În „The House of Music –
Casa muzicii”, armonie în cuvânt şi
imagine
Întru
bucurie, Valentina Teclici şi Elena Ciubotaru au pus „mână de la mână”, idee
lângă idee, aşezate cu har şi inspiraţie, precum picăturile unei averse de vară
senină, caldă şi blândă. Toate curg
armonios într-un ritm ce compune „The House of Music – Casa muzicii”. Este vorba de o carte pentru copii, cu
destinaţia mărturisită: „Primului nostru nepoţel, Andrei-Răzvan, îi dedicăm
această carte care adună experienţe foarte importante din viaţa lui pe care
le-a trăit, împreună cu cei dragi, până la împlinirea vârstei de doi ani”. Este
editată la Scripta manent Publishing House, Napier, Noua Zeelandă şi tipărită
la PIM, Iaşi, 2018.
Cartea este
în ediţie bilingvă (engleză-română), versurile aparţin poetei Valentinei
Teclici (Noua Zeelandă), iar ilustraţiile Elenei Ciubotaru (România). Cred ca este o bună ocazie să
exclamăm: „Ce mică este lumea asta mare!”
Şi, pe bună dreptate. Cu îngăduinţa Domnului, tehnologia ultimilor ani
ne ajută să fim aproape chiar şi la distanţe fizice de mii de kilometri.
Autoarele
s-au aplecat cu dragoste asupra „bulgăraşului de aur” apărut în familia şi
viaţa lor. Ambele trăiesc la maximum farmecul năzdrăvăniilor şi drăgălăşeniilor
lui, ceea ce le ajută să se exprime literar şi artistic pe înţelesul celor de
această vârstă. Cuvântul, imaginea şi culoarea într-o armonie perfectă.
Sursa de
inspiraţie a celor două se află în familia lărgită a lui Andrei, părinţi,
bunici, de-o parte şi de alta. Eroul principal, prinţişorul blond, slăbuţ, cu
părul zulufat atrage atenţia tuturor. Bine dispus, spre deliciul alor lui,
cântă împreună cu jucăriile: „Totul cântă la Andrei în casă. / Când se scoală,
el întâi apasă / pe primul buton ieşit în cale / şi jucăria cântă-n gura mare.”
(Casa muzicii)
Andrei nu se
opreşte doar la a cânta şi asculta orice fel de muzică, el are şi un artist
preferat, mai bine zis este chiar fanul Cleopatrei Stratan, şi ea copil, deja
în mare vogă. Însă, admiraţia pentru interpretă îl face să-i simtă privirea
aprinsă prin ecranul televizorului, ceea ce-l face să creadă că-i împărtăşeşte
dragostea: „De mai bine de un an, / Cleopatra Stratan a devenit / cântăreaţa
mea personală / şi fanul meu vestit. // De mine-i precis fermecată. / Ca o
regină mă priveşte prin ecran / şi-mi cântă ziulica toată / cu neaoş accent
moldovean.” (De-a fanii)
Cartea este
plină de tâlc, preocupările lui Andrei sunt multiple. La loc de cinste stă
pasiunea pentru maşini. Este fascinat de piesele componente: volan, roţi..:
„Maşinile-mi plac să le-mping tare / şi-atunci când zboară cu mine călare. /
Îmi plac volanele de la tractoare / să le rotesc cu mâinile, că sunt în stare.”
(Andrei şi roţile)
Printre
jucăriile misterioase se află şi o răţuşcă galbenă poznaşă, care se ascunde
şi-l aşează pe Andrei în postura de detectiv priceput: „Andrei din joacă se
opreşte / şi raţa galbenă pe loc o găseşte,/ în cartea în care ea locuieşte /
cu un cal, un urs şi-un peşte… // “Raţa galbenă-i aici. Iată! / Andrei cu
mânuţa arată. // Familia aplaudă, se entuziasmează, / în timp ce raţa galbenă
se minunează: / “Băieţelul ăsta-i isteţ tare, / mă găseşte fără nici o
ezitare”. (Unde-i raţa galbenă?)
Şi parcă nu
mai este nimic surprinzător în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiei. Ştie
foarte bine că pentru a se întâlni cu bunicii din România, deschide computerul,
accesează internetul pentru un skype şi le face o vizită online pentru cel mai personal transfer de dragoste:
„Lili şi Toni locuiesc în laptop / şi asta-i normal pentru Andrei, / care-n fiecare
week-end “toc, toc” / le bate la uşa ecranului: “Hei, / mi-e dor de voi, dragii
mei”. (Vizite la Oneşti)
Autoarea
versurilor sesizează cu bucurie şi gusturile culinare ale lui Andrei:
„Andrei după
stafide nu mai poate / şi le mănâncă din mânuţă pe toate. / Metodic, cu poftă
savurând / dulceaţa fiecăreia, pe rând.” (Măi ce bune-s! Ce-mi mai plac!)
Nu este
trecută cu vederea nici hărnicia nepotului, surprinsă cu artă atunci când merge
în vizită la Napier : „Mătur tot praful de pe trotuar, / pun bine o parte în
buzunar. / Smulg din răsaduri, că-s înghesuite / şi riscă să crească
pipernicite. / Ud cu furtunul orice şi pe-oricine / chiar şi pisicile, ha,ha,
şi pe mine. // Când vin la Napier, mare bucurie. / Şi-ntreaga familie ştie /
că-s plin de energie şi de zel, / cel mai cu iniţiativă băieţel.” (Vizite
la Napier)
Textul
poeziilor este hazliu, ghiduş. Farmecul versurilor este sporit şi de cuvintele
stâlcite de Andrei, pe care le pronunţă cu multă dezinvoltură şi bucurie în
prezenţa celor dragi. Vocabularul stâlcit, este motiv de distracţie, de antren
în întreaga familie.: „La dulapuri uşile-s închise, / şi la camere, la fel. /
Porţile-s afară ferecate, cu zăvoare fel de fel. Pe stradă, toate maşinile / au
portierele-ncuiate. / Garajele obloanele şi-au tras / şi nici un spaţiu n-a
rămas. // Asta-i precauţie de cinci stele / să nu-mi prind în uşi degeţele! //
Ca totul să fie închis / pentru mine este normal. / Şi de-aceea pe unde trec, /
repet ca un papagal:
“S-a chis”, “S-a chis”. (“S-a chis”, “S-a chis”)
Poeziile
sunt nişte pilule concentrate de bună dispoziţie, cu gust dezirabil şi aromă binefăcătoare, pe
care destinatarul mesajului le adulmecă pe deplin. Şi ce ne poate încânta cel mai mult la
nepoţii noştri decât candoarea şi naivitatea sublimă: „ – Unde-i Andrei? / –
Caută-l de vrei. / Da-i greu de găsit / că e tot pitit / după zece / rămurele, / răsfirate degeţele.” (De-a
v-aţi ascunselea)
Cartea ne
introduce într-o atmosferă plăcută a relaţiilor de familie frumoase, fireşti,
ceea ce reprezintă un climat benefic, potrivit pentru o dezvoltare armonioasă
şi echilibrată a copiilor. Aşadar, fiecare filă din această carte este un
fragment de poveste, o mică imagine
luminoasă, expresivă, discretă şi graţioasă surprinse admirabil atât de poetă, cât şi de ilustratoare. O colaborare
frumoasă, (nu este prima, este recidivă), şi le urez să semene în continuare
harul pe acestă cale plină de lumină şi armonie.
—————————————
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
17 ianuarie 2018
https://gradinaculecturi.wordpress.com/2018/01/17/vasilica-grigoras-in-the-house-of-music-casa-muzicii-armonie-in-cuvant-si-imagine/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu