TOLERĂM INTOLERANȚA?
Magda Ursache
S-ar putea scrie o istorie a intoleranței pornindu-se de la bibliotecile
distruse, de la cărțile topite, arestate, prohibite, cu DO (Domiciliu
Obligatoriu). Biblioteca lui Iorga, biblioteca lui Dinu Pillat, a lui Crainic, a lui Barbu
Slătineanu, a lui Adrian Maniu, a lui Rădulescu-Motru, a lui Sergiu Al-George,
a lui Al.Mironescu și câte altele au mai fost distruse. Eliberat în 1964, Leon
Kalustian a fost percheziționat din nou în ’67. Biblioteca i-a fost acoperită
de cearșafuri, cu sigiliul MAI.
Declarați Morți la 23
August, de Oscar Lemnaru în
revista „Orizont” din noiembrie și din decembrie 1944, scriitori mari au fost
arestați, condamnați la moarte programată, depeizați.Trebuia să dispară
literatura care nu urma linia jdanovistă. Unii au supraviețuit vremilor strâmbe
și strâmte și-n ciuda lor. Refuzau să moară în pușcării (Streinu, Vinea, Noica,
Steinhardt, Caraion, Comarnescu, Doinaș, Adrian Maniu, Petre Manoliu, I.D.Sîrbu, Ovidiu Papadima...), ba
chiar au scos cărți, profitând de „dezgheț”. Marcel Petrișor a tradus
Baltrusaitis, eminescologul Murărașu a tipărit cinci volume de articole la Editura Eminescu.
Blaga a beneficiat de o cenzură deloc...transcendentă. A fost 14 zile, sub
guvernarea Goga, subsecretar de stat, ceea ce l-a costat, în ‘50, Nobelul. Statul român, prin ministresa Constanța
Crăciun, i-a refuzat acordul primirii premiului. Cum așa ? Comuniștii să
accepte un Nobel câștigat de un anticomunist, de un mistic ortodox, de un
conservator cu credința că veșnicia s-a născut la sat? La ghilotina cenzurii cu
el!
Istoricul celor 5 minute de poveste, Adrian Cioroianu, ne-a asigurat, pe Antena
3, la Florentina Fîntînaru, sâmbătă, 17 aprilie 2021: „Eu vă garantez că istoria
nu se repetă niciodată”. Ba da.Traversăm o Infernațională, nu departe de vechea
Internațională. Eroii sunt disprețuiți pentru că au disprețuit moartea în numele credinței.Tancul neo-marxist Florian
calcă peste martiri.
Vrem să re-trăim epoca demolărilor a
tot și toate: de la Casa Poporului la
Catedrala Mântuirii Neamului, de la statui la persoane (încă) vii. Se cere mereu proba
de-construcției; de proba construcției nu-i nevoie. BCU a ars la loviluție ca o mini-Alexandrie, prevestind
că revistele de cultură vor vorbi despre
lipsa noastră de cultură.La scurt timp, „rapelul”: în iunie, am manifestat în
alb contra acelui iunie negru, după ce cărțile Biblotecii Universitare
București au fost mânjite de fecale ( minerești
sau ale Noii Securități Ecologice, SRI ?)
Bustul lui Goga din Rotonda
scriitorilor a fost decapitat, după „cotitura” măreață de la 23 august ‘44. La Iași, o reprezentantă a USR cu PLUS ( însă mai
degrabă cu minus) a contestat un bust, pe motiv că pe sicriul poetului a fost
desenată o svastică, de parcă ar fi cerut-o Goga însuși. Doamna Chichirău
trăgea cu capse în capul lui Goga și al primarului, ca la Drăgaică. O să
condamne dârza persoană civică și brânza ca rasistă, la fel ca activista de
extremă stângă din Albion?
„Viitorul românesc” (titlu de ziar liberal) trebuie înlocuit cu „Viitorul
UE”? Pe un wall al TVR (vineri, 23 aprilie, de Sf. Gheorghe), se putea citi în
lung și-n lat My Europa, A mia Europa, Evropa, în tot șîamîdîul limbilor. Moderatorul
(îmi stă pe limbă numele), băiatul de la Protv cu profil vulturesc, acum
cărunt, nu părea interesat de România mea. Viitorul Europei îl vezi, domnu’? Al
României nu? Cutremurător poemul Basarabia pe cruce, dar și România
pare a fi ajuns tot pe cruce. Apele i se prescurtează, la fel pământul. Când
lupți pe teren propriu ai mereu curaj. Dar cât teren propriu mai avem?
S-a ajuns până la condamnarea lui Sorin Lavric pentru că l-a evocat în Parlament
pe Valeriu Gafencu. Supranumit Sfântul închisorilor de un evreu, Nicolae
Steinhardt, monah evocat deopotrivă de
Lavric. A fost acuzat că-i rasist, fascist, crypto- legionar pentru că a vorbit
despre Mircea Vulcănescu (rămas cu sentința de
criminal, dată de Tribunalul poporului), dar și despre Monseniorul Ghika,
Mitropolitul Visarion Puiu,despre luptătorii rezistenței din munți, Toma
Arnăuțoiu și Virgil Maxim, despre victima „experimentului” Pitești, Constantin
Oprișan. Nu-i place domnului Florian naționalismul, în alte cuvinte, iubirea accentuată de patrie,
„grozăvie” pentru șeful „EW”? Senatorul Lavric răspunde decis neomarxiștilor: „Alea iacta
est!
Dragi neomarxiști, mai mult sau mai puțin intelectuali, mai mult sau mai
puțin năimiți, mai mult sau mai puțin îngenuncheați în fața masoreților
marxiști, ați încurcat-o. Veți răbda săptămână de săptămână pedeapsa declarațiilor
mele politice.” Încă o aștept pe cea despre Radu Gyr, promisă în martie.
Dreptul la imagine al poporului
român? Cine-l mai respectă? Așa că a rămas nepedepsit cel care l-a spânzurat simbolic pe Avram
Iancu; „ președintele absent ” (cum îl
califică presa germană) s- a lăsat greu până să-l declare erou național. Iar
istoricul Humanitas Neagu Djuvara a încercat să dovedească incapacitatea românilor de
a descăleca și conduce o țară. Lavric nu
rămâne neutral și ne atrage atenția că vom fi făcuți răspunzători dacă nu
reacționăm.
Din punctul meu de vedere, un grec poate fi cel mai bun român (Caragiale),
un evreu poate fi cel mai bun român pe care îl cunosc (Steinhardt), dar un
român get-beget poate fi cel mai anti-român. Nu mai dau exemple. Le știți prea
bine.
Toleranța se repartizează pe cartelă de partid. Trecutul securistic al
familiei Năsui (v. cazul Dorel Năsui, miliardarul instant, tatăl parlamentarului USR, Claudiu Năsui) este albit prin
spălări mediatice, în timp ce fiilor de rezistenți uciși în munți de Securitate
li se refuză un ajutor amărât.
De la Orwell cetire: „cel ce
controlează trecutul, acela controlează viitorul”. Zis și făcut. După ce
s-a spart sârba Cântării României, s-a găsit cu cale să se declare că patriot
rimează cu netot ( și încă socialist); s-a căutat și s-a reprodus spusa lui
Paleologu că patriotismul este „o strângere de buci.” Dumitru Augustin Doman
mi- a amintit (366 de însemnări din anul
pandemiei, Ed. Grinta, 2021) de
comparația doamnei Gianina Nagâț de la CNSAS: că Paleologu turna „cu o mare
gentilețe”, iar Ion Caraion, „în mod
fundamental cu ură.” Turnători gentili? Ba bine că nu. S-a ajuns până acolo ca
delatorul să se pronunțe negativ despre cei delaționați de el însuși (cazul
Nicu Crețu de la Iași). După declarații de-a dreptul năroade, că li se vor lua copiii genitorilor care refuză
să-i vaccineze, fostul ministru hușiot al Sănătății s-a trezit
parlamentar. Geaba l-a trimis Doman în Hușii mamei lui. Nelu și coafura
lui rezistă!
Ai fi zis că la ceas greu, de boală și de moarte, vom exersa mecanisme de
apărare: dragoste de semeni, în ciuda distanțării fizice, gânduri albe (n-o fi
incorectă politic sintagma asta?) ; din contra, suspiciunea, frica, ura capătă
tulpini mutante. Iar rutina igienei nu presupune și igienă mentală. Viruși
vechi și noi fac ravagii.Tulpinile Covidului? Mai rezistente sunt ale
comunismului. Moscova nu crede în lacrimi, dar îl plânge pe Lenin; Germania, pe Marx și Engels și le ridică
statui.
În ce-i privește pe gazetarii noștri, de ce să nu se defuleze? Las’ să se
defuleze. Găsesc peste tot conspiraționiști, destabilizatori ( în opoziție, ca
și cum opoziția ar trebui să fie mereu amabilă). Doar presei i s-a dat de la
Guvern 40 de milioane de euro pentru informarea corectă a român’lor, cum pronunța Băsescu- Petrov. Misiune etică? Ba
cotrobăială după găini de tăiat și țapi ispășitori. Întreb și eu: oare trebuie
să fii plătit ca să scrii onest despre ce se întâmplă în România?
„Să bem vinul dezbinării estetice”, notează cu un zâmbet amar DAD. „Reconsiderările”
istoricilor literari se fac pentru rimări scoase din pălăria avangardistă a lui
Sașa Pană, în timp ce Blaga e mereu pus
la zid de liber-pansiști, la fel Vintilă Horia.
Tolerăm, după acel Index librorum prohibitorum întocmit de metodistul Ali Ștefănescu, tigrișorul
Ninei Cassian, reapariția tipicilor
ca Sorin Toma memorialist, Popescu-Dumnezeu memorialist și alții și altele.
Jurnale (trans)scrise și organizate de inși care vor să pară, cum zice Luca
Pițu, „des-merdați de comunism” și vechi luptători pentru democrație (de
ocazie) umplu tipografiile. Mai ales „oamenii de încredere” ai lui Ion Iliescu,
care au „răspuns” de „unități de cultură”. Unul dintre memorialiști nota că a
împrăștiat manifeste contra lui Ceaușescu în metrou, chit că metroul nici nu
fusese dat în folosință. Cât privește jurnalele, cele semnate Paul Goma, care
nu s-a lăsat nici convins, nici constrâns de dogmă, au trezit indignare
colectivă și înjurături înfierbântate. Or, Goma este un ostil categoric versus ostilii moderați, care vor să
menajeze și capra și lupul, și mărul și varza.
După Montherlant: „Recunoști omul
liber prin faptul că e atacat simultan sau succesiv de partide opuse”. E și
cazul Breban. Câți n-au simțit nevoia să-l calomnieze pentru că a avut o opinie
diferită de a lor? Iar imperialul Breban știe bine că necesitatea de a gândi
liber ține de instinctul de conservare al omului liber.
Intoleranții puși pe rectificarea valorilor naționale afirmă ritos: „N-avem
cai de bronz în literatura română”. Nici n-o să avem dacă „reformăm” roibii, ca pe vremea GAC-urilor.
Pe Sadoveanu, Camil Petrescu, G.Călinescu, Marin Preda, Breban, Buzura, DRP... V.Voiculescu
rămâne marginalizat ca „fundamentalist ortodox”.Aproape interzis : Radu Gyr. S-a
produs postsocialist reparație morală pentru scriitori ca I.D. Sîrbu, Sandu
Tudor, Andrei Ciurunga, Vasile Militaru, Aron Cotruș? N.Carandino, ieșit fără
dinți din pușcărie și distrofic (i se jupuia pielea) a fost dur atacat și după ‘89. La fel Noica, la fel Crainic, la fel Pamfil Șeicaru,
la fel Anton Dumitriu. Cu precădere, Mircea Vulcănescu.
Rămân la părerea ( o și semnez) că suntem prea toleranți cu intoleranții.Că
tolerăm intoleranța.
3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu