Ioan Miclău-Gepianu: Vasile Alecsandri (n. 1818 – d. 1890) -Poet - prozator- dramaturg – Versuri

 

 

Ioan Miclău-Gepianu: Vasile Alecsandri

(n. 1818 – d. 1890)

-Poet - prozator- dramaturg –

 

Versuri

 

 

~*~

 

Steaua Țării

 

Cunoșteam odată

Un om rătăcit,

Cu mintea furată

De-un gând strălucit.

El se-namorase de-o stea zâmbitoare

Și-i închina astfel vorbe rugătoare:

 

”Dalbă stelișoară

A lui Dumnezeu!

Dulce sorioară

Sufletului meu!

Crezi că vecinic de simțire

Plătește-un fierbinte minut de  iubire?

 

Crezi tu că departe

De acest pământ

Ai avea tu parte

De-un amor mai sfânt,

Mai mare, mai gingaș, mai vrednic de tine

Decât adorarea ce-ai născut în mine?

 

O! floare cerească!

Dacă s-ar putea

Ochii-ți să privească

În inima mea,

Ar afla atâtea simțiri iubitoare

Ce cresc l-al tău nume ca florile-n soare,

 

Cât vreo lume altă

Nici ai mai dori,

Ci din bolta naltă

Mi te-ai coborî,

Ca s-auzi concertul de armonii line

Ce-mi răsună-n suflet și șoptesc de tine!

 

Apoi sta-n uimire

La ceruri privind;

Plângea cu mâhnire,

Suspina zâmbind,

Și când, despre ziuă, fugea blânda noapte,

Îi părea c-aude în cer aste șoapte:

 

”Eu a țării mele

Sunt lucinda stea!

De poți, între ele,

Vină de mă ia.

Fă-te geniu falnic, fă-te șoim de munte

Ca s-ajungi la mine și l-a țării frunte!”

Iași – 1856

 

Presimțire

 

”Spune-mi, inimă ferice,

Pentru ce tresari cu fală?

Pentru ce răsuni aice

De-o cântare triumfală?

 

Trista lume-acum îți pare

Luminoasă și-nflorată.

Presimți tu vreo soartă mare

Pentru țara mea iubită?

 

-Dar! O scumpă prevestire

Vine-n taină de-mi șoptește

C-a românilor mărire

Azi în lume se urzește.

 

A Italiei libertate

Va-nsufla o nouă viață

Legioanele uitate

De la la Dunărea măreață,

Și-n curând ginta latină

Răsări-va ca un soare,

Coperind cu-a sa lumină

Celelalte mari popoare!

Nisa-1859

 

Hora Unirei

 

Hai să dăm mînă cu mînă

Cei cu inima română,

Să-nvârtim hora frăției

Pe pământul României!

 

Iarba rea din holde piară!

Piară dușmanii din țară!

Între noi să nu mai fie

Decât flori și omenie!

 

Măi muntene, măi vecine,

Vină să te prinzi cu mine

Și la viață cu unire,

Și la moarte cu-nfrățire!

 

Unde-i unul, nu-i putere

La nevoi și la durere.

Unde-s doi, puterea crește

Și dușmanul nu sporește!

 

Amândoi sîntem de-o mamă,

De-o făptură și de-o samă,

Ca doi brazi într-o tulpină,

Ca doi ochi într-o lumină.

 

Amândoi avem un nume,

Amândoi o soartă-n lume.

Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,

În noi doi un suflet bate!

 

Vin-la Milcov cu grăbire

Să-l secăm dintr-o sorbire,

Ca să treacă drumul mare

Peste-a noastre vechi hotare

 

Și să vadă sfântul soare

Într-o zi de sărbătoare

Hora noastră cea frățească

Pe câmpia românească!

1957

 

 

~*~

 

Dela arhiva Bibliotecii ”Mihai Eminescu”

Cringila, N.S.W

Ioan Miclău-Gepianu