Forumul Morții de la Paris
Adrian Pătruşcă
04 Iulie 2021
„Raportul
Matic” a fost doar începutul. Se schimbă fața civilizației umane, așa cum o
știam
Raportul
Matic[1], adoptat în urmă cu o săptămână
de Parlamentul European, a produs consternare în cercurile creștine și
conservatoare. A demonstrat că Noua Normalitate, instituită de Globalism,
depășește cu mult limitele pe care le poate concepe o minte zdravănă. Însă
Raportul Matic este doar focul de armă care constituie semnalul pentru
declanșarea Revoluției.
La
Paris a început miercuri Forumul Generației Egalității, sub egida O.N.U. și a
guvernelor Franței și Mexicului. Scopul reuniunii este de a produce reforme
majore la nivel planetar, cu investiții de peste 40 de miliarde de dolari.
Practic, schimbarea cu totul a civilizației umane, așa cum o știam până acum.
Prima
reuniune a Forumului a avut loc la Caruselul Luvrului, în prezența
președintelui Franței, Emmanuel Macron, și a secretarului general al O.N.U.,
Antonio Guterres. Cu acest prilej s-a subliniat necesitatea de a lupta pentru
„egalitatea de gen”, „drepturile sexuale și reproductive”, „avortul sigur și
legal” și „drepturile L.G.B.T.Q.”.
Reuniunea de la Paris și-a asumat
efortul implementării culturii morții la nivel mondial
În
1995, cu prilejul Conferinței Femeilor de la Beijing, tentativele de a adopta
„dreptul la avort” și „ideologia de gen” s-au lovit de opoziția puternică și de
lobby-ul intens exercitat de Sfântul Scaun. De data aceasta, însă,
reprezentanții Vaticanului nu au fost invitați, iar reuniunea de la Paris și-a
asumat efortul implementării culturii morții la nivel mondial. Vorbitorii au
folosit în mod repetitiv expresii legate de „teoria genului” pentru a combate
„patriarhatul” și au afirmat deschis că avortul trebuie să facă parte din
„acțiunea îndrăzneață de accelerare a egalității de gen”.
Participanți
din lumea întreagă, inclusiv din multe țări africane, au ascultat cu atenție,
adesea cu gesturi aprobatoare, fără cel mai mic semn de nemulțumire sau
dezacord, scrie „LifeSiteNews”.
Data
de deschidere a forumului, 30 iunie, nu a fost aleasă întâmplător: ea marchează
patru ani de la moartea lui Simone Veil, al cărei nume este asociat cu
legalizarea avortului în Franța, în 1975, lucru consemnat și de Emmanuel
Macron. Pe lângă Macron, Guterres și președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador,
ultimul participând prin videoconferință, ca organizator al evenimentului, la
Forumul Generației Egalității au fost invitați zeci de actuali și foști șefi de
stat, de funcționari internaționali și de activiști feminiști.
Mulți
dintre lideri nu au putut veni la Paris, din cauza restricțiilor Covid, însă au
avut participări video, cu toții angajându-se să coopereze pentru punerea în
aplicare a obiectivelor Forumului.
Vicepreședinta
americană Kamala Harris, care a făcut apologia „drepturilor sanitare sexuale și
reproductive”, și Hillary Clinton s-au aflat printre vorbitori la ceremonia de
deschidere, care a început cu lumini stroboscopice și muzică tehno. Harris a
afirmat că democrația însăși este amenințată astăzi în lume, însă ea nu se
referea la restricțiile Covid.
„Sars-CoV-2 este un « virus
antifeminist », deoarece a împiedicat fetele să meargă la școală!” (Emanuel
Macron)
Printre
V.I.P.-urile care au participat la deschiderea Forumului s-au numărat cancelara
germană Angela Merkel, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen,
premierul canadian Justin Trudeau (care a vorbit online în franceză și
engleză), președintele argentinian Alberto Fernandez, președintele kenyan Uhuru
Kenyatta, Mari Pangestu, directoarea Băncii Mondiale, sau Melinda Gates,
co-președintă a „Fundației Bill & Melinda Gates”.
În
discursul de deschidere, Macron a făcut halucinanta declarație că Sars-CoV-2
este un „virus antifeminist”, deoarece a împiedicat fetele să meargă la școală
(nu și pe băieți?), și a sărăcit femeile (nu și bărbații?), expunându-le în
plus „violenței din familie”. Logica căznită a lui Macron s-a făcut că nu
înțelege că nu virusul, ci restricțiile politicienilor (inclusiv ale lui) au
fost cele care au provocat aceste nenorociri ce au afectat zeci de milioane de
copii, femei și bărbați deopotrivă.
Feminismul promovat la rang de
Religie Supremă
Macron
a mai vorbit și de un „vânt rău care suflă în multe dintre societățile
noastre”. „Într-adevăr”, a adăugat el, „există forțe reacționare, patriarhale
care încearcă să recâștige puterea într-o formă pe care ar numi-o o «
internațională conservatoare »”. Aceasta ar „amenința decenii de realizări”.
Macron a adăugat că a venit momentul acțiunii deoarece „femeile, care pur și
simplu nu doresc să poarte văl sau care doresc să facă un avort, sunt
amenințate. „Ne aflăm aici pentru a afirma că lupta lor e și lupta noastră;
suntem puternici, puternici datorită agendei feministe pe care o vom stabili
astăzi”, a spus el, comparând lupta pentru „egalitatea de gen” cu Iluminismul
francez („LifeSiteNews”). O nouă declarație aiuritoare, dat fiind că figurile
iluminismului, ca Voltaire, pot fi numiți oricum, numai luptători pentru
emanciparea femeilor nu!
Macron
a adăugat: „Prin intermediul Forumului Generației Egalității, obiectivul
Franței este de a afirma sus și tare că drepturile femeilor și fetelor sunt
universale, așa cum sunt toate drepturile omului, peste tot, tot timpul. Acest
model pe care îl susține Franța nu este o negare a diferențelor dintre noi.
Este nevoie să reafirmăm că nici un relativism cultural sau religios, nici un
particularism regional sau identitar nu justifică ca o femeie să nu beneficieze
de aceleași drepturi și de aceleași șanse ca un bărbat. Calea noastră prin care
vom ajunge la acest rezultat este acțiunea internațională concertată, ceea ce
numesc multilateralism prin acțiune”. Liderul francez a arătat astfel cu
claritate că „egalitatea de gen”, în concepția liderilor globaliști, reprezintă
o „valoare absolută”, iar convingerile religioase reprezintă „valori relative”.
Această
distincție ar trebui să dea fiori creștinătății. Feminismul este promovat așadar la rang de Religie Supremă.
Comisia Europeană va acționa pentru a
„garanta dreptul la sănătate sexuală și reproductivă” (Ursula von der Leyen)
La
rândul său, secretarul general al O.N.U., Antonio Guterres, fost președinte al
Internaționalei Socialiste (Internaționala Socialistă este bună,
„Internaționala Conservatoare” e rea!), a îndemnat femeile să treacă la
acțiune, în special prin intermediul „parității obligatorii”, care instituie o
proporție fixă de femei în posturile de răspundere, în detrimentul liberei
concurențe. Ursula von der Leyen a promis că
va fi modificată Charta Europeană pentru a extinde „infracțiunile din
ură” („hate crimes”) ce trebuie reprimate și la cele care afectează comunitatea
„L.G.B.T.Q.I.”. Comisia Europeană, a adăugat ea, va acționa pentru a „garanta
dreptul la sănătate sexuală și reproductivă”.
Observați
că promovarea „dreptului de a ucide” se face în numele „sănătății”! La fel cum,
tot în numele „sănătății”, prin Dictatura Ccovid, oamenilor din lumea întreagă
le-au fost confiscate majoritatea drepturilor elementare.
„Totul va fi O.K. câtă vreme putem
râde de creștiniI și putem face avort (Sophia Aram)
Un
alt moment semnificativ a fost cel în care președintele argentinian Alberto
Fernandez s-a prezentat drept un campion al
promovării drepturilor minorităților sexuale: „Oamenii sunt discriminați
din cauza orientării lor sexuale sau de gen. Una dintre primele decizii pe care
le-am luat pentru a lansa această dezbatere a fost să creez un minister al
Femeilor și Genului. Promovăm sănătatea sexuală și reproductivă prin
construirea unui nou consens, în conformitate cu experiența argentiniană în
lupta pentru legalizarea avortului. Lucrăm la o nouă lege astfel încât nici o
femeie să nu mai fie nevoită să recurgă la avortul clandestin. Introducem și o
educație sexuală completă în întreaga țară. Aceasta va fi intersecțională și
interculturală. Realizăm un acces efectiv și universal la avort”. Alberto
Fernandez, campionul avorturilor, este un apropiat al argentinianului Bergoglio:
Papa Francisc l-a sprijinit în alegeri, după
care l-a primit la Vatican și permis să se împărtășească împreună cu
concubina lui.
Printre
reprezentanții societății civile participanți la Forumul Morții de la Paris se
numără și lidera „Grevei femeilor din toată Polonia”, Klementyna Suchanow. În
aplauzele entuziaste ale asistenței, organizatoarea manifestațiilor pro-avort
din Polonia a descris lupta sa pentru avort și „drepturile” L.G.B.T. și despre
pericolul prezentat de „fundamentalismele religioase”. „Aceste fundamentalisme
sunt peste tot și sunt foarte bine organizate, centrul lor nervos fiind în
Polonia”.
Un
grup de patru comedieni, o ziaristă și o femeie rabin s-au numărat și ei
printre invitați. Umorista franceză Sophia Aram, care are o rubrică la „France
Inter”, post finanțat din banii contribuabililor, unde îi insultă cu
regularitate pe creștini,
ridiculizându-le credința, a făcut următoarea afirmație: „Totul va fi OK câtă
vreme câtă vreme putem râde de ei (creștiniI) și putem face avort... Scuze, mi
s-a zis să fiu scurtă.”
Semnalul răsturnării morale a
civilizației umane cu poalele în cap a fost dat de „Raportul Matic”
În
prima zi a Forumului Generației Egalității de la Paris, s-au luat multe
angajamente pentru promovarea agendei.
- Va
fi elaborată o normă a Organizației Internaționale pentru Standardizare (ISO)
care va fi utilizată la evaluarea egalității dintre bărbați și femei! Două mari
companii franceze, „Pinault” și „Accor”, au promis să finanțeze un „cămin
pentru femei”.
-
Angela Merkel a mărit contribuția Germaniei la „Coaliția pentru Dreptate și
Drepturi Economice” de la 100 de milioane la 240 de milioane de euro.
Fundația
„Bill & Melinda Gates” a promis că va cheltui 2,1 miliarde de dolari în
sprijinul „egalității de gen”.
-
Emmanuel Macron a anunțat pe Twitter că „Forumul va aloca 40 de miliarde de
dolari în finanțări suplimentare astfel încât peste tot în lume femeile să aibă
acces la contraceptive, avort sigur și legal, noi tehnologii și, de asemenea,
pentru sprijinirea victimelor feminine ale violenței sexuale în perioadele de
conflict”.
Revoluția
a început! Semnalul răsturnării morale a civilizației umane cu poalele în cap a
fost dat de „Raportul Matic”. În deschiderea discursului său, Guterres a rostit
niște cuvinte care l-ar fi făcut mândru pe Robespierre: „Puterea este dată
rareori, ea se cucerește”[2].
Notă
- subtitlurile (extrase din text) aparțin redacției.
Aranjament
grafic - I.M.
------------------------------------------------
[1]
https://www.activenews.ro/stiri/Loviti-copiii-prin-revolutia-sexuala-si-mamele-prin-avort-Oroarea-Raportului-Matic-despre-care-romanii-nu-au-habar-se-voteaza-acum-in-Parlamentul-European.-O-ANALIZA-JURIDICA.-ActiveNews-face-apel-catre-europarlamentarii-romani-sa-respinga-Raportul-167592
- 24 iunie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu