Femeie, eşti minunea
~*~
În primăvara care
stă să vie
Iubito – mamă, soră, ori soţie
Ori pur şi simplu gingaşa pereche
Pentru bărbat, din vremea cea mai veche
Şi pâna-n timpul ce va fi să fie
De-mi eşti aici sau mi-eşti la mii de leghe
Azi te răsfăţ cu-această poezie
În care-aduc lui Dumnezeu slăvire
Că-ntr-un moment când fost-a să respire
În mijlocul splendorilor create
A intuit ce grea singurătate
Tăcere îndelungă şi uimire
Se-nvălureau din lucrurile toate
Peste Adam, în proaspăta-i fiire
I-a pus pe coaste Mâna şi-a simţit
Cum inima-i tânjea spre infinit
Cu zbateri sacadate şi egale
Ce se pierdeau în hăuri siderale
I-a luat o coastă, dar, şi-a plăsmuit
Însufleţind cu câteva vocale
Perechea lui - femeia
de iubit
Alături ei să intre-n nemurire
Să toarcă împreună timpu-n fire
Pentru ţesut din cer pân’ la pământ
De la coroana-ntâiului Cuvânt
La firul ierbii o perdea subţire
Sub care gintile să se răsfire…
Femeie, eşti minunea care sunt!
~*~
Marian Ilie, zis Poetul de Mov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu