiat, băiete !

Nu mai poate –un aripat să zboare:

CUC !!!  Și alții ! Toți cuci, frățioare,

L-ar opri, că-i sunt copii... minori...

Aveți acte ? Atestări, scrisori ?

Alte griji am ! Vreau cireșe amare,

Îmi fac pene-albastre; sunt în stare !

Ce-mi veniți cu mame adoptive ?

Vreți să mă-nsurați ? Povești naive !

Căntă cucul: „sunt,   ne,  fa,  mi,  list !”

„Am,  sis,   te,  mul,   meu !   Mă  vezi ?  Re, zist !”

 

A  F  I  Ș

Se luară doi amici la harță;

Era o vineri, nu, o marțe,

Și uite așa: într-o contoversă :

Ba că e ploaie, ba aversă …

Așa de rău se mâniară

Că unul chiar plecă din țară !

Al doilea fiind mai pișicher

Și având în cuget mai mult fler,

Se hotărî ca sa deschidă

Un bar, cu suc de…  conopidă !

Trecea mulțimea într-o doară,

Odată și a doua oară

Până intr-o bună zi băură

Poșirca cea de murătură !

Azi se mai sparse un pahar,

Mâine buluc mare , în bar

Și omul nostru, îndrăgit,

Făcu un bussines aurit …

Cellalt, în noua țară mamă

N-avea nici o para in năframă;

Se tot zgâia la omenire-

Plină de sfat și mulțumire.

Își zise omul într-o zi :

_- ÎI scriu lui Ion, fie ce-o fi !

- Și-ii spun că atuncea era ploaie,

(- Poate

Aceasta, să-l inmoaie …)

Mai trece o zi, mai trece o luna

Când bussinesman-ul  supărat,

ÎI dă răspunsul : - Asta-i bună!

- Nici să gândești că banii ploua !

- Am și uitat de controversă !

- În bar nu-i ploaie , ci AVERSĂ !

Morala :

De ți s-a defectat ghiocul

Ai de umblat, să-ți prinzi norocul

CINCI DEGETE

Tema de fațã-i mult controversatã,

E chiar și actualã câte-o datã,

Când degetul cel mare ia la zor,

Pe celelalte, mici, pe frãþiori.

- „Mezinule, azi iar n-ai mãturat !

Am sã te spun ! Nici lapte n-ai mâncat;

Uite ce mic ești ! Neajutorat …”

- „Sigur ! Ție-ți convine, ești student;

Nu vrei sã-ntârzii, nici sã fi absent !”

- „Dar dupã lapte-ai fost și tu vreodatã?

Sare penultimul, înfipt; e fatã.

Cine, atunci când vine de la școalã,

Pune la fiert mâncarea?”

- „Ce scofalã ?!

În primul rând ți-e foame ție, dragã,

Eu fac și yoga, rabd… o zi întreagã!”

- „Hai, dã-mi mai repede cãmașa, gata,

Tu, cel ce ai inel, și …drag lui tata !

Nu ști un nasture sã coși ! Elev ești tu?

La practicã te lauzi ! Zece! Nu?”

- „Te-ai transformat într-un satrap, un zbir !

Și decât tata strigi, mai abitir!

Fie, cã-mi zici, împielițat și rãu,

Dar eu te-arãt !

Știi care-i dreptul tãu?

Sã te ocupi cu degustat mâncarea,

Sã critici cã s-a terminat iar, sarea…

Dar mai ,,reflectã” și  tu ! Asta-ți cer !

Nu ai umor, nici sare cu piper !

Morala:

Ești pur și simplu Fratele cel mare !

Te cred și eu! Cu-atâtea ajutoare…

CEARTÃ MARE

Pe foc, o oalã, în clocot mic,

Își lãuda de zor fiertura:

- ,,N-ați mai vãzut așa aspic !

Și mie-mi lasã apã, gura!’’

Capacul cel fudul, cu moț,

Sare în sus, invidios:

- ,,Ce te tot lauzi cãtre toți?

Fațã de mine stai mai jos!’’

- ,,O fi! Rãspunde ea fierbinte,

,,Dar fãrã mine nu se poate!

,,Și orice ins își fierbe o linte ,

,,Sau alte feluri de bucate !!!’’

Capacul nu este convins,

O ține într-una pe a lui,

Morțiș, și nu se dã învins …

Destine iterare

Atuncea, oala supãratã

Îi strigã sã se așeze – n cui;

- „Și lasã – mã, sã – mi vãd de treabã;

Renunț la ajutorul tãu!

Voi folosi o farfurie!

Ea tace, pe când tu ești rãu !!!”

Morala:

Sã fii modest e o calitate;

Nu deranjezi , nu-þi faci … pãcate!

REGELE ÎNARIPAT AL CÂNTULUI

Cucul, pasărea cea rară,

Destoinică migratoare,

Vine-n ospeție-n țară.

Cântă cât îl ține vara,

Melodia-i preferată,

Până când se- așterne seara.

E fidel, de nu se poate,

Și e grijuliu cu soața.

Altor' pune bețe-n roate...

Din bătrîni se știe anume

Despre-acest nobil de soi,

Cum puiul la creșă-l- pune,

Chiar și neieieșit din  ou.

O surpriză la vecine:

Un ou zdravăn, drept cadou !

Milostiva vecinică

Ocrotește-ndestulat

Puiul cu sânge albastru,

Care-n brațe i-a picat...

Expansiv, nesățios,

Acest frate vitregel,

Își aruncă frații jos.

Iată că din întâmplare,

Crescând mare și frumos,

A surpat într-o zi cuibul,

Ajungând și el pe jos.

Un copil, doinind din fluier,

L-a găsit  pe iarbă stând.

Dar, l-a fulgerat un gând:

Și-n obida lui adâncă

Sufletul i-a săgetat

Și-apecându-se  cu grijă

Puiul în sân l-a luat.

De atunci el are-n casă

Un cuc ce-i ține isonul:

Cântăreț de-naltă rasă.

Dar cireșul din grădină

Pe cuc tainic l-a chemat;

Ciugulind prima cireașă

Cucul nu a mai cântat.

Supărat, atunci, copilul

L-a păstrat pentru penet,

Dar de frumusețea-i goală,

Se îndepărta încet...

Și spre toamnă, când dă bruma,

Cucul în crâng a zburat

Și-a plecat spre soare-apune,

Cucul nobil și ingrat

Pentru neamul cel de cuci

O morală se impune:

,,Când mereu trăiești în cântec

Ți se duce buhu-n lume !”

FAIMA  COCOȘULUI    de pus ăn cm

Cântă cocoșul în poiată

‘Nălțându-și gușa înspicată.

Găinile îl țin de rău,

Zicându-i  ,,gureșul din hău” !

Nu poate omul ațipi.

Că-i și vestește-a doua zi !

Acuma  multe mii de ani,

Când aveam aur și nu bani ,

Îl înteleg că stătea ceas

Dar azi ? Tehui a mai rămas !

Pamântul este plin de ceasuri,

Cu mii de forme si de glasuri,

Dar el, moțatul, ca pe vremuri,

Te sperie din somn, să tremuri !

Ce galiță înapoiată !

Nu face el școală privată !?

O ține mereu pe un glas

Când muzica-i cântă pe nas !

În fiecare zi cu soare

Iese în curte la plimbare

Frumos și țanțos și berbant

Dar … noaptea-i rău, prost si secant !

Să-l auzi frate cum mai cântă ,

Par’ca-a luat din târg o drânbă.

MORALA :

Cocoșule, de vrei căutare

Mai fă și tu o … reciclare !!!,

ATUNCI CE POATE ZICE OMUL

- ,,Ce tot te lauzi cã ești priceput?

Zice cãtre tablou peretele de var;

Pe unde-am umblat eu, sã fi vãzut!

- ,,Ce ști tu despre artã? N-ai habar !

- ,,Mã rog, redai și pești și val, și

Tot ce pictorul a pus pe tine.

Și amorași cu flori Și prunci și doici

Și nuduri despuiate de rușine!

Eu? Am înþelepciune, un ocean!

Sunt bobul cel de calciu cãlãtor,

Iți sunt suport și am un mare neam !

Atunci, tabloul foarte iritat

Strigã-n culori, cu glas rãsunãtor:

- ,,Mai sunt pe lume și pereþi dinstean,

Chirpici și lemn, vezi ești neștiutor !

Tu unde ți-ai ascuns încãrcãtura de omenesc?

Ce sentimente dai?

- ,,Auzi la el? Vede suprastructura,

Dar fondul ce-o suportã, unde-i?

Stai!

Picturile rupestre ce atestã

Spirituala-mi vârstã-mi sunt comune !

De n-aș fi eu, tu unde-ai sta? Hai, spune !

Morala:

Așa discutã-n viațã câteodatã,

Feciorul prea emancipat și-un tatã!

U R S U L    LA    M I E R E

Un fagure strălucitor şi dulce

Ademenea prin mierea-i aurie;

Albinele n-au reuşit să-l culce,

Fiind prea plin din flori de iasomie.

Zilnic dădeau târcoale răpitorii;

Păsări cu ciocul lung şi fără teamă,

Viespii ce năvăleau de când dau zorii şi

Ursul cel mai tare din poiană.

Albinele erau prinse cu treaba,

Să care mereu coşul  de la piaţă,

,, să hrăneţti mii de pui cu toată graba şi

,, să să mai ai şi timp pentru viaţă” !

Ursul răzbit de pofta fagurelui mare

Se invâtrea prin preajmă tot mai des,

Făcându-şi mereu cale pe cărare,

In drum spre zmeurișul de cules.

Albinele nu pridideau s-adune

Al rodului de vară, nectar fin,

Să plămădească noi faguri anume,

Şi să pună obroc la stupul plin...

Doar fagurele nostru auriu

Stătea ca o momeală-n galantar,

Dând în vileag preaplinul arămiu,

Muncit cu sârg din al florilor dar.

Nemairăbdând tentaţia la miere,

Într-o zi ursul plictisit de fructe

Se hotărî să-şi facă o plăcere

Gustând. Sau poate doar să se înfrupte...

Se năpusti peste  stupul bogat,

Luând peste bot mii de-nţepături,

Dar până să le simtă a prădat,

Aşa cum este datina la furi  !

In fine, stupul a fost devastat

Iar ursul chinuit şi înţepat...

MORALA crede ursul vinovat,

Uitând că Moş Martin  a fost tentat

De goliciunea stupului bogat...

FRUMOASE PÃSÃRI

CU PENET DE JAR

Un stol de pãsãri gureșe, prin ramuri,

Se ceartã pe un cuib uitat de soare

Toate l-ar vrea cu verdea lui rãcoare,

Sub frunzele ce-l ocrotesc cu flamuri.

S-au strâns într-un sobor înaripat;

Încerc sã le-nþeleg pãsul cântat:

Numãr silabele cu tact ritmat,

Ce-mi precizeazã: „cuibul disputat !”

Frumoase pãsãri cu penet de jar,

V-asemãnați cu lumea mea de azi,

Vã pierdeþi firea pentru - n mic necaz

Uitând cã vorbãria e-n zadar...

Morala:

Ne zbatem disputându-ne un pai,

Ratând ocazii de-a clãdi... un rai!

R E M I N I S C E N Ț E

Creionul acesta nu scrie !

E foc supărat pe hârtie,

Că nu se lasa mâzâgilită,

Și – l tot întreabă despre  ... PITĂ ...

Se cere într- una  CALITATE,

VENIT la contabilitate,

ECONOMIE de cuvinte

Si PLAN  de litere  - din minte .

L- am ascuțit a doua oară,

I – am pus pe masă o hârtioară;

S – a apucat să scrie proză,

Visând cum soarbe dintr-o doză !

Și se gândește mucalit:

ECONOMIE ? PLAN ? VENIT ?

MORALA care-a reieșit

După atâta flămânzit:

,,Termina, că sunt... amețit !”

Timișoara, 1980

P R O Z A I C   DAR   R E A L

,,Apucă-te de treburi serioase !”   îmi zice el.

,,Mai lasă poeziile !

,,Eu am scris într-o zi o carte !

,,Tu caută să deschizi o bancă !

,,El dă un leu, tu dai unu’

,,Şi aşa cu unsprezecemii de ,,unu”

,,Deschizi banca !

,,Apoi...

,,Ne sprijină guvernul;

,,Le spunem oamenilor că sunt asociaţi !

MORALA  SAMSARULUI:

Tot el:

,,Nu vrei să înţelegi odată

,,Că BANCA  mea este de viitor ?!

CĂMAȘA   FERICITULUI

Quasi fabulă

Petale zdrențuite cad din cer.

Albatroșii se înnalță dezmorșindu-și aripile,

Copacii dezgoliti îmbracă hlamida de iarnă…

Copiii se rostogolesc prin  stratul pufos ;

Ei ii zic zăpadă,

Eu ii zic : ploaia de inghețate petale.

Pe guler mi-au căzut steluțe solitare ;

Le urmăresc conturul perfect ;

Se sting ca stelele căzătoare .

In bucle vântul clădește vălul alb de mireasa al zăpezii.,

Apoi mângâie arzător gâtul dezgolit de fular.

Picioarele se afunda în covorul alb ;

Covorul cântă ușor, in surdină, la fiecare pas…

In huiet mare ies copiii de la școală.

Unde au încăput atâția ?!

Poate au clase gonflabile .

Imi vine să râd de ideea mea ;

Câteodată râd singură,

Mă feresc să nu fiu văzută !

Morala :

E bine să porți cămașa fericitului,

Dar alții nu trebuie să o vadă !

GOL-GOL

Un pahar gol, de cristal,

Drept si fãlos în galantar,

Cu irizația-i de opal

Gândea în felul sãu, avar.

,, Sã mã conserv, sunt valoros,

,,Șederea-mi prelungește viața

,,Nici vinul cel mai onctuos

,,N-ar trebui sã-mi vadã fața!

........................................................

,, Alãturi, muritori de rând,

,,Pahare grosier turnate

,,Sã-mi fie chiar egale, vrând,

,,Bazate pe utilitate?

,,Nobil! Cristal din cuarț de stâncã !

,,Scriu un protest ! Nu pot admite

,,O nedreptate-atât de-adâncã !

,,Auzi, pocale necioplite !

........................................................

.

Și când se-mpãuna de zor,

Stând ‘nalt și țanțoș pe picior,

Pisicii i s-a nãzãrit

Miros de șoarece ...A sãrit

Și rãsturnând niște pahare

Fãcu o pagubã ...cam  mare,

Spãrgând și cupa de cristal !

Au râs paharele modeste,

Confrații cei comuni, de sticlã:

Cel plin de sine nu mai este,

Cu strãlucirea lui multiplã !.

Și  nu era nici prea solid,

Scump, inutil și guraliv !

MORALA:

N-a mai rãmas nimic din el;

A trăit scurt și fără țel !