Radu Gyr - 116 ani de la naștere
Ion Măldărescu
03 Martie 2021
Cu prilejul
împlinirii a 116 ani de la nașterea lui Radu Gyr, vă prezentăm un colaj dedicat
acestui „Sfânt al închisorilor”, condamnat și recondamnat sub patru regimuri.
Colajul a fost realizat prin alăturarea unor fragmente publicate de-a lungul
anilor de Simona Popa (fiica lui Radu Gyr), Lucia Baki, Ştefan Botoran și de
diverse alte publicații, menționate în notele de subsol. (Ion Măldărescu)
„La procesul
din 1945, au fost mulţi evrei martori care au spus: « Să nu-l condamnaţi pe
Radu Gyr, pentru că el ne-a dat o pâine să mâncăm ». Leny Caler, spre exemplu,
actriţă la Teatrul Evreiesc, îi pupa mâna pe stradă”[1].
Radu Gyr,
poetul care l-a coborât pe Iisus în celulă. „Ar trebui să explice cineva cum a
reuşit Radu Gyr să creeze baladele acelea, sute de strofe, fără creion, fără
hârtie! Noi, dimineaţa, abia aşteptam să vorbim la «ţeavă», să ne spună poezia.
Iar poezia iute o scriam cum puteam şi o memoram imediat. Trebuia să pui
memoria în aplicare ca să nu te dărâmi psihic. Apoi, poeziile lui Gyr ajungeau
la sufletul nostru ca nimic altceva!”[2]
.
„Pereţii
celulei erau zgâriaţi cu poemele lui Radu Gyr. Rugăciunea a fost secretul
salvării noastre la Aiud şi, lângă rugăciune, poezia lui Gyr a legat inimă de
inimă şi suflet de suflet. Versul lui se trăia. Îl trăiam. Era pentru noi haină
şi hrană, apă şi căldură. Câţi dintre tinerii care se dezvoltă acum în
libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câţi le caută? Sunt pentru ei. Pentru
cei de mâine”[3].
Radu Gyr
(pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; poet, dramaturg, eseist și
jurnalist român, (n.2 martie 1905 la Câmpulung - d. 29 aprilie 1975), la
București. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a
profesorului Mihai Dragomirescu, apoi
conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În
timpul scurtei co-guvernări legionare (septembrie 1940 - ianuarie1941), Radu
Gyr a fost director general al teatrelor. Sub conducerea sa a fost fondat
Teatrul Evreiesc „Barașeum” (mai târziu Teatrul Evreiesc de Stat) [4].
„Ridică-te Gheorghe, ridică-te
Ioane!” a fost și rămâne simbol actual
al românismului[5]
„Ridică-te
Gheorghe, ridică-te Ioane” i-a atras poetului naţional Radu Gyr condamnarea la
moarte. A fost condamnat, încarcerat în trei dictaturi, carlistă, antonesciană,
comunistă iar astăzi este recondamnat de dictatura I.N.S.H.R.-„E.W”. cu
aprobarea Președintelui, a Guvernului și a Parlamentului României.
„Ridică-te
Gheorghe, ridică-te Ioane!” este și azi, ca și în ceilalți ani de prigoană a
românilor, un mod de încurajare, o călăuză pentru cei care luptă pentru dreptate, libertate, credinţă și adevăr luptă
pentru supraviețuirea Neamului Românesc: „Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/
Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin
şanţuri,/ Pentru cântecul tău ţintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău
pus în lanţuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mania
scrâşnită-n măsele,/ Ci ca să aduni chiuind pe tapșane/ O claie de zări şi-o
căciula de stele,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Aşa, ca să bei
libertatea din ciuturi/ Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ Şi zarzării
ei peste tine să-i scuturi,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Şi ca să
pui tot sărutul fierbinte/ Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,/ Pe toate
ce slobode-ţi ies inainte,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/ Ridică-te,
Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/ Sus,
spre lumina din urmă-a furtunii,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.
(Radu Gyr, Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane)
Naţionalistul român Radu Gyr nu era
nici şovin, nici rasist şi a iubit oamenii cu putere de sacrificiu[6].
Când spunem
Radu Gyr, inevitabil vorbim despre un om legendar şi reprezentativ al acestor
vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa
toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de
disperare. El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă
a Neamului Românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de
oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om
cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia
lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l
nimicească, a căzut dar va învia mereu. „Era urât la chip ca un degenerat şi
era frumos la suflet ca negrăita armonie a spiritualităţii româneşti mioritice.
A făcut studii strălucite, a fost Profesor universitar. Talentul şi l-a dăruit
poeziei, deşi îl atrăgea şi muzica. Gingăşia lui naturală a fost crispată de
tragedia vieţii sale şi a cîntat toată gama frământărilor şi chinurilor acestui
secol” scria Ioan Ianolide despre camaradul său de suferinţă. Şi-a trăit viaţa
mai mult prin temniţe. Nu era un mistic dar credea în Dumnezeu cu toată tăria.
Era un naţionalist român, dar nu era şovin, nu a cunoscut ura de rasă şi a
iubit oamenii cu putere de sacrificiu.
Poezia lui Radu Gyr este profund
creştină, naţională şi umană.
Opera lui
este vastă. „A compus zeci de mii de versuri, fără a le scrie, ci memorându-le,
căci în temniţă nu se permitea scrisul şi nici cititul. Poeziile treceau din om
în om prin închisori şi de acolo în ţară. Toată suflarea românească se regăsea
în poezia lui. Ea a constituit factorul ideologic al rezistenţei româneşti, a
fost în acelaşi timp mesajul nostru, strigătul nostru de disperare şi
descrierea crudei realităţi dar mai presus de toate a fost forţa credinţei şi
afirmării noastre. Poezia lui este profund creştină, naţională şi umană. Deşi
nu are numai valoare locală şi temporală şi va putea fi citită oricînd cu
acelaşi interes pe toate meridianele lumii, totuşi nimeni nu o va înţelege ca
oamenii care au suferit în acest veac tortura sufletului şi a trupului. Într-o
zi această poezie în cătuşe va ieşi la lumină”[7]. S-a născut la 2 martie 1905
la Câmpulung şi a decedat la Bucureşti, la 29 aprilie 1975. La 116 ani de la
naşterea sa, românii îi iubesc poezia, iar poezia
Radu Gyr a
fost fiul cunoscutului actor craiovean Ștefan (Coco) Dumitrescu și s-a născut
pe data de 2 martie 1905, cu numele Radu Demetrescu-Gyr. Ștefan Demetrescu,
tatăl poetului, a făcut o adevărată pasiune pentru teatru încă de la vârsta de
16 ani când a intrat în trupa unui actor cunoscut. A studiat arta dramatică la
Paris unde a ajuns cu o bursă. În anul 1898 s-a întoars în țară și a fost
angajat la Teatrul Național din București. În perioada 1908-1910 s-a mutat la
Craiova. „Mama sa se numea Eugenia Gherghel și își avea originea după tată în
Botoșani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel,
Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinți o frumoasă
cultură clasică germană, dar și o solidă cultură și educație muzicală, mama
fiind pianistă”[8]. Poetul vorbea
mulțumitor această limbă încă din școala primară.
Debutul literar
Tânărul Radu
Gyr și-a publicat prima poezie, „În munţi” la vârsta de 14 ani, în revista
liceului „Carol I” din Craiova unde era elev. Ca student la Facultatea de
Litere și Filosofie din București și-a făcut debutul literar cu volumul
„Liniști de schiuri”, în anul 1924, cu o puternică amprentă elegiacă. În anii
1926, 1927, 1928, și 1939 a fost laureat al Societății Scriitorilor Români, al
Institutului pentru Literatură și al Academiei Române. Și-a luat doctoratul în
litere și a ocupat postul de conferențiar al Facultății de Litere și Filosofie
din București. În acest timp colaborează cu revistele „Universul literar”,
„Gîndirea”, „Gînd românesc”, „Sfarmă-piatră”, „Decembrie”, ,,Vremea“, „Revista
mea”, „Revista dobrogeană” și cu ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire”, „Cuvântul
studențesc“ unde publică articole, studii literare și poezii.
Comandant legionar
Radu Gyr
intră în Mişcarea Legionară la începutul anilor 1930, urmând să devină unul din
liderii marcanţi ai acesteia. La scurtă vreme a suferit prima sa arestare. După
asasinarea premierului I.G.Duca, o parte din liderii Mişcării sunt arestaţi
alături de cei trei vinovaţi (Nicadorii). Între cei arestaţi s-a aflat şi
Corneliu Codreanu, Radu Gyr și Generalul Cantacuzino. A conducs cuibul legionar
„Luminiţa”, cuib format din intelectuali şi subordonat familiei de cuiburi
,,Axa”. Radu Gyr compune mai multe cîntece legionare care devin în scurt timp
cunoscute la nivel naţional: „Sfîntă tinereţe legionară”, „Balada Nicadorilor”,
„Imnul muncitrilor”, „Imnul legionarilor olteni”. În 1937 cad pe frontul din
Spania Ionel Moţa şi Vasile Marin, în memoria lor, Gyr compunînd „Imnul Moţa
Marin”. Participă la taberele de muncă legionare de pe întreg cuprinsul ţării,
participă la campaniile electorale, în 1937 cu „Partidul pentru Ţară” la
Vâlcea, ţine conferinţe adresate studenţilor. Ajunge şeful regiunii Oltenia şi
este înaintat de Corneliu Codreanu la rangul de comandant legionar.
„Cunoscîndu-l pe Corneliu Codreanu, de care a rămas fascinat, Gyr i-a înțeles
sporul nou pe care-l aducea în viața politică românească, punînd problema
„transformării interioare a omului, a prefacerii sufletești”, lucrul cel mai
greu de realizat, și încercînd în mijlocul de cinste virtutea și credința”[9].
În închisoare sub Carol al II-lea
„Apartenenţa
la Mişcarea Legionară avea să-i aducă lui Radu Gyr ani lungi şi grei de
detenţie. În timpul dictaturii carliste a fost întemniţat alături de sute de
alţi legionari şi depus în lagăr în 1938. Nu a existat acuzaţie, nu a existat
proces şi nu a existat condamnare. La început a fost internat în lagărul de la
Tismana şi apoi la Miercurea Ciuc. Aici avea să compună „Cântec de leagăn”[10].
În timpul statului naţional legionar, Radu Gyr este coptat în cadrul
Ministerului de cultură şi este numit director general al teatrelor. Din
această poziţie înfiinţează Teatrul evreiesc de stat „Baraşeum” cu două săli de
spectacol, una pentru spectacole de comedie şi alta pentru drame. Era singurul
teatru evreiesc ce funcţiona atunci în Europa. După rebeliunea legionară este înlăturat
din funcţie, condamnat la închisoare şi trimis în lagărul de la Tg-Jiu. După
„rebeliunea” din ianuarie 1941 ar fi putut să emigreze, dar a optat pentru
rămânerea în țară, suportând astfel un proces împreună cu alți 86 de
intelectuali, condamnat la 12 ani închisoare corecțională pentru delictul de
incitare „la rebeliune”. Eliberat de Antonescu la 7 august 1941, după un an,
este trimis spre „reabilitare” în batalioanele de la Sărata, ce luptau în prima
linie a frontului. Grav rănit în luptele de la Vîgoda-Vinogradar, se întoarce
acasă printre puținii supraviețuitori.
Altă arestare şi condamnare
La data de
23 august 1944 era încă în convalescență dar nu este cruțat de autoritățile
bolșevice și este arestat în al doilea proces al „criminalilor de război”. Deja
armata sovietică intrase în țară. „Este arestat la 4 iunie 1945 şi judecat de
acuzatorii publici în cadrul procesului ziariştilor naţionalişti alături de
Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic și Romulus Dianu. Chiar celebra Alexandra
Sidorovici (soția lui Silviu Brucan, alias Samuel Bruckner)[11] se ocupa de
procesul lor şi pledează pentru pedeapsa cu moartea. Peste ani, aceeaşi
Alexandra Sidorovici ajunsă decan al Facultăţii de Petrol şi Gaze Ploieşti avea
s-o elimine din facultate pe Simona Luminiţa din cauza că era fiica lui Radu
Gyr. Primeşte o condamnare de 12 ani muncă silnică pentru delictul de „crimă de
dezastrul ţării”[12]. Trece prin temniţele de a Aiud, Jilava, Văcăreşti,
Râmnicu Sărat şi Braşov. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut
aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea.
O aripă întreagă a Jilavei era atunci ocupată de „morţi”.
Radu Gyr a
făcut 20 de ani de temniţă. A fost condamnat la moarte, dar a trăit. A lăsat în
urmă cele mai sincere poezii-rugăciune, scrise fără hârtie şi creion, dar care
au rezistat timpului şi închisorii. Despre această moştenire, despre ce rămâne,
familia sa vorbeşte cu mândrie şi cu regret. „Au cotrobăit peste tot, au
devastat toată casa. Au tăiat pernele, au tăiat plăpumi, au distrus tot! Toate
lucrurile noastre erau maldăr în mijlocul camerei. N-au găsit nimic“,
povesteşte astăzi Simona Popa, fiica poetului Radu Gyr. Nu le spune numele, dar
sunt cei care aveau să-l condamne la moarte pe tatăl său pentru poezia „Ridică-te,
Gheorghe, ridică-te, Ioane“. După ce făcuse 12 ani de temniţă, aveau să-l
condamne la moarte pentru o poezie. Căutau un manuscris, o dovadă, dar
manuscrisul era împăturit într-o undiţă aruncată neglijent într-un colţ al
camerei. Nu l-au găsit, însă asta nu i-a împiedicat[13].
„Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/
nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la
vis” (Radu Gyr)
23 martie
1959. „Tribunalul, în numele poporului, hotărăşte: făcând aplicarea Articolului
211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la
moarte pentru crima de insurecţie armată. [..] îl condamnă la 20 de ani
detenţiune grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi
mişcării revoluţionare. […] îl condamnă şi la 10 ani de degradare civică”
(Tribunalului Militar). Radu Gyr a fost dus la Jilava, legat cu lanţuri la
mâini şi la picioare şi ţinut acolo, în aşteptarea ultimei nedreptăţi. „Hai,
morţilor, că a sosit moartea!“, le strigau temnicerii celor din aripa Jilavei
ce aveau aceeaşi condamnare. Câteodată, veneau noaptea şi-l trezeau, dar numai
pentru a-l muta în altă celulă. Numai aşa, pentru a simula ultimul drum, căci
niciodată nu-l sfârşeau. În urma recursului, pedeapsa fusese comutată în
închisoare pe viaţă, însă Radu Gyr a ştiut asta abia la un an după hotărâre.
După un an în care moartea părea cea mai apropiată certitudine, Radu Gyr a fost
aruncat în spatele gratiilor din Aiud. Această ultimă încercare i-a desăvârşit,
pentru mulţi, statutul de „sfânt al închisorilor“, căci versurile lui Radu Gyr
au fost, poate, cea mai frumoasă alinare pentru sufletele libere ale
deţinuţilor de la Aiud. „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când
în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis”, le spunea
Gyr[14].
Erau poezii
scrise noaptea, când tavanul celulei ţinea loc de hârtie, erau recitate
dimineaţa, în cod Morse, la calorifere sau în plimbările organizate, şi erau
rescrise pe talpa bocancilor, pe săpun sau pe orice se puteau încrusta cuvinte.
Se foloseau chiar şi bucăţi de sticlă, suflate cu praful destinat deratizării
şi scrijelite cu aşchii sau aţa deşirată din zeghe şi înnodată în formă de
litere[15]. Este eliberat în 6 iulie
1956 la intervenția către Gheorghiu Dej a președintelui Indiei, la care
intervenise Mircea Eliade în exil.
Arestat și condamnat la moarte pentru
„Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”
După numai
doi ani, 18 iunie 1958 este din nou arestat și condamnat la moarte pentru
poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!“ (titlul inițial: Manifest),
considerată de regim un veritabil mijloc de instigare la luptă a maselor
împotriva regimului bolșevic. În același lot mai erau condamnați la moarte Puiu
Atanasiu, profesorul Grigore Zamfiroiu-viitorul preot- Ibrăileanu și Lucuța. În
1959 pedeapsa li se comută la 25 ani muncă silnică, dar ei nu află aceasta
decît după 11 luni, perioadă de exterminare psihică. Poetul va executa 16 ani
de temniță comunistă la Aiud şi Văcăreşti şi este eliberat la 25 mai 1963.
Aiudul…
„Ridică-te,
Gheorghe, ridică-te, Ioane!” a fost poemul incriminat care a dus la condamnarea
la moarte a poetului pentru incitare la revoltă. Pentru versurile din
„Ridică-te, „Tribunalul în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea
articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu
Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de
articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod
Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi
pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal”, scria în sentinţa judecătorească
din 1959. Poetul a făcut recurs în aprilie 1959, dar cererea a fost respinsă.
Textul poemului a circulat oral, din temniţă în temniţă, întorcîndu-se la poet
într-un tîrziu şi în mai multe variante. Ioan Grecu din Şoarş a fost
sprijinitor pentru Grupul Gavrilă şi a fost deţinut în închisoarea Aiud timp de
7 ani. L-a întîlnit şi pe Radu Gyr la Aiud, dar spune Grecu, era ţinut mai mult
izolat. „Gyr compunea poeziile în gînd. Am învăţat toate versurile prin Morse.
Mi le scriam cu o sîrmă pe talpa bocancilor, dar la prima plimbare se ştergeau.
Cînd am venit acasă, în august 1964, am scris pe un caiet toate versurile
învăţate în închisori, aşa din memorie. Mi-au plăcut mult baladele. Sute de
strofe am memorat. Păstrez acest caiet” spunea Ioan Grecu din Şoarş.
La Aiud, Radu Gyr parcurge „Calea
Crucii”
În
închisoarea Aiud a suferit chinuri inimaginabile, cu un regim de celulă aspră.
Bolnav grav, cu un prolaps rectal cangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar
T.B.C., hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Slăbise îngrozitor, iar
pielea-i atîrna pe oase solzoasă şi tare asemenea unei piei de şarpe. Gheorghe
Crăciun îl revigora puțin cînd simțea că moare, ca apoi să revină la regimul
dinainte. Obligat să-și renege trecutul, dă o declarație-vestită în epocă- prin
care spune că îngroapă ce a fost. Aceasta i-a fost smulsă la limita dintre
viață și moarte, apoi, mai mult muribund, este eliberat puțin mai devreme decît
ceilalți deținuți. Însă crezul său a rămas același, deținuții n-au putut fi
dezarmați prin acele cuvinte căci știau bine condițiile ,,umane“ în care le-a
spus. Cu toţii credeau că nu va supravieţui. El a crezut însă şi a biruit
moartea şi temniţa deopotrivă. Atitudinea sa a fost mereu demnă şi nu s-a supus
niciodată presiunilor de reeducare, dar nici n-a acceptat poziţia de rob al
regimului comunist.
„Aiudul este
o temniță veche, construită de asutro-ungari. Corpul ei central e un celular în
formă de T, cu trei etaje, cu peste trei sute de celule, lăsînd în mijlocul
construcției un coridor de sus pînă jos, încît din centru se vede totul
panoramic. Mai este un corp cu celule mari, comune. În fundul curții este zarca
veche, celular igrasios și mizer. Alături e o fabrică unde se lucrează cu
deținuți. Mai sînt grajduri, bucătării, magazii și o infirmerie. Noi am fost
duși în celular. Priveliștea era impresionantă, căci din toate părțile te
priveau uși fără ochi, în dosul cărora erau ochi ce nu puteau privi. Părea un
cavou cu oameni vii. Părea un vapor ce transportă robi” descria penitenciarul
Ioan Ianoliden un alt mucenic al temnițelor roșiin în volumul „Întoarcerea la
Hristos”. La Aiud, parcurge și Radu Gyr „Calea Crucii” dar tot aici își scrie o
parte din monumentala sa operă.
„El scrie
despre foamea continuă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă
cu Dumnezeu, cere răzbunare, ca în final să ajungă la o liniște sufletească și
la o credință adîncă, înțelegînd soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă.
„Crezul” său devine crezul unei întregi generații aruncate de comuniști în
„toiul beznelor adînci” Poezia lui Radu Gyr poartă stigmatele unei cumplite
suferințe, dar este inundată și de lumina lină a harului” [16]. Nici după eliberare
nu va cunoaște liniștea. Securitatea îl urmărește pas cu pas. În 1968 e
amenințat cu închisoarea, dacă nu acceptă să dea note informative, dar Gyr
refuză categoric. Mai mult, pentru a încerca să-l compromită, securitatea îl
obligă să colaboreze la o gazetă comunistă, „Glasul Patriei”. În realitate,
articolele erau scrise de Securitate și poetul obligat să le semneze.
Poeziile din închisoare
Să scrii
poezii în temniţă nu era un lucru uşor. Simpla deţinere a unui creion sau a
unei bucăţi de hîrtie îţi atrăgea bătăi teribile şi săptămîni de izolare în
zarcă. Metodele de scriere ţin de domeniul incredibilului. Deţinuţii foloseau
bucăţi de săpun sau de sticlă pe care se sufa praful destinat deratizării pe
care se scrijelea cu o aşchie. O altă metodă era înnodarea aţei, poezii întregi
„fiind înşirate” pe aţele smulse din zeghe sau din pături. Talpa de bocanc,
căptuşeala hainelor, obloanele sau pereţii celulelor au servit ca suport pentru
strălucite opere literare. Aşa au fost scrise şi poeziile lui Radu Gyr.
Atanasie Berzescu a descris ce a
însemnat poezia lui Radu Gyr pentru deţinuţii de la Aiud. „În Aiud, Radu Gyr a
adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe
rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe
dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne
îmbărbăteze. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit. Mi-a zis cum compunea poeziile:
Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon. Fiind alb, mi-l închipui hîrtia mea.
Acolo, în faţa ochilor, scriu versurile, aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi
aşa, strofă cu strofă, pînă termin poezia. Când ies afară, la plimbare, îl iau
pe unul dintre voi şi-i spun poezia făcută în cameră. Cel care m-ajută mai mult
este Radu Stratan. El este biblioteca mea. El ştie toate poeziile mele de aici.
Mai sunt şi alţii care le învaţă, cum este Gili Ioanid. Dacă se întîmplă să
moară unul, să rămână altul care să le scoată afară. După 1989, poezia poetului
a reuşit să spargă şi ultimele stavile ridicate de comunişti, opera sa fiind
introdusă spre studiu în manualele şcolare” [17].
Reabilitare după patru decenii
Radu Gyr a
luat calea spre cer în ziua de 29 aprilie 1975. A fost prohodit în data de 2
mai, chiar în Vinerea Mare. A fost înmormântat iniţial în Cimitirul Belu
Catolic, apoi osemintele sale şi ale soţiei au fost deshumate şi au fost mutate
în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă. La aproape patru decenii de la dispariţia
sa, în urma demersurilor făcute de unicul său copil, Simona-Carmen Popa, poetul
a fost reabilitat de instanţa românească. În 2010, fiica poetului a cerut
magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti revizuirea condamnării primite de
tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989. Fiica poetului a cerut constatarea judiciară a
caracterului politic al condamnării tatălui la 20 de ani de detenţie,
reabilitarea tatălui său, daune morale de 3 milioane de euro şi daune materiale
de un milion de euro pentru confiscarea averii. Judecătorii de la Tribunalul
Bucureşti au recunoscut caracterul politic al hotătârii din martie 1959 şi au
admis daune morale de 20.000 de euro. În urma recursului făcut la Curtea de
Apel Bucureşti s-a decis irevocabil că decizia de condamnare a lui Radu Gyr a
avut caracter politic, dar nu s-a admis plata daunelor morale.
Ion Gavrilă Ogoranu despre Radu Gyr
„Într-una
din zile soseşte la închisoare poetul Radu Gyr. Fusese condamnat pentru «
rebeliune » la nu ştiu câte zeci de ani închisoare, muncă silnică. Când a
început războiul s-a cerut voluntar şi i-a fost aprobată cererea, de altfel
singurului căruia i s-a aprobat. A luptat până la cucerirea Odessei, s-a întors
în refacere cu regimentele victorioase, dar, în timp ce camarazii lui mergeau
acasă, el a fost obligat să revină la închisoare. Aici, la Braşov la închisoare
şi-a petrecut timpul de refacere. A mai repetat de vreo câteva ori
voluntariatul, neavând norocul să fie ucis pe front, dar tot în închisoare l-a
găsit 23 august 1944. Pe la sfârşitul lui octombrie am fost trimişi la Aiud cu
lanţuri la picioare. […]. Când ne-am luat rămas bun de la Radu Gyr, acesta a
trimis prin noi la Aiud cele două colinde devenite clasice în închisorile din
România: «A venit şi aici Crăciunul » şi «O brad frumos», ce sfânt păreai în
altă sărbătoare”. Era slab de ne miram unde mai încape sufletul şi optimismul
ce-l avea acest om! Cine se gândea atunci că va avea parte de încă zeci de ani
de suferit în închisorile din ţara lui, pe care a iubit-o atâta!” [18].
Fiica lui Radu Gyr
Perioada de
detenție era pentru tatăl meu un capitol închis. Nu-i plăcea să vorbească
despre ea. Rareori, ne înfătișa câte o scenă de groază, aceasta la insistențele
noastre, toată suferința prin care trecuse păstrînd-o în inima sa. Credinţa
puternică şi mai ales cultul pe care îl avea pentru Maica Domnului, l-au ţinut
în viaţă. L-am întrebat odată:
- Tată, nu
ai avut niciodată o clipă de deznădejde în care să-ti doreţti moartea?
- Ba da,
mi-a răspuns, într-o iarnă cînd am fost transportat în miezul nopții de la
Aiud, în haine subţiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Braşov. Era o
consfătuire a Securităţii, a ofiţerilor superiori, iar eu am ajuns la
destinaţie în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde
benchetuiau „şefii”, aşezati în cerc. M-au aşezat pe un scaun în mijloc. Şi
toţi au început să mă scuipe, să mă înjure şi să spună: uite jivina legionară,
criminalul ţării ! Atunci n-am mai putut suporta şi m-am rugat Maicii Domnului
să mă ia. Am leşinat. Ştiu că dimineaţa m-am trezit lîngă un gardian cu chip de
român tânăr, un fecior, care mi-a spus: „Domnule profesor,v-am adus să mâncaţi
un borş cald”.
Anii
detenţiei l-au lipsit, ca pe multi alţii, de căldura căminului familial. Poate
că această absenţă îndelungată, timp în care a trăit în altă lume, l-a făcut
ca, în scurta perioadă care s-a scurs de la eliberarea sa, în 1963, ăi până la
moarte (1975) să trăiască într-o desăvârşită dăruire familiei, pe care a
iubit-o mai presus de orice. Părinte, soţ şi bunic deopotrivă de iubitor şi de
tandru, dorea să fie sprijinul lor, al acelora pe care îi lăsase singuri şi
neajutorați.
Lucra
intens, aşezându-se la masa de scris de la ora opt dimineaţa până seara târziu,
cu mici intermitenţe, vrând parcă să cuprindă într-un timp scurt tot ceea ce nu
putuse realiza în cei douăzeci de ani de lipsă. Mare parte a operei sale,
creată mental, în închisoare, cu toate finisările cele mai subtile, trebuia
aşternută pe hârtie, în speranţa că volumele sale vor vedea lumina tiparului.
Şi şi-a asternut-o. Redactându-şi în acelaşi timp şi memoriile literare, care
îl pasionau, dar pe care, din păcate, nu a reuşit să le termine, lucra la
traducerea baladei populare germane, lucrare care a fost publicată sub alt nume
[…] şi care a constituit, de altfel, şi ultima sa înfăptuire artistică. Omul
vioi şi tânăr sufleteşte, entuziast şi exuberant, generos şi nerăzbunător, era
dotat cu o excepţională memorie. Rafinat intelectual, era un torent de
informaţii din domeniul literaturii, filosofiei, istoriei, călătoriilor, artei
plastice, muzicii şi chiar teologiei superioare. Mucalit şi spiritual, nu-i
plăcea când i se vorbea despre opera lui, laudele repugnându-i. Prietenii îl
iubeau mai ales pentru firea lui leală şi expansivă, pentru opera lirică şi
variată, precum şi pentru asta-i cultură. De când îl ştiu şi mi-l amintesc,
tatăl meu nu-şi schimbase prea mult felul de a fi. Poate devenise doar mai
meditativ, mai iertător, şi, cum îi plăcea lui să spună, mai înţelept. Dacă
s-ar fi simţit vreodată înfrânt sau dacă ar fi fost doborât de suferinţe n-ar
fi scris aceste minunate versuri. Avînd convingerea că scrie pentru eternitate,
Radu Gyr şi-a profeţit în ultima sa poezie gloria şi strălucirea netrecătoare,
în amiaza de aur a spiritualităţii româneşti.
Ridică-te,
Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu permiteți
încălcarea Constituției României!
Acceptați
vaccinare obligatorie!
Adunați-vă
la București pe 7 martie 2021 pentru a protesta împotriva incompetenței
dictaturii anti-românești iohannist-kalergiste, cîțiste, neo-marxiste,
cerceliste, rafiliste, arafatiste, gheorghițiste… secondate de turcanismele
filosofale ale celor care nu știu „ce caută ei în viața lor”!
Dar în viața
noastră, ce caută?
Aranjament
grafic - I.M.
--------------------------------------
[1]
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/radu-gyr-poezii-adevarul-marturii-fiica-simona-popa-nepot-radu-popa-dirijor-dinu-ginere-moaste-petru-voda/
[2] Radu
Gyr, poetul care L-a coborât pe Iisus în celulă | adevarul.ro
[3]
NICOLAE PURCAREA - marturii despre reeducarea prin tortura de la Pitesti:
"DIN VICTIMA TREBUIA SA DEVII CALAU" (si VIDEO) - Cuvântul Ortodox
(cuvantul-ortodox.ro)
[4] Ioan
Ianolide, martirul închisorilor comuniste, Editura Libris Editorial, 172p.
[5]
http://www.monitorfg.ro/2019/03/02/radu-gyr-poetul-care-l-a-coborit-pe-iisus-in-celula-114-ani-de-la-nasterea-poetului-inchisorilor-comuniste/
- 2 martie 2019
[6]
Ibidem.
[8]
Ibidem.
[9]
Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul al XX-lea.
Închisorile comuniste din România, Editura Agathon, 606p.
[10]
Idem, Fabian Seiche, op. cit.
[11]
Cezarina Condurache, Sfinţii închisorilor – 28 de biografii,
[12]Alexandra
Sidorovici a fost acuzator public la „Tribunalul poporului” (1945-1946) în
procesele intentate elitei politice și culturale românești (ale „ziariștilor de
extremă dreaptă” și ale „criminalilor de război din Transnistria”). Printre cei
14 jurnaliști incluși în „Lotul Ziariștilor” se regăseau: Pan M. Vizirescu,
Pamfil Șeicaru (directorul ziarului„Curentul”), Stelian Popescu (directorul
ziarului „Universul”), cunoscutul poet și gânditor naționalist Nichifor Crainic
și Radu Gyr, comandant legionar, șeful regiunii Oltenia, poet legionar, fost
director al Teatrelor în 1940-1941, pe care Alexandra Sidorovici împreună cu
Const. Vicol, Ion D. Ioan și Avram Bunaciu i-au acuzat că „prin articolele de
ziare, broșuri sau conferințe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste
sau au contribuit prin acțiunea lor la susținerea unui regim odios și a unei
politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecințe
antrenarea României într-o aventură dezastruoasă și prăbușirea politică și
militară a țării”. Pamfil Șeicaru și Grigore Manoilescu au primit pedeapsa cu
moartea, iar Nichifor Crainic și Stelian Popescu – muncă silnică pe viață.
Restul a primit condamnări între 12 și 20 de ani
[13]
Fabian Seiche, op. cit.
[12] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/radu-gyr-poezii-adevarul-marturii-fiica-simona-popa-nepot-radu-popa-dirijor-dinu-ginere-moaste-petru-voda/
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17]
Sfinţii închisorilor, Cezarina Condurache).
[16]
Atanasie Berzescu,
Rezistenţa
Anticomunistă din Munţii Banatului, Timișoara, Editura Marineasa, 1999.
[19] Ion
Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc. Vol. V.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu