IRINA LUCIA MIHALCA - Un vis pictat persistă

 

Un vis pictat persistă

 

 

~*~

 

În tine e taina, tabloul delirant

prin care aerul prinde viaţă,

mişcare pendulată între zi şi noapte,

în marea de contraste,

caldă vibraţie a undelor de-afară,

prin care vorbeşte înţelesul dinlăuntru.

 

De departe privim, în câteva linii îl redăm,

ca şi natura, fără compas, fără riglă,

într-o schiţă numai,

sentimentul colorează, nu pensula.

 

Un vis pictat persistă

pe retina memoriei cuantice,

o viziune creşte din adâncime,

tentaţia neînţeleasă a dorinţei,

în semnificaţia timpului efemer,

imagini ascunse una în alta,

în vertijul unui spaţiu

în care nimic nu se-atinge, ca şi cum

ar pluti în aer, ritmic, halucinant,

sărutul frunzelor,

torţa unei nopţi de dragoste ce-aprinde,

în flăcări galbene, albastre şi roşii,

universuri subterane, obscure,

un arbore adormit pe-o stea,

o mare suspendată de mal.

 

Simţi curgerea ceasurilor

în galaxii derivate din liniştea curbelor,

nicio undă de lumină nu e la fel,

nicio floare nu se repetă.

- De dragul zeilor, eşti mereu

în mintea mea, de la distanţă, chiar,

nu pot evita topirea în tine,

în spatele umbrelor tale este

tăcerea sau chinul, nu voi şti niciodată!

 

O rază a lunii ţi s-a aşezat în palmă.

- În  sanctuarul ceresc, pasărea doarme,

rochia ta albă, strălucitoare,

şi poeziile din interiorul ei,

fiecare poem putea să se restrângă,

cu niciun spaţiu de irosit,

iluzia puternică de erotism ajunge să simtă

pulsul din tine, aprinde terenul din mine,

mă-nfioară, febra îmi arde

obrajii şi-o sete a buzelor, un loc unde

cortina cade şi viaţa se termină.

 

În acea seară, gândurile ni s-au unit,

emoţie împlinită prin contopirea celulelor!

Simţirile s-au căutat,

acea clipă conştientă a luminii întregite,

dăruirea totală

când puterea focului tău interior

este mai mare decât fluxul apei mele.

 

Uită-te la mâini, nu seamănă,

sunt mâini gânditoare, mâini care mângâie,

mâini înlăcrimate, mâini tăcute,

mâini care nu pot minţi,

smulge clipa din zbor, nimic nu se repetă.

Să creionezi repede lucrurile,

ştii că o imagine,

scăldată în aceeaşi lumină,

privită cu aceeaşi emoţie,

n-o întâlneşti decât o dată în viaţă.

O simfonie de frecvenţe, forme şi nuanţe,

de umbre şi lumini,

sub raza unei clipe sublime,

pe care n-ai s-o mai întâlneşti!

 

Peste un ceas alta-i oglinda lumii,

chiar tu eşti altul, acolo-i misterul vieţii,

de obicei, n-o găsesc acei care-o caută.

O tresărire a inimii,

dacă am împletit-o într-un poem,

şi peste o mie de ani, de-l va citi cineva,

va pulsa, în inima lui, bătaia inimii mele.

 

 

~*~

15 noiembrie 2013

IRINA LUCIA MIHALCA