Vasilica Grigoraş
despre „…77… NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE”
Am primit în
dar o carte cu dedicaţie şi autograf de la prof. dr. Dumitru V. Marin,
intitulată „…77… NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE”, Iaşi, Editura PIM, 2018.
Cărţi închinate unor personalităţi din diverse domenii de activitate s-au mai
scris, a devenit deja un exerciţiu firesc, dar să antrenezi personal un număr
considerabil de viitori coautori ai unui asemenea volum, mai rar.
Titlul ne
aduce aminte de volumul de versuri al lui Nichita Stănescu, „Noduri şi semne”
şi de cartea Anastasiei Dumitru: „Bujor Nedelcovici – Conştiinţa de scriitor”.
Deosebit de incitant, deloc explicit, că de…, „nodurile”, au şi ele misterul
lor. Te fac destul de curios ca să zăboveşti pentru a „descâlci iţele” şi a
vedea frumuseţea firului. Dezlegându-le poţi „pipăi” cu mintea şi sufletul
fibra din care este alcătuită ţesătura (cartea), îi poţi identifica şi simţi
fineţea, îi poţi verifica, pe cât posibil trănicia, vigoarea…, şi dacă mai
adăugăm şi „semnele”, care presupun anumite înţelesuri încriptate, este nevoie
să ne aplecăm cu dibăcie asupra conţinutului volumului.
Răsfoindu-l,
am constatat că în peisajul cultural vasluian şi în tabloul literar al prof.
dr. Dumitru V. Marin a apărut un volum inedit, cu o alcătuire ingeniosă, o
radiografie din mai multe unghiuri a vieţii şi activităţii jurnalistului
vasluian, completată cu alte 77 de radiografii individuale.
„Nodurile”
(semnatarii) întăresc textura volumului, îi dau strălucire şi consistenţă, iar
„semnele” sunt gânduri, trăiri, sentimente care ne fac să privim cu respect,
bucurie şi admiraţie „adresantul”, prezentat ca fiind un om special. Şi, toate
aşezate pe brocardul fin al aniversării omului de cultură Dumitru V. Marin, la
împlinirea a 77 de primăveri, cel care se declară „aprilist”, născut pe data de
28 aprilie 1941.
Revenind la
carte, aş putea spune că în paginile sale s-a cam spus şi scris totul despre
sărbătorit. Asta însemnând că este destul de greu să mai scrii ceva original,
după ce 77 de condeie şi-au spus punctul de vedere despre omul şi
profesionistul Dumitru V. Marin. Totuşi, ceva mă intrigă, mă provoacă să mă
erijez în purtătorul de cuvânt al colaboratorilor volumului şi să aduc, pe
scurt, la cunoştinţa publicului cititor opiniile acestora cu privire la
„pesonajul principal” al volumului, care are marele merit de a fi adunat între
cele două coperte o sumă de oameni valoroşi, 77 de nume din domeniul
literaturii, ştinţei, culturii şi spiritualităţii din ţară şi din străinătate,
colaborând de bună voie la întocmirea unui volum colectiv.
Se spune că
numărul, cantitatea nu înseamnă neaparat şi valoare, şi este foarte adevărat.
Însă în cazul de faţă, întâlnim 77 de semne de preţuire, de amiciţie, de
prietenie sau întâlniri de-o dată în viaţă, cu o ocazie specială ori
întâmplătoare, care au lăsat amintiri pe pelicula inimii jurnalistului
multimedia. Este lăudat, adulat, atribuindu-i-se calificative care mai de care
mai elevate, însă prezentat şi „cu păcate şi virtuţi”, precum spune Mihai
Apostu. Îl întâlnim pe D.V. Marin în multiple ipostaze, din copilărie până în
prezent. Textele sunt decupaje din realitatea imediată, pe care sunt încrustate
căutările, acţiunile, gesturile, reacţiile, implicările, mobilizările pentru a
depăşi obstacole şi a intra pe nişe favorabile autodepăşirii personale şi
profesionale în misiunea nobilă de promovare a culturii. Ne sunt prezentate
momente de plonjare în adâncul valurilor vieţii profesorului, dar sunt
selectate cu grijă fragmente din spuma strălucitoare a acestora şi redate
spectaculos. Astfel, putem afirma că volumul omagial degajă o adevărată
nobleţe, un neîntrecut flux de amabilităţi, desigur vedirice. Acest buchet de
„semne”, arătă în toată splendoarea sa valoarea incontestabilă a profesorului
şi jurnalistului, cap de afiş în viaţa culturală şi literară vasluiană
Aşadar,
cartea este o impresionantă apariţie editorială din mai multe motive: valoarea
intrinsecă a conţinutului scriiturii, valoarea şi însemnătatea personalităţilor
în varii domenii ale cunoaşterii umane şi, nu în ultimul rând, valoarea
personalităţii destinatarului tuturor acestor misive, profesorul, jurnalistul,
scriitorul, omul de cultură, Dumitru V. Marin. Pentru a susţine această ultimă
afirmaţie aş aduce ca argumente câteva coordonate ale muncii şi activităţii
domniei sale: este deschizător de drumuri în presa modernă (prima televiziune
din ţară,1990, înfiinţarea postului de radio Unison, Vaslui,1993, Bârlad, 1994,
apariţia ziarului Meridianul, 1996, revista internaţională Meridianul Cultural
Românesc, 2015); interviuri cu 9 preşedinţi de stat, 14 prim-miniştri, zeci de
miniştri, deputaţi, senatori, ambasadori; înterviuri cu înalţi ierarhi ai
bisericii, PF Teoctist, PF Daniel, mitropoliţi, episcopi, transmisiuni în
direct la radio-tv din 32 de ţări; vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor
Profesionişti din România şi preşedinte Filiala Vaslui, 2005…
În sprijinul
aceleiaşi idei, aş completa cu mărturiile făcute în carte de mai mulţi
coautori. Scriitorul, criticul literar şi emiscologul Theodor Codreanu
apreciază că Dumitru V. Marin este: „Una dintre cele mai pitoreşti personalităţi
din Vasluiului ultimelor decenii”. În opinia Danielei Gîfu, jurnalistul
vasluian este: „un desfrunzător de idei supralicitate… cu vorbă hotărâtă şi
plină de sensuri ideatice, caută dreptate.” Vasile Ghica îl numeşte: „Un
renascentist al zilelor noastre”, iar dr. Valeriu Lupu îl consideră „lord al
slovei” şi, pentru toate acestea şi multe alte merite, Simion Bogdănescu îl
recomandă ca fiind un „model cultural de urmat”; punct de vedere argumentat de
Corina Matei Gherman „Dumitru V. Marin nu a irosit timpul, l-a folosit
eficient, lăsând în urma sa o muncă de cercetare, de creaţie şi îndrumare.
Dumitru V. Marin cred că trăieşte din izvorul obârşiilor, trăind copilăria,
respectând tradiţiile şi vatra, iubind natura şi credinţa, studiind şi slujind
limba, cultura şi istoria”, şi de afirmaţiile preşedintelui Emil
Constantinescu: „a avut darul de a face.” şi a ajuns un organizator, activ şi
integrat în comunitate…” Şi timpul a trecut, iar „Copilul de altă dată,
înălţându-se după călăuza-ursitoare, a devenit profesorul dr., scriitorul şi
monografistul, reporterul şi întreprinzătorul, editorialistul şi managerului
tv, „cel mai mare jurnalist din toate timpurile”- cum lesne de constată, o
personalitate rar întâlnită pe Valea Zeletinului.” (Tatiana Galan). Până a ajunge
aici, uneori a avut curajul de a băga mâna în foc, cu riscul de a se frige, de
a se apăra de sabie cu braţul gol; poate, a simţit asprimea flăcării şi iuţimea
ţăişului, însă n-a renunţat, ci s-a călit.
Ordinarea
alfabetică a semnatarilor este ceva obişnuit pentru astfel de scriituri,
autorii incluşi se prezintă, se definesc, argumentează prezenţa lor în acest
demers literar cu minunate merite şi realizări. Firesc, nu oricine putea fi
subiect şi autor, tototodată. Un lucru de apreciat este şi faptul că în carte
sunt incluse şi dedicaţiile unor autori, scrise pe cărţile oferite lui D.V.
Marin. Aş aminti pe: Nichita Stănescu, Horia Zilieru, Alexandru Balaci,
Valentin Silvestru, Laurenţiu Fulga, Traian Nicola, Cezar Stegaru, Ioan Talpeş,
Tudor Pamfile…; şi acestea sunt voci grăitoare cu privire la preocupările şi
mediul cultural al filologului şi omului de presă vasluian. Aşadar, cartea este
o seră în care au fost plantate seminţe roditoare, din care au răsărit plante
viguroase, binefăcătoare culturii româneşti, sufletului şi minţii cititorului.
Are gustul unei şampanii vechi, veritabile, din podgoriile Huşilor; o băutură
spumantă, nici seacă, nici dulce, una adevărată, ademenitoare.
Din orice
perspectivă am privi lucrurile, putem conchide că D.V. Marin reuşeşte să se
individualizeze în peisajul cultural vasluian. Fără împlicarea serioasă a
domniei sale, am fi vorbit de mult de o insolvenţă, un faliment al
jurnalismului din zona Vasluiului. Nu este vorba de lipsa de valoare a
scriitorilor, artiştilor plastici, oamenilor de cultură, în general. Vasluiul
nu duce lipsă de aşa ceva, ci aceşti autori talentaţi nu ar fi fost
popularizaţi şi cunoscuţi de populaţia judeţului, peste graniţele acestuia şi
chiar ale ţării. La D.V Marin se împletesc într-un mod fericit cultura,
inteligenţa şi spiritul practic, puterea de adaptare. Deşi de formaţie umanistă
a dovedit un spirit întreprinzător nebănuit. Ştie să caute şi să descopere
conjuncturi, să creeze şi să fructifice oportunităţi, să transforme banalul în
senzaţional.
Orizontul
personal al lui D.V. Marin este dominat de o nemaipomenită prezenţă de spirit
şi de o rar întâlnită capacitate de comunicare. Volumul „…77 NODURI CULTURALE
ŞI SEMNE AMICALE…” are un profund aspect reportericesc, ochii care îl privesc
pe omul de cultură , prof. dr. Dumitru V. Marin, sunt experimentaţi, intuitivi,
atenţi, anticipativi, surprind limpede derularea reacţiilor, întâmplărilor,
evenimentelor unui proces care a evoluat continuu.
Dacă cineva
mi-ar cere să fac o ierhie, în funcţie de cât de mult mi-au plăcut gândurile
celor 77 de coautori ai volumului, cu toată sinceritatea aş începe cu cel al
avocatului Daniel Cernat Marin, fiul mijlociu al profesorului. Mi s-a părut cel
mai pitoresc şi dezarmant de sincer punct de vedere cu privire la publicarea
unui asemenea volum din iniţativa sărbătoritului, nimeni altul decât tatăl său.
Daniel scrie cu pana sufletului, înmuiată în cerneala limpede şi cristalină a
minţii. În acest mod, încearcă să înţeleagă rostul demersului tatălui său de a
edita o carte despre domnia sa. După multe frământări scrie: „Daaa…, m-a făcut
să mă gândesc la ideea asta, ce idee- să-ţi scrie oamenii, ţie despre tine, în
cartea ta… hmm, interesant! Mi se pare aproape o nebunie genială! Dacă vrei să
n-ai prea multe opinii contra despre tine cere celorlaţi să-ţi scrie ţie despre
tine… formidabil! Dacă n-aş şti că graniţa dintre genialitate şi nebunie e…
invizibilă, aş avea curajul să spun că tata-i un geniu. Râd, mă rog, nu ştiu
dacă aş vrea s-o spun în cartea lui, râd şi mai tare, am înnebunit şi eu. Ce-ar
zce cititorul dacă ar citi că fiul spune despre taică-su că-i un geniu? Doi
nebuni? Două genii? Unul chiar are statuie…” Minunată reflecţie! Fie şi numai
pentru faptul că prof. dr. Dumitru V. Marin este tatăl unui astfel de copil (şi
sunt convinsă că şi ceilalţi copii ai săi sunt astfel), merită apreciat şi
respectat
Pentru a
întregi tabloul conturat „eroului” aceste cărţi şi a oferi credibilitate şi
temeinicie cărţii, citez trei puncte de vedere exprimate cu nobleţea şi
autoritatea academicianului român, cea mai înaltă treaptă a intelectualităţii
româneşti.
„D.V. Marin
este un foarte bun profesor (atâţia o spun) de peste 40 de ani, este un lider
de presă al ultimelor 2 decenii (şi a avut cu ce), este un iubitor al
Bârladului, este un intreprinzător de succes, un personaj de excepţie în cadrul
Curentului Cultural-Informaţional pe care-l susţine personal şi prin cărţile
sale tipărite […] ne- întâlnit pe tărâmul cercetării, al afecţiunii pentru
Bârlad, al activităţii literare, ca etnologi, el fiind menţionat în Dicţionarul
etnologilor din toate timpurile şi iată, mi se pare că rămâne un exponent al
presei mealeagurilor moldave cu mai multe menţiuni în Istoria presei
româneşti”. (Acad. C.D. Zeletin)
„Dascăl,
publicist, editor, om de comunicare prin radio şi televiziune, D.V. Marin este
emblematic pentru ceea ce socotesc a fi elita neştiută a ţării, cea care
modelează mentalul colectiv contemporan, motorul progresului local, adesea
necunoscut. Numai că d-sa are şi contribuţii de valoare naţională şi este
destul de apreciat” (Acad. Răzvan Theodorescu)
„După cele
citite, pot afirma că este o personalitate marcantă a Culturii româneşti, un om
de aleasă ţinută intelectuală, o figură reprezentativă a ziariştilor vasluieni
şi români, un scriitor cunoscut şi apreciat pentru întreaga sa activitate.”
(Acad. Constantin Toma)
După umila
mea părere, cred că nu mai este nimic de adăugat, decât Admiraţie şi
Felicitări!
Vasilica
Grigoraş
https://gradinaculecturi.wordpress.com/2018/08/02/vasilica-grigoras-despre-77-noduri-culturale-si-semne-amicale/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu