Vasilica Grigoraș – SENINUL TĂCERII
~*~
Mă caut înfrigurată
în roua dimineții
braț la braț cu ea
mă urc pe piscul gândului bun
admir răsăritul stufos
revărsat în coșul pieptului.
Silueta unei păsări în zbor
îmi transmite un sărut timid
aprins de duioșia momentului.
Curge năvalnic o ploaie caldă
cu glasul lăuntric al firii
deschid fereastra irișilor
și-mi văd umbra în lumină.
Curcubeul dăruitor mă inundă
mâinile înfiorate plonjează
în buzunarele inimii
doldora de amintiri vivante.
Căprioarele aleargă spre râul
care se rostogolește-n clocot
sporit de emoția clipei
la revederea seninului tăcerii.
~*~
VASILICA GRIGORAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu