Ioan Miclău-Gepianu: Vasile Alecsandri
(n.
1818 – d. 1890)
-Poet
- prozator- dramaturg –
Versuri
~*~
Steaua Țării
Cunoșteam
odată
Un
om rătăcit,
Cu
mintea furată
De-un
gând strălucit.
El
se-namorase de-o stea zâmbitoare
Și-i
închina astfel vorbe rugătoare:
”Dalbă
stelișoară
A
lui Dumnezeu!
Dulce
sorioară
Sufletului
meu!
Crezi
că vecinic de simțire
Plătește-un
fierbinte minut de iubire?
Crezi
tu că departe
De
acest pământ
Ai
avea tu parte
De-un
amor mai sfânt,
Mai
mare, mai gingaș, mai vrednic de tine
Decât
adorarea ce-ai născut în mine?
O!
floare cerească!
Dacă
s-ar putea
Ochii-ți
să privească
În
inima mea,
Ar
afla atâtea simțiri iubitoare
Ce
cresc l-al tău nume ca florile-n soare,
Cât
vreo lume altă
Nici
ai mai dori,
Ci
din bolta naltă
Mi
te-ai coborî,
Ca
s-auzi concertul de armonii line
Ce-mi
răsună-n suflet și șoptesc de tine!
Apoi
sta-n uimire
La
ceruri privind;
Plângea
cu mâhnire,
Suspina
zâmbind,
Și
când, despre ziuă, fugea blânda noapte,
Îi
părea c-aude în cer aste șoapte:
”Eu
a țării mele
Sunt
lucinda stea!
De
poți, între ele,
Vină
de mă ia.
Fă-te
geniu falnic, fă-te șoim de munte
Ca
s-ajungi la mine și l-a țării frunte!”
Iași – 1856
Presimțire
”Spune-mi,
inimă ferice,
Pentru
ce tresari cu fală?
Pentru
ce răsuni aice
De-o
cântare triumfală?
Trista
lume-acum îți pare
Luminoasă
și-nflorată.
Presimți
tu vreo soartă mare
Pentru
țara mea iubită?
-Dar!
O scumpă prevestire
Vine-n
taină de-mi șoptește
C-a
românilor mărire
Azi
în lume se urzește.
A
Italiei libertate
Va-nsufla
o nouă viață
Legioanele
uitate
De
la la Dunărea măreață,
Și-n
curând ginta latină
Răsări-va
ca un soare,
Coperind
cu-a sa lumină
Celelalte
mari popoare!
Nisa-1859
Hora Unirei
Hai
să dăm mînă cu mînă
Cei
cu inima română,
Să-nvârtim
hora frăției
Pe
pământul României!
Iarba
rea din holde piară!
Piară
dușmanii din țară!
Între
noi să nu mai fie
Decât
flori și omenie!
Măi
muntene, măi vecine,
Vină
să te prinzi cu mine
Și
la viață cu unire,
Și
la moarte cu-nfrățire!
Unde-i
unul, nu-i putere
La
nevoi și la durere.
Unde-s
doi, puterea crește
Și
dușmanul nu sporește!
Amândoi
sîntem de-o mamă,
De-o
făptură și de-o samă,
Ca
doi brazi într-o tulpină,
Ca
doi ochi într-o lumină.
Amândoi
avem un nume,
Amândoi
o soartă-n lume.
Eu
ți-s frate, tu mi-ești frate,
În
noi doi un suflet bate!
Vin-la
Milcov cu grăbire
Să-l
secăm dintr-o sorbire,
Ca
să treacă drumul mare
Peste-a
noastre vechi hotare
Și
să vadă sfântul soare
Într-o
zi de sărbătoare
Hora
noastră cea frățească
Pe
câmpia românească!
1957
~*~
Dela arhiva Bibliotecii ”Mihai Eminescu”
Cringila, N.S.W
Ioan Miclău-Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu