TEMNITA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un om este zavorât în
temnita, ferecat în lanturi, palid si uscat de tot. De la temnita aceasta
stramuta-ti mintea la temnita vesnica a iadului, în care vor fi închisi cei
osânditi pentru faradelege si în veci nu vor mai vedea lumina. De aceea,
caieste-te pentru pacatele tale, ca sa nu ajungi si tu în acel loc al
schingiuirii.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 72
Dragii mei
enoriași! Hristos a Înviat!
,,Singurătatea”
Domnului Hristos.. Era Vineri seara. Mântuitorul fusese răstignit, crucea era
ridicată. Torționarii lui, ostași, preoți și bătrâni ai poporului, până și
tâlharii răstigniți de-o parte și de alta a Lui râdeau de El și-L batjocoreau:
,,Zicea că este Fiul lui Dumnezeu! Coboară-Se acum de pe cruce și vom crede în
El!” ,,Pe alții i-a mânuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască!” și alte
multe asemenea cuvinte batjocoritoare. Durerile erau insuportabile. Sângele se
scurgea din răni. Moartea se apropia grăbită cu fiecare clipă. Cine s-ar mai fi
putut îngriji de altcineva în asemenea momente?! Și, totuși! Iisus mai avea o
grijă: mama Lui. Știa că ea rămâne singură și cu inima sfâșiată de durere.
Ostașii permit rudelor și apropiaților să se apropie de piciorul crucii.
Printre cei ce se apropie se află Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Apostol
Ioan. Cu un efort supraomenesc, Iisus o lasă pe mama Sa în grija prietenului
cel mai apropiat, în grija apostolului Ioan.
Ochii i se
încețoșează. Durerile sunt tot mai mari. Ca Om, Iisus se simte neputincios în
fața morții. Este înfricoșat. Disperarea Îi mărește durerea sufletească.
Aceasta se împletește cu cea trupească și amândouă măresc starea de coșmar.
Șoptește ca pentru Sine, dar suficient de tare ca să fie auzit: ,,Mi-e
sete!” Torționarii îi moaie un burete în
oțet amestecat cu fiere și-I dau să bea. Doamne, câtă sălbăticie, câtă cruzime! Vezi un om
zbătându-se pe cruce, așteptând dintr-o clipă în alta să moară, îți cere un
strop de apă să-și umezească buzele și gura arsă de durere și îi dai oțet
amestecat cu fiere! Nici o lege omenească nu le cerea să facă asta; nici o lege
omenească nu le interzicea să nu-i dea
câteva picături de apă! Și, totuși! În excesul lor de zel, soldații o fac din
proprie inițiativă. Să nu fie mai prejos decât judecătorii și detractorii lui
Iisus.
În momentul
acela, Iisus grăiește memorabilele cuvinte ale disperării: ,,Eli, Eli, lama
sabathali?”(Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”) E un moment
de sfâșietoare singurătate. Mama Lui și femeile plângeau neputincioase la
piciorul crucii. Toți ceilalți îl considerau un infractor, un impostor, un
Nimeni. Dumnezeu – Tatăl se părea că-I lăsase doar Lui să ducă pe umerii Săi
toată durerea jertfei. Durerea lumii întregi se concentrase în
durerea Lui pentru câteva clipe. Câteva momente mai erau până trecea pragul
dintre Viață și Moarte, dar, datorită durerii, momentele acelea păreau
nesfârșite. Ca din altă lume aude un glas de lângă El luându-I apărarea: ,,Nu
te temi tu de mânia lui Dumnezeu? – zice unul dintre tâlharii răstigniți
celuilalt tâlhar care-l hulea pe Iisus. Noi pe drept suntem pedepsiți pentru
păcatele noastre, dar acest Om este nevinovat! Pomenește-mă, Doamne, când voi veni
întru împărăția Ta!” Așadar, nu chiar toți Îl hulesc. Iată unul, care-I
recunoaște vinovăția. Nu mai contează că e un tâlhar oarecare. Omul acela
rostise Adevărul. Era Adevărul Nevinovăției lui Iisus, Adevărul răstignit de
instanțele religioase ale iudeilor și de cele militare ale romanilor. Adevărul
răstignit de toți hulitorii și
gură-cască de pe margini, flămânzi de sânge. Tâlharul acela recunoștea
mai mult decât Nevinovăția lui Iisus. Recunoștea Dumnezeirea lui Iisus.
Recunoștea calitatea de împărat a lui Iisus peste o împărăție de dincolo de
moarte. În puținele lui cuvinte era concentrat miezul teologiei creștine. Cu
ultimele fărâme de puteri, Iisus deschide ochii și-i șoptește ,,Adevăr îți spun ție: astăzi vei fi cu Mine
în rai!”
Când toți Îl
părăsesc, iată că I se alătură un om-tâlhar și acela nu se teme și nici nu se
rușinează să-I recunoască nevinovăția, dumnezeirea și calitatea de Împărat.
Omul-tâlhar devine apostolul lui Iisus, care-L mărturisește cu ultimele
cuvinte. Iisus nu mai este singur. Cu omul-tâlhar alături intră în rai, intră
în împărăția de dincolo. Venise în lume, treizeci și trei de ani căutase să
îndrepte, să înnobileze oamenii, să le descopere frumusețile Adevărului,
Dreptății, Vieții, Sfințeniei și acum se întorcea în împărăția Sa plin de sânge
și de rănile pe care I le făcuseră oamenii și cu un tâlhar alături!
Iisus a
murit ca Om, a murit cu trupul. Firea Lui dumnezeiască nu a murit niciodată,
fiindcă este nemuritoare. Firea Lui dumnezeiască a coborât după răstignire în
iad și ,,a deschis ușile iadului”, scoțând de acolo pe toți drepții lumii vechi, care făcuseră ceva în trecerea lor pe pământ
pentru binele semenilor lor. Atunci, ne spune Sfânta Evanghelie, ,,s-a făcut
cutremur mare, catapeteasma templului s-a rupt pe din două, mormintele s-au
deschis și multe trupuri ale drepților au înviat și umblau prin sfânta cetate”.
Iisus fusese
câteva clipe singur pe cruce. Iată că omul-tâlhar Îl însoțește în rai, Mama Lui
și celelalte femei plâng pentru El la piciorul crucii, Iosif din Arimateea se
duce la Pilat și-I cere trupul să împlinească cele obișnuite pentru
înmormântare, Alexandru, fiul lui Ruf, cumpără o sută de litre de nard de mult
preț. Îi dau trupul jos de pe cruce, îl ung cu mirodenii, îl înfășoară în
mahrama nouă, abia cumpărată și-l așează în mormânt nou, săpat în piatră. Iisus
nu mai era singur. Toată noaptea ucenicii Lui au stat încuiați în case,
îngroziți de-a binelea, așteptând să fie și ei prinși de autorități, judecați,
condamnați și uciși ca Învățătorul lor. Doar femeile – mironosițe au curajul să
meargă la mormânt ca să ungă trupul lui Iisus, așa cum era tradiția. Maria
Magdalena, o fostă păcătoasă, din care Iisus ,,scosese șapte diavoli”, este cea
dintâi care află de Învierea Domnului, este cea dintâi care vorbește și Îl vede
pe Iisus după Înviere, este cea dintâi care le vestește ucenicilor vestea cea
mare. Duminică dis-de-dimineața, Petru și Ioan nu mai rezistă, își înving frica
și, prin grădini, aleargă la mormânt și
se conving de ceea ce le spusese Maria Magdalena. De aici înainte, timp de
patruzeci de zile, Domnul Iisus Hristos se întâlnește în repetate rânduri cu
apostolii și ucenicii Săi, cu cunoscuți și necunoscuți. Vorbește cu ei, se lasă
pipăit de ei, mănâncă cu ei. Toate acestea ca să-i convingă că Învierea Lui a
fost adevărată, așa cum și Moartea Lui fusese adevărată. Voia să-i convingă pe
toți că nu este o fantomă, o arătare, un duh, ci este El, Dumnezeu adevărat, în
carne și oase.
Atât
tâlharul de pe cruce, cât și Maria Magdalena ne conving că Mântuitorul ne
acceptă ca prieteni ai Lui chiar dacă suntem păcătoși asemenea acelora. Avem
nevoie de puterea de a crede în El, de a-I recunoaște dumnezeirea, de a ne
schimba viața după învățătura Lui. Chiar tâlharii și păcătoșii înrăiți au putut
ajunge printre cei dintâi apostoli și vestitori ai Lui, ceea ce ne întărește
speranța că și noi putem să devenim niște mici apostoli și ucenici ai lui
Iisus. Indiferent cât de mulți prieteni ar avea Domnul Iisus, întotdeauna mai
este loc și pentru noi în apropierea Lui. Indiferent cât ne-ar fi de grea
crucea vieții, să-L chemăm întotdeauna în ajutor pe Domnul Iisus Hristos. Cu
siguranță ne va auzi și ne va întinde mână de ajutor. El știe ce-i durerea,
știe ce-i singurătatea, știe ce-i disperarea. Când toți ne vor părăsi, Domnul
Hristos va fi cu noi; când nimeni nu ne va da un strop de apă să ne umezim
buzele și gura, Domnul Hristos ne va da Apa Vieții, ca să nu mai însetăm
niciodată. Când toți se vor înghesui să ne dea oțet și fiere ca să ne mărească
suferința și disperarea, El ni se va da pe Sine, Trup și Sânge, ca să-L mâncăm
și să-L bem și astfel, avându-L ca merinde și băutură pe drumul vieții, să
ajungem întru Împărăția Lui.
*
La Paști.
Redăm mai jos poezia lui George Coșbuc cu acest titlu, pentru a pregăti
atmosfera cuvenită celei mai mari Sărbători a creștinătății: Învierea Domnului.
,,Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Şi-un vânt de-abia clătinător
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ne e soarta
Şi viaţa este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştele! Nu plânge, mamă!
*
Cuvinte
părintești. Redăm, în continuare, un fragment din comentariul pe care-l face
Domnul Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, poeziei La Paști a
lui George Coșbuc. Orice comentariu e de prisos:
,,(…)Ce spun
versurile lui Coșbuc? Vorbesc simplu despre venirea primăverii, cu ciripit de
păsări, cu cer însorit, cu arbori în floare și cu pace în întreaga fire. După
aceste „generalități”, vine particularizarea prin mijlocirea unui sat, animat
de creștinii porniți din vale, câte doi, salutându-se creștinește, ca de
Înviere, cu fețele lor arse de soarele muncii. Pe drumul acesta spre locașul
sfânt, pomii își pleacă frunțile, iar oamenii aud în adierea vântului „glasul
celor din morminte”, ridicați înspre „Duhul Sfânt” care se pogoară spre pământ.
În liniștea solemnă de afară nu se aude decât cântarea „în stihuri” a preotului
din altar și dangătul clopotelor, cântând și ele, dar nu oricum, fiindcă, de
fapt, „râd a drag și plâng a jale” în același timp. Drumul din vale spre deal
este unul inițiatic, el conducând înspre biserică, adică spre înalturi, de unde
vine mântuirea, prin victoria vieții veșnice, „cu moartea pe moarte călcând”.
Pe deal fiind, oamenii indefiniți, venind din vale, se individualizează,
adică devin neveste tinere, fete,
bătrâni, „câte-o bătrână cu micul ei nepot de mână”. Cea din urmă strofă este
închinată maternității divine și umane, „mamei micilor copile”, adică
Preacuratei sau „Vergurei Maria”, care-și plânge „copilul dorit” și care este
îndemnată să râdă, fiindcă „la Paști” simțim cum viața învinge moartea.
Poezia a
fost introdusă la un moment dat în programa școlară, la una dintre clasele
mici, dar azi se aud ecouri de contestare, din moment ce „Occidentul nu mai are
nevoie de religie” (?) - după cum pretind voci (ne-române și nocive - n.r.) din
înaltul puterii - și din moment ce George Coșbuc a fost un „poet minor și
naționalist” - după cum pretind alte voci. Evident, năsăudeanul nu a scris
aceste versuri cu intenția de a da la iveală „psalmi” teologico-filosofici,
precum Vasile Voiculescu în volumul „În Grădina Ghetsimani” sau ca Tudor
Arghezi, cel care oscila între „credință” și „tăgadă” sau care voia să urle
„Este!”.
Coșbuc
publica „La Paști” în anul 1896, când peste 90% dintre români erau truditori ai
pământului, țărani, oameni legați de agricultură și când, se pare, mai puțin de
jumătate dintre români știau să scrie și să citească. George Coșbuc nu scria
poezii pentru elita noastră intelectuală, nici pentru criticii literari și nici
pentru a rămâne el celebru în posteritate. Coșbuc a fost un poet-luptător, un
poeta vates, un fel de profet pentru poporul său, care se afla în epoca genezei
unității sale politice, a construcției statului național unitar. Pentru a desăvârși
educația aceasta a națiunii, la finele secolului al XIX-lea și la începutul
secolului al XX-lea, preoții erau adevărați învățători, transmițători de mesaje
duminicale, după terminarea slujbelor. Poezia „La Paști” era menită unui
asemenea mesaj de îmbărbătare către poporeni, de transmitere a atmosferei de
sărbătoare, de însuflețire întru rugăciune, armonie, iertare și speranță.
Altminteri,
ar fi greșit să credem că „La Paști” este o poezie facilă, ocazională ori de
conjunctură. Ea se altoiește bine pe tradiția poeziei românești mature, are
elemente de pastel, de invocație și de rugăciune, dar și de meditație.
Observația lui Lucian Blaga din „Spațiul mioritic”, privind apartenența
românilor la „relieful” natural și sufletesc ponderat, la succesiunea deal-vale
sau la alternanța dintre spațiul cosmic și spațiul teluric - ilustrată
magistral de Mihai Eminescu în „Luceafărul” și în alte creații, dar adecvată și
altora - nu-i este străină nici lui George Coșbuc. Oamenii din sat, din
baștină, din legătura lor cu munca cotidiană și cu pământul pornesc spre deal,
se duc dinspre vale spre deal, ca să ajungă în înaltul bisericii, la întâlnirea
cu Dumnezeu, veghetor din ceruri și trimițător al Duhului Sfânt.
La Paști,
oamenii se ridică spre cer, iar Duhul Sfânt se pogoară spre pământ, adică spre
oameni, într-o învăluire de trecător și de etern, de perisabil și de nemuritor,
de trup și de duh, de moarte și de viață, întru biruința Învierii. Treimea cea
nedespărțită este prezentă peste tot în această poezie a lui George Coșbuc,
terminată cu o imagine de icoană țărănească pe sticlă a Fecioarei, care-și
plânge cătinel Fiul răstignit și prinde a zâmbi de minunea Învierii Lui.
Paștile lui George Coșbuc nu sunt pentru teologi din umbră de scripturi, nici
pentru filosofi sofisticați și nici pentru literați erudiți și pretențioși. Ele
sunt pentru oameni între oameni, pentru truditorii gliei, cu mâini bătătorite
de munca de peste săptămână, de coarnele plugului sau de secera făcătoare de
snopi, dar pentru oameni cu fețe luminate de har duminica, la intrarea sfioasă
pe ușa bisericii.
Se poate ca
astăzi, în era digitală și cosmică, să credem că nu mai este nevoie de astfel
de versuri simple, nici de înălțare, nici de curățenie sufletească, ca și cum
noi, oamenii, am fi devenit demiurgi. Nu ar fi o noutate ca unii dintre noi să
credem astfel. Au mai crezut și alții, amăgiți de măriri deșarte și de semeții
bezmetice și s-au trezit ca Icar, cu aripile frânte, căzuți în genuni. Sfintele
Paști înseamnă multă lumină, cea mai puternică lumină pe care o putem trăi noi,
muritorii, în viața aceasta de „umbră și vis”, întru așteptarea obșteștii
învieri. Lumina de Paști nu are legătură cu justiția, cu etica și nici cu
politica oamenilor - pentru că acestea se schimbă și se pliază după voia puternicilor
zilei - ci cu dreptatea, cu morala și cu voința divină, aflate sub semnul
eternității. Iar în voința aceasta fără început și sfârșit nu este loc pentru
invidie, vrajbă, corupție, ură, răzbunare, ci numai pentru iertare, bunătate,
bunăvoință, generozitate și iubire. Poezia lui Coșbuc exprimă această armonie
cerească plutind printre săteni și ne îndeamnă să o primim și să o trăim.
Cât de
departe sunt aceste vorbe simple, sculptate parcă în marmură, ale poetului de
deșertăciunile zilei, de prefăcătoria fariseilor din fruntea bucatelor, de
orgoliul celor care se cred atoateștiutori, care emit sentințe, care se ocărăsc
unii pe alții, care dau lecții de conduită, fără să fi construit nimic în
viață! Poetul relevă pacea sufletelor simple, de la temelia țării, pacea
ostenitorilor gliei, a protagoniștilor muncii tăcute. Este o pace trainică,
nestrămutată, eternă, capabilă să ducă lumea înainte.
Deși poetul
vorbește de timpuri arhaice, de țărani și de sate, de biserici pe dealuri,
toate acestea nu sunt departe, ci sunt prezente în sufletele noastre, în toată
experiența de viață a strămoșilor, depozitată în mințile și inimile noastre. Nu
avem decât să știm s-o descifrăm, fiindcă ea există latent. În loc să ne înrăim
și să ne înverșunăm, în loc să trezim, prin „corectitudinea politică”, prin
neomarxism, prin anarhism și anarhie, grave subiectivisme și să conducem la
grave discriminări, la distrugeri de statui și la arderi de cărți, avem datoria
de oameni să ne împărtășim din „lumina lină” a Învierii, urmând pilda înțelepților
și îndemnul „Cuvântului care zidește”.Hristos a înviat !
*
File de
jurnal – 29 August 1982. ,,Mi-au venit de miercuri pictorii la Malovăț. Din
echipă face parte Domnul și Doamna Ivănescu și Bica Gheorghe. Sunt calmi acum
și vor să ne dea biserica gata până la 25 septembrie. Ne cer mereu bani. Le-am
mai promis 2.500 lei. Când le-am dat actele să le iscălească, Domnul Ivănescu
mi-a reproșat că sunt prea birocrat și că dac-aș fi într-o instituție de
stat aș fi zburat din funcție în primele
zile ale serviciului.
Joi am fost
la Severin și l-am întâlnit pe Domnul Mite Măneanu. Mi-a spus că în cca. o
săptămână vol. IV din Mehedinți. Istorie și Cultură va pleca la tipar. Au fost
obținute toate aprobările. Mi-a spus, de asemenea, că nici până acum n-au mai
fost trimise planurile editoriale ale județelor pentru aprobare. Aceasta pentru
că activitatea publicistică a fost blocată. Acum ar mai fi venit un telex de la
centru, care precizează că fiecare județ să scoată ce crede că-i mai important
și ce mai poate până la sfârșitul anului. Domnul Măneanu mi-a spus, de
asemenea, că la 1 ianuarie 1983 vor fi desființate editurile provinciale și o parte dintre cele bucureștene.(…) Vineri
seară am avut acatist la Bârda. A venit ceva lume. Părintele Ionică se simte tot
mai slăbit. Cred că nu o va mai duce multă vreme!
Ieri,
sâmbătă, am avut servicii la Bârda și la Malovăț. Am fost apoi în Laz și am
făcut înmormântarea lui Romu Sârbu, tatăl unchiului meu Ion Sârbu. Nu venise
alt preot și nici nu știau dacă mai vine. Părintelui Matei i s-a permis să se
reîntoarcă la parohia lui din Izvorul Bârzii, iar la Parohia 23 August e vorba să vină un preot de prin Ardeal. Abia
când ne-am întors de la înmormântare ne-am întâlnit cu Părintele Stelică
Buzatu. A mers și dânsul la pomană.
La Laz nu
mai este biserică. A fost trăsnită în urmă cu vreo 30 de ani. Lumea zice că sub
scara acelei biserici a fost găsit cântărețul făcând dragoste cu o femeiușcă de
pe acolo și la vreo trei săptămâni după aceasta a fost trăsnită și biserica.
Acolo sunt doar resturile temeliei și lângă ele se fac slujbele de
înmormântare. În cimitir este pădure de-a binelea(…).
Aseară m-am
dus cu mămica la Schitul Topolnița. A fost privegherea hramului. A venit lume
mai puțină ca oricând de când mă duc eu la hramul acestei mănăstiri. A venit și
Părintele Exarh Caliopie Georgescu, împreună cu cinci călugări de la Lainici și
Cozia. Părintele Caliopie a părăsit slujba și a ieșit cu mine la poarta
mănăstirii, unde am stat de vorbă până seara târziu. Mi-a spus multe lucruri cu
privire la organizarea Bisericii noastre, cât și la unele carențe din viața
unor membrii ai Bisericii.
Fostul
mitropolit Firmilian avea și el
deficiențele lui, dar acestea erau bine camuflate în spatele unei culturi
deosebite, unui stil de exprimare rafinat și a unei dialectici bine pusă la
punct.
Fostul
patriarh Justinian a disprețuit la început viața monahală, dar când a înțeles de ce pot fi în stare
mănăstirile, a trecut la reorganizarea vieții monahale.
Azi la
mănăstiri sunt multe carențe. Monahi adevărați sunt prea puțini. Cei mai mulți
consideră mănăstirea drept trambulină pentru avansarea pe cale ierarhică.
Astfel de călugări pun la cale tot felul de combinații, de relații, numai pentru a-și atinge scopurile. Episcopii și
mitropoliții caută să jecmănească, pe cât le este posibil, mănăstirile. Lumea vine la mănăstire mai mult
din superstiție, fără pic de evlavie. Prezintă tot felul de bilete și bilețele
cu tot felul de matrapazlâcuri, parcă la mănăstiri ar fi vrăjitori, nu
călugări. Întrebări precum: ,,- Cât face afacerea asta, părinte?”; ,,- Și cât
timp durează treaba?” sunt frecvente. Unii sunt naivi, alții cretini, alții
proști, alții șmecheri. Pe mulți Părintele Caliopie i-a trimis la medicii
neurologi sau psihiatri. O mare parte din vizitatorii mănăstirilor nu au pic de respect față de aceste sfinte
locașuri, ori de slujitorii lor. Părintele Caliopie simte nevoia unei reforme
structurale a vieții monahale și a mănăstirilor, pentru a le prelungi
existența. Actualii ierarhi nu sunt capabili de așa ceva. Dimpotrivă. Cu
excepția permanentelor cereri de bani, nu fac altceva. În ultima vreme le-au
cerut călugărilor și câte o treime din salarii, ,,pentru a dinamiza viața
mănăstirească!”
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și
donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG):
600 lei(costul meniului pentru persoanele asistate de la Gura Văii); Doamna
Ivanovici Florica din București: 250 lei; Doamna Leferenz Elisabeta din
Nürnberg (Germania): 242 lei; Doamna Pleșan Valeria din Tr. Severin, fiică a
satului Malovăț, Doamna Trocan Maria din Lugoj, fiică a satului Bârda, Domnul
Nistor Ion din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, Domnișoara Bordeiașu
Ecaterina din București: câte 200 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău, Doamna
Chipară Liliana din Sibiu: câte 120 lei; Doamna Mehedințu Elena din Brașov,
Doamna Preda Emilia din Tr. Severin și Domnul Ing. Octavian Cudalbu din Baia
Mare(MM), Doamna Dragomir Virginia din Baia de Aramă, fiică a satului Bârda,
Domnul Dragomir Mihai din Baia de Aramă, fiu al satului Bârda și Doamna David
Iulia din Timișoara, fiică a satului Bârda: câte 100 lei; Domnul Botea
Constantin din Șimian, fiu al satului Bârda, Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin, Doamna Bobăiceanu Floreta
din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Domnul Partenie Doru-Nicușor din Tr.
Severin, fiu al satului Malovăț, Doamna Voican Doina din Franța, fiică a
satului Malovăț, Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda și
Doamna Ing. Doina Teșilă din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț: câte 50
lei;
Domnul
Stănciulescu Tănase din Bârda a donat 100 lei pentru Fondul Central Misionar.
Doamna Rolea
Marina(95 ani) din Bârda a mai adăugat 160 lei pentru contribuția de cult,
totalizând până acum 270 lei; Domnul Făiniș Marcel din Bârda a mai adăugat 100
lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 170 lei.
Dumnezeu să
le răsplătească tuturor!
*
Coșul de
Paști. Dând urmare îndrumărilor Preasfințitului Episcop Nicodim, acțiunea Coșul
de Paști este în plină derulare în parohia noastră. Precizăm că am început să
donăm câte un exemplar din cartea Părintelui Ilie Cleopa, Îndrumător de
Spovedanie în parohie. Singura condiție pentru enoriașii noștri este aceea de a
veni la biserică să-și ridice cartea; am început să trimitem câte un exemplar
și la acei credincioși din afara parohiei, care au ajutat parohia noastră cu
cel puțin 100 lei în perioada 01. Apr. 2020 – 01. Apr. 2021. Amintim că Doamna
Dr. Ionescu Mihaela - Aritina din Curtea de Argeș a achitat 1.200 lei pentru
această carte. Până la închiderea acestei ediții s-au donat, în parohie și în
afara parohiei, 234 exemplare. Donația continuă până la epuizarea stocului.
Rugăm pe cei din afara parohiei, fii ai parohiei, care întrunesc condițiile
menționate mai sus, dar nu ne-au dat adresa poștală, să roage rudele lor din
parohie să le ridice cartea.
În Duminica
Floriilor, 26 aprilie, am oferit masa de prânz celor 40 bătrâni de la Azilul
din Ilovăț. Mâncarea a fost pregătită de
Restaurantul ,,Tropical” din Tr. Severin. Meniul a constat din sărmăluțe de
post cu mămăligă, pește cu garnitură, pâine, mere, suc, apă minerală. Mașina
restaurantului a fost însoțită de Domnii Nistor Petre și Crumpei Vasile din
Malovăț, consilieri parohiali. Preotul nu a putut fi prezent, acțiunea
derulându-se în timpul slujbei
Pentru joi,
6 mai, organizăm o deplasare la azilul de bătrâni și la Secția de Psihiatrie de
la Gura Văii. La cele două obiective sunt internate 65 persoane. Firma de Catering ,,Costea” din Izvorul
Bârzii va pregăti mâncarea (sărmăluțe de dulce cu mămăligă, friptură cu
garnitură de orez și cozonac). Parohia va adăuga la acest meniu pâine, ouă roșii, suc, apă minerală. Cei internați
la Psihiatrie au mare nevoie de lenjerie, haine și încălțăminte(papuci). Facem
apel la enoriașii noștri să contribuie la această acțiune. Cred că fiecare
familie poate oferi o plasă de haine vechi. Nu trebuie să fie paltoane și
cojoace. Articolele de lenjerie și îmbrăcăminte pot să fie de toate mărimile,
atât pentru bărbați, cât și pentru femei, dar nu pentru copii sub opt ani. Cei
de la azilul de bătrâni au nevoie și de cărți, fiindcă își organizează o
bibliotecă internă. În ultimul moment Firma de Catering ,,Costea” ne comunică
prețul meniului: 600 lei. Este un preț simbolic, diferența până la prețul
adevărat suportându-o firma. Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina ne-a trimis
deja 600 lei, acoperind prețul meniului de la firmă. Domnul Primar Ing. Ion
Michescu a contribuit deja și dânsul cu 200 lei pentru această acțiune.
Dumnezeu să răsplătească tuturor!
Pe lângă
ajutoarele de Paști date unor familii și persoane cu situații deosebite, pe
care le-am menționat în ,,scrisoarea” precedentă, precizăm că am mai trimis și
200 lei Doamnei Borcilă I. Elena din Malovăț(Țigăreni).
În luna
Aprilie am donat pâine credincioșilor care au venit la biserică, astfel: 4
Apr.(Bârda): 106 pâini; 11 Apr.(Malovăț): 166 pâini; 18 Apr.(Bârda): 132 pâini; 23 Apr.(Bârda): 84
pâini; 25 Apr.(Malovăț): 180 pâini, (Ilovăț): 50 pâini; 29 Apr.(Malovăț): 200
pâini. Așadar, în luna aprilie au fost donate 918 pâini. De asemenea, am vândut
pâine la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc. astfel: 4 Apr.(Bârda): 594 pâini;
11 Apr.(Malovăț): 184 pâini; 18
Apr.(Bârda): 518 pâini; 23 Apr.(Bârda): 216 pâini; 25 Apr.(Malovăț): 170
pâini. Așadar, s-au vândut 1.682 pâini.
*
Plăți. În
această perioadă am făcut câteva plăți mai mari, astfel: 5.400 lei protoieriei
pentru lumânări; 5.250 lei tipografiei pentru cărți; 1.820lei brutăriei pentru
cele 2.600 pâini donate și vândute în luna aprilie; 1.345 lei ajutoare de
Paști(inclusiv taxele poștale); 1.080
lei restaurantului ,,Tropical” pentru meniul celor 40 persoane de la azilul din
Ilovăț(sumă suportată de Doamna Corina Mălureanu din București); 1.040 lei protoieriei pentru cele 400 ex.
Îndrumător de Spovedanie(sumă suportată de Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina);
642 lei impozit; 600 lei firmei de
catering ,,Costea” din Izvorul Bârzii pentru cele 65 porții de mâncare pentru
persoanele internate la Azilul de bătrâni și secția de Psihiatrie de la Gura
Văii( sumă suportată de Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de
Argeș); 395 lei protoieriei pentru
făclii; 300 lei poștei pentru timbre(pentru trimiterea Îndrumătorului de
Spovedanie în afara parohiei); 250 lei ciocolată pentru copiii care s-au
împărtășit; 242 lei poștei pentru colete; 300 lei sucul, apa și merele trimise
la azilul de bătrâni din Ilovăț; 200 lei protoieriei pentru vin de Paști; 200
lei transport cărți de la Craiova; 106
lei internetul; 71 lei pentru curentul electric; 53 lei pentru plicuri și
altele mai mici.
*
Publicații.
În această perioadă preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Capcana din seminar(I) în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXIII(2021), nr. 1075(22 aprilie), p.
11; ,,Scrisoare pastorală” – 443, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul
postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 17 apr.
2021(http://bentodica.blogspot.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 19
apr. 2021, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 29 aprilie 2021, ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Credința noastră,
în ,,Națiunea”, București, 24 apr. 2021, ediție on-line(https://
ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); Moldova mângâiată, în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1076(29 apr.), p.
12; Nostalgici și nostalgii, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXIII(2021), nr. 1077(6 mai), p. 12;
Parohia
noastră a publicat cartea preotului Dvs.
Scrisoare pastorală, vol. XI(650 pag.).
Volumul
cuprinde 40 de numere din ,,Scrisoare pastorală”(401-440). Prin ele am tradus
astfel gândurile și simțămintele Dumneavoastră, ale acelei Românii Tainice,
care a știut să sufere, să rabde, să se bucure, să spere, indiferent de ceea ce
s-a spus în presă și de la tribunele oficiale. Nimeni nu este mai în măsură să
cunoască mai bine gândurile și trăirile României Tainice decât preotul care
trăiește în mijlocul oamenilor, în mijlocul Dumneavoastră. Lucrul acesta a
determinat mai multe reviste din țară și din străinătate să preia parțial sau
în întregime conținutul publicației noastre. În felul acesta numele parohiei
noastre s-a făcut cunoscut până în Australia, ceea ce a constituit întotdeauna
un imbold pentru noi de a nu abandona această lucrare.
*
Spovediri și
împărtășiri. În zilele rânduite și numai am spovedit și împărtășit 58 + 190 =
248 enoriași. Dintre aceștia 127 au fost
copii(80 copii au fost sub 8 ani, restul elevi de școală generală și liceu). Copiilor li s-au dăruit ciocolate. Nu am avut cazuri de reținere de
la Sf. Împărtășanie. Au fost copii și din alte localități.
*
Excursii-pelerinaje.
Anunțăm pe toți ce interesați că joi, 27 mai a.c., organizăm o excursie –
pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Bârda-Malovăț-Motru-Tg.Jiu(Casa
Memorială ,,Ecaterina Teodoroiu)-Valea Jiului-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea
Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop - Mormântul Părintelui Arsenie Boca
- Cetatea Sarmisegetuza-Caransebeș(catedrala)- Mănăstirea Piatra Scrisă –
Orșova - Tr. Severin-Bârda. Plecarea la ora 5.30 din Tr. Severin(Podul Gruii).
Costul e de 45 lei/persoană. Masca obligatorie în autocar. Așteptăm înscrieri.
*
Anunțuri. ♦ Duminică, 9 Mai, la
ora 11.00, în biserica de la Bârda va avea loc licitația publică a terenurilor bisericii din Govăra și Bucium; ♦ Duminică, 16 Mai, la ora 11.00, în biserica de la Malovăț va avea loc licitația terenului bisericii din Ogașul Barbului; ♦ Parohia noastră are de văruit cele două biserici(numai pe partea exterioară!). Cei care își pot asuma responsabilitatea lucrului
la înălțime să ne comunice ofertele lor de preț.
*
Program. În
luna Mai avem următorul program de slujbe: 1 Mai(Malovăț: spovedit și
împărtășit copiii dimineața; la ora 19 pomeniri la biserică; la ora 23 Slujba
Sf. Învieri și Sf. Liturghie); 2 Mai(Bârda: la ora 3 Slujba Sfintei Învieri); 3
Mai(slujbă la Bârda, slobozirea Paresimilor); 4 Mai(slujbă la Malovăț, slobozirea Paresimilor); 8 Mai(Bârda:
pomeniri la biserică și la cimitir de la ora 8; Malovăț: pomeniri la biserică
de la ora 12; alte servicii în sat); 9 Mai (Bârda); 15 Mai(Malovăț-Bârda); 16
Mai(Malovăț); 21 Mai(Bârda: pomeniri la ora 7; Malovăț: slujbă); 22
Mai(Malovăț-Bârda); 23 Mai(Bârda); 29 Mai(Malovăț-Bârda); 30 Mai(Malovăț). În
restul timpului, la orice oră din zi sau
din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99.
80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sfintele
Paști cu sănătate, pace și bucurii să vă ajute Dumnezeu să le petreceți!
Hristos a înviat!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu