MERE PADURETE 58 - Cerne cerne... (necorectat/necenzurat)

 

MERE PADURETE 58

CERNE CERNE...

Vica cu-n val de în Voioșie și plină de energie, în divin și euforie, stare de bine și fericire, cum nu mai rostise simțind, că viața merge înainte, cu mintea ei, în plin de divin ca părul plin de volum și culoare, că viața mergea neâmpedicată înainte:

     - "Vreau să fiu alături de cel pe care-l iubesc toată viața spre fericirea noastră demențială." Lumea-rea și pestriță ca nărav, fire și natură. Trebuie să cunoști realitatea și să o stăpânești, prin limba română, în nevoia de a fi om, că doar informația corectă te desăvârșește, te duce spre desăvârșire. Ioan Brad diplomat și mare scriitor român care a scris Cronic de familie, Răspopitul și nu doar aiasta a scris, că-i vestit, omul. În frumosul omenesc românesc, trăire artistică.

Ca buzduganul unui zmeu

Trimis din depărtări în cui

Căzu acum pe capul meu

     - Chiar chestia cu buzdugamul omisem. Ilie Marian, nu era, era țăranul Ilie Moromete la Căuăcia lui Ionucan, unde sătenii parcă erau chemați să se sfătuiască cu fătu Viorel și învățătorul Groza Teodor care-i dăscălea, făcea politică, că era sfătos fizeșanu, că el continua ceea ce de veacuri continua, se continua, c-avea prezență Titu și Petre Petre, cu Dumitru Dumitru... Vadim, Itu Vornel și Păunescu, erau la București, la Parlament. Eram și eu, în sfera familiei mele, cu Vica și mersul înainte fără durere, c-avea stilul, cu viața demarată la maxim, cu dragoste care nu înceta, chiar dacă nu era la prima vedere chestia cu Vica, că Vica era într-o descătușare și eliberare..., din crusta cu alb, că eu ieșeam din cochile și divin eram încântat de esențialul vieții, că nu exista nu se poate, în realitate și, nu, că, n-aveam de ales, dar dragostea era ca un drog, mai vroiam, dacă o gustasem dragostea, o mai vroiam pe Vica s-o simt perpelindu-se și vărpălindu-se, înferbântată, gigantă și uriașă ca vremea cu soare și nori, chiar și cu adiere de vânt ca să ne degajeze, în arșița trăirii, în munca, din inima câmpului, că și apa văii-pârâu, că era o căldare, nu departe, în șosea, o mașină ardea ca o torță, că-n Mexic rechinul, mafiot, românul, Florean Tudor e arestat, chiar dacă face figuri, c-avea motivul, să zică văitându-se (ce hoț va recunoaște fapta lui, iar eu dragostea mea?! că nu se simte bine, făcea fițe tâlharul, dar cine-i rechinul? Avea carduri codate fraudulos (azi parcă e ziua copilului, far ce mai era onclusiv inclusiv și Lucașenco rentoarce avionul, c-așa-i rusul, Putin  și rușii?). Avem șanse de ploaie și noi: e, cu Vica și alți țărani cu dragoste de muncă din cauza vremii grea suntem puși pe fugă spre casă, cu alți țărani parcă înțeleși împreună, în valori și culori coboram dealu' Zăditu. Tematic, tot despre toamnă, însă naiv, în proză, că nu știam după ce închisem plicul adresat și cu timbru, întrebat de Ionu lelii, Lăcătuș Samoilă, nu am stiut dacă am scris cu ritm și rimă poezia, prima mea încercare scrisă, hazardată, că eu împulăisem vorbele și după căderea frunzelor copacii rămâneau goi, apoi a venit iarna și gerul și cred, c-am ajuns la primăvară, la colțul ierbii, când se rentorceau din țarile calde păsările, eu de anume gândind, că astfel se scrie o carte, dar ce știam eu, cu toată dorința mea? Creștem să ne constr-educăm construindu-ne, în timp. Întodeauna mi-am imaginat cu ce om cumsecade ca Vica / Ben, am eu de a face, în paradisul numit România ca parnas, cu sens, în univers, Eminescu, în verde de albastru mega cum laude temporis laudator acti, cum zici, că ne trenează provita, în armonie să existăm, prin ce avem fiecare aparte, că noi existăm prin ce suntem excelenți, în imensitatea noastră, că noi suntem calitate, cadou, pentru ceilalți. Sunteți niște scumpi ca niște țarani a lui Dinu Săraru/ vânătoare regală sau O bere pentru calul meu, scrise, de Dumitru Radu Popescu.

“Inteleg, Pavele-asa

Ca ti-e greu pe vreme rea

Cum cobori din deal in vale

Pe Zaditu dumitale

Ti-iese un cal alb in cale

Cu Vica pe el calare

Ea te cheama-n dor de duca

Iar Zaditu-n dor de munca

Si afara ploua, ploua

-  Mama ei Ordine Noua” Marian Ilie

Bine le zici, mama ei și-mi stârnești un viespar de amintiri care zbângăiau cu găuni, vespi mai mari care ne înțepau, parcă pentru a ne opri să băgăm vitele, în poiată, că erau dăunătoare și pe noi forțându-ne să intrăm, în casă, c-atunci, când se stârniseră și albinele lui Domnișoru Kalman Karoi, în Sâmpetru, în vecinătatea casei mele părintești și a lui Gusti lui picii, că se stârniseră supărate pe ceva și înegriseră cu roiul lor cerul, acuma năvăliseră, găunii, tăuni, vespii naibii și iosagul trebuia închise, în poeți, în grajduri. Ion Caramitru, în Declarație de dragoste joacă, în rolul lui Socrate zice, că viața ne-o ia înainte, nu însă, în cazul meu, cu Vica, care era prevăzătoare. Mi s-a făcut cam dor de Vica, că numa pui de filozof nu eram, nenicule, Ben. Una era să arăt genial și alta era să canonesc și să fiu irezistibil ca Eminescu / Sadoveanu genial, chiar dacă vitelor nu eu le aleg iarba fir cu fir și nici eu, feciorul lui Dragomir adap vacile, iosagul, imbatabil, fiind extrem de eficient la fermă eu umblând doar cu siringa pe la coada vacii ducând lor, în iesle, din excesul nostru de sare pe lângă abrac, descoperind ce ascundea, cu reguli clare din tărâțe, după iesle ca să le vândă la Ionuca și Emica din braniște, tot o uliță din Ciubăncuța, beldenilor ăstora care făceu și pe dracu să fabrice horincă din pomnițe, dude și într-o poveste încurcată și spirit sanitar vânzându-l ca țuică, chiar dacă nu era alcol consumabil (comestibil) și putea să-i nenorocească pe bețivi, cum s-a întâmplat cu vărul lui Vica, Mânzat Pavel, bărbatul vecinii Eva care a început să nu vadă și, chiar să facă tumoare la cap, deci burdea, Revnic Ioan văcar la grand ceape a început să o dea pe băutură tărâța, concetratele care fuse și se duse chiar dacă era destinată vacilor dar grăjdarul ca excrocii din politică care fac averi pe socoteala statului, furând ca corupții ce sunt, ca jongleri, nepăsători de cum o duce poporul, viața care n-o vegheză / nu o supraveghează parlamentarii și senatorii care nu-s cu milă, nu-s pentru nimeni: oameni provita, c-o luat-o razna, pe arătură. Ăsta li hangul unora. Chiar dacă vreau să fac ceva, în viață, spectacolul-concurs Românii au talent, nu-i de mine nimic, că eu scriu și scriind nu fac nici un spectacol, că nu-i nici măcar meci de fotbal ca să bucur, când se trage gol făcând pe suporteri să sară, în picioare, dar eu nu fac, nici măcar atât, deși realitatea n-are limite. Omu-i om, dacă n-are prejudecăți, însă dacă se învinge și se împrăștie, împărtășește, fericire celorlalți, prin iubire. Umeori ne vine să vredem că există viață dincolo de timp, dincolo de moarte și, în noi înșine căutăm veșnicia cunoașterii de sine, partea critică a măsurii lucrului bine făcut, că undeva, îi legea firii (visăm și tindem, cu desăvârșire spre perfecțtiune. 

Vica era abitir la locul ei ca sarea-n bucate, avea permanent chef și era distinctă și deosebită ca teta, lelea Ana care se bucură de viața ei, că  bucătăria e a femeii, cu grădina și curtea cu grajdul și iosagul, animalele era munca mai grea, dar ale bărbatului. Țaranul la țară, erau mai mulți în casă, cum numai sunt și mulți s-au prăpădit, că guvernanții nu le au grijă, protecție, pentru ei, că n-au lege, că-s cu capul în nori, dar nici cu piciorele nu-s cu pașii pe pământ, că-s parlamentarii și senatorii indolenți, că nu-s dumnealor sănătoși la cap să dea fericirea semenilor - celorlalți.

     - Dragii Mei Prieteni BEN&PAVEL, FERICIRE! Am primit Capitolul 57 - Mere Pădurețe, și pe care acum l-am terminat de citit. Concluzie: O plăcere de citit, fiind o scriere literară luată din realitatea vieții domniei voastre, dar și cu o tentă de speranță înspre un viitor mult mai frumos dragei noastre România. Sunt bucuros găsindu-mi onesta mea personalitate cuprinsă în această lucrare literară excelentă, voluminoasă și de care numai pe vremurile trecute se mai scria! Cu de toate îngredientele, bune, critice, cu îndemne pentru drag de viață, etc. Vă îmbrățișez cu drag și mult respect, Ioan Miclău-Gepianu.

     - Iată, Ben o dragoste de viață stil Jak London, un scriitor drag mie care ca mine are multe încercări, cu vianilitate doar după ce-i publicat vezi romanul Martin Eden, unde regășești bucuria reușitei, a celui care a publicat Chemarea străbunilor, publicarea lui Colț Alb, e un înscris Călcâiul de fier, parcă descoperit, în tulpina unui arbore ca mascrisul ăstui roman, așa cum Panait Istate pardon ăla care Alexandru Sahia, care scrie, scrie Despre furnal și oțelărie cu pățania descrisă, cu muncitorimea descrisă, cu pitorec de Sahia, un alt scriitor, din manuale școlare, de liceu (unde nu-i vorba de tuluca de Daria, cum zice Crina nepoata, c-ar fi, zice nepoata lui Vica Țichii, nepota bețivei, din Osoiu, c-așa, zice, că s-o călit oțelul, în viața așa cum o fost, o vorbește de rău, o vorbește fără scrupule, așa o vorbește pe fiică-mea Crina aiesta, așa zice despre Daria, o fată cu sensibilitate aparte și cu schizofrenie, dar nici Marin nu-i de trei pițule/3 fileri, că nu-i Marin Teci paza bună care trece primejdia rea, în realitate nu-i mai dres ca o ceapă degerată, ceapă, cu iz puturos. N-aveai nici o grijă? Nu era cum credeam, că era viceversa, în zi, cât se poate mai  mai bine, dar ce se întâmplă doctore? Ce ne educă eco-sănătos ca să nu fim aberanți, fără imunitate (ne referim și la a avea contact cu alergeni), fără o respirație normală ne deranjează și când în vagin, nu e contact cu alergeni, ca atare, nu ne spălăm cu apă, cu săpun / dero, ca să eliminăm posibilitatea de a se instala a corpilor, eliminând din organism bateriile necesare echilibrante? Mi dor de-mpreună, cu Vica. Cum adică: căsătoriți pe nevăzute? Nu știm care-s problemele noastre pentru a ne menține, ca să nu îmbătrânim? Casa mea și Vica era casa și lumea noastră, era smălțuită, că eram din lumea, în care orice leuț conta și dacă eram ca mintea copiilor dați - în cumințenia copiilor. Ce descoperim, în viața ce ne da viață? 

N-am fost Iudă și Caiafa neam de neamul meu, c-am urmat pe Iisus, în adevăr și cu viață ca cei mai iubiți cum eram, în inimă purtând cu cinste Gondobraum meva cum laude, laudator temporis acti (noi ne-am scris istoria cu aur și sânge, că fără istorie am fost noi românii)! Noi n-am confundat marfa cu ambalajul, noi n-am fost Iuda neamului. Eu așa-mi înțeleg io menirea me. La Prima t.v. a fost Amintiri dîn copilărie, dar eu deschisăm pe când umpluți de râie, dar nu de carte, cei doi (el și  văru-su, mamona ști cum rostogoliseră bolovanul, în casa mătusii, din Broșteni ruinându-i casa și din două capre omorându-i la Irinuca una, apoi, îl văd fugind și plutind, cu pluta și văd pe Creangă la bojdeuca din Țicău, Iași, dar nu văd, că-i Ciubotărașu, în rol / alt actor, cum zice sâmpetreanu Ioan Miron consetean, mândru de el cu ținută, de-a Bețiului, la telefon, văzàndu-l mai mult nerăbdător, cu țigara aprinsă, în colțul gurii, nu cu zâmbetul strâmb departe fiind de casă, de Sâmpetru și Cluj. 

Lui Daria, îi spun de filmul Amintiri, dar ea naturală:

     - "Nu mă înteresează, că nici pe alții nu-i înteresează de mine. Aiesta Marin și-o găsit, ticule, una cu mașină," îmi spune ea supărată. Era ca o stare de vomă, constipație... Daria era indispusă ca Șoșoacă plină de opulență.

Nimic la Marian Ilie nu-i gri,

ci cri, cri,

omule, vezi cum sari la cireșar să te îmulțești, în har,

când și ce-mi scri,

în lumea gri?

În stilul tău, te-ajuă cineva și tu, îl înjuri pe acel cineva, că mi-a zis ăla cu ochi albaștri:

     - "Vezi, dacă părășești țara, măi, făinoșag, eu cu drg, te leg, că într-o băltoacă, pe cine crezi, că văd, mă Palade?"

     - "Pe Șoșoacă, frate, Dinescule!" Buzduganul cu trei peceți, avea scenariu bine și potrivit scris și chiar și filmul, în speță e bine, cu excelență regizat, că ce credeți, că mi-ar plăcea filmul, fără să aibă calități și responsabilități, având flacăra minții românilor care la urmă râd mai bine, cu pofta ce poftit-o Mihai-Viteazu din toată inima, ca măria sa. Natura i-a dat lui Vica un parfum, un indeit al ei, un "iz" (e de calitate garantată sută la sută). 30 Mai - Ziua Românilor de Pretutindeni.

     - Să avem parte de iubire, sănătate, bunătate, putere, speranta, intelegere si respect in marea lume, a lumii in care traim. La Multi Ani Românilor de Pretutindeni! Grupul de la Observatorul

     - Mult Iubit ,,Observatorul” și Drag ,,Grupul de la Observatorul” Fie ca ,,30 Mai- Ziua Românilor de pretutindeni” să ne aducă Bucuria așteptată a ieșirii din Pandemie și a îndepărtării tuturor gândurilor aspre care ne macină existența. Să trăim în Unire cu Basarabia alipită de Țara Mamă, cu toți frații români de pretutindeni, să prosperăm și să mulțumim Domnului care ne-a ocrotit mii de ani Glia, Neamul și Limba. Cu deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Hai, să mai trăim, că trebuie și să ne fie bine, de bine și ție, dulce Românie și vouă Români de omenie să vă fie bine, Dumnezeu!... fără să ne căim, bine, fără boală să ne fie! Numai bine, ca bine să ne fie!

     - Felicitari fratilor nostri adevarati si liberi din Canada! Suntem mandrii de credinta si loailitatea voastra pentru neam, valori si limba! Cu doriri de bine, Ben Todica

     - Dumnezeu să vă dea, să pășim spre răsărit de soare cu adevăr și viață! Doamne ajută! Numai bine, ca bine să ne fie! Târâș-grăpiș-peziș, ne străduiam să facem ce era de făcut și să existăm, că nu exista, în viața noastră, nu se poate. Eram amândoi capabili ca tătă lumea. În politică e o bălăceală, la politicieni fiind rispirea, huzurul. E bolunzenie, o nebunie, că niște huligani împușcă, ucid oameni, snobbism (pare să nu fie suficient, câți morți a făcut pandemia) Ce, se întâmplă, Ben? Ce potop, ce slăbănogie, a dat, în mințile oamenilor?

     - E o binecuvantare cand intalnesti oameni de omenie si un cadou/privilegiu sa dialoghezi cu ei. E singurul mod de a mai exista azi, impacat cu viata. In rest doar rasvratiti / clocote furioase. In gand le spun: 'Drum bun. Veti imbatrani si voi dar veti imbatrani tacniti cu fete schimonosite.' Daca Isus nu a putut rezolva OMUL atunci cum as pute-a-o eu un baietel cu burtica goala care in copilarie nu avea nici jucarii, impingea toata ziulica doua pietricele prin gramezile de steril basculate in fata blocurilor de mina, BASCULANTELE MELE jucarii. Construiam drumuri, poduri unind gramezile rosii si negru-albastrui proaspat scoase din adancurile Ciudanovitei pana ma striga mama la masa. La ce ajuta premiile daca nu ai cu cine le imparti, o comunitate care sa fie mandra de fertilitatea ei?

     - Din cauza asta n-am nici o bucurie, în suflet. E prea demențial această mizerabilă ratare, nu-i suficientă năpasta social-umană, ironia care o trăim ieșit din comun?

     - Viata merge inainte ca un film propagandistic - Fasole cu marmelada.

     - Totu-s niște excese zombi, inacceptabile. E chin și jale, sunt scârbit, că-i insipid și fără noimă, mă doare sufletul. Încătro merge omenirea, în prostia omenească? Unii au bani, că-și prărăsesc țara. E atâta dor de bine. Mi dor de mor. Tot ce nu știm ne ucide, nu știu ce mai face Florin Persic, acel Mărgelatu, în altă viață, al României de la 1848. Tot de înțeleptul Clujului, de Lulu e vorba. Cu cine mai avem discuție, cu ce strimărim? Nu ne mai tentează să comentăm? Prin ce suntem spectaculoși că noi suntem serioși oricum? Ce e posibil, în România? Cu ce ne ajută să avem performanța lui Simona Halep, că suntem foarte tari, Ben și Melania având baftă de limba română, din terenul de fotbal, chiar, când avem poftă și mâncăm o femeie cu ochii, tu ce zici, chiar dacă o ai pe Ming frate fițoș, că tu ai o promovare serioasă?

     - Asa mi-a zis si Parintele Dumitru Coman de la Biserica Sfintii Petru si Pavel din Melbourne: Ca de mine asculta zeci de mii de romani pe cand in lacasul sau se opresc doar cateva sute cand i-am spus cat de mult ii admir slujbele. “Iarba vecinului e intodeauna mai verde.” Important este sa fim impacati cu noi insine. Daruind castigi.

     - De ce ne rămâne să ne bucurăm? Ce ne încântă?

     - Privirea unui chip frumos. Ma incanta sinceritatea si dorinta de a impartasi in traire. Trairea momentului, trairea visului. Curiozitatea si dorinta iscoditoare a sufletului tanar. Intelepciunea bunicului. Rasaritul soarelui. Furia nevestei…

     - Tu, tot, un sensibil și un om frumos, român Făt-Hristos. Tot ce nu știi te poate ucide, da ce știm noi de ce zic unii așa ceva?

     - Acesta a fost si raspunsul dumnezeului din vis cand i-am cerut sa mi se arate.

     - Cerem și noi imposibilul, incredibil, dar adevărat, când nu-i soare nici acuma dimineața și se răcește, că temperatura e, în scădere CEREM SA FIE SOARE.

     - Performanta Simonei Halep nu reprezinta acelas lucru cu a Nadiei Comanici. Nadia reprezenta o natiune. Era eroul unui popor pe cand Simona, statul nu investeste in ea e o momeala a corporatiilor pentru a inrobi si face profit. Reprezinta capitalistul care investeste in ea. In capitalism nu exista dragostea pentru aproapele ci doar competitia prin exploatare.

     - Doar la băutră oamenii fac tâmpenii, bolunzănii.

     - Atunci isi aduc aminte cine sunt.

     - Cererea e mare, dar și oferta e pe măsură ca o avalanșă.

     - Aici se transpira cu sange, cu exceptia hotilor/criminalilor. Asta inseamna “adevarul” de care imi vorbea Dumnezeu, ca daca il reveleaza, MI-A SPUS imi pierd viata. Diavolul triumfa. Taci si bucurate de TALANTE.

     - Își aduc aminte, comedie, după ce mor, își aduc aminte poezie a limbii române? Ai auzit, că se trage cu pușca, în America (e debandadă, că nici  vorbă de civilizație, de etică socio-umană) și mor oamenii ca pe bandă rulantă. Tu, ești din Naționala României, antrenat, în mare formă să fii om bun, om a lucrului bine făcut. Noi deplângem India, c-aici se întâmplă rău. Vom vedea ce urmează pădureț. Socialul, nu e ușor, nu-mi place situația. Noi european nu ne calificăm. Petrecerea e mutată, în stradă. Cine la cine calcă pe urmă, că noi n-avem cum petrece, tufe de Veneția, în gondolă (dispar de la noi fluturii). și vântul are porniri și sunt ninsori pe înălțimi, lapoviță și ploi, că vin averse, precipitații. Ești un eficient, prin natura ta de a te aventura cu limba română, cu proprietățile tale naturale interioare urmându-ți pasiunea cu răbdare și dragoste de viață. Chestiuni de familie dau bătăii de cap, pe plan social. Ca, în vremuri obișnuite. Cum e contractul așa facem si cu doza de energizant. Filmul e bine venit, în Junglă, un film cu împușcare, parcă nu s-ar fi învățat, în America/Africa, aversitatea la extreme, cu aiest lucru neșomându-se.

     - Ne jucam si noi ca doi copii.

     - Să vorbim de lucruri grave? A învăța a face lucru bun trebuie să ai curiozitate, dar și furie-ți trebuie, om de omenie! Știu, că asta cu mine, dar chiar aici s-ascunde miracolul omului bun. La o floare de soc, nu-i așa, că și iar sa-i afli focul și scàteia și viitorul lecuitor. Ca atare ce nu pricepi, în timp, înțelegi, că omul nu-i doar coadă de topor. Așa devine omul responsabil. Tu, să taci din gură, că eu mă supăr dacă mai zici, că ce facem noi e o Joacă, deși e în tot o fiilozofie a vieții. În viața noastră e numai soare. Vica știa și dacă-mi place cum și ce găsește ea cu iubire. și, chiar mort să fi fost, te trezeai, că era  benefică, cum era gazda, că lasă ningă, lasă ploaie, că cine-i curvă, îi și găzdoaie. Totul era cu un zâmbet larg, generos. E rozul floral diamentin cu cerul senin ca destin și sistem nervos periferic, corect și perfect, spre desăvârșire ca bonsus Iisus de candidat la fericire, prin iubire calitatea contând lucru bun făcut din prima, prima, după cum băgăm seama. Cu ce ne străjuim inima. și acuma domnește nemernicia care nu apără poporul, că-i vinde buna ordine. Buzduganul cu tri peceți, îi aruncat de departe ca zmeul să-și vestească sosirea lovind, în poartă, masă și apoi punându-se, în cui (despre asta reamintindu-ne benefic și Ilie Marian). Da, Buzduganul cu tri peceți, în rolul lui Mihai Viteazu e Victor Rebengiuc, un om cu viață prețioasă, ca actor. E mare și multă prostia omenească. Glia ne-a fost călcată de vrăjmași. Cei ce nu cunosc istoria, nu-ș iubesc neamul. Starea de bine-ți revine, după ce-ai dormit bine, că ești fără durere, nici, în cot, nu te doare, Te bucuri de lucruri mici. E rozul floral diamentin cu cerul senin ca destin și sitem nervos periferic, corect și perfect, spre desăvârșire ca bonus Iisus de candidat la fericire, prin iubire calitatea contând lucru bun făcut din prima, prima, după cum băgăm seama. Indiferent de situație, ești ca Andra fără mătreață și culoarea ascunde firele de păr alb. Grăbit ca Eminescu la Veronica și eu la Vica sunt / ești cu sărutul cioplit de Brâncuș, că teii-s înfloriți pe alei cu zbor de porumbei. Cu propriul statut juridic ești dialectic, că nu ești pe picior de plecare, din binecuvântare. Succesul ți disputat cu tabloul complet ca poet, în suflet, cu soarele și albastra floare, îți face servicii. Oi fi spune, în povestea mea multe mascări, cu vremuri tulburi, dar sunt și pofte pământești, că vinul țucat ca sfântă cruce dezleagă ițele încâlceli, urzeli, istorice, că încurcate ne-au fost și drumurile, în toate timpurile, că sunt tâlhari de toate soiurile. Ai stilul tău de viață ca Joe Lara care s-a accidentat și și-a pierdut viața, chiar dacă era genial, că s-a schimbat, că nu mai cântă country. Ioan Crișan, cel omorât pune, era cu multe smne de întrebare și temere / binecuvântare. Incendiar e talentu înmulțit și, cu har, că te pune pe jar. Vica era femeia care știa să mă alinte, în România și era, omule, jumătatea mea, în drag de România mea. Ocrotește, Doamne, viața noastră și să nu ne uităm rădăcinile, de unde am plecat! Reânvățați sperăm binele, viața bună. Până și vizele-s flori albastre, în raiul, în care îmulțești cu drag făinoșag și tot ce ai, când viața ți-o treci peste prag. Glia ne-a fost călcată de vrăjmași. Nu-i normal să părăsesc satul pitoresc, pentru oraș. Eu sunt mai trala la, dar cu Vica o simțită nu mă sițeam rău, ci-n al 9 -lea cer. Rebelul, nu-i ca-n Răscoala, nici nu se compară. Era și Marin om, avea ca atare slăbiciunile lui și, în cele din urmă se reântoarse, în Dej, că tot zise, că se duce să se angajeze, dar cu greu se lăsa Dus din Ciubăncuța de la Daria, chiar zicând necăjind-o pe Daria, că el se duce de tătu, că mere și nu mai vine, eu, însă nu credeam, în zisa, spusa lui și, chiar, îi spusem lui Daria, că de ziua copilului, ieri, marți, iată-l sosit acasă, că a avut și el de la pază, de la Profi și la ce să stea la Dej, se țipase la Ciubăncuța spre bucuria lui Daria care, îmi scoate ochii, mă necăjește, că eu n-aș fi de acord să aibă ea pe cineva, deși nici vorbă de așa ceva ca părinte, că de ce n-aș vrea să aibă și ea pe  cineva? Gândește ea așa de-a moaca și ce nu-i adevărat, gândește ce-i vine la gămălie, ce are, în căpușă fără să le mai rumege și degeaba-i spun, nu mă crede, c-așa i-o intrat ei, în cap. Așa se distinge un român. Acuma de ce numai de bine e vorba, de ce eu iubesc femeile, ca Mircea...? Lucru aiesta cu intuiția e o trufanda, în a a iubi trufele, eu, amestecân-du-le, cu floarea albastră din zona cu zarea noastră albastră? Cerule, să nu crezi, că trebuie să-mi răspunzi la întrebările trăsnite și fără tupeu-Dumnezeu. Mi se deschid niște oportunități ca ție, intrus și incogito, ca un blamat Eugen Barbu, un alt frumos, Hristos și luminos ca mine a exprimării, în limba română, dar luat peste picior, însă de viitor și, în Săptămâna nebunilor ca Principile, inoportun ca-n Groapa, cu lirism și-n mahala de București, cu asul, în mânecă, cu panică, că pedalează, fără frâne. Evenimentul e în noi, că noi gonim în noi ca bolunzii, în zborul de deasupra noastră, cu înteresant și inteligent de tot ce trăim emoțional cu foarte mult cult și frumos, frumos lingvistic sustenabil. Unul are, auzi, tu emisiunea: prost și din contra, dar nu de pe vremea proverbială a lui Vica cu maxime. Îți pace să mă iai peste picior, cum bunicul, îi lua pe cei de la ceape, colectiv.

     - Vai de mine. EU SUBLINIEZ UN ADEVAR. Ei au revista lor prin care se sustin. Tu fiind de la sat e mai greu sa ajungi printre paginile lor. Nu ai pile si bani ca sa-i sponzorizezi. Capitalismul e facut pe momeli, santaj, mita si concurenta. Sau de cele mai multe ori cu succes CIOMAGUL. Asa cum o fac americanii carora nu le e frica de viitor.

     - Eu indiferent de cine aș fi și ce rang inferior aș avea, Prinț al limbii, pace și pâine, tu-ți apleci sufletul spre mine, cu privirea și blajinitatea arătându-mi, că mă prețuiești, că om ca mine și, tu, doară om ești. Păi, Baltagul, e a lui Sadoveanu ca Mitrea Cocor despre care unii împelițați zic, că nu acest grozav scriitor ar fi scris-o, că și asta, defăima unii egoiști, invidioși pe faptul, că era de valoare, tare bun ca scriitor, maistru cu multe cărți scrise. Da, o revistă a revistelor, că Baltagul, e opera omnia, capodoperă ca Frații Jder, dar ce-ți zic, că noi suntem niște speciali, ultra a fi. Dovedim, că suntem creativi. Așa se distinge un român. Unul are, auzi, tu emisiunea: prost și din contra, dar nu de pe vremea proverbială a lui Vica cu maxime. Mă bâzâie și mă sâcâie, că știm cine suntem și încătro ne ducem teleleu și cu tupeu? Noi am ales să trăim. Eram tineri și îndrăgostiți.

Unii panaramele, torn banii cu escavatorul,

dar nu popoporului,

că liberalii-s a lui Pește.

 

     - Cei care organizeaza dezbinarea intre oranduiri sunt ce-a mai mare otrava a sufletului omenesc si a progresului speciei umane. Eu consider ca noi cei ce am trait perioada comunismului si azi a capitalismului suntem cu mult mai intelepti si maturi decat cei singulari. O societate evoluata ia din amandoua partile bune si se civilizeaza/evoluiaza. Sa ascunzi sub pres cultura invinsa inseamna sa bati pasul pe loc si sa tii omenirea la nivelul dobitocului/robului/sclavului. E ce-a mai diavoleasca stigma impotriva insemnatatii experientei sufletului in trup. O planeta Guantanamo Bay a speciei umane. Sufletul este oprit din calatoria sa eterna. Cei care o fac, si probabil ca au ochii rosii de bucurie, se lupta cu Dumnezeu.

     - Nu îi interesează opinia publică, ci ce-i, în frigider, incredibil, circ, că-i vorba, ce fac simțurile și ce face inimii plăcere. Tu faci inimii plăcere. Tu, ești ca o zi cu noutăți ca șefă, în mușuroiul sălbatic de, cu harnice furnici a muncii. Să ai parte de bine, că ești om bun cu lucru bun, c-ai ales, ce să faci, felicitări! Mihael Miha Miha vi un om aproape și aparte. Sunteți cu fețe frumoase și luminoase al vieții frumoase.

Și tu nu-îți schimbi stilul. Ești de valoare

și  cu culoare autentică,

cu soare, binecuvàntare.

Ești bun, de calitate. Mihael Miha Miha vi un om aproape și aparte. Ești cu bine, evident de calitate. Totul e mult mai complicat. Dumnezeu cu binele, fie cu voi! Ai 7 vieți ca mine. În  jurul nostru, îi un fain omenesc și firesc. Totu-i de inimă albastră, curat, cu succes și de mare artă. La noi e soare, dar la ora 9,30 e, încă rece, dar natural, nu-i rău. Contează să vă simțiți bine și să faceți un bine limbii române, să bravați, în lanul de pâine. Veghem, în lanul de secară având la noi zâmbetul surâsul Geocondei ca să câștigăm neamul și țara. Ce facem, trebuie făcut cu cap, că e un scop, din ziua dintâi ziua de început, că ne trebuie un bine, fără pandemie, cu un plin de omenie, chiar și de ziua bicicletei sa salvam planeta.

     - Intreaga populatie a planetei poate fi pusa intr-un cub cu latura de un kilometru - sustin savantii. Atunci inseamna ca, daca construiesc un oras cu zgaraie nori de 500 de metri inaltime, pe o suprafata de 10 km patrati ii acomodez pe toti militareste. Daca e asa unde e problema spatiului? In China e a treia parte din populatia pamantului si poate fi acomodata si restul planetei cu usurinta si tot goala ramane tara, tot raman locuri virgine si pustiuri in ea. Ce tot ascultati de gogomanii?!! Planeta a suportat mii de civilizatii in miliardele ei de ani de existenta si s-a administrat singura, natural fara golania lor politica. Specie de gogomani/homoskaraotchi. Nu mai speriati oile. Un pic de educatie si totul se indreapta taticule.

     - Ai și tu, o poveste, dar de ce ții dor, în dragoste?

     - De Dracul, ca el o face dulce. Dumnezeu ti-o da, dar vomiti de pacatos ce esti.

     - De dragoste ai atàta nevoie.

     - Da. Dar nu stim ce e aia.

     - Erai deabia născut, dar căutai țâța, pieptul izvor de lapte, cum explici?

     - Eram un animal. Sufletul si iubirea am primit-o de la mama. In rest m-a creeat mediul. Dumnezeu mi-a dat sufletul si prin mama trupul. Caracterul mi l-am construit in furnalul clocotului dintre draci si sfinti.

     - Evident, tu ești învățat, dar nativ, cum privești ca om primitiv, ca om, cu talent înnăscut?

     - Privesc inmarmurit, mirat, uimit la gradina creatiei preprogramata. O anarhie.

     - Iohannis face gargară cu bicicletă.

     - Face poezie nemteasca. Ca Mihai. S-a facut ca pleaca si ia lasat pe comunisti sa-i sape gradina.

     - Cu ce coorelare între ce, că și nemții îs depășiți, în fixația lor aeriană, ca Hegel cu capu-n sus și turul pantalonilor, în jos. Avem suficienta înțelepciune? Istoria ne-a depșit pe toți? Dar ce a fost mai întâi: oul sau găina? Unii sunt preocupați să îmbolnăvească poporul, mai ușor - vaccinând poporul? Se derutează poporul cu certificatul de vaccinare și cu alte povești de popă bat. Pe omul sărac, cu ce bucură? De ce excursie se bucură? Pe omul ca mine, nici spitalizarea pentru boala mea nu se poate, Accident vascular, nu mă favorizează. Mi exprimarea-n pioneze vorba lui Cove, că gândești, că-i toamnă chiar dacă Florin Busu la Meteo, numai asta ne spune. Poporu a alungat pe rege, un păpușar probabil așa ca Kim din Coreea de nord, ambele coreei trebuind să supravețuiască împreună asemeni României cu Moldova de peste Prut și de dincolo de Nistru țară care trebuie, că trebuie unită cu România, țara mamă. Unii se grozăvesc cu veverița și coda mare-n spate. ORIGINEA OMULUI... IESIREA DIN AFRICA… sau perversiunile.

     - Este vorba si de altceva! nu numai de suprapopularea planetei! Evolutionism vs Creationism! De suprapopulare ne vor salva in mod  natural "homosexualii si lesbienele! desi actul sexual - insotit permanent de "dorinte" si de "placeri"- a fost "lasat" de Divinitate sau Mama Natura, strict pentru perpetuarea speciilor si nicidecum pentru "anomaliile" din evolutia "omului-animal"! De asemenea, nu am veleități de poet, sunt doar trăiri de-ale mele, experiente care nu aparțin unui anumit stil și care nu respectă reguli. Știu, situația e jenantă, nu am fost cuprins de Ego, e doar despre adevăr, realitate. Specia a functionat dintodeauna normal cu ei, sunt indivizi cu calitati extraordinare, adusi de creatie in mod special pentru a contribui la bunafunctionare insa pericolul apare atunci cand dracul isi baga coada ca sa dezbine societatea.

     - O fetiță la televizor zice, că vaccinu-i să nu fie tristă ca să se poată ea bucura de copilărie. Lipa zice unor copii, că și barca cu motor e barcă pentru puturoși.

     - De necrezut, dar adevărat, cei de la Hollywood iau scenarii, le modifică, după gusturile lor, și, dau lovitura. Dar, astăzi, toată lumea copiază, fără rușine, fără consecințe dezastruoase, ... la dincontră. Halal să ne fie Benule!

     - Draga Ionu, Eu plagiez in fiecare zi cuvintele "Buna Ziua", parsivii au pus copyright si pe "Salut". Deacum incolo cand ne intalnim ne scarpinam in dos in loc de batranul salut. De cand cu pandemia au mai aparut 8 multimiliardari. Doamne ajuta! Asa am patit si eu cu scenariul meu “ANGELA” acum 25 de ani. L-am pus inauntru, nu sa aprobat dar la cativa ani a aparut un film australian asemanator, cu actiune modificata. Ce poti sa faci? Ai bani de tribunale? Deasta eu apreciez mai mult, libertatile din vremurile tineretii de acasa. Aveai sanse mai mari sa experimentezi + privelegii, (adevarat sarace). Viata e o golaneala/ciomageala! AZI! Asta e!

     - Cum scăpăm de frica de a fi socotiți proști, în naturalul patriei?

     - Numai un VLAD TEPES poate dresa poporul. In vest e ordine pentru ca vestul ia ciomagit/altoit timp de 200 de ani.

     - Apropo pe valea Doamnelor mergi, Ben, când mergi la Iezer, Piuiești? 

     - Am vizitat Iezarul la 10 ani pentru doua saptamani, asta se intampla prin 1962. Nu imi aduc aminte astfel de detalii. Stiu doar ca am incercat sa mangai un caine pe cap si m-a muscat la sange de palma. De atunci sunt atent si ii pocnesc daca incearca poanta.

     - Asta ți-a fost învățarea de minte printre câini și spini ca Desculț.

     - Asa e. Aici in AUSTRALIA AM AVUT 7 CAINI DE DIFERITE RASE deodata. Faceau ravagii prin spatele casei.

      - Fain, băgami-aș banii la CEC! Zâmbește și o să-ți meargă bine, că-ți merge bine, în actualul tău habitat.

     - Noi o sa plecam impreuna de aici.

     - Eu caut să ard etape. Trebuie să  cunoști lumea, în care trăiești, zice profesorul Coșea la Mezul problemei. Omul aiesta Constantin Barbu îmi pare anemic, lipsit de energie, că-filozofia lui e lipsită de noimă, sens, chiar dacă scapără, în filozofie ca Mircea Eliade / Cărtărescu, cel care vine cu întuneric, fără ca să explice existența. Unde-i codul, în ce constă pur și simplu? Face pe un a tot știutor fără a fi. Tu, ce descoperi, în această filozofie?

     - E academicul romaniei si spune lucruri din culise pe care multi nu le stiu despre limba si identitatea romanilor. Eu acum o saptamana l-am descoperit pe posturile romanesti de televiziune. Nu te grabi sa-l clasifici. Mai urmareste din interviuri ca sunt vre-o 10 din categoria codului.

     - Oameni au goluri, în gândire, chiar dacă, îmi citează ca acest Constantin Barbu, din germană / chineză ca să ne deruteze cu vasta știință, chipurile, că-s cunoscători ca Noica, Liceanu, Manolescu / Cioran, deși știința lor lasă de dorit, că au un abstract, în gândirea lor desuetă și manelistă, chiar dacă ei nu cântă, apoi vin să ne explice, mersul, în perelinaj pe la moaște (nu zice nimic de Arsenie Boca, dar nu explică nici uciderea lui Eminescu și la ce zice unde-i sensul? Îmi fac griji pentru hodorogeală, când nu-i o vervă de apărare, că-n ce trăim e un sens, e o revoltă, când nu merg lucrurile cum trebuie. Cum crede a fi în trend, în sinfonia vieții și, cu filozofia de proastă calitate? A decodificat codul. Ce spune despre Eminescu?

     - Spune cum a fost manipulat si omorat de cei de langa el.

     - Ni se dezvăluie un lucru greu de crezut, ceva, nu doar, în aparență complicat, dar nu fără a fi implicat ca-n Să mori, din dragoste de viață (reivin și zic: Constantin Barbu e un subtil și cu răbdarea necesară pentru a ne explica filozofic și clar ce era fără precedent). Vigilent, academicianul Consrantin Barbu e documentat și ce știe apoi știe, că Eminescu, în ce împrejurări e ucis.

     - "Nimeni nu e de neînlocuit"..., cum zice Augustin Buzura, în Orgolii, adagând: "Numa valorile, nu se înlocuiesc." Casa memorială Eminescu IN PARAGINA = Nimeni nu face nimic, pentru patrie și pentru casa memorială Eminescu, de la Ipotești /a lui Ioan Alexandru, din Topa-Mică. Mă bucur de România, cum s-a bucurat Titus Popovici, cu Ipu, Setea, Străinul, Cutia de ghete, Scenariu la Filmul Mihai Viteazu eccetera, dar nu uit de Francisc Munteanu care ne îneacă, în lacrimi scriind bine ce scrie, pentru noi românii, că trăim cu patima, în țara jignirii-țara pătimirii noastre, dar voi de ce vă bucurați?

     - Ne bucuram ca suntem inca independenti fizic si ca mai putem simti experienta interactiunii cu creatia, constiinta si imaginatia. Simt cum totul se destrama in evolutia creativa si in logica fenomenelor crestine si ale libertatii intelectului. Azi e mult mai important sa urasti pe cineva decat sa-l iubesti. Daca pana acum aveam nevoie de justitie ca sa ne apere de hoti si violatori azi angajam hoti si mercenari impotriva justitiei. Totul a devenit atat de repede normal incat lumea se comporta ca oile de parca lupul calareste turma spre imultire nu berbecul si ca nesimtitul nu face diferente de sex si varsta, trage in tot ce prinde dand vina pe covid. Abia acum inteleg APOCALIPSA, virusul exterminarii vietii cum o stim. Ce inseamna,’a te bucura’?

     - Ciudată ni istoria genialilor poeți-scriitori fără precedent. Nimeni nu face nimic, pentru patrie și pentru casa memorială Eminescu, de la Ipotești /a lui Ioan Alexandru, din Topa-Mică. E neglijată și casa, în care a scris la Văratec Marele mostru Mihai Eminescu (Eminovici) vorba lui Ilie Marian-Potlogaru, de fapt Eminul lui Veronica Micle, la doi pași într-o altă casă, în satul maicilor Văratic vrând și ea, Veronica dragoste, amor și dor. Având și Floarea albastră locuință. Despre ei se pot spune multe, așa cum se poate spune despre Vica și mine. Despre Eminescu și Veronica, multe, ce nu se pot spune.

     - Casa ramasa in paragina poate fi blestemul sotului Veronicai. Asa-s razbunarile astrale. Razboaiele sau PLECATUL LA FURAT, asa ar fi corect sa fie numite. Si dupa ce vitejii / violatorii pradeaza tara dupa tara se intorc acasa si se lauda cu ce au realizat ei. Uite cat de civilizati suntem noi! Furand agoniseala sarmanilor si punand-o caramida peste caramida suflet peste suflet construind palate din sudoarea tatilor si mamicilor ucise din tarile pradate. Halal specie umana! Poti sa te caci pe statuile lor frate Pavele, (FELICITARI PORUMBEILOR!). Semneaza: Eminescu dupa lovitura.

     - Și Iadul e presărat cu intenții bune, vorba lalele, lalele, a lui tri surcele. Din toată povestea asta, că și drumul spre iad e pavat cu aur, dar dacă am uitat după ce eu am uitat ce a mai rămas? Marin:

     - "Cu cine vorbesc, Daria, vorbesc cu pereții?”  Cum ne căpătăm starea de bine, starea eficientă? Ca om plin de suflet, simt, cum Eminescu te scaldă și umple de omenia românească rar-diamantină, a României.

     - Las-o sa citeasca daca-I place Luceafarul. Un lucru sublim subtil și o documentație, cu mult suflet omenesc. Scrisul, în general, că nu mă refer doar la ce scriu eu, Scrisul e Sesam deschide-te. Cu drag de drag, cu plin de făinoșag spiritual, cu național și tradițional, senin creștin.

     - Nu cumva sunt un fel de oaie neagră, cum se zice și-n serialul Veterinarul și zic acuma, în Mere pădurețe vol.2.

     - Inca nu stim care e misiunea noastra aici in 2021 etcetera.

     - Povestea trebuie sa fie și un picant care urzică, după cum știm, obrăznicătură simpatică: ciciulită, boțită ca ciuciulete, gălbior, se mai zice nemțișorului, pe la Aghireș și aiasta-i diferența, aceleeași ciuperci care la Sâmpetru sunt numite ciuciulete. În tot e un științific greu de explicat, în programul normal și special moral. Nici, în copilăriie, chiar dacă timpul, își pune peceta, amprenta, o bucurie de a trăii, nu ești suficient de deștept, chiar dacă ca un prichindel, spiriduș, ești năzdrăvan, cumințenie a pământului, în lumea magică, ești un natural. Eu, cum vezi, eu cu scrisul, nu fac mulți purici.

     - Bucura-te ca nu faci, caci daca ai face ai fi inconjurat de invidiosi si criminali. Asa esti liber.

     - Nu asta am vrut, în cădere libere, cu probleme personale faine. Am ceva la mansardă, asta-i buba mai zice și Tania Popa cântăreață rusă. Revin din nenoimă, în noimă. Sunt ca o moimă, dar am noimă. Ceru-mi mi purtat pe aripi întinse spre zbor, în viitor, îmbrățișând pe Dumnezeu, că-L am, în suflet ca a neamului poet, om-poet. Am ceva la mansardă, asta-i buba mai zice și Tania Popa cântăreață rusă. Avem nevoie, că e nevoie ca, în jurul nostru să fie bine, să domine binele, chiar cu talanții îmulțiți, în har. Nu-s ca Profu Mircea Coșea de la Miezul problemei. Mai sunt șo de aia care iau pastile, pirule, de prostie dacă nu mă înșel, nu-i așa? Eu nu spun, că n-am fost amator. E un indiferent de situație, fiind vorba de socio-ecuație. Nu eu sunt cool, super tare. Hoho, parcă am fi într-o bucătărie regală după mofturile mele sau lui matatale, dumitale, dumneavoastră ca să fiu politicos și nu țărănoi prost, necioplit, în amestecul aiesta primitiv, cu arahaisme, cum nu s-o mai văzut la alți autori, scriitori depășind amatorismul, în desăvârșirea lor depășindu-și sinele, cunoașterea de sine, vorba marelui și genialului Eminescu / chiar pe apostolul Pavel care grăitor și bine zice, că unde iubire e și Dumnezeu e, frate-om și om-frate, din patria limbii române, de pâine făcând subtil și sustenabil ca totul să fie, să se, împreune ca să fie bine. Într-adevăr meritul trebuie să fie al meu, eu făcând ce fac sincer, suplu și cu modestie, pur și simplu.

De ce n'am fi și noi,

în prima linie

a milioanelor de oameni?

La noi și laptele e bio. Sănătatea noastră are de câștigat, în socio-uman, imunitate. Eu sunt cel care vorbește de lup și lupul bate, maistre, la ușă. Unii-s îngrădiți la minte, că agită apele și alocă neviabil, în realitate, de realitate. Viața mea, ce mai faceți ca să nu vă puneți pielea-n băț ca Sucă om sucit? Ben Todică - CĂPĂSTRUL... PENTRU CINE? CU LAUDATORIS TEMPORIS ACTI - Nimeni încă, cum exprimă celebru într-un Am un singur dor la marginea mării... încă n-a învățat să moară natural-național, monumental, în acest drept artist și optimist, drept de a fi, cu laudatoris temporis acti. Doar cu Dumnezeu candidat de nădejde avem undă verde mega cum laude laudatis temporis olimpis acti cu bis.

     - Multumesc frate Pavele pentru poetica si inaltatoarea apreciere atat de originala in cultura romana!

     - Am vorbit cu Lucian Gruia, nepotul lui Bazil Gruia poetul care a editat Inedit Lucian Blaga poet și el (amândoi, unchiul lui Lucian, am cutreierat prin Cluj și tare multe m-a învățat). Eu eram ca fiul Todosie lui Neagoe Basarab, că el ca părinte, îi dă învățături cu claritate, învățături și pentru alți tineri de fapt ca-n viață, că viața ne învață ce și cum să răzbim, nu-i așa? Ajungem și la un limbaj de pe vremuri, tevaturi cu aventuri și mă duci la artistice trăiri erotice, liturghii omenești de pace, din holde și spice date-n pârgă, în coacere, maturare. Ce, n-ai somn, omule? La noi a fost o ropotă de ploaie ca de bună dimineață a venit așa matinal. Bine, că la voi e bine, puiule! Marian vine cu o istorie, fain-făinel, ne înfrumusețează, cu spiritualul lui. În casă piscuie niște pui la o cloșcă lilipută. Continuă să ploaie ca atare, în zori e norat.

Sânt zile când e ziorel de ziuă

și eu ca om, de Doamne ajută sunt,

în rază luminat, aur cenușiu strecurat.

Tu, până la amează zi, pardon ai săpat o postată bună la colectiv, colhoz sau, în mină ai făcut cu ortacii, în mina de uraniu niște poze artistice, cum priceput te știu, prietene. Știi, tu, ce ai de făcut, ortace ca un copil cuminte, copil de a lui Constatin Brâncuș. Parcă azi, nimic nu m-ar putea supăra, tulbura. Fiecare zi e cu vrere și voința ei prinsă la jug. De chichi n-am nici un haz. Sunt un caraghios fără să știu dacă-s drăguț, dar care e adevărul. Cum de ți-ai dat seama, că-s un caca-maca. Prin sufletul nostru suntem aproape de soare-binecuvântare. Și Aproape de soare, îi film românescu. Nu toate capetele gândesc la fel, aflu pur și simplu din utopia Falansterul a căruia concepție se află filozofia și psihologia gândită, cu bunătate. Ar fi trebuit să existe o cumpănă a chibzuinței. Femeia aiasta, în etate, vremeranilă, e o impecabilă, o scumpă care nu mă uită și aiest lucru este inteligent, că exestințial, îmi întinde covorul roșu ca-n salonul roșu ca Cătălina din Luceafărul/ din Cătălin nebunu, / zburătorul dintr-un poem de basm, unde-n esență femeia e Vica, o existență. Ne ciucim după mersul istoriei care noi ne-o scriem. Pe unii, îi doare la bască, că-i norat, mai frig și cu emoții, vânt și ploi, că-i indolență și că momentele, deși vară cu sărutul ce-l primesc... (unii te întreabă neadecvat:

     - "Știți de  ce veverița are coada-n spate ?" Dar ce spun românii legat de vaccin?) Unii se copiază după filmul Păcală se rentoarce a lui Geo Saizescu și fac cabane, pensiuni pentru turiști (plagiază rușii cei tineri bătrânii lăsându-ne fără tezaur, însă nimeni nu-i amendează, că nici lui Victor-Viorel Poanta nu i-au făcut nimeni nimic, c-a plagiat lucrarea pentru doctorat nu s-a ars cu focul, chiar dacă s-a jucat cu focul ba a mai intrat și-n istorie și continuă să triumfe cu politica și profită de pe stat, că-i iese coruptului pasența, e chiar la înălțime, baronul, ca pompierii prin Siberia / Australia, în timp ce baba se piaptănă, depăduchează! Micile retușuri cine le face? Răbdarea are limitele ei. Prietene ce mai faci, ce mai traduci, în germană, omule?

     - Traduc in engleza poetii romani.

     - Ești de Floare albastră, de România! O haină de port românesc, aranjată. O haină de port românesc, aranjată. Aflăm adevărul, când zboară porcul de Ignat. Interesant tot ce aflăm ca pe apă despre Creangă, Slavici, Eminescu, Caragiale, Goga, Coșbuc..., că au trăit frumos, cu normalitate și clasic. Îi văd pe coreeni pe jos și, îmi dau seama, că a noștri dormeau pe strjac umplut cu paie și era tot mai bine ca la ei. Incomparabil. Nici, când, în România, a fost, imi, era teribil, mai rău, nu au fost, în satul românesc așa cocioabe, că românii erau mai gospodari, cu simțul esteticului, cu un parfum și o savoare, mai cu echilibru, cum rar, cu altfel de energie, cu o cântare a cântărilor doină, că nimic la noi nu era de ignorat, c-aveam ceva de câștigat, un răsărit de soare. Mă consideră ca prietenul Ioan Miclău, om ca la carte, deși eu doar pe departe sunt Gruia lui Novac, un mit și o istorie datorită și lui Ilie Marian-Potlogaru, un om distinct și deosebit. De multe ori sub ochii mei am  văzut cum se strică casă, nu că n-au ce face, că le trebuia românului alt hăizaș, alt așezământ, după cât de civilizat era românul care pașli, emigra, în lumea largă, peste tot chiar chiar dacă-n țară și la țară avea ce mânca, Doamne-Ți mulțam! Pavel Ferghete - O spusă după semne astrale cerești propovești... in care barbatul deflora in zodia fecioarei.

     - "Niciodată n-a fost bărbat să mă ignoare și, Pavel, de ce s-o facă, mă rog frumos?"

     - Numa lipsa de dragoste, îți schimbă starea, te transformă. Mi dor de lucrurile care-mi dau putere, energie și plăcere pe a lui Dumnezeu vrere. Orice spun poate fi folosit contra mea. Noi ne-avem propriile obțiuni reflectate de personalitate dinstictă, cu sănătate națională. Eram dictați și deosebiți, desăvàrșiți ca geniul fără pereche, în dragoste și dor. Miclău e vioi, în coversația lui drăguță și plină și divină, în adevăr. El știe și ne readuce la normal. Ca un făcut scriu și eu pe cont propriu. Strategia fiecăruia dintre noi e un dumnezăiesc al vieții. Lulu era un cuminte, un înțelept a Clujului, cum Letu era al Sâmpetrului și Domnișorulul era un înțelept al Osoiului, înțelept al satului cu odihna vântului și casa cucului. Noi cu toți suntem aparte diferiți, în dizainul poporului român, cu o vrijă, în plus suntem. Se merge cu o știre hat ca la Întorsura Buzăului unde are casă și frate-meu Mircea, om cu sufletul la gură, inimă. Uneori mă comport ca și cum le-aș ști pe toate, dar nu le știu, că nu-s Dumnezeu, Mafalda și nici atoateștiutor, în ambiție sunt însă de neoprit. Am mare grijă de ce sunt, în noua ordine social-umană, în binecuvântare. Vechi-s toate și nouă-s toate. Țin pas cu reușita, după cum ziceți voi amândoi / câți sunteți, că ce să vă povestesc despre ziua de astăzi, că fenomen nu sunt, dragilor? Ne urcăm, excaladăm, către creasta everestică, pentru Evrika! O bogăție de ingrediente, în Diamantul palatului. Film care nu mă plictisește de parcă care va regizor ar fi regizat stil Sergiu Nicolaescu: Haiducul Duliș / Toma Alimoș.

În sat e dar din dar, e atitudinea-Dummezeu,

sunt talanții îmulțiți cu har,

în arta succesului,

pe altarul soarelui-imensa tablă de șah al pământului.

 

Când am fost un ciuf de copil am făcut destule, suficiente, rele ca lumea asta rea din Numai una, să nu mă placă, ba să fie, chiar invidioasă pe mine. Frumos, strălucit, tu si numai tu, în limba română pricepe al ei, ca Mihai Eminescu Luceafărul valoarea vorbelor distincte, deosebite și alduite, cerești. Mai vorbim vorbe, convorbim, cum zice și sâmpetreanul Miron Ioan a Bețiului care sta ca tată-su păduraru pe lângă terenul de fotbal în capătul terenului către Fizeș, Stupini satul natal a lui Groza Teodor un iscusit învățător,în Sâmpetru-Almașului, satul meu neaoș natal,scriindu-i momografia ca lucrare pentru gradul 1, scriind-o foarte argumentat, bine documentat istoric, folcloric, etnografic geografic și nu-i puțin lucru, acest curaj nebun/ de musai, c-a scris maistru ca un specialist, cu zâmbetul bucuriei și a unei împliniri, și și-a atins priceput, miraculos scopul, țelul, lucru care mă bucură, că o face un om de-al nostru, după o viață de om sâmpetrean, cum și eu mă pot numi Ciubăncuțean, bărbatul lui Vica, iar el a felcerii de oameni, Susana. Miron aiesta era feciorul pădurarului respectat, în sat, că-i ales Bețiul președinte de colectiv. De unde să știm noi de unde și cu ce figuri-fițe sare iepurile, din ce fâș-tufiș, oricât de atenți și vigilenți am fi, că e de neoprit fricosul, fugil-iepurilă. Voi reuși să nu-mi plictisesc cititorii? Unii oricât de buni, pentru că suntem buni ne-ar contra, ne-ar lua la tri pițule din răutate și aroganță. Vrăjmașii ajunși pe mâna noastră oricât de nesuferiți ar fi din partea noastră n-ar avea de suferit, că nu ne manifestăm dinte pentru dinte / ochi pentru ochi. Nesocotința altora față de tine, nu mai contează. N-am nici mutră de mamelon. Rămân doar un pion pe imensa tablă de șah al pămâtului / a soarelui. Tutele era cu badea Mitru dobaș la sfatul popular, amândoi vrednici ca Dragomir și Mitru lui Istrate (amândoi trăgeau clopotele și pentru vreme grea, așa, că nu-i vorba de ce s-a tras clopotele (roman a renumitului romancier). Cineva trebuie să aibă încredere, în tine, ca să nu fii neica nimeni, ci un cineva renumit. Lupta acerbă e pentru a fi cu stilul tău de viață pur și simplu ca provident să fii un frumos provita, în stare de bine, natural. Pe transalpina mai sunt nămeți încă. Ioan e fiul bețiului, pădurar și chiar și primar, președinte ca Revnic de-a Bobului din jurca, președinte și, în Ciubăncuța și din 1968 la Recea-Cristur, iar de-a Bețiul, în Sâmpetru-Almașului, c-apoi, în Hida-Almașului, din Sălaj, că oamenii de mii de ani trăiesc pe locurile noastre, cum știi, că locuiesc cu binele, în bine, pe la noi. Fiecare cu ale lui și, nu,din senin, cu fecalele lui. Ne-am luat cu grinile, cu viața. Nu celor care ne găsesc hibe, trebuie și noi să le găsim greșeli, păcate. Dar hai să nu ne luăm cu vorba. De-aș face rău aș tremura ca varga. Încrederea tatonează lucru bun. Vica o fost cea care, în permanență m-a învățat neșovăitoare să nu șovăi. Tu, ai o scumpete de suflet care se dăruie pentru fericirea celorlalți, făcânduți chiar națiunea fericită, Ilie Marian zis și Potlogaru ca cumințenie a pământului iubit de îmsuși marele sculptor Brâncuși, lucru nu puțin lucru care-l remarcăm noi niște oameni pămâmteni români, de aici și de pretutindeni, însă cu sufletul tot de aici, din pitoresc și firesc românesc, bisericesc cu dialectic și dovmatic, în trilogia cunoaștererii. Dreptul de a fi cu înviere a limbii române, din subcoștientul neamului din arhaicul valorii. La ora asta matinală la ferma zootehnică mere Teo, Aurica, Florin și Dana. Afară, în curte cotcorozăște o găină și cântă și cocoșul, că-i ora 5 și pe la noi. Pleacă și microbusul, șofer avându-l pe Micu din Bliderești, căsătorit cu Viorica, în Osoiu (e fata lui Sobo Pavel și Maria, fata lui moșa. Iată, că ne sare iepurele din tufă, nu se ști din care și-n care poezie. Faină atitudine din partea lui Ben care știe ce știe și nimeni nu-l întrece, în excelență. În căutarea adevărului, contează stilul de viață și se profită de derută, că urmează haosul și aiasta e un bonus și un adevărat pe  care nu ratezi, că-i așa cum se cuvine mega cum laude. În a face binele, cine să-l întreacă pe Ben. Arătați bine cum arătați, chiar dacă flăcău nu mai sunteți ca un fițingău care joacă sub grumazul ceterii care cântă la Puiești / Ciudanovița. Tu, tu ești la un adică patria mea cu poeme din iarba limbii române cu psalmi a lui Pavel, c-amândoi nu bați, în retragere, ci, că tu reporți victorie provita ca-viață, că vița-i cu destinul ca la carte fără moarte. Prin voi câștiga o bogăție spirituală, că nu mă lapăd de scrisul meu, că asta pentru mine e Dumnezeu însuși, o laudă de zestre, o minunăție. Ce scriu e o învoire specială de la Dumnezeu. Oricum ar fi noi trebuie să ne cunoaștem trecutul spre a înțelege doi pași care-i facem spre viitor, în dragoste și dor, gândește-te. Mă tachinezi, în drept de a fi zi de zi, în formula îmbogățită cu mândrie și artă? Pe unii comisia de expertiză la verificare, îi cheamă la București și le fute sămădașul, zice Marin Teci. Pe cine coastă și, în cazul cu pandemia (ho, cine plătește cu viață sinucigându-se?) Pentru ce există un astfel de mod, omul autoeliminindu-se din existență? Parcă, ce dor de ducă ai, dor de nălucă? În noi e dorul de a fi mai buni ca ieri. Dar ce-i de zis cand tradarea vine de la cel mai apropiat prieten al tau? Unul italian care e pripășit la Lidia și la Reghina, nevasta lui Găvruș Augustin Mămăliga lăptarul, a intrat la mine, în casă, a intrat ca-n gară spre nemulțumirea lui Daria. Simt, că țara mea e de dragoste și de cântec și dor, cu glorii. Viața e îm mâinile mele. Ne atașăm de animale, chiar și de o mârțoagă / jigodie jigărită, că-s ființe din pâinea de o ființă, nu știiai, omule?

     - Mult Stimate Domnule, Pavel Rătundeanu-Ferghete, Vă felicit pentru faptul că sunteți mereu la curent cu problemele  românilor, Vă mulțumim și vă dorim sănătate și putere de muncă, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - E un om rar care nu e doar ceea ce mâncăm. E mai învârstă, etate ca mine, cu vre-o 3 ani, el având 74 ani. Are gena cu nativ, adică merită să fie cunoscut, că-i talentat omul. Tu, ești perceptiv, receptiv, ca om de valoare și culoare, cu determimare socio-umană cu propria individualizare pe drumul spre desăvârșire. E o agresivitate, întrebarea e cu ce risc? E o agresivitate. Nu-i o valoare regională palietivă, că trebuie raportat prin cei pe care pe Ilie Dobre scrie cântece cântate și devenind astfel, în egală măsură universal, că are o viață  cu suport moral, că a meritat să trăiască cu speranță de viață, cu drept fundamental meritoriu, cu meritocrație, în acest tabiet al vieții, în dreptul de a fi fericit, că are propria performanță trăind parcă mai mult, în acest vreu să fiu sănătos. Am vorbit cu acest mândru român pe telefon și-mi spunea, că-i din Pitești, dincomuna Săpata, e cu calitate ca om și dacă zăbovesc să-l trag de limbă aflu, că a scris versuri pentru cântăreți pentru mari cântăreți, pentru cântăreți din elita cântecului popular (mi se pare om de înaltă clasă, că și Lucian Gruia a fost electronist și s-a remarcat ca nimeni altul). 

La Poiana Cireșui cel mai vechi sit arheolgic, o provocare și o invidie din partea străinilor care ne invidiază, pentru ceea ce am stat la cina cea de taină, referințe a străvechimii așezării românilor pe aceste plaiuri a românimii noastre, un reper, în dreptul de a fi fascinanți și minunați, prin cultura care nu  ne lasă nevăzuți, în ceea  ce-i iubire și existență omenească, o mare conștiință a omenirii, din partea arhicei românimii care includ și-n Țara Făgărașului a lui Badea Cârțan, opinca care a cutreirat cu pasul până-n inima Romei, ca sub columnă să fie admirat ca dac bărbos coborât, chiar de pe columnă ca să cumpere cărți și se le aducă, în Transilvania la școala ardeleană din latinul Blaj. Aici era locul românilor liberi, locul unde se scrie istorie spirituală, etnofolclorică, că era și vlădică și opincă la noi, că era viață, suflare omenească, exemplu pur și simplu ca la Scârțs. Omul aiesta experimentat, îmi dă să înțeleg extraordinarul vieții, crucialul a lui a fi om bun, carpatic. Eram intrigat de numele, vorbele străine, introduse, în vocabular, introduse, când  ne era lumea mai dragă. Neântrecutul povestitor, e grozav, în grozăvia cum povestește, ce ziceți? A naibii de frumos povestește acest spirit rotofel și șugubăț spiritual al  neamului, culme a ziceriilor românești și culme a mii de frumuseți fără aseamăn. Culme a minunii noastre. Spiritualul are duhul sfânt al românismului nostru, din lauda de zestre al dreptului de a fi. Aici e o normalitate de a fi, că suntem corecți, în a fi veșnici, în coroala sfințirii noastre prin ceea ce suntem ce suntem. Pe proverbialul Creangă, nu l-ai tradus, maistre? să fii sănătos și să ai parte de bine!

Aflu pe facebook:

-"Ce face bărba-tu, zgaibă?

-"Ce-i zic eu face".

Zâmbet de soare mi-a fost Vica și tinerețea cu tot ce mi-a fost frumusețea. Frumusețea, în sinea ei era Vica femeia. Am dat totul din mine ei, am dat ca să o câștig. De când m-am îmdrăgostit de Vica sunt citit ca o carte și mi se pare, că-s făra moarte, frate! Am dat totul din mine ei, am facut tot ce am putut ca să o câștig. Visez cai verzi pe pereți. Eu cu Vica ne aveam familia noastră. Laolată eram ca doi liceeni. Orice-mi zicea nu-i ieșeam din vorbă, dar și ea parcă îmi făcea special voia. Ea, Vica, parcă avea pruncul meu sugar la sânul ca Maica Precestă, cu Iisus Duh Sfânt, o binecuvântare la sânul ei. Eu, nu trebuia s-o conving pe Vica de nimic, era convisă singură de mine. Eu n-am stat pe nici o bancă, în parc. Din vina mea Vica era ca scaiul pe coama calului, vorba preotului Mureșan Floare din Ciubanca, voivodatul Gelu, Someș-Dăbâca. Nu era Vica chiar o țărancă cooperatistă oarecare, din Ciubăncuța, un câmp de luptă proviață. Vica nu se închide, în ea. Era o femeie curajoasă. N-am avut nici norocul ca ea continuându-și drumul să se mărite cu Tudorel din Urișor, iar eu s-o reântâlnesc mai apoi și să nu mă deranjeze, c-avea trei plozi Vica, ea doar pentru mine fiind ca sarea-n bucate. Am o mie de motive… Eu nu mai sunt ce-am fost. Tata, pentru că mă ocupam doar cu scrisul zicea, că-s baligă și moliciune, că de altceva nu eram bun, îmi zicea, în casa bunicilor, în Sâmpetru, o casă veche cu multe amintiri. Chiar oamenii-s poezie-fâlfâitul din aripi al lebedelor, altfel de cântec. Totu-i ca scârțâitul strunelor. Vară, vară-zâmbet de fecioară. Știa să fie de excepție. Vica era plină de energie. Îmi aducea fericire (ceva mi se leagă, în capul meu). În seriozitatea cu care se face lucru bun constă demnitatea unui om. Cum pădurea oxigeneaza și ozonează respirația așa și rinichii curăță sângele, le face dializă, la Neurologie, sub privirea ta si supraveghearea atentă a doctorului neurolog Mihai Pațiu, din Ceruc ca specialist cardiolog si de medicul primar de inimă Ioan Pațiu, cernucan din  comuna Gârbou, Sălaj. Asta o fi destinul meu?

     - Cum adica? Tu ti-ai ales acest camp de lupta practicat de toata lumea. Toti scriu gramatical insa niciun viteaz luptator. Toti se joaca de-a razboiul. Au sabii de lemn de alun, nuiele. Eminescu a fost o sabie de otel. Daca devii una, astia/multimea te va sufoca. Adevarul e atat de suparator incat societatea nu-l poate tolera. Fyodor Dostoevsky a scris in romanul DEMONII, un capitol intitulat La Tikhoni care a fost interzis si considerat imoral pentru ca era insuportabil de real/adevarat. Tipografia la obligat sa publice cartea fara acest capitol. Un capitol in care Dostoevsky rezuma continutul cartii/nuvelei. Ma tarziu cartea va fi publicata insa cu acest capitol la sfarsit ca Apendix. Deci iti dai seama frate Pavele ca nu se merita sa te consumi pentru starea in care te afli. Vrei sa te intreci cu ei? MINTE ! Vindete asa cum vand americanii democratia. Parca ti-am spus odata ca Omenirea e indragostita de suferinta. Nu poate trai fara ea. Altcum cum iti explici ca doua mii de evrei l-au urmat pe Isus pe Golgota la crucificare. Erau in jur de 10 soldati romani prezenti si nimeni din cei doua mii nu a ridicat un deget ca sa-l salveze. Normal. Ei erau acolo ca sa le para rau de cum il bat in cuie romanii. O specie de masochisti. Aceleasi vremuri le traim si azi.

     - Da, să nu-l uităm pe cel mai iubit, că despre el, în șoaptă ne șoptește inima, în lucruri. Țesătura adativă al filmului Diamantul Palatului, (romanul n-am avut cum să-l citesc), însă țesetura narativă era misterioasă, maiestroasă, fabuloasă chiar cu sublim pusă, în scenă și maistru regizată. Noi uităm, că suntem din natură. Eminescu avea cu Veronica problemele lui personale. Tu, nobil și spiritual, în șeharizada cu 1oo1 de povești ce rol ai, bos?

     - Păruțul ei.

     - Ești dramatic numai, în ce-l privește pe Eminescu, că Veronica scrie: "că aiasta-i a lumii nestrămutată lege, când pulbere țărână din noi s-alege? "Ea gândește ca femeie-geniu. Câte n-au trăit ei amândoi, în realul artistic trăit cu prisosință dialectic, în exitență și existențial național, tradițional-folcloric. Noi doar ne intuim, dibuim, substituim istoria / sublimul și nobilul istoric, / în lumina adevărului. Când am fost mic, cu toate, c-aveam pojar, în casa bunicilor care a fost pe locul unde Radu Răgulii și-a ridicat o casă cu etaj, casă care nu mai asemăna cu casa bătrânească a lui Viorel fătu / a lui lelea Nastasia fătoaia, casă, în care a stat Dragomir cu Veronica și m-am născut și eu cal-breaz și soru-mea Mărioara și frățiorul Mircea, zburătăciți de la cuib, eu la Ciubăncuța, Mărioara pe la Zalău, iar Mircea pe la Brașov. Unora acuma pe facebook trebuie să le explici: cine ești și, în Sâmpetru cam pe unde ai locuit, că verișoara Monica Gore, fata lui mătușa Viruța, Elvira mărită la Dunești, cu Sălăjan Ioan, verișoara să vândă casa lui Radu Birtocean de-a Răguli care locuia pe lângă Porumbescu, Ferghete de la porumbești. Nu mi-a iesit lozul norocos, cum, îmi zicea, încuraja, etnomuzicologul din Nireș, Dej ca casa părintească să devină muzeul satului, în satul meu natal, chiar dacă materiale de muzeu au fost adunate de Groza Teodor învătător și autorul monografiei și cu felcera, asistenta Susana nevasta acestui strălucit și de pomină om. În copilărie, nu gândeam c-am să ajung să scriu și eu din toate puțin câte puțin și din istoria satului și din copilăria fără hazul lui Ioan Crengă, un om de mare pildă și tâlc, un șugubăț de snoavă omenească. E vorba de marele Virgil Medan etnomuzicolog, locuind, în Cluj pe Bălcescu și organizâd la Dej Festivalul Sarmis, în cadru Festivalului Cântarea Românie, într-o epocă de aur la modă. Nu mi stânjenitor să scriu ce scriu și cum scriu despre tot ce scriu ciudat, aparte. Dr.Virgil Medan despre el e vorba (pe el am avut onoarea să-l cunosc ca pe o somitate). Am drum drept spre tot ce contează, am un drum al meu și asta contează zice Ben Todică, zice și mă convinge și, chiar asta, nu-i puțin lucru, Ben frate. Asta-i bucuria mea, bucuria c-am scăpat de pandemia înspăimătoare, dragilor! Cu mulți am fost prieten, nu cu câți mi-aș fi dorit, din acești neprețuiți. Despre o actriță - LILIANA TOMESCU. Cuvintele curg ca un râu de munte evlavios, în mândrie, artă și frumos și mlădios, că din suflet ni se revarsă luminos, de țară, de neam, tot Raiul scump de limbă ce-l am. Flocutzul ? Nu, înțeleg.

     - M-ai intrebat ce aleg din 1001 de nopti si ti-am raspuns partea ce-a mai frumoasa, păruțul doamnei.

     - Mi-ai dat (pardon: mai făcut nochaut, referindu-mă la exprimarea ta nudă.) El, Marin

     - "Ce formație o venit la Ciubăncuța?" - idem, tot el: -"doi păduchi și o linghină". Nu-i plăcea să fie suduit de mamă? Nu mai;

     - "Dacă mori, n-ai bani de flori. Asta-i bai și-i bubă". Vorbim despre Eminescu exact ca și cum pios am rosti o rugăciune și Dumnezeu prin aceast merit ne-ar păstorii fără simbrie, că un păstor plătit, e ca un mercenar, în turma blândului păstor al voarbelor limbii geniale ramâne limbă cu slove de aur și pur sânge geto-daco-felix-român, din duh de duh, cu sfântă treime, peste veacuri înainte-mergător și nemuritor, din stejar cu adevăr cioplit ca Brâncuși, din daltă, bardă și din topor-popor baladă. Valul e, că așa cum scriu eu nu-i poveste, cu început, cuprins și sfârșit, că-n stilul meu ceva lipsește din condimente, din narațiune și din atitudine. E vorba de ceva, că suferința e un brend al României, o doină de pomină. Restul e treaba unor afurisiți, că ni s-a furat lucru bine făcut, calitatea, că nu-i vorbă de cantitate, cum și eu ți-am zis. Cine a răstignit pe Iisus n-a fost cu sufletul de om bun, ci de nemernic. Cine face om-ucidere, indiferent cine-s, sunt niște nelegiuiți. Noi trebuie să ne vedem sensul, în Interiorul nostru. Trăim, în vremea conflictelor. "Niște nelegiuiți, afurisiți, cum, în colinde poporul tot așa îl denumește pe cei care l-au răstignit pe fiul sfânt Iisus (pentru că copiii colindători au colindat cu cuvântul: afurisit politicienii l-au demis de la cultură, din funcția de director pe Tiberiu Groza l-au demis, deși nu-mi explic de ce, că așa erau colindele, folclorul autentic, fără a-l modifica ca atare colinda era cum era). Prin Eminescu și Veronica, la noi e sărutul și îmbinarea, cu veșnicia, un unic. Cele mai bune lucruri se întâmplă pe neașteptat, că cine s-a așteptat Eminescu să fie ceea ce e și azi, geniul neamului. Viața e scurtă și lumea-i un univers, largă. Dacă n-am murit până, amu, acuma, am să mai trăiesc, Ben! În orice caz sunt niște detalii, că am noblețe și speranțe! Eu sunt, cum sunt: creativ, însă nu-s un bun analizator, că nu anim pe nimeni într-un sens, că pe cine, în ce sens lămuresc asemeni lui Eminescu ziarist la Timpul, prieten cu Slavici, un amabil cu amintiri frumoase despre acest conațional al nostru, cu mult suflet și cu multă limbă română neaoășă. Și în filmul / teatru, Gheoghiță vede ce-i scris pe Baltag și opera lui Sadoveanu e o capodoperă literară acest roman Baltagul după care s-a făcut filmul / teatru, un adevăr după firea baladească a omului român, cu principiu moral unic, specific, în omenesc. Prin felul cum scriem genial eminiscian-sadovenian suntem universali.

     - Sadoveanu un om foarte inteligent si talentat a trebuit sa se adapteze la mediu ca sa poata duce mai departe spiritul neamului. Nu ca cei de azi care il ponegresc si sug doar maneca noii oranduiri pentru pozitie si ciolan. Doar de atat sunt ei capabili – tradare de neam, tradare de suflet, de duh romanesc. In timp ce ei il judeca sacalii devoreaza specia.

     - În ce facem și cum facem e sarea și piperul. Tu, ești cu capul pe umeri și trăiești cu noi și limba română. Nu-ți ieși din ritmul tău. Tu, n-ai limite, ești un special, în viața mea. Ești super reper soare și cer. Scenariu îl ai bine scris. Pe Sadoveanu nici, în cot nu-l doare de groparii lui. Artiștii lucră pentru oameni, că-s lepădați de egoism, că n-are nici un amuzament. O chestie de la căuăcia lui Inucan, unde se oprise, pripășise și Ilie Moromete. Noi ce facem pentru o mai glorie a neamului și a lui Dumnezeu? Sunteți foarte generoși, mulțumesc lui Dumnezeu! De altfel e o zi luminoasă și nu-i ceva fictiv, că-i caniculă, chiar dacă, în alte părți plouă cu găleata și alții petrecăuți, beți, se suie la volan și vigilența e amorțită, că de obicei nu se cântă:

     - "Deșteaptă-te române !". Cei, în funcții n-au responsabilitatea necesară la pachet, ca agricultura cu elemente, specifice și specialitatea casei la pachet, brend de franciză, în România, dar ce zic, că ne-am intrat, în mână, că nimic nu e artificial, chiar dacă parcă ar fi o nouă viață? Noi ne facem ce-i necesar. Tulnicăresele cântă, în Cluj și-n Apuseni, un unicate sunt și peodusele tradițuinale de la târg și, nu e o corvodă acest național Agraria a devenit, un tradițional emoțional, în fierbintele de a fi. Avem o stare naturală cu naturalețe. Vigilența și paza bună trece piaza rea, că-i grozav Geo Bogza paznicul de far. Eu aș avea cu ce participa, Ben, concursul fiind o stare de bine a existenței și a esenței fiecăruia dintre noi? Hoby-ul meu e surprinzător. Am nivelul meu de viață. Pun osul la muncă și la cugetare. Aveam noroc, de a mă naște cu veșnicia, în România. Lupt pentru victoria mea, lupt pentru România cu destinația ei minunat. 

     - A fost vreodata politia la tine sa te aresteze pentru vre-o poezie? A fost vreodata politia la tine sa te premieze pentru vre-o poezie? Daca nu, atunci nu ai nici o sansa de castig. Dar asta nu te opreste sa participi cu orice poezie care nu depaseste 3 pagini. Tu vei fi apreciat pentru "deosebire", IUBIREA DE PATRIE. 

     - Lupt pentru victoria mea, lupt pentru România cu destinația ei minunat. Oare ce știe, ce nu știe toată lumea? Ai foarte multă dreptate, că de nicăieri n-ai nici o șansă, că Ion Cristofor nici măcar nu s-a implicat să scrie măcar câte 3 cronici despre triei cărți, din cel puțin 10 cărți scrise de Pavel Rătundeanu-Ferghete, scrise și publicate, în căutarea fericirii, cum zice Vasilica Grigoraș, un scriitor onest adevărat ca artist cinstit și iubit -Opera omenia de România, o șansă de a mă salva și a mă nemuri ca profesorul și scriitorul Dan Șalapa. Până la urmă adevărul și valoarea autentică, calitatea omului să câștige, în această cădere liberă, în ierahia de valori, în socio-culori cu multi dimensiuni umane. Când participi la concurs mergi pe mâna altora, verde în față, mă sâcăie, când nu câștig. Mâine e sf. Petru și Sfântul Pavel. Eu știu ca toată viața vă voi lua prin surprindere, că-i o năzdrăvănie a dreptului de a fi. 

Everestul excaladat,

e țelul realizat

și reașezat.

Pentru unii și poezia de România e de poveste, ascensiune, cu înțelepciune spre creste. Dar ce zic eu, frate? N-ai nici habar! Putem fi uimitori. La noi asta e de senzație, în ecuație, că ți se dăruie zecimea, de care se tot vorbește și pocăiții țin la asta cu dinții, încăpățânați și egoist, însă nu și artist. Un disconfort termic, la care, tu, mucles, ciocul mic, că de altfel, în schimb ce să replici, ce comentariu să adaugi? E de ce avem parte, pentru cultură și de bună dispoziție.

     - Tu stii cate poezii a scris Eminescu?

     - Tu, știi câte și ce anume, cu renume nu se exagerează. Ar fi trebuit, dar eu unul nu-s G. Călinescu, să le fi numărat, că nu asta contează, nu-i ideal, ci calitatea a ce a scris contează. Sau tu, ca dizain al limbii române, ce zici?

     - Cica vre-o 60. Multi scriu cate una pe zi, altii au scris mii, si le zic: Iarba la rate fratilor! Poezia nu-i o fudulie si nu se scrie cu josul sau susul orgoliului. Poezia lui Eminescu ARDE. e O ARDERE INTENSA! Toti stim sa fluieram insa... A PAGUBA. Eminescu e ce-a mai mare rostire a neamului romanesc. Din constiinta lui Eminescu se trage constiinta de roman. Simti ca din tine se trage ardealul sau Ciubancuta? Coboara din orgoliu in inima si striga-ti durerea Frate Pavele. PS. Insa iti dau o veste buna. Pune oricare din poeziile tale in concurs pentru ca organizatorii "sunt taietori de iarba la rate" ORICUM.

     - Tu, nu așa pui problema?

     - Eu nu sunt poet insa e o politica in toate azi si nu pierzi nimic daca participi insa daca ma intrebi pe mine ca instinct artistic atunci nu vad o cale ca sa castigi in aceasta stare de fapt decat sa mizezi pe joc. DACA VREI BUCURIE dialogheaza cu DUMNEZEU inainte de alegere si vei iesi mai IMPACAT.

     - Hoby-ul meu e surprinzător. Am nivelul meu de viață. Tu ai pornire și înțelegere. Tu, ai ajuns ce faci, să faci bine. Eu, n-am simț artistic și bun gust ca tine, maistre, că nu mă peicep, așa: să lăsăm lucrurile moarte cum sunt și să îngrop, chiar speranța cloștii cu puii de aur. Iartă-mă, că ți-am propus ce v-am propus.

     - Nu-i asa. Eu in fiecare seara inainte de culcare ma intreb daca va mai fi maine. Si daca e…, ma garabesc sa fac bine.

     - Dacă te gândești să faci bine, apoi fă dacă-l poți face. Tu, respecți reguli omenești și artistic de ce coeficient ții cont? Ești un eminescian, un mulțumit, în ce-l privește pe Eminescu?

     - Sunt un baiat sarac din familie de oameni saraci care cand nu au avut ce manca mancau pane inmuiata in apa si data prin zahar, cu ceai. Dar nimic, nici un rai nu egaleaza dragostea parintilor tai. Pentru mine Eminescu a fost Fat frumos din lacrima si asta va fi pana mor. Restul sunt saloane de impodobit bradul. 

     - Experimentul te-ajută, în ce sens, amice?

     - Experimentul ma ajuta sa simt ce a simtit Dumnezeu cand a creat-o pe Eva din mine.

     - Frumoase vorbe despre mălăieș, în călcâieș, amintiri din copilărie... Alaltăieri, îți scriam de Baltagul și duminică la TVR2 am văzut, culmea filmul, în 2 părți, o relizare fantastică și tot, fără de cap, contemporanii se manifestă contra scriitorului Mihai Sadoveanu, un extraordinar scriitor. Greul e al tău, alege-le, tu frate Ben dacă ai timp și ori, ori că o vei face s-alegi materialul, eu n-am pentru ce mă supăra, că tu ai asul selctării. Că-i totul ca la loz în plic și eu la chestii de aiasta, nu-s norocos, fiu-ai sănătos și luminos și de Sf.Petru și Sf.Pavel! Sântem trecători grăbiți, prin Casa Blanca, cu răspuns dela mare, Bătrânul și marea, dramă a vieții, când n-avem o performanță, în Plină vară, cu surâs, în plină vară cu Papaiani, care prin Geo Saezescu e și Păcală ca cel mai bun dintre noi, o emblemă, bag de seamă. Am o acelerație, un ritm alert, în liniște și izolare, cu viață la țară, cu copilărie revoltată, ca, la Medeleni carte scrisă de Ionel Tudeoreanu, cu ceva morbid, că e aici altceva ca-n ce-a scris Liviu Rebreanu / Dinu Săraru, în Niște Țărani. Dinu Săraru scrie Clipa, trilogia țărănească, un superb cu țărani, cu pitoresc, în satul omenesc țărănesc. La tot aș adăuga un mister al satului, o dragoste ca pe la noi la Ciubăncuța. Fără să se întreacă măsura ca la Alexandru Dumas și un personaj negativ, e unul complex, chiar și filmat, în Baltagul, că are substanță, gesturi sugestve și vorbe care-l descriu, cu suplețea și franchețea fain-omenească. Dincolo, în intuiție, e adevărul descoperit și de criminaliști, un Columbo sau un altul artist, în a descifra ce s-a putut întâmpla rău-intenționat, în casa, țara noastră. Sadoveanu, cel care a scris, cu talant îmulțit, e acuzat și e vinovat fără vină. Sunt un mare nepriceput, că nu știu să aleg un grupaj de poezii, din Psalmii lui Pavel, dar trecă mergă de la mine, chiar dacă nu fluier, în biserică, nu fluier, că-mi vine să fluier, nu fluier a pagubă. Mulțumesc mult, redactor-șef! În Australia, nu se sărbătorește? 

     - E Sf. Pavel? La Multi Ani frate Pavele! Scuza-ma ca noi cei de sub ocupatia chineza nu sarbatorim sfintii crestini. Inca suntem tara comunista. Pe 1 Iulie China sarbatoreste 100 de ani de comunism. Se dau decoratii, bere si mititei din orez si se canta Internationala. 

     - Dora Pavel îşi serbează azi ziua de naştere. BINEȚE DE LA CLUJ-NAPOCA:

     - "La mulți ani, fericiți, ani, cu salutări de la Ciubăncuța-Cluj! (Filmul se numea Salutări de la Agigea! Și arogant l-am plagiat și ce dacă mi-am băgat nasul unde nu-mi fierbe oala?) Pavel Rătundeanu-Ferghete. P.S. Doar ieri mi-a fost și mie aniversarea de nume, mândrețe de floare scriitoare, cu tinerețe și noblețe pe la Radio-Cluj. Cu bine! Servus Dora, dragă!

PENTRU PĂMÂNTENI ADEVĂRATUL POM

E așa cum am spus mai presus Iisus,

tu ești, adevăratul om potrivit, cel mai iubit,

pentru pământeni înfloritul pom,

omul potrivit și la locul potrivit sfințit.

 

Tu, ai voință, cum rar,

că tu, ai voință, Ben

și talentul ni îmulțit, în har, cu har,

că ești o excepție.

 

Chiar acuma, în acest moment iar trist plouă cu piatră, gheță, grindină, nu știu ce prăpăd va face, c-așa merităm, că suntem ciufi și păcătoși. Fii, frate-meu Ben, sănătos! Instalația e veche, omule! Tot ce-vechi e ca poptirușul, fără nici o ispravă. Plouă, dar pe mine, maistre, nu-n casă mă plouă. Să ai parte de bine, de lucru bun. Ce m-a învățat care mi locul, în viață? Totul e un teatru ieftin. Din nou și din nou. Avem o fudamentare eficientă ștințifică și tehnologică, de strategie (ne încadrăm schen?) Florin Persic nu mă știe, în ciudă, că eu, îl admir, că-i un actor cu renume și faimă ca fiu al Clujului, unde cinematograful "Republica", îi poartă numele cu cinste. De ce-am lăsa să ni s întâmple lucru rău? Fărâmițat, unii le ziceau aventuri, se ducea lupte, doar, în aparență haotică, că oamenii locului a repurtat cu vitejie si victorie (ceva consemnează și învățătorul Teodor Groza care descoperise, în povestirile sătenilor sâmpetreni care aveau iscusința de a povesti întâmplări istorice, cu adevăruri sclipitoare / legende. Sătenii erau harnici și aprigi viteji, cumpăniți, în lupte. Pe pământurile țarii eroii pământului erau legendari fără a fi nevoiți ca alții dacă nu-i aveam să ni-i inventăm. Născuții pământului erau chiar botezați. Noi, chiar și pe cer scriam istorie. Eroii s-au născut, că era nevoaie de ei. Dintre tineri, câti mai știu despre acest nuvelist care ne surprinde prin imagiația bogată ca Zilele și nopțile unui student întârziat, în cazul meu: a unui student care n-a fost student, c-am fost vinovat, pentru că n-am avut voință și nici nu m-am conformat a fi un astfel de cioclofender, în ciudă, că Florin Piersic ar fi bravat arătându-mă cu degetul ca pe dezinteresatul Lulu a Clujului, din Ciubăncuța după ce din Aghireș-Fabrici am ajuns, în castel la Nădășel, în Dispensarul veterinar, până a se construi unul la Mihăești, comuna Sâmpaul, comună de care aparține Berindu și Topa-Mică, satul natal a lui Ioan Alexandru feciorul profesor și poet a lui Șandor. Plouă, dar pe mine, maistre, nu-n casă mă plouă. Să ai parte de bine, de lucru bun. E o testare aleiitorie, concret cum ar veni? Avem propria indentitate națională.

     - Orice treabă e grea dacă nu te ții de ea", zice Răducanu "Tamango" portar pe vremuri bune a naționalei, României, pe când juniorii de ieri, senorii de azi faceau ispravă, lucru bun trăindu-și viața din plin, sportiv, cu performanță, în toate domeniile super, c-așa era, în vremea lui N.Ceaușescu, că era, Ben, o competiție mai igenică și mai bingo, gloria, victoria, fără a fi periculoși, ci cu Siguranță națională, mai tradițională, în a ne apăra valorile autentice, că insistam cu voință, că nu ne risipeam, în mai multe direcții punând umărul și dacă era mai mult de lucru, lucru bun și bine făcut. Problema e azi cum scăpăm de caniculă, de grindină mai către seară, că Dragomir și Mitru lui Istrate, nu trăiesc ca să tragă clopotele, pentru a împrășia vremea grea. Am făcut baie, mai greoi ca un urs grisli / Artur, cel pușcat, în Caparți, de prințul austriac, că noi ne vindem tot ce avem trofeu, mai bun, în Patria Limba română, c-așa ni firea coruptă politică, de tagmă a jefuitorilor, noi ca țiganul, tăindu-ne creanga de sub picioare. Noi suntem cum suntem.

     - "Fiecare stat, își face politica de vaccinare", mai zice. Daria:

     - "Curiosul roade osul." Eu dacă am promovat ca veterinar, la ce mi-a mai trebuit să devin poet și scriitor, un Eminescu îmbinat cu Creangă? E ca o persoană predispusă să facă hepatită. Gheorghiță cu respectarea schemei de vaccinare. De ce să fiu pesimist și de modă veche? Dacă te silești de ce să fie rău? A ieșit alt pui din ou. Ticăloșii corupți ar trebui să-și cunoască lungul omenesc a nasului. Viața ne da ordine clare amândorora. Viața mea nu-i mai mult nici mai puțin ca un roi de albine. Eu ca țăran sănătos încăpățânat, în bine, nu-s succesor la nimeni ca scriitor. Învățăm cu toții unde ni locu, în viață și mai ales fiecare aparte ce avem de făcut și nu, că eu pentru Vica, o femeie cu trei copiii eram distinct și deosebit trimis la ea, de Dumnezeu neținând cont de ce zice gura satului, în nedumerirea ei arțăgoasă și bârfitoare. Eu, Pavel și ea, Vica, eram oglinda neamului șoimăresc, omenesc, românesc, din Ciubăncuța, dar eu sunt inspirat de Mihail Sadoveanu, un fără egal național. Tot timpul sunt motive de îngrijorare. Nu noi suntem, în primul rând, ci ceilalți din partea noastră, să fie fericiți, asta și astfel gândea, în mândria ei, gândea cu artă și Vica de la care aveam ce învăța și un fără obraz ca mine. Am statutul meu social și, chiar dacă sunt sărac, prost nu sunt și nici cu ponos, în loc de folos, nu sunt pentru neamul nost. Aici e nevoia de dor și de zâmbet, de inimă de poet. În toate e doar un început, în greu cu greu, că și, Dumnezeu, îți dă, dar nu-ți bagă-n straiță, traistă. Eu sunt doar un om de rând, cu filozofie de țăran încăpățânt în frumos și, în bine și nu-s coadă de câine să vorbesc fără de mine, vorbind doar ce-i de vorbit. E foarte înteresant și categoric, asta-i condiția, să-l poți face lucru bun, cu un strop de inspirație și cu osteneală. Uneori putând doar să ni se pară că ne înșelăm. Nu renunț la ceea ce sunt. Nu-i problema dacă va mai fi mâine, ci dacă noi vom mai fi mâine surprinzător ca să-i mulțumim pentru asta lui Dumnezeu. Fără voință n-am fi nimic pe lume. Chestia e să nici nu vorbim ce de ce nu-i de vorbit, că la ce bun? Totul depinde de hotărâre. Totul depinde de hotărârile, deciziile, care le luăm moral ca să dovedim cine suntem, că la prima vedere și bivolul...

     - "E răcit domnu doctor"- te întreabă absurd lelea / badea, deși la tine e secretul de a ști precis diagnosticul, ce are, de ce suferă? Omul întreabă, dar tu nu trebuie să te lași infliențat, că tu, nu ești badea / lelea ca atare nu te complaci, în părerile altora. Omul unul cu celalalt trebuie ca colț de natură, trebuie să fie prieten unul cu celalalt și din puțina lui fericire, cum ai zis și tu, Ben Todică, să dea și celuilalt fericire, în dreptul de a candida, cu iubire, la cristica nemurire, că, în asta constă, dreptul de a fi. În viață e bucurie cu gust de fructe. În căutarea binelui. Mama natură făcea selecție, o triere și rezista cel rezistent, cel natural artist și vehement de a fi făimos, în Dacia Felix. Ne avem viziunea și intuiția, că trebuie să fim nobil și sublim să existam, în față impresionant, romanilor și cavalerilor teutoni. Drumul e drept spre ce facem. Mulțumesc mult, redactor-șef! LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI! Omul, își cheamă / caută, echilibru perfect, în desăvârșire candidat corect, infinit apropiat de obiect ca, candidat la fericire. Fără căldură omenească, nu faci lucru bun ca să fie bine. S-a stins istoricul Radu Ștefănescu – NewsBV

România e împestrițată de povestiri istorice pe care oricâtă capacitate și talent l-ai avea, nu putem ști și nici memora pe toate. Tu, ești ca un horitor-doinitor cu recitarea ta o plăcere ca oricare plăceri omenești, din lumea aiasta. Un frumos, însorit al glăsuirii tale cu pasiune și înțelepciune, o calitate de rostire de recitator, grăitor, în limba română fără egal și național, un luminos a ceea ce suntem ca români. Urechile aud, ochii văd și inima cere, după a lui Dumnezeu vrere și plăcere. Realitatea era și ca-n filmul Dincolo de America. Vorbim la modul general, că ducem, în spate, cum știi și pe evrei, jidovi, cu holocaust și istorie deosebită prefigurată cu un piesaj și cultură de valoare. E istoria o adevărată enciclopedie și istorie mozaic. E ca Petru piatră de temelie a ceea ce suntem, prin biserica lui Iisus care ne colorează spiritual viața. Am avut o șansă de a suferi cu toții laolaltă ca cei ajunși pretutindeni. Avem o șansă, în veșnicia satului. Demonstrăm prin tot ce suntem cine suntem ca români al acestor locuri. Remarcabil e ce mai știm din istoria cu deschidere specială și cu istorie și cultură aparte. În suflet ești cu un plus de libertate ca Iisus. Schimbați aerul. Toată lumea are un dor și mai greu și mai ușor... Să fii supărat, când nu-ți auzi vorbe, zicea Ioana Radu (am auzit-o, când am fost, în excursie cu școala undeva prin Moldova). Vica era foarte fericită cu mine, deși eu nu eram priceput ca și cum eu n-aș fi om între oameni, pentru oameni. N-aveam socri, că muriseră atât soacra, cât și socru, până călcasem pragul casei lui Vica, că am fost la vaccinat porcii și apoi / înainte, îmi dusem la Postul de Miliție, în Recea-Cristur, Cluj pentru a mi se face mutație, flotant, dusem buletinul lui Ionuca Beldean și a lui Emica, Emilia, din braniște, era vecin cu secția de tractoare, unde am fost primit, în gazdă, chirie și seful de post Chioreanu / Bârsan mai degrabă, având Vica treburile prin comună, în Recea, aieștea mi-au trimis actele cu ea, cu Vica și astfel eu mergând la ea am făcut cunoștunță cu ea, cu această țărancă văduvă și cu trei prunci avuți după olaltă și de 8 ani venită acasă, în casa părintească, din Ciubăncuța, c-așa i-a fost sortit, că trebuia să ne întâlnim amândoi ca să ne iubim, împreunăm, pentru a o avea la vreo 3 ani pe Daria-Loredana (mama, Veronica, să zică, că copiii adaoși sunt o greutate la casa omului). Lupul de mare, e Martin Eden? Are un frumos și un spirit de aventură, are un luminos și nesățios emoțional. Totul e / are hărmălaie mare, că cineva-i tare, din parcare, în provocare, cu binecuvântare. Avem un al nostru, pentru totdeauna, în verde de albastru. Când cineva ca mine / ca tine, zice:

     - "E un fleac și laș, nu abandonează ca flecar, om de nimic, înseamnă, că nu-i fiecine, omule! A ieșit alt pui din ou. Omul, trebuie să aibă un cuvânt și să fie serios. Fără căldură omenească, nu faci lucru bun ca să fie bine. Să aibă temelie, că-n rest e doar fudulie. Și înainte de examen la Bistrița am jucat fotbal noi Clujul / Huedin și restul lumii, ne-am comportat estetic frumos și etic. Era prezent și Sarca Nicolae din Recea-Cristur, care absolvise și el Liceul agricol Șimleul-Silvaniei ca Lupul de mare, un premiant, care luase Bacalauretul ca cel mai bun licean, eminent școlar.Totul era o lecție de viață, nu plauzibilă, însă incredibil, nici imposibilă. Nicu se ținea de școală, se străduia și învăța mai bine ca mediocru de mine (pentru mine școala avea un drum dificil de parcurs, era o caznă). Nicolae Sarca și… Unde ai prins rădacini trebuie să fii vrednic și cuminte, în parfum de durată. Mircea Dinescu din Cetate e poet cu delicatesuri și politică la ordinea zilei. Nu uită cine e. Are grijă de ceilalți undeva la Dunăre. E incredibil și adevărat posibil. Fără căldură omenească, nu faci lucru bun ca să fie bine. Îmi vine minte: mârțoagă, gloabă și numele femeii Fefeleaga și faptul, că popa din Aghirbici ca Gică Petrescu, prin București, Aghirbiceanu, prin Cluj, pe la cofetăria Opera îmbrăcat modest, îl vedeam, în ultima vreme, aici la cofeterie fiind servit cu câte o cafea, vânzătoarele fără să-i poftească prețul cafelei, din omenie și cumsecădenie, că nu se întâmplau pe la noi doar lucruri rele. De la învățătorul Danciu Nicolae și învățătoarea Danciu Elena împrumutând cărți, în Aghireș-Fabrici, chiar dacă exista bibleoteică și Librărie, citisem cărți de renumitul Ioan Aghirbiceanu și mă simțeam un om necăjit / fericit, că eram un grozav. Aveau ca fiu pe Dorinel, dar conta, că Dragomir, tata-i lucra, lucra pe lângă casă. Cum ajungem la o viață împlinită?

     - Acceptandu-ti prezentul si ia-l ca baza. E o noua lume. Fii pionerul ei!

Tu, cum ți-o imaginezi social, în noua ediție specială ca Mugli, în Cartea junglei, că e un fel de visează și scriitorii, în grozăvia lor, că fondează fiecare ceva aparte, în conteste istorice, fără a ne obosi, că eram și eu implicat fără să iau pauză, în oportinitatea care exista creionind-o cu trăirea noastră care o aveam deschiși, chiar dacă nu ne e ușor luptând anti rasismului, discriminare, chiar dacă trăiam la Havard având aspirații cu inspirație care ne implica, cum zice Maggda Matache, o Romă de pe la noi?

     - Nu-ti poti imagina noua lume decat renuntand la Dumnezeu. Deci trebuie sa iau vechea viata ca poveste stintifico fantastica in care seful era unul imaginar, de care le era frica la toti si sa intru in noua poveste in care seful e un sarlatan din umbra. In prima poveste nu te puteai lupta cu atotputernicul insa acum pe acesta il poti gasi, si negocia cu el pe viu.

     - Noi acționam pragmatici și dacă nu aveam alături pe cei dragi și asta ca specialiști ne sâcăia. Ceva ne era clar, în gâlceava lumii. Era la modă să fiu, în rând cu lumea buimacă, dar noi aveam un rol. Alecsandri, a poeziei rege, ne spune de o istorie a sclaviei romilor (e vorba despre un adevăr istoric). E o justiție reparatorie care include și Holocaustul. Ce s-a întâmplat cu oamenii?) Vedem ce se întâmplă și cine-s țapi ispășitori? Ce contează prejudecata unora, maistre? Botez aiesta e un om de cultură cu vedere largă.

     - Adrian Botez e un curajos, un neinfricat, un drept caruia nu-i e frica sa stea sus, pe cruce langa Hristos.

     - Se pare, că înțelepciunea lui arată, că acest poet e cineva, demn să fie recitat de Ben Todică, un om liber spiritual și carismatic. Chiar, în asta constă bunătatea lui de om. Nu mai sunt gagii, în sat, dar nu exista nici o acalmie, împăcare cum suntem conduși de cei de la București. Lumea nu-și dă seama, că dă cu bâta-n baltă. Sântem diverși, o apă și un pământ, câtă frunză si, câtă... TAIETORUL de LEMNE 5, de Ben Todica, versuri Adrian Botez prima parte = Ești parcă ùn spirit tânăr. Ai și are o ținută corespunzătoare. Îl felicit pe Adrian Botez, un om cu vervă, curaj. Prin tine-l cunosc ca miez de pâine, nobil, pe Adrian Botez.

     - Suntem o planeta de prosti, de sclavi moderni conditionati sa munceasca si sa consume in benefitul a catorva golani. O viata in care sufletul si constiinta ar putea sa cucereasca noi inaltimi ale divinitatii. Isus ne-a intins o mana iar noi i le-am luat pe amandoua si pironizat. Omul simplu si needucat a avut sansa sa cunoasca mai multe dimensiuni de comunicare cu existenta. Sa nu-ti para rau ca nu esti printre ei.

     - Vica/eu sunt o comoară, un secret care a descoperit Ciubăncuța: satul și oamenii. Eu am complexul meu. Cum să zic, Mi că de unde sunt și soarele răsare, cu binecuvântare?

     - În rest sănătate și numai bine, Iònel Marin!

     - Cu bine și să-ți găsești echilibru! Ursul a atăcat un om. În Harghita la marginea pădurii un bărbat a fost atacat de o ursoaică (oamenii se revoltă). Atacul urșilor e o problemă socială. Statul român doarme? Ploile au surpat mormintele, în cimitire (100 pe puțin). Apele au ieșit din matcă. Nici poluarea nu-i stăvilită. N-avem o strategie. Nu facem față la nimic. Plasticul e nociv pentru organism. Cu reciclarea suntem la coada reciclării. Cătălin Crișan a învis visul. Doar avem un sens.

     - …Amintirea tinereţii / Mi-a înseninat pomeţii... A apărut nr. 18 "Litere Euxine"

     - Din România, de pe meleaguri, plaiuri binecuvântate, cu lucruri, acțiune, cu înțelpciune plină de bunătate și de realitate socio-umană, că viața nu ni vană, ci artistică și bună. Marin:

     - "Să nu.." Daria:

     - "Nu-copil, Marine." Pavel:

     - "Ți-am spus dară cum am auzit și eu: amândoi ne-am urcat, în tranvai s-ajungem la facultate. Vine controlorii de bilete. Ea le dă abonamentul, eu, însă mi l-am fost uitată la cămin și-n stația care urma am coborât cu controlorii ca să-mi facă amendă și ea și-a continuat călătoria spre facultate și a absolvit-o. Curtând-o un altul, s-a măritat cu el." Uneori toate ni se întâmplă anapoda, aiurea-n tranvai. Pe neașteptate... La 1 octombrie împlinesc 72, că-s născut, în 1949.

     - Veni poştaşul azi cu Vatra veche / Unde Băciuţ, cârmaci stăpân pe eche / Anunţă o rotundă celebrare / A suta-şi-cincizecea editare / A Vetrei vechi. Da, Vatra veche e / Că-i la a treia incarnaţie / Întâi Coşbuc, Slavici şi Caragiale / Fondat-au Vetrei rosturile sale / Ce se surpară-n zbaterile triste / Ale străinei hidre comuniste / …

     - Vatra are niște elemente, artă, care ne dă un șut spiritual monumental național. Unii m-or trimite:

     - "Du-te-n măta, că ce știi tu, ca om format igenic social, că se impune, cu înțelepciune, dragoste și pasiune, în alternativă verbativă creeativă, în perspectivă, cu ciclitivitate asumată, sustenabil. Ceva nu mă scoate din ecuație, din “Insaider” politică, și gura păcătosului adevăr grăiește. Noi trebuie să lăsăm lumea mai bună decât am aflat-o. Viața nu se abandonează. E la ce să ne așteptăm, de ce să ne bucurăm fiind și păstrându-ne ca personalitate, rege, națională. Ce contează prejudecata unora, maestre? Eu ce fac cum trebuie, în ultimul timp?

     - Tu faci exact cum iti este scris frate Pavele. Tot ce intampini e pentru a invata. Tu existi in Dumnezeu, in cadoul sau - EXISTENTA. EL este TRAIREA! ASTIA lipsiti de ingaduinta si respect care se cred, ca ei stiu totul si ce e bine se vor ofili in ORGOLIUL PROPRIU.

     - Ai dreptate n-a trecut viața degeaba pe lângă mine chiar dacă am sărit peste umbra-mi care o am. Am un mod de viață. Eu nu sunt ca Panait Istrate descoperit de un mare scriitor francez sau de Emil Cioran, un filozof pesimist, apreciat imprevizibil prin urcușul, în ce scrie filozofic și dialectic incredibil și surprinzător, cu talent de adevărat înmulțit. Golanul din mine, am luat ce fac, în serios, că mi-am petrecut toată copilăria și adolescența scriind serios și cream, având o tehnică folosind proverbul și ieșind in scrierea mea bine, învățând ceva, fiind un lucru nou pe piață (și tu știi lucru aiesta și dacă nu inventam caractere, personaje).

     - Canta-ti viata asa cum stii tu mai bine. Onoreaza-l pe Facator asa cum simti. Urla-ti dezamagirea si blesteama-ti nereusitele in cuvinte amare. Iubeste neintelesul si continua sa faci minuni printre Florile Domnului. Florile sunt Dumnezeu insusi. Fii FERICIT CONTINU !

     - Și eu sunt nenea ciudățică, Ben, continuând să învăț tot timpul, omule și dacă nu-s nici măcar nominalizat la Nobel, că nimic nu m-a marcat, că ulciorul singur nu mere la apă, că se sparge!

     - Ce folos sa ai Nobel daca copiii iti sunt plecati. Esti singur si nu are cin sa-ti dea o cana cu apa la batranete. Tata a fost decorat cu Medalia Muncii, era mandru foc insa mama nemultumita: "Mai bine iti dadea o suta de lei ca sa cumparam carne, sa dam la copii." Alte puncte de vedere.’

     - Pomeții lui Vica erau rumeniți.

     - Asa e si n-o sa mai intalnesti alta iubire ca a ei. Iubirile difera de la tara la tara, de la o cultura la alta. Eu am crescut cu iubire romaneasca si ungureasca. Celelalte sunt doar conventii pentru mine si viceversa. Nu ma gasesc in ele, nu ma vindec decat imaginar. Asa si tu. Deacum incolo te vei indestula traind prin poezia vietii tale cu Vica. Iar daca vei gasi o femeie va fi doar parteneriat. E trist insa poate sa avem surpriza sa descoperim ceva mai bun, insa, ma indoiesc.

     - Nu eram hipohondru. 1968, România și Ceaușescu, trăia la maxim, că era omul și timpul, Ceaușescu. De ce să atace un stat socialist? Ceaușescu nu putea învinge ocupația și moartea, El parcă le striga să se unească și să nu fie lași, că era un pact (ceilalți nu-l peicepeau și deveneau îngânfați. Vica n-a avut de mers la facultate, dar nici de măritat cu altcineva. Ceaușescu le-ostrigat:

     - "Lăsați prostiile și treceți la treabă".

     - Ceausescu a fost un suflet al lui Dumnezeu care a hranit prin executarea sa setea de sange a satanei care ne matura azi. Vica era marea mea iubire și eu, prin, eram candidat la fericire. Iubirea era de la o femeie la alta.

     - Numai la tine in sat. Cum iesi din zona, iubirea ia alte dimensiuni. Iubirea e complicata rau. E un dar de la Dumnezeu, locul in care te nasti si unde cresti.

     - Cum de ești un ghicea, ghici-ghicitoarea mea, ca un Blaga care ne trece pragul veșniciei, a satului tainic și misterios, în triologia cunoșterii amplificat cu ciumulceii cu cer senin, chiar și-n comunismul cu alte proporții, cu față umană, ceaușistă.Tu, mult, mă bați la cap și știi de ce o faci. Nu s-a zis cu durerea de cap. Impresionant e cum scriem, Ben, Benoni Todică, nădejde de-adevăratălea de bine.

     - Scriem asa cum doreste Domnul sa iubim.

     - Știu tot ce misca transpiră acolo pe la voi?

     - Amazon.com: Căutând după mere: Un dialog amical (Romanian Edition) (9786139414352): Todică, Benoni, Rătundeanu-Ferghete, Pavel: Books. Creație excepțională cu ,,căutări, răbdare filozofică, suport afectiv colectiv, stăruință!” Cu stimă și considerație pentru autor, și colaboratori, Melania Rusu Caragioiu

     - Excelent! Bravo! Felicitări! Respect, dna Caragioiu! D.S.

     - Am si uitat de existenta ei (a cartii). Domnule! Cum trece vremea?

     - Trecem noi, omule! De unde și până unde: unde Dumnezeu e, iubire e cu candidat ca candidat la fericire? Cine mai știe, Ben ce efort comun am depus împreună. Nu mi teamă, cum nici ție nu-ți este să faci un lucru bun, temerar.

     - Cel putin suntem asociati ca titlu cu Amazonul. Un pas mic pentru o noua eliberare.

     - Pentru a face lucru bun nu-i puțin lucru, dar nici ușor, temerarule! Amazon și eu sunt apropiat de amazona și inedita Vica, iar tu, de răsăriteana ta Ming, o zână din China interzisă. 

     - Felicitări! Este o carte care va atrage atenția suedezilor pentru un premiu... Doamne ajută! MRC

     - EMINESCU IM MEMORIAM / Floare albastră, tărâm al nostru, / pentru făt-frumos din lacrimi. Am văzut chestia, cu roboții, în China. Ei, chinezii, și așa o densitate ca populație. Roboții nu-i împedică, nu-i incomodează, în desfășurarea lor?

     - Tu pui niste intrebari extraordinare la care as putea raspunde cu o suta de pagini. Sunt extraordinar de bine organizati. Am trait in amandoua metropole, Pekin si Shanghai pe care nu le-am gasit mai aglumerate decat Los Angelesul sau Melbournul. Ultimile fiind mici comune ca populatie. In capitalism suntem individuali/singuri/izolati unul de celalalt. Nu imi cunosc vecinii decat cu un buna ziua. Pe cand in comunism eram o familie, toti ne cunoastem intre noi. Prin cele doua metropole chineze ma plimb cu sotia pe orice strada la doua dimineata si ma simt ca acasa, fara teama, pe cand in capitalism de la orele 8 seara ti-e frica sa mai circuli ca sa nu-ti dea in cap vreunul sa-ti fure banii sau chiar sa ti-o traga. Daca esti furat si vine politia nimeni nu stie nimic in vest. Asta e filozofia: dezbina si controleaza. In comunism toti sar sa te ajute de parca te cunosc de o viata. Bineinteles ei au pedeapsa cu glontul pe cand in vest pentru o crima iei trei luni si scapi din lipsa de probe. Nimeni nu a vazut si nu vrea sa se amestece. E de necrezut pentru vesterners. Vestul are niste mecanisme legislative facute de mafioti/pirati/cowboys si banditi. Daca recunosti crima (treci pe rosu din gresala) (tu fiind nevinovat) iei o luna de puscarie sau platesti 250 de dollari, daca nu accepti vinovatia atunci te costa ani de zile de tribunal cu avocati / judecatori / detectivi etc. ca sa demonstrezi ca nu a fost vina ta si zeci de mii de dollari cost. Sigur ca nu-ti vine sa crezi. Eu cand am fugit din Romania (am facut-o de curios / aventura /AM VRUT SA VAD LUMEA). Cand am ajuns la ei in lagar am fost instruit de un interpret, tot roman sa declar ca am fugit din cauza lui Ceausescu altcum ei nu ma ajuta. Ori eu nu aveam niciotreaba cu Ceausescu. Insa ei asa isi pregateau dosar pentru detronarea comunismului. Asta era pretul ajutorului refugiatilor – sa devina martori. Ca din 2000 de romani in lagar poate doar 50 erau pe baza politica. Asta e masinaria. Si ca sa-ti raspund la intrebare; mai mare e densitatea in Taiwan si in Japonia, unde am simtit nevoia de a naviga prin multime, si mergi automat carat de curenti. Omul se adapteaza repede. Melbourne 5 milioane, Shanghai 28 milioane plus muncitorii din provincie si turistii. Nu am gasit niciodiferenta de a functiona in ele. Am pus multe videouri pe You Tube din orasele numite insa lumea nu are timp sa le vada si sa analizeze. China e o tara mare ca teritoriu iar populatia e concentrata in orasele mari dar daca calatoresti de-a lungul tarii sunt spatii intinse nelocuite si treci prin sate si catunuri cu gospodari ca pe la noi. Filmele documentare/propaganda sunt facute de multe ori ca sa sara in ochi, cu defecte. Dupa ce te obisnuiesti cu locul nu le mai vezi.

     - Traducătorul din română, în germană, Christian W.Sch. a citit ce am scris, în mere pădurețe. În concluzie notează:

     - "Foarte frumos, am citit, felicitări!"

     - Vestul/democratia bazata doar pe productie si consumarism este o societate tare bolnava. Nu se poate functiona in ea fara umanul din noi, fara suflet si libertate divina. De asta subliniez mereu ca eram mult mai liber si sanatos in Romania in saracie, CA DUPA CELE SASE ORE DE MUNCA ERAM LIBER SA FAC CE VREAU IN COMUNITATE - SI IMPREUNA CU EA. In vest ai tot ce-ti trebuie - CREDEM NOI dar suntem izolati prin individualitate si singuri, fiind mulsi continu emotional si fizic de SISTEM. Nu ai timp sa respiri psihologic. Daca nu ne schimbam... Nu ne vom deosebi de ROBOTI. Lacomia ne macina pe toti. Capitalismul ia tradat/pacalit pe romani, dovada - ca se plang in majoritate.

     - Lumea-i tot lume, interpetarea e diferită ca distanțarea, în anii pătimirii noastre, cu Goga într-o guvernare fascistă? Totu-i ca, în Secretele palatului, cu niște reguli ale verosimului sau din contră ca o ciumă post revoluționară '89 cotroversată și bulversată ca-n Țiganiada de Budai Deleanu. Ne căutăm încă fericirea, că oamenii caută oameni și prin oameni sunt la înălțime, pe verticală verticali. Unii nu respectă nimic, chiar dacă noi nostalgici regretăm comunismul, care nu era o povoară, în salvarea națiunilor, cu o nouă ordine mondială. Tradițiile Coreeii de sud, sunt legende, uneori greu de decodificat", că au miezul de pâine fierbinte. Nici de istoria României nu mi rușine, jenă.

     - Daca ne demonstrau dupa cadere ca e mai bine nimeni nu mai tanjea dupa vechile timpuri. Dar si-au dat drumul ca niste nehaliti. Aceeiasi excroci sau altoit. Nu-i mai satura satana!

- De unde știm, că facem și comprimisuri,

rămase moștenire, pe papirusuri,

când mai avem nevoie unii de alții, îi răbdăm, având voință și colț de rai ce-l am, în plin de adevăr și viață,

fără de care praf și pulbere s-ar alege,

din calitatea de om,

în nestrămutata lege,

cu simțăminte de înflorire de pom,

din omenesc Brâncuși-Dom,

pur și simplu templu și exemplu.

Veritabil traducător a lui Eminescu din română, în germană. Christian W. Schenk a postat în VEȘNICUL EMINESCU. Florun Câțu e cu manierea guvernamentală, că politica e mama mândră a curvelor, cu sfârnăria, trasul sforilor. Să nu uităm de binefacerile celorlați ca a celor botezați. Oamenii cred, că suntem prieteni, Ben Todică, nădejde Phonex a limbii române. Hărmălaie mare, că nu e o stabilitate și armonie, cu responsabilitate. Trebuie bine gospodărită țara. Nu vorbele mari conduc țara. Ioniță zice: trebuie luate frâiele, în mâini socio-economice. Inima ni catargul dintre sute de catarge. Nu-i nevoie de demagogia lui Farfuride și Dandanache, ci de responsabilitate și asumare. Ce performanță ne-a împrietenit ca pe doi nativi ce suntem, că suntem. Vica a fost ca tine iute la minte și o mare frumuețe, în noblețe. În noi sunt lucruri care ne dau putere. Daria hodorogește și Marin sătul, urât de vorbăria ei:

     - "Îi destul o botă la un car de oale". Toți ne-avem cultura și prostia dezarmanta ca-n Secretele palatului, dovadă e cum trăiam, și eu, în familia, cu familia mea.

     - "Faci atâta gură de deranjezi și pe cel care e bolnav", îi aruncă vorbe Daria ca și cum ar arunca prpăstios bolovani, pietre de moară. Nu știu, cu cine altcineva, va putea trăii Daria, că nu tace, ba pare să sufere și de gelozie, boală nevolnică și urâtă. E o logică și nu un lasă-mă să te las, faceți cum credeți și sfara să fie mai mare ca jumara. Discuția lui Daria cu Marin Teci, nu decurge bine, că-i o neânțelegere din principiu ca și cum ar fi două săbii într-o teacă. Daria nu ști să se bucure de viață. Nici unul nu-i cum trebuie, nu-i coșer, drept, că stă drept și vorbește strâmb, găunos. Eu, Ben, sunt un călător, cu un scop, plan și țintă, cum și tu, recunoști, cu minte și trup sănătos. Și dacă Vica a zis:

     - " O să fie bine, a fost bine. Mătușa Elvira și unchiu Toma, din Coliba unchiului Tom, mi-au spus, că trebuie să am voință (adică cum voință ? Adică să am voință? Ce era și cum e să am voință?) Aici e aici convingător. Totul e mândru ca sufletul tău, cu destin îndrăsneț, luminos... În rest sănătate și numai bine, Iònel Marin! La diagnoză, animalul, nu poartă un dualog cu mine, dar după anumite semne, cu dibăcie, îți dai seama de prognoză și nu, că aș fi eu mai deștept, decât toată lumea, dar priceperea e baza. La diagnoză, animalul, nu poartă un dialog cu mine, dar după anumite semne, cu dibăcie, îți dai seama de pronostic și nu, că aș fi eu mai deștept, decât toată lumea, dar priceperea e baza. Când e vorba să faci bine, nimic nu te poate reține. Îndoiala, de ce te-ar poticni / împedica, în stânca neputunței. Din tine să dă la o parte orice urmă, că ai putea greși, că îndoiala, cum zice și Decartes, te face, să exiști, fiind un drept de a fi cum rar ca floarea de colț sus pe semețul stei. Ambiția te onorează, cu mântuire și înviere ca pe poetul imnelor, pas cu pas candidat la fericire, că ai lucru bun de făcut și nu-i puțin lucru, mai ales dacă ești și inspirat ca și cum și banii europeni ar fi pentru tine, pentru strădania ta, meritocrația ta. Tu, ești ca la o cursă hipo, cu  obstacole, chiar dacă nimic, nu-i lin. Totu-i într-Un veac de singurătate (viața ni o încântare mai ales dacă-i distinctă și deosebită). Tu, ai curajul, ești astral, prin ce faci național, că incredibil nimic nu-i imposibil (la noi nici nu există: nu se poate, zicea și alduita Vica, cea pe care plină de iubire o găseam acasă: De veghe, în lanul de secară). Dacă n-aș fi fost eu, n-ar fi fost Daria ca să mă supere/ să mă bucure, cu încântarea ei de a fi semeață și plină de credință și de speranță. Datorită acestei mari țărănci, eu n-aveam calitatea Marelui singuric / a lui Cel mai iubit dintre pământeni (Un singur pe lume). Vica-i dintr-o poveste nemuritoare, cu omenitatea ei de România. Scriu, cum zicea și Pr. Gheorghe N. Dumitrescu-Bistrița, un om cu suflet și de suflet, om de cultură din Mehedinți. Nu sunt așa fericit, că parcă-mi lipsește ceva: lipsurile.

     - Revenind la cultura iubirii. E la fel ca cultura mancarurilor. Dupa o vreme te apuca durerile de stomac, faci diarie, (si pe tine, dupa). Ca sa compensezi bei o tuica ca sa omori limbricii. De ce nu o poti inlocui pe Vica cu o alta? Pentru ca nu ai fost curvar. Orice femeie ai privi azi o vei imbraca in aura Vicai insa ea nu va fi Vica. Insa venind din aceleasi mitologii locale veti trece mai repede si usor peste diferente. Adica nu ai mamaliga la sarmale, mananci paine. Insa cat de greu va fi sa nu ai nici paine si nici mamaliga. Te-ai gandit la asta?

     - Până la urmă sfârșitul ni o suferință. Ce te pune pe picioare, când e vreo problemă? De ce ești atât de special și când e vorba de picioarele tale neconfundând marfa cu ambalajul, sula cu prefectura? Ceva ținem la mână. Am fost cinstit și sincer cu Vica, crucea vieții mele. Sănătatea lumbii române grăiește pe graiul tău. Tu, te-ai priceput la vorbe dintotdeauna. Vica mi-a fost o nădejde încurajatoare. Nu sta un pic locului și dacă îi ziceam: mai stai, mai stai..., că era o binecuvântare. Ce nu te omară, te întărește, zice Vali Vijelie sfătos și sănătos ca un mare noroc de la Dumnezeu. Viața ascunde multe taine, mistere amplificate la nesfârșit (Cine zicea? Ce zicea Poetul Lucian Blaga, filozoful și generosul om de cultură, din Lancrâm, de pe lângă Sebeș, Alba?). Vasile Arhile ști ce zice uluiror și totul e firesc, natural și vertical adaptați casei. E nevoaie să ajungem la un dialog care ne aproprie de suflet și amândoi suntem aurori, preocupați de limba română. Am ajuns la o izbândă și e normal să fim cuceritori cutezători, temerari ca Ticu Lăcătușu alpinistul ajuns pe Alpi, munți râvniți ca Carpații, frate! Mircea Postelnicu se referă la teatru de la Piatra Neamțu a lui Ion Creangă, prin Humuleștiul lui care ne place foarte mult, prin ce a fost și copilăria universală, viața, având regizori, scenariști și actori, oameni, care fac ceva anume acolo unde trăiesc acționând. Constantin Lăcătușu alpinist pe care munții, o provocare, nu l-a dat peste cap având abilitățile sale. Oamenii se redescoperă și reinventează autori; (noi tindem a ne promova). Avem și noi Everestul nostru de cucerit ca oameni potriviți la locul potrivit, cu o simbioază cu naturalul, în drept de a fi. Mihaela:

     - "Marin Teci puneți să bei, îi zice politicos, că nu ști, beat aseară ce figuri a făcut sincer acest trubadur de mahala, că el mere și-i bate pe cei care-i sunt săteni, ciubăcunțeni, mai nou, că, își face lui, nu știu ce, nu știu, că nu vreau să amintesc despre sinuicidul de care hodorogea bolund, vorbește ca unul care a ieșit aiurit de pe arătură, că și-a risipit talanții și ochii, îi arătau nesiguranță și era ca un necuminte ce se bâțâia nervos fără răbdare, cu nerăbdare ca timpul nerăbdător, pentru Marin Preda. 

     -  SUA, la adresa Romaniei: ”Ori gaze de sist si Rosia Montana, ori va izolam, si va paste razboiul”, striga ambasadorul.

     - Averea, bogăția, e a românilor, indiferent, cum se numesc gazele / aurul, ca atare jos labele de pe averea României! Satul românesc e plin de încărcătură spirituală istorică fără egal, cu mult național și tradițional care te încarcă de veșnicia, cu vrednicia de România.

     - Amazon.com: Căutând după mere: Un dialog amical (Romanian Edition) (9786139414352): Todică, Benoni, Rătundeanu-Ferghete, Pavel: Books

     - Ca ce să mă laud ca băiat de mingi fără nici un merit, că superstițios, lovesc, în bară, că lauda de sine, n-are meritocrația, nu e mega cum lude, cum vine vorba și nota bene, că nu intrăm, în carantină, să nu miroase bolnav și a spital, cu covit Delta. Da am cea mai tare experență, din parcarea, din Poiana Brașovului, unde mai lucră bonus frate-meu Mircea Ferghete. De dincolo din porțile divinității ne oferi fericirea ca Avram Iancu. Totul e ca-n Testamentul scris de el cu simțământ ca om, cu umărul tragi, în Patria limba română, că ești înscrisă, în cartea recordurilor spirituale, cu recupereri sufletești, fără a ne sufoca, în escaladarea de pe scări.

     - Bran plonjând de pe casă, în apă, că zilele lui Marin nu erau ca de obicei și ne mai dăruia și zâmbete.

     - Totul era pentru suporteri, cu o minte mai ageră ca Ilie Moromete oprit pe la Căuăcia lui Ionucan, înainte de a merge cu Nicolae, cu căruța, având surprizele lui cu salcâmul băteânu Călărașu / Moromete, acuma, în imposibila întoarcere înaintând spre București, la școala de învățători ca mine, în Cluj, pe Moților prin1965, apoi pe Galați și deabia mai apoi, în Gheorgheni, când ajunse și Daria, eu căzând la examenul de admitere la proba eliminatorie, la proba de muzică, astfel închizându-mi-se porțile spre rai, credeam eu nătâng și novice, în ciudă, că fiecare ne-avem crucea, norocul de la Mora cu noroc a lui Ion Slavici. Eram prost, Creangă ar zice, cu stropul lui de inspirație, sare a pământului: pe o stăna, c-așa eram înainte de a merge pădureț, la școlile ălea mari cum ar fi zis Slavici, părintele celor doi feți frumoși și a lui Budulea-Taichi, / feți frumoși, cu stea, în frunte (cum să comentez cu comentatorii / criticii mei reali?) Din de toate pentru toți, scăldat, în omenie, inimos, doar adevăr, cu minte și cu mâinile curate Dan Șalapa corectează și scrie la carți, prefețele avându-l pe Sergiu Nicolaescu, în caz, că se face film, avându-l și regizor și actor și tot ce vrei sour real, un mare sufletist și mare artist patriot. Se arata a fi spiritual și un mare național ca unul cu tinerețe fără bătrânețe și cu viață fără moarte scrie despre mine, Daniel Șalapa din Drobeta Turnu-Severin. Eu cu Vica muncind ogorul sau pe lângă animale trebăluind fără ne dăm seama, ne auto încărcam bateriile și dacă nu mergem, în excursii / la băi. Era ceva magnetic și magnific. Cu ea, în Ciubăncuța trăiam, în casa visurilor, în raiul rustic, cum nici nu gândeam, că aici evitam răul, că era un drum eco spre normalitate, cu trai visat de-adevărat. Aici nimic nu ne creea probleme / dileme. Vica avea naturalețea ei ca om care socio uman are propriu profil și imaginea corpului. Avea frumusețea ei ca făcătoare de minuni. Vica la ce-s bune fructele autohtone ca cireșele furate de Creangă de la mătușa Mărioară (soru-mea care n-avea sub cireș cânepă de încâlcit?) / merele furate de Pavel, din grădina popii Nicola Petru, că ele contribuiau la sănătatea cu stil, îți dăruiau un somn sănătos și mai erau laxative, ajutau să slăbești și ea, Vica, știa ce trebuia să știi memorabil ca poezie și delicatesuri stil poetul Mircea Dinescu, că mergea și se recomanda eco și bio, că era sfătos și Mircea. Că cine scutură roua? Feciorii dimineața, că vin la gagici, încearcă să cânte Teci Marin oarecum bine dispus, Sorcova vesela, că-i mai plouă cu caramele / biscuiți cum zice Revnic Sorin, Parfumu. Speranța oricui dă curaj și puteri supra, para normale, chiar și ca să scrii opera omnia contrar blamului, că n-aș fi profesionist, ci amator, deși zice însuși Alex. Ștefănescu, c-aș fi cu talent înăscut completat de Lucian Gruia care zice, c-aș avea talent nativ, c-aș scrie îmulțit, cu har și inedit, originar afirmă și publicistul, președinte a jurnaliștilor Mihail Duțescu, scrie, în Scrisul Românesc, din Craiova. Mă plasa Vica de la lucru ei, la cel al celorați, la cel al obștii. Nu ne-am dezamăgit unul pe altul. Sau mai poți ști. Era într-o concurență permanentă cu sine, chiar dacă n-o soponea nimeni cu regina nopții. Știa ce știa încăpățânata de Vica fără stare și așezare care se silea într-una și reușea ca o campionă ajunsă pe podium cu: "Evrica, vivat!" Cine-i om cu adevărat tot timpul iubește, băsedește Vica această zicere de pe drumurile lui Grigore Leșe. Uneori mă vedea melancolic, dar ea mă încuraja: -"Nu te lăsa, Pavele, hai, că poți, scoate de subsuori liptiile, scoverzile! Hai și nu fi leneș, Pavel!" Fii cum ți, în fire a fi, mă tot îndemna plină de energie Vica, plină de virtute și ițită, minunată ca și cum ar trăi plină și din muzică, cu succes ca muncitoare, în agricultură. E o spirală a vieții zice și Ovidiu Țăndărică, dar drumul meu cu a lui Vica s-a întâlnit, în filonul de aur al satului, lele și iar lele Vica.

     - Citat din filmul Moartea Domnului Lăzărescu: ‘33 de cococostârci pe casa lui Kogâlniceanu (frântură de limbă).’

     - Se dichisea, se da pe față cu cremă, cu pudră, că-i plăcea să fie frumoasă și era femeie elegantă, că n-avea nimic la mansardă, cum Marin zicea despre Daria pentru aceleași motroșeli cu rumenele, ca femeie ce se vroia elegantă, țifrașă=fercheșă. 

Prin Republica Moldova alegeri, votări, unii-s idioții lui Dovstoieschi, umblă cu sicriu, cu escremente, ba deștept vânează mistreții închiși, în lagăr de exterminare, închiși de fasciștii hitleriști, duși cu sorcova, demenți cum se mai zice altfel spus ca cei care ramoliți macină dolari de imbecili fără a se gândi, că mai sunt flămânzi, din Flămânzii lui 1907 ca-n Răscoala lui Liviu Rebreanu / în Desculț, roman scris de Zaharia Stancu, un prunc, Darie, din Omida, din Rădăcini amare, că sechestrați, văduviți de libertate și mistriții plâng, guiță, își jelesc soarta într-un țarc închiși într-un coșmar fără suflet, în așa zisă rezervație de ocrorire? Mă duc la Cluj. Alte amănunte voi scrie pe urmă, că mă duce Flaviu venit din Spania cu soția. 

Ce chestie-i, că am fost la Cluj, alți hoheri, fără scrupule ajungând prin Maldive ca să risipească prin Grecia banii, averea țării, dar eu mă duc să-mi cumpăr medicamente și pe mașină să am rău de mișcare, pentru asta făcându-l pe Teodor-Flaviu să oprească mașina pe dealul Clujului, în timp ce ceilalți se distrează prin Maiami, eu să dau pe dealul Clujului mai neplăcut să dau mâncare la rațe / gâște ca un animal bolnav de a lui Don Juan Nicolae Breban, bre! Scriu astfel despre aiasta și ce mare brânză e Ben? sau ce dacă o venit Teodor-Flaviu să mă ducă la Recea la medicul de familie și apoi în Cluj la specialista Mihaela Șandru. 

Era, în cuptorul verii, dar eu nu mai sunt ca cel care mergeam cândva la coasă la colectiv ca apoi cu Vica să împrăștiem brazdele și să întoarcem fân tot grăbiți și pe fugă că soarele se mai ascunde în nori și plouă și fânul nu-i bine să ni-l ploue și să nu fie nutrețul adunat, în boade, frate-me, cum toată lumea de pe hotar se forgotea să facă ca la foc, când oala cu laptele muls ar da, în foc, dar poate nu știi și nu simți sfara de lapte ars, dar pentru nesimțirea ta, ție, ce să-ți fac, omule? Tu, îmi scrii, Ion Lazu, în sârbă / aromână, de parcă eu aș cunoaște toate limbile pământului, deși nici o limbă n-are dulceața, dorul și doina din limba română, nu-i așa? Mulți ca Hogaș pe unde a călătorit a descris piesajul, orașul de Românie pitorească, doar eu belit parcă de pe dracu nu o fac asemeni acestor mari clasici, unii acceptându-mă cum sunt, dar alți făcând figuri de stil și comentând ca ei, că nu așa s-ar scrie despre ceva și ceva, dar eu de ce să-mi pun mintea cu ei, cu acești pseudo-kinegheticos? pe mașină, în drum spre Cluj, îi povestesc de cum a fost uriașul de Dragomir și cum digan și, în putere acest hercule, în Aghireș-Fabrici sacii de ghips, îi înfuleca peste măsură și, în loc de 3 saci a 5o kg căra 6 saci, c-a făcut și el pariu prostesc, în roctar și parcă, îl văd venit la Ciubăncuța, cu el tăind, în pădure, din secure acel fag de 11 care adus acasă ca să-i minunăm pe ciubănțeni de grozava noastră ispravă, de parcă numa ieri ar fi fost făcută. Afișează textul citat. 

Mi s-a făcut dor, că de multișor nu-mi scrii și nu știu, puișor, nu știu care-i baiu, care-i valul și aiesta mi necazul, că-i fi dat cu boala nas, în nas, mânce-o și dăuă-n pricaz boala pe boala și fiu-ar al naibii și nu a oamenilor boala aiasta viclană! N-ai rând, Ben, bunule, te întreb, că n-aș vrea de nici un fel să fii bolnav? Să nu ne pierdem indentitatea națională ca popor ca să nu fim nimeni și a nimărui, urâtule frumos, da hai să nu ne facem de toată minunea ca Hristos, în luminos, că, nu un om pate face întuneric / lumină de pomină, în doina Română. Dinamic cum sunt și dialectic, nu știu vorbi cosmic / mi greu să vorbesc, fiind un nelcoșag și neaoș al nostru național monumental. Secretele de la palatul care nu-l am, în Ciubăncuța te plesnește, că inima te-apropie de mine, te coboră, din nori, cu capul, te-apropie cu picioarele pe pământ, pentru a fi cum ți-am tot zis: om între între oameni, pentru oameni sau ce? Îl întreb de poetul Juan Romano și măgarii, că tată-su deținea măgari și pe scriitor, lumea, îl considerau deliu, bolund, în ciudă, că a luat premiul Nobel după lumea din vremea lui, însă omule, în toată vremea a fost o vreme și fiecare au avut meritul lor, chiar și rostul lor, cum noi acuma ne avem meritul nostru oricine ce-ar zice. N-au fost mai brezi ca noi acei alți, mai alții, că fiecare trăiesc, în pielea lor, cu meritul lor. Tu, te joci țâța, mâța cu virusul și ești virus  Delta cu valul pe val, în aval de restricții ca păstrăvii înotând, în amonte? 

Totul nu e așa greu de priceput, că și cămila ostenită, căzută frântă, ostenită, în deșert, care te punea în pericol și pe omul dinaintea ei și pe omul aflat pe spinarea ei, că vădit se vedea, că pornea și prăpăstios și furtuna de nisip și pericolul era vădit, o lipsă de curaj, îți stârnea frica și nădejdia, îți era pe nicăieri și prototipul acela incredibil te făcea să ți se înece răsuflarea, corăbiile, iar tu confruntai, ca un om, parcă beat purtat de colo, colo curmeziș și peziș... Nu ești eficient cu Delta covid...contagios. E ca la Asia:

     - "Ia cu tine și inima!" O secție a fabricii Rapid de Ipsos, unde ajunge să lucreze Dragomir, așa i se zicea popular, la locul cu pricina unde se ambala ghipsul, în saci de hârtie voluminoși pentru a fi transporta cu vagone de marfă. Ca un Karol Davila ești doctor a literelor limbii române, între străinii aborigeni, că ai tu un plan al tău, ca lecții de viață, pentru acei autohtoni ai Australiei, cultivați și de tine, cu civilizația, deși viniturile, ce caută, și ei ca mine, caută fericirea, în dragoste, chiar dacă-i pacoste, după cum vorbește lumea, în cultura lor. Aborigenii, având un fantastic și unic ceva a lor ca al dacilor noștri sinceri, felix apreciați ca unici și tradițional specifici, cum vorbește lumea, cu limbă ascuțită. De ce trebuie să curgă multă apă pe Someș / Dunăre ca să ne fie bine, cu Emil Boc înfrunte de regiune, prin unirea cu noblețe a unor județe între ele, cum a fost sub Ceaușescu, în copilăria mea înfloritoare, cu firesc respectând regulile prin eliminarea birocrației, mișcarea hârtiilor, vorba lui Alexandru Stark, un hocus pocus a celor care pun carul dinaintea boilor. Să oferim eficiență, frate! Să fim pentru asta prin popor buni. Să fim cu avantaj, că m-am săturat de bestialitate! Din păcate nu suntem, în pas cu vremea, cu timpul. răspuns lui frate-meu, românul din Australia, un vigilent intelectual îndrăsneț spiritual. Dragomir cu 6 saci pe acel cărucior, nu dase înaintând spre vagon, nu dase în șina de tren cu toate, că înainta cu acea greutate împinsă și cu pieptul și era ca un grandios gladiator antic. Avea un sprijin, în picioare extraordinar și era năucitor, că era, în formă, ca un sportiv din greu antrenat. 

Cuvântul digan = puternic, în putere ca Hercule de la Herculane; roctar ți-am scris ce ar însemna: un loc de muncă, înțelesu-m-ai? Dragomir joacă tare, că Dragomir are principii socio-umane și principii de biblii, că avea grijă de soția lui Veronica, mama / fata pădurii, după cum știți din Căutând după mere. Viața nu scoate nimic din comun și, din dialectic.Va pierde totul ca bețivii din bodeica lui Caragiale, un culegător de așa zise snoave, perle, direct din gura consumatorilor, cum uneori și eu o fac nebun de iubire și pasionat și inspirat sunt. Viața nu scoate nimic din comun și, din dialectic.  Când vârsta, își spune cuvântul, eu nu mai sunt ce am fost, că nu mai sunt, maistre, inspirat, cel de altă dată, cel care ar trebui să fiu, în drept de a fi. Te poți întreba orice ca om, chiar dacă tu n-ai chef să răspuzi imaginându-ți cine o fost prozatorul din Câmpia Transilvaniei, Pavel Dan, chiar dacă și Ciubăncuța e, în podișul Someșan, din județul Someș, mai nou din regiunea Cluj devenind județul Cluj din regiune defalcând mai multe județe ca Sălajul, Bistrița Năsăud...și cam ce-o vrut unii politicieni: cu poezie, delicatețuri, vezi Mircea Dinescu de la Cetate. Îl apreciază Ion Chinezu, Pavel Breazu și Călinescu, care zice c-ar fi romancier, chiar dacă Pavel Dan zice doar, că va scrie Ospățul Dracului, dar boala, îl seceră prea devreme, înainte de a scrie romanul care ar fi putut fi o oprera omnia-capodoperă după părerea unor profesioniști, experți, critici. Precis nuvelist este, că doar așa ceva a scris inspirat și cu talent nativ prozatorul Pavel Dan. Ceva am mai vrut să spun, dar am uitat până la urmă ce. 

Toți știm frumosul emoțional și magic, un național, în care evada inima-n mental. În mine e acea licărire care, tu, o pricepi, ca o bucurie. Eu, ce am a recunoaște, că am muncit la nesfârșit ca să ajung azi. Uneori nevinovat poți fi defăimat, tratat vinovat imoral. Tu, om frumos și luminos ești ca un Hristos generos. Viață liniștită/ zbuciumată, am avut-o alături de Vica, un om harnic cum mai rar pragmatic, îmulțit, în har, în afară de Iisus care a trăit vredată pe pământ, pe planetă locuită de pământeni. și totuș, ea, iubirea mea m-a ocrotit, până ce a murit, sărmana necăjită ca un om necăjit, că va ajunge din Cluj la Ciubăncuța, cu / pe picioarele ei? Aiest lucru mă tot întreba cu dorință de viață. Cu Vica deodată n-a dispărut chiar toată cumențenia lumii și nici, chiar toate urmele de noroc. Ca orice iubire, si cea de poezie este cu atat mai adevarata cu cat este mai complexa... Vorba lui Coșbuc: nimeni nu cunoaște ce-i, în sufletul femeii, ce minune și câtă înțelepciune. M-a pasionat de copil, să scriu, dar pe cine înteresează? Scrisul pe mine mă relaxează, îmi dă o stare de bine ca pe unul cu vioara, cum se simțea cu simțire domnișorul Karoi, în Sâmpetru. Întotdeuna este: încerc să fac tot ce-i posibil, tot ce trebuie ca forță majoară, incredibil, dar adevărat ca să fie bine. Cu scrisul meu nu dezonorez nimic și pe nimeni.

     - In ziua de azi? Daca nu esti political corect se da incontinuare vina pe vaca in timp ce industria razboiului bombardeaza clima in nestire. Explozia unei bombe culca la pamant sapte dealuri si sapte vai (se lauda Bush in Afganistan), aceasta distruge clima cat toate vacile pamantului intr-un an. Toate pandemiile pamantului au fost generate de razboaie. Unde-i pisicuta???? In curtea lui Bush, UE SAU Johanis care se comporta ca un copil de 5 ani, razbunandu-se pe cei din jur ca i sa furat lingurita. Toate acestea in timp ce omenirea moare, nu are servicii, educatie si pace sufleteasca. Ei sunt preocupati de genul sexelor. Se "parintesc".

     - Nu te doare capul, dar te legi la cap, chiar dacă nu-i cu așezare, cu ședere.

     - Caut adevarul. Umblu dupa el singur. Ma urc sus in varful Himalaiei. In specia umana nu exista mai mult de doua genuri; masculin si feminin. Asta o comfirma ADNul din oasele noastre Homosexual sau Lezbian sunt doar niste etichete prin care se identifica cei care se scarpina in locurile care ii zgandara. Sunt etichete asemanatoare cu hot, criminal, prost, destept, viteaz, labagiu, pedofil, violator, erou etc. etc. ca viu cu cetera. Aceste tipuri de oameni se deosebesc de cei normali prin faptul ca aceasta “mancarime” care ii eticheteaza ii fac mai alerti si ca atare au diferite reactii fata de omul obisnuit.

     - Tu, zău, îmi răspunzi la nici nu te-am întrebat, bărbate, din insula Creta, în raport cu El Greco!

     - Subiectele sunt parte din smecheria/alchimia cu care golanii vor sa dezbine / schimbe lumea. 

     - Nu te doare capul...?

     - Ba ma doare. Faptul ca ni se i-au libertatile individuale, ca sunt bagat la puscarie ca spun ceva contrariu oranduirii, ca-mi dau cu pararea, ca fumez canepa sau mananc ciuperci nebune ca sa pot sta la coltul blocului sa rad, macar asa fericit, asta ma duce cu gandul la Inchizitia care la ars de viu pe Giordano sau Galileo ca sustine-au ca pamantul e rotund. Ce rahat de civilizatie e asta?

     - Tu, incredibil, poveștești imposibilul, pentru c-am asta am zis ce-am zis, c-oi zice... Așa ceva știu, dar deștepți, tot comuniștii mai zic, c-o fost neam prost, deși corupții ce fel de neam e? Tu atingi sensibilitatea socio-umană, coarda care zbârnăie că își are sensibilitatea ei. Pe Gherghe Doja nu l-au încoronat și l-au pus pe tron, deși nu ca Galileo, că aiesta o fost de al nostru, dar Geordano Bruno nu tot răutatea omenească l-o omorât? Dar hai să nu facem..., să scriu un întreg pomelnic pentru a-l citi poporenilor din altar cu aleluia și pioșenie poa, prieten, din Bârda-Mehedinți or geograful Simion Mehedinți / Gherghe N.Dumitrescu-Bistrița, MH. 

Aiastă noapte o mugit o vacă la zoo-ferma lui Piciu, Florin Găvruș de-a Dihorului, mugita un amărăsân, a semn rău, cum zic babele din Ciubăncuța,Cj. Acest cioban avea alte înterese ajungând și pe la Roma dormind sub columnă ca adevărat dac ce era venit din Transilvania fără oi tocmai aici, ca să fugă de biruri ca vlașinii lui Ioana Postelnicu.

     - Ai dreptate Giordano a fost ars pe rug.

     - Acesta a fost pus pur și simplu: să nege E pur simove! Greutăți și griji de când lumea au fost, deși iubitori sunt românii, dar tocmai pentru aiasta, canoniți și loviți ca Iisus, deși era păstor blând, grijuliu față de omenire. Fiecare e aparte cu pticazul, necazul și nemulțumirea, istorie, a lui, omule! Avem spre norocul nostru și o binecuvântare. Nu ne lipsește ambiția și dorința. Ai noștri ca ai noștri, că ei nu-s ca alții. Ne tragem și noi sufletul și sărim de pe trambulină. Trebuia, în cor cu Mircea Dinescu să strig politicienilor, că nu mă trag cu ei de brăcinar / șireturi. Că politicienii nu-s echilibrați mental și lenea lor e letală, ne omoră. Să se facă lege pentru ca să se muncească, nu să aștepte mură-n gură șomaj și ajutor social. Dacă nu se poate cu vorbă bună ce-i de făcut. Să se strângă cureaua ca să existe pensia (să lăsăm la dracu împrumuturile, că în realitate e altfel, că îi și foarte cald, torid și arșiță, și ne arde soarele și peste câteva zile va fi instabilitate și năucitor va ploua cu grindină, dar grijă că aerul e irespirabil azi). Totul e mișcare, îți strică starea de bine, în România. 

Să iubim tot ce-i nobil, sublim și bun ca să fie esențial excelență. Să fim buni ca milioane de oameni. La urmă, politicienilor:

     - Totul se plătește, că întotdeauna s-a plătit, au plătit gunoaiele socetății. Trebuie să încheiem cu bine supravegheați de psiholog și antrenor ca să facem, în nebunie, lucru bun. Să facem performanță ca Simona Halep. Dacă iubim, să nu ne depărtăm de iubire și de bine, pentru ca să fie bine prin Dumnezeu, că Dumnezeu ne mai dă zile și isprăvi cu lucru bun, lucru de ispravă. În meciul ca meciul. Totul e arzător, rugul aprins? Atmosfera e cu aer greu respirabil, e înăbușitor, aproape irespirabil, că e caniculă, cu zăpușeală, căldură cu disconfort tot mai pronunțat. 

Boala societătii ne afectează viața pe Arca salvatorului Iisus. Noi avem nevoia de a ne pune, în evidență, că pe undeva, cum vine vorba: era omul și timpul, din olimpul omenesc și firesc. Eu încâlcesc ițele și ca elev, că eram uimitor prin ineditul, prin ce intrepindeam cu efect emoțional, că eram simpatizat, ca Ceaușescu, 1968, când luase atitudine, față de rușii și față de cei care intrase, în Ceslovacia, că era posibil o încălcare a convenției și a pactului, că intraseră și era posibil să intre nerușinos și, în patria noastră. Ceaușescu era principial și vehement apărător al patriei noastre, că avea o dragoste autentică. Era de anume geniul din Carpați, autehntic român, un român arhaic ca om, în primul rând și timpul încă-l răbda ca să existe, chiar dacă suedezii nu-l premiau ca om al păcii, luptător mondial pentru pace. în viața ca o luptă luptam ca-n anii tinereții, vorba lui Coșbuc, că viața era o luptă, o nădejde Phoenix de mai bine, ca om de viitor ce mi dat a fi. 

Iată alt efort,în slujba cunoașterii. volumul G.T. Kirileanu, Martor la istoria României (1872-1960). Jurnal și epistolar. Iată alt efort, în slujba cunoașterii. Sântem mari, cu grandoare, din parcare, ca români. Dumnezeu să vă dea sănătate și cu putere de a mă lectura cu bucurie și cu binecuvântare, în dreptul de a fi mega cum laude. o carte extemă și excepțională cu excelență. Azi e ziua națională a Franței, și am văzut defilarea. Am văzut parada la televizor, că n-am fost, în viața așa cum a fost ieșit, în strainătate. De fapt ce ne dorim, că eu nu eram nemulțumit de Vica și nu, pentru că nemulțumitului i se ia darul și pe bune, rămâne cu amarul merelor pădurețe și a rădăcinilor de ștede, că Vica era o femeie care-mi făcea favoare, plăcere și distracție cu lux de amănunte, eccetera, eccetera, că efectiv știa, pe calea adevărului, știa pe unde se scoate cămeșa lui Iisus Cristos, cămașa fericirii. Uneori nu sunt, în apele mele.

     - Ieri ma intrebat sotia cati prieteni am pierdut in pandemie. I-am raspuns…, vre-o zece. Sunt doar ce-i care au fost adusi in atentie. Or fi mai multi dar nu am aflat de ei. Sper ca mizeria asta cu moartea, sa se opreasca aici. Am ordonat mortii sa mai treaca si printre organizatori. Deci..., stai linistit.

     - I-aș da și eu morții undeva, chiar dacă prietenii mei trăiesc neatinși de umbra ei, nu că eu nu i-aș fi permis, dar Dumnezeu mi-i păzește cu ingeraș, ingerașii drăgălași. Bine, că vântul, furtuna nu te-o luat și pe tine, că nu ai văzut cum a fost după noi potopul? Clopul, l-om cumpăra la loc, chiar dacă, în Moldova, cu alegerile, e tot cum o fost, manipulare, că dreptatea și unirea, nu-i încă de partea noastră și pentru asta și, tu, ai dat cu pălăria înciudat de pământ, că nici caii, nu se pușcă, nu-i așa? Lasă soarele să mai rămână cu ziua de mâine, să rămână al limbii română, cu îndemână. Chiar așa ce ne-așteaptă, ce mai e fain, o.k.? ce-i cu proiectul România educată bazată pe exigență, dar cu satul ce o să mai fie, că satul nici bătrâni prea mulți nu mai are ca să nu mai zic, că tinerii, nu știu pe unde ni-s cu impact și ca visători, disponibili, ca să înceapă să gândească și să lucre la țară? 

Avem de făcut pași importanți la sat. Satele se golesc de suflare omenească. Când, în sat va fi o stare de bine, ramoliților corupți? Când ne-a fi sufletește mai bine? Parlamentarilor, de ce ne faceți rău? Totul e năucitor de rău, pentru sat. N-aveți o lege ca să nu fiți o năpastă?

     - Voi nu intelegeti ca nu mai aveti tara independenta. Azi sunteti o regiune a Europei iar Johanis e primarul acestei regiuni.

     - Cine să-și dea seama de ce se întâmplă, în țară, nu doar la țară, că-i un stres politic, dar și termic, că căldura e sufocantă. La noi a început o zi cu soare. Tu, încătro călătorești, în sine? Care ți drumul, în viață?

     - Noi iar nu avem drum sa iesim din casa. Iar suntem inchisi de la noapte in Victoria, Australia. 5 zile si drept de aprovizionare alimentara care sa nu depaseasca 5 km radius.. Daca numarul de infectari creste se prelungeste smecheria.

     - Tu, vorbești cum vrei ca-n vestiar / ești pe scenă fără să fii rupt de viață, de România? (știu, că nu ești rupt de limba română, că ești cu inima, cu mintea, cu sufletul, prin setea de valori, ești alături de noi permanent inteligent și savant).

     - Sunt martorul ca si tine a unor smecherii groaznice.

     - Am inima alături de voi, românilor! Mi dor de voi, chiar dacă nu v-am văzut, în realitate, niciodată / vreodată, în ciudă, că inima de piatră de carpați sau de piatră de temelie de templu pur și simplu, că am venit spre voi, dar unde-i parașuta? Unde-i parașuta? 

Acolo sus unde cineva ne iubește, că acolo o bate bărbatu-su, pe parașută, că eu sunt, în singurătatea și talantul meu, sunt de 3 parale / de tri pițule, fileri, cum zice Pișta unguru. Tu, imprevizibil ești plin de laptele limbii române ca capra pentru cei tri iezi, că în mișcare, ne informezi corect, ne apropii perfect infinitul de obiect, în plus iai și atitudine, cu înțelepciune ca acel Solomon, tata lui David psalmistul, mare poet biblic. Tu, Ben, parcă ai juca jiana, iar Melania sârba și eu ceardașul hopșa-șa și cânt, chiar dacă nu o știu cânta și o recit; Rugă pentru părinți, pentru părinții cei cuminți, că să iau și se duc, că și ei ca Vica mor? Cum zice baba aia, ca Arxinte la televizor - ești prost rău, Nico cântând, În trenul vieții. Păstrează-ți ritmul vieții, în marșul cătănesc, de a fi. Nico e încă o frumoasă, dar ca Vica, în ultima parte a vieții. 

Tu, ca ceilalți înainte rumegi, gândești și apoi... Eu, din interiorul ei, nu-mi vine să cred, că-i chiar așa. Nu mă mai necheji și tu. Am aflat de la televizor calvarul și diabolicu, o lipsă de stil de viață, canonul vostru și viața fără noimă care o duce, se încalcă drepturile omului, vorba lui Stănescu, e un albastru de cal măiastru, verde de albastru, de care îmi tot vorbește, chiar în poezia lui Nichita, ca..., carnea la Matache măcelaru, în măcelărie. Opresiune al celor care ne conduc, ei trăind boierește, bine mersi. 

Și la noi un elicopter american, a căzut, a aterizat, în plin București și s-a complicat, ne-a făcut defecțiunea elicopterului..., ne-a făcut multe griji. S-a lăsat, în șarl de gol, lovind și doi stâlpi electrici și sunt fel de fel de presupuneri, c-ar fi avut ceva la rotor. Liviu Dragnea e eliberat condiționat. Că așa se face pe la noi..., rebelii penalii sunt eliberați. Nereguli, dar așa se face, ne conformam, scapă unii corupți, fără nici o motivație. Putem spune mai multe, dar la ce bun, că răul e tot făcut.

 

PR-F&BT.