Scrisoare pastorală
Foaie
periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXI(2021), nr. 456(16 –31 Octombrie)
Dragii mei enoriași!
Știință și
credință. În Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii întâlnim un fapt
curios. Demonii din acel om posedat
mărturiseau pe Iisus și, în același timp, Îl rugau. Ei spuneau: ,,De ce
ai venit, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de vreme ca să ne muncești?”
Totodată, Îl rugau ca în cazul în care îi va scoate din om, să le dea voie să
intre în turma de porci.
Așadar, diavolii
recunoșteau că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu
adevărat. Știau că la sfârșitul lumii Mântuitorul va veni din nou în lume, dar
de data aceasta ca judecător. Atunci vor fi judecați nu numai oamenii, ci și
diavolii. Mai mult, Îi recunoșteau superioritatea Mântuitorului, Îl socoteau ca
un atotputernic și Îl rugau. Am putea
spune că diavolii știau teologie. Știau, dar nu credeau. Știau, dar nu făceau. Aveau
știință, dar nu aveau credință.
Și în rândul oamenilor
întâlnim aceste două categorii. Sunt unii care știu multe, atât din domeniul
Religiei, cât și din domeniul Științei. Dețin un noian de cunoștințe, dar nu
cred o iotă. Mai mult, nu trăiesc
învățătura pe care și-au însușit-o sau pe care o propovăduiesc. Una spun, alta
fac. Una difuzează și alta fumează! Fac studii savante în universități din țară
și din străinătate, obțin diplome și titluri, ocupă apoi funcții înalte în
administrație sau în învățământ. Țin cursuri, discursuri și predici; scriu
articole și studii, cărți și tratate de teologie, dar viața lor este un
dezastru sub aspect religios-moral. La ce-i folosesc studiile pentru care și-a
consumat zeci de ani din viață, dacă mâinile îi sunt galbene de tutun, dacă
duhnește a băutură, dacă umblă după fuste precum țapul după capre, dacă-i
nelipsit de la jocurile de noroc? La ce-i folosește că a învățat muzică și
cântă ca un heruvim în altar sau la strană, dacă în Vinerea Sfintelor Patimi,
după Prohod, se duce la cârciumă și mănâncă mici sau friptură? La ce-i
folosește că și-a închinat viața studiului și a realizat o armă, o bombă, o
mașinărie a morții, un preparat, un virus ucigaș, care provoacă o boală
contagioasă ce lasă în urmă munți de cadavre omenești? Ca om de știință poate
să fie un savant, un geniu chiar, dar ca om este un monstru, un criminal, un
diavol cu chip de om. Poate câștiga pentru știință bani, funcții înalte, lumea
întreagă, i se pot construi monumente, poate fi slăvit și onorat în lumea
aceasta, dar vine o vreme când…., înaintea lui Dumnezeu, va trebui să dea seamă
de faptele lui. Nu-i mai folosesc diplomele, știința, onorurile omenești, ci
doar binele pe care l-a făcut în viața pământească. Dacă l-a făcut!
Întâlnim oameni
simpli, cu puțină școală, uneori chiar fără școală, care au sufletul plin de
credință și viața rânduită cu înțelepciune după învățătura lui Dumnezeu. Poate
sunt săraci sau dețin puțină avere, dar din mâna lor se hrănesc mulți flămânzi;
poate au haine modeste, dar cu ele nu se îmbracă numai ei, ci și cei ce tremură
pe marginea drumului fără căldură și fără adăpost. Poate au boli și necazuri
personale, poate le plânge sufletul de durere, dar găsesc puterea de a adresa
un cuvânt de mângâiere și de încurajare altora mai amărâți ca ei. Ei nu au timp și nici posibilități
să-și petreacă sărbătorile și concediile în stațiuni din țară și din
străinătate, dar găsesc întotdeauna timp să meargă la biserică în duminici și
sărbători ca să-L întâlnească pe
Dumnezeu în rugăciune. Ei nu se rușinează să-și recunoască nimicnicia în fața
măreției lui Dumnezeu; nu se rușinează să-și mărturisească păcatele la Sfânta
Spovedanie; Îl primesc pe Hristos cu dragoste și evlavie în Sfânta
Împărtășanie. Se comportă în așa fel încât să nu-L supere pe Dumnezeu. Oamenii
aceștia nu așteaptă nici o răsplată de la oameni. Fac tot ce fac, fiindcă așa
socotesc că e normal, așa este plăcut lui Dumnezeu. Ei au șansa de a-și mântui
sufletul și de a ajunge sfinți în împărăția lui Dumnezeu. Poate fi ceva mai
minunat? Nu cred!
Cât de frumoși sunt
oamenii care, indiferent de gradul de cultură, de funcțiile ocupate, de
averea deținută, rămân Oameni! Cât de
frumoși sunt oamenii de caracter, oamenii dispuși să vină în ajutorul
semenilor! Cât de frumoși sunt oamenii, care socotesc că adevărata fericire
constă întru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, iar în afară de aceasta
totu-i vânare de vânt și de iluzii! De astfel de oameni este nevoie mai mult ca
oricând.
*
Lumea este o
casa. Din scrierile Sfântului Ioan de Kronstadt cităm: ,,Ziditorul și Stăpânul acestei case
este Creatorul. El, Dumnezeu, este și Tatăl celor ce locuiesc în ea, creștinii.
Mama este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Tot ce faci, faci întotdeauna în
prezența lui Dumnezeu, Tatăl nostru al tuturor, pe care se cuvine să-L asculți
și să-L iubești, și de asemenea în prezența Maicii noastre a tuturor,
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Arată-i iubire sfântă, evlavie, ascultare.
De te vei afla în nevoi materiale sau spirituale, la supărare, la necaz, la
boală, vino la ea cu credință, nădejde și dragoste. Fii sfânt, așa cum Domnul,
Dumnezeul, Creatorul și Părintele tău Sfânt este și cum este Stăpâna noastră,
Maica lui Dumnezeu, dar și Maica noastră. „Femeie, iată fiul Tău... Iată mama
ta” (Ioan 19, 26-27). Pentru ca să nu ne îndoim de dreptul de a o numi mamă pe
Maica Domnului, Maica Celui Preaînalt, Preasfânta, Preacurata,
Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, dumnezeiescul său Fiu, Cel mai
dinainte de toți vecii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a risipit îndoiala,
îngăduindu-ne tuturor, sau acelora dintre noi care se arată mai râvnitori spre
sfințenie, să o numim pe Maica Sa mamă. „Iată Mama ta”, căci în persoana
Sfântului Ioan Teologul aceste cuvinte ne-au fost adresate nouă, tuturor creștinilor.
Da, ea este pe drept cuvânt gingașa, îndatoritoarea, atotsfânta noastră mamă,
care ne poate duce și pe noi, copiii săi, la sfințenie.”
*
In memoriam:
Constantin Rădulescu-Motru(I). Constantin Rădulescu-Motru(1868-1957),
filozof, pedagog, psiholog, scriitor, om politic, academician, președintele Academiei
Române (1938-1941), era originar din satul Butoiești jud. Mehedinți. Este una
dintre personalitățile marcante ale culturii române din perioada interbelică.
Din păcate, chiar și azi, după câteva decenii de la Revoluție, el rămâne, pe
nedrept, într-un puternic con de umbră.
În anii tinereții m-a
privilegiat Dumnezeu și am citit sute de cărți de tot felul. Foarte multe le-am
citit ca documentație pentru cărțile pe care eu însumi le-am dat la lumină mai
târziu. Aș menționa în acest sens cele două volume din Coloana Infinitului,
Nicolae Iorga, George Călinescu, bibliografiile revistelor teologice și
altele. Așa am ajuns să lecturez pagini semnate de marele cărturar mehedințean.
Mă fascina, deși nu-i înțelegeam eu bine toate gândurile și ideile. Observam
însă că majoritatea cărților lui erau tipărite înainte de război și se găseau
la fondurile de carte interzisă ale bibliotecilor. De câte ori ceream câte o
carte a acestui autor, bibliotecarele se uitau suspect la mine. Îmi dădeam
seama că ceva nu e în ordine, că undeva este o taină.
Într-o discuție
purtată cu unchiul meu, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu, la 4 februarie
1981, i-am sugerat să meargă prin Butoiești și Gura Motrului și să se
intereseze de rude, acte, fotografii sau amintiri despre Rădulescu-Motru. A
fost entuziasmat de idee și mi-a promis că se va ține de treabă. Avea soția din
acea comună și ajungea acolo foarte des.
La 25 martie 1981,
unchiu-meu mi-a spus că a fost la Butoiești să caute date despre Constantin
Rădulescu-Motru. Copilul unei foste
slugi, contabil la Craiova, deținătorul unor bunuri ale savantului, l-a primit
foarte ostil. I-a refuzat orice relație, fotografie sau document, afirmând: ,,-
Să-ți dea cei care l-au luat cu mâinile legate la spate!” Când a fost arestat,
Rădulescu-Motru ar fi spus: ,,- V-am dat lumină și voi mă băgați la întuneric!”
În același an, la 8
nov., cu prilejul unui simpozion de istorie de la Tr. Severin, având ocazia să
stau la masă alături de fostul meu profesor de Filozofie, Domnul Marius Popescu,
fratele Domnului Eleodor Popescu, la vremea aceea președintele Comitetului de
Cultură Mehedinți, am discutat, printre altele, despre Constantin
Rădulescu-Motru. Domnul Popescu vrea să se ocupe în mod serios de această
personalitate, să-i cunoască și să-i interpreteze opera, să-i publice unele
documente și manuscrise. I-am sugerat ca prin fratele său să obțină xerografierea arhivelor lui Rădulescu-Motru
și să formeze un fond la Severin. De asemenea, să încerce organizarea unei case
memoriale la Butoiești, satul de origine al lui Rădulescu-Motru. Din toate
acestea nu s-a făcut nimic nici azi!
La 20 octombrie 1983,
la Biblioteca Academiei din București, am avut prilejul să-l cunosc personal pe
Domnul Prof. Simion Ghiță. Documentându-mă pentru cartea privind concepția
istorică a lui Nicolae Iorga, îi citisem mai multe studii și îl admiram pentru
puterea lui de analiză și sinteză. Discuția noastră a început despre Constantin
Rădulescu-Motru, tocmai că era mehedințean de-al meu. Domnul Simion Ghiță îl
cunoscuse personal. Îi audiase câteva
cursuri în perioada anilor 1944 și apoi îl vedea adesea după 1950. C. I.
Parhon, directorul Institutului de Filozofie, a încercat să-l ajute pe
Constantin Rădulescu-Motru. Pentru aceasta îi acorda o subvenție lunară,
socotindu-l ,,colaborator extern”. Chipurile, fiindcă Rădulescu – Motru
nu mai avea drept de semnătură, nu mai avea voie să publice sau să apară în viața
publică. Unii cercetători de la
Institutul de Filozofie se duceau la el, se legau de câte o carte din
biblioteca sa, se făceau entuziasmați de descoperire și-i ofereau prețuri mari, cu mult peste valoarea cărții. Acestea
toate erau făcute într-o formă discretă, voalată, pentru a-i da un sprijin
material, pentru a nu-l lăsa să moară de foame. A murit însă în condiții mizere
de nedescris.
Domnul Simion Ghiță îl
considera pe Prof. Constantin Rădulescu-Motru net superior lui Lucian Blaga.
Blaga valorifică tradiția populară românească, Rădulescu - Motru pe cea cultă.
Filozofia lui Blaga te cheamă la iarbă verde și la umbra pădurii; a lui
Rădulescu-Motru te îndeamnă la fortificare spirituală, la acțiune. Diferențele
sunt de ordin structural. Discuția a alunecat spre secolul al XIX-lea. Domnul
Simion Ghiță era conștient de faptul că filozofia noastră de după 1944 s-a rupt
de trunchiul autohton solid. Am încercat plantarea unei ideologii străine de
spiritul românesc, aruncând cu pietre în tot ceea ce realizaseră generațiile de
până la 1944. Cu prilejul Convenției de la Paris, noi, românii, ne-am deschis
larg porțile spre Occident și Occidentul ni le-a deschis nouă. Echilibrul
politic și strategic de forțe îngăduia această liberalizare. Revoluționarii de
la 1848 au făcut ceea ce au făcut, tocmai fiindcă aveau formație occidentală și
fuseseră pregătiți de școala revoluției pașoptiste europene. Europenizarea
aceasta a românilor a fost rapidă. Constituția lui Cuza a fost cea mai
înaintată din Europa și ea a constituit pragul dintre evul mediu și cel modern
românesc. Atitudinea lui Cuza față de Poarta Otomană se datora tocmai acestei
cunoașteri perfecte a situației internaționale. Înființarea Partidului Liberal
a constituit o nouă etapă a occidentalizării.
Liberalii urmăreau realizarea în România a unei còpii a Europei
Occidentale. De aici și aducerea unui prinț străin, german. Conservatorii erau
mai neîncrezători și încercau să tragă de timp. Cei mai lucizi și echilibrați
s-au dovedit însă a fi junimiștii. Documentele descoperite în ultima vreme
demonstrează faptul că, dincolo de preocupările lor literare, dincolo de
declarata lor de neutralitate politică, junimiștii reprezentau o puternică
forță politică, ce urmărea o europenizare echilibrată, moderată, fără distrugerea
sau minimalizarea elementului autohton. Junimiștii redau în mod realist
situația concretă a României și de aceea profesau o dezvoltare echilibrată. De
aici și teza lui Titu Maiorescu, formă fără fond. Se pot stabili chiar
două capete de pod în acest mare proces de civilizație, de occidentalizare. Un
capăt ar fi în epoca lui I. Heliade-Rădulescu, care spunea: ,,Scrieți,
fraților, scrieți….!” și altul la Tudor Vianu, care introducea o selectă
metodă de analiză și valorificare, de depistare a valorilor și nonvalorilor.
C. Rădulescu-Motru,
înțelegând fenomenul epocii sale, promovează teza personalismului energetic, ca
o regăsire a forțelor vitale ale individului și ale națiunii. El vrea să zică:
,,Ne occidentalizăm, ne civilizăm, dar trebuie să rămânem noi înșine, nu
trebuie să ne denigrăm propria noastră individualitate națională. Evoluția
culturală și civilizația românească trebuie să se constituie de acum
încolo prin noi înșine!”
Desigur, că această
poziție nu plăcea stăpânirii de după 1944. În procesul galopant de rusificare
forțată a țării, C. Rădulescu-Motru și alții ca el împiedecau și de aceea
trebuiau terminați sau reduși la tăcere. Rusificându-ne, ne-am dat acele
ceasornicului civilizației noastre cu o jumătate de veac în urmă. Noi nu ne-am
făcut un sistem filozofic propriu, pe baza căruia să se întocmească celelalte
planuri de dezvoltare economică, politică
și socială. Noi am primit tot ceea ce au binevoit să ne dea cei din
Răsărit. Nu am îndrăznit să discernem ce e bun și ce e rău cu propriul nostru
cap, ci am primit totul de-a gata, jucând cum ni s-a cântat din Răsărit. Gradul
nostru de civilizație era superior celui sovietic. A trebuit să ne întoarcem,
ca să ne urmăm ,,fratele” mai mare. Alții din sistemul socialist au profitat de
împrejurări și și-au făcut o politică mai liberală, având mult de câștigat
astfel. Bulgarii, spre exemplu, se uitau la noi ca la vârful Ceahlăului. Acum
sunt cu mult deasupra noastră. Noi urmărim momentul, nu avem o orientare de
ansamblu asupra evoluției sociale. Suntem ca un plugar prost, care vine cu
plugul în ogor și-și mână boii cum bate vântul. Desigur, boii trag, fiindcă li
se dă cu biciul pe spinare, ogorul însă niciodată nu va putea fi arat cum
trebuie, ci în bătaie de joc. Tot așa și poporul român. Eforturi, eforturi la
infinit! Economii, economii la nesfârșit! Ți se năzare ceva spre Răsărit,
lovește și, târâș-grăpiș, hai spre răsărit! Apare o rază la nord, hai
într-acolo! Momentul înseamnă totul. Ei, bine, în tradiția politică românească
noi am avut, totuși, o linie stabilă, clară, bine definită. Nu ne-am jucat cu
istoria și nici cu destinele poporului. Dai cu biciul și zeci de milioane fac
așa cum zici tu, dar nu momentul e totul. Se distruge acea coloană vertebrală
infinită a națiunii, se distruge potențialul energetic al națiunii. Nu evaluăm
acum cât de grav este acest lucru, dar vom vedea consecințele peste ani.
Epuizarea resurselor unui popor și ale unei țări atrage după sine, în mod
implicit, dependența națională. Cu bubuituri nu se face istorie. Erau gânduri
și cuvinte înflăcărate, care mi s-au imprimat adânc în memorie.
La 21 noiembrie 1983,
cu prilejul unui simpozion de istorie de la Botoșani, partenerul meu de cameră
și apoi prietenul meu, Domnul Prof. Vasile
Vetișanu, ajuns mai târziu deputat în parlament, mi-a spus multe. Mi-a vorbit,
spre exemplu, de Mircea Vulcănescu, filozof, pe care-l consideră la fel de mare
ca Lucian Blaga. Mircea Vulcănescu a murit în închisoarea de la Gherla și
trupul i-a fost aruncat la groapa comună. Mi-a vorbit de Constantin Rădulescu -
Motru și de calvarul ultimilor săi ani de viață. O dramă înfiorătoare, drama
intelectualului român jertfit pentru idealurile iluzorii ale zilei!
La 26 aprilie 1984,
într-o discuție cu Domnul Virgiliu Tătaru, reprezentantul cenzurii în Mehedinți,
acesta a făcut câteva referiri și la C. Rădulescu-Motru. Îl socotea pe bună
dreptate cel mai mare filozof al nostru. Spirit kantian, a revoluționat
gândirea românească. ,,Rădulescu-Motru e aproape necunoscut societății
românești de azi. Tot ponosul lui i se trage că i-a atacat mult pe ruși în
articolele sale. Dacă i s-ar publica opera, numărul volumelor sale ar fi de cel
puțin 80. El se înscria pe linia gânditorilor geopolitici, influențat oarecum
de Ratzel și Nietzsche”.
Constantin
Rădulescu-Motru a scris lucrări magistrale înainte de 1944, din care doar
câteva au fost reeditate după 1944 sau după 1989!
Astfel de titani a
avut neamul românesc; astfel de valori au fost aruncate pe nedrept în uitare!
*
File de jurnal – 6 Oct. 1982. ,,Duminică am făcut slujbă la
Bârda. A venit puțină lume. Este sezon de muncă. A fost și nunta lui Luca
Constantin (Costel al Tiții lui Codică). S-a căsătorit cu Paicu Maria din
Malovăț. La cununie, lui Costel i s-a stins lumânarea (…). La nuntă au fost
părinții mei. Luni am lucrat acasă până la o vreme, apoi m-am dus la Severin,
unde am făcut un tratament la o măsea.
Medic mi-a fost Doamna Dr. Ileana Pantelimon.
Marți
dimineață am fost la Malovăț. Pictorul Vasile Ivănescu venise de luni și lucra
cu soția sa la pictura catapetesmei. A manifestat față de mine aceeași
atitudine. Au aceeași pornire și tensiune, cum au avut când au plecat din
Malovăț. Taica Ion Bârnea m-a rugat să-l
duc până la spital la Severin. L-am dus.
Trecând
pe la protoierie, Domnul Ionică Negrescu, casierul protoieriei, m-a anunțat că
vineri Preotul Virgil Preda, inspectorul
eparhial de la Craiova, va veni la Malovăț în anchetă. Îl voi da în judecată pe
Ivănescu. Seara am trecut pe la Domnul Învățător Michescu Ion, președintele
Comisiei de Judecată. Nu mi-a mai pus acțiunea pe rol, crezând ,,că poate ne-am
împăcat!” M-am dus apoi la Munteanu Minodora și Ciurel Uga, femei care, aducând
mâncare botoșănenilor care lucrau la biserică, au discutat și cu pictorul. Față
de ele, acesta m-a făcut escroc, împuțit etc. Femeile sunt de acord să se
treacă de martor.
Două
fete din Cerneți, eleve de școală, au murit în părțile Blahniței, unde fuseseră
duse la cules de porumbi. Alți doi copii, elevi, au murit intoxicați cu
conserve.
După
vreo 2-3 zile de ploaie, vremea s-a mai limpezit puțin. Ai mei culeg via din
Bucium.
Eu de
dimineață am fost la Severin. Am depus la procuratură acțiune pentru punerea în
urmărire penală a pictorului Vasile Ivănescu. Mi-au primit-o.
L-am întâlnit
pe Domnul Avocat Alexandru Bălănescu. După câteva mărunțișuri, și-a exprimat
părerea că-n vreme de criză economică există și o gravă criză morală și
profesională. Fiecare este îngrijorat de ziua de mâine și de pâinea de fiecare
zi. Își face obligațiile profesionale cu superficialitate și absență, cu 80%
din gânduri la problema supraviețuirii personale. În aceste vremuri corupția
este la ea acasă. Cel care caută să fie cinstit, devine suspect în fața
societății. Factorii de răspundere încep să-l pună sub semnul întrebării,
considerând că intenționat se comportă așa, fiindcă are ceva de ascuns. Nu a
vrut să răspundă întrebării mele: ,,- Încotro ne îndreptăm într-o astfel de
situație de răsturnare a valorilor morale?” A strâns doar din măsele, a
clătinat din cap, m-a salutat și a plecat. Culoarele tribunalului erau
arhipline(…).
La
tribunal am întâlnit pe un fost vecin al meu de bloc. Mi-a spus că cei care
m-au reclamat pe mine până m-au dat afară din apartament sunt niște țigani,
bețivani ordinari. În primăvara aceasta și-au lăsat cei doi copii încuiați în
casă și au plecat la restaurant. Un reșou care era în priză a luat foc. A ars
apartamentul complet, mobilier, parchet și tâmplărie. Când au venit pompierii
au găsit pe cei doi copii făcuți scrum. Păcat!
Am
vorbit cu Domnul Mite Măneanu. Volumul Mehedinți. Istorie și Cultură, vol.
IV, încă nu a plecat la tipar, dar va pleca în curând. Asemenea și
,,Mehedințiul literar și artistic”. Mi-a vorbit de fondul de carte și periodice
vechi al Bibliotecii Județene. Cred că voi alcătui Coloana Infinitului, vol.
II, numai în Tr. Severin. Ar fi lucru mare și economie de parale. După părerea
Domnului Măneanu, actuala criză economică va mai dura 3-4 ani de acum încolo,
dacă pe plan internațional va fi liniște. Domnul Măneanu și-a manifestat
indignarea față de ,,obiceiul” încetățenit de acum de a scoate muncitorii și
elevii la strângerea recoltei. Lipsa de interes face ca 30% din recoltă să
rămână pe câmp. Dacă s-ar fi dat oamenilor măcar 20% din producție, atunci ar fi
sărit țăranii ca din pământ și ar fi muncit și zi și noapte, adunând recolta de
pe câmp. Chiar și muncitorii, care ar fi vrut, să fi avut dreptul să-și fi luat
concediul fără plată până la două luni, ca să meargă la recoltat. Câștigând,
omul poate să-și crească animale, poate să se hrănească prin munca lui. Este
regretabil că istoria nu ne-a folosit mare lucru. Claca a fost eliminată de
boieri din secolul al XVIII-lea. Și-au dat seama de atunci că nu dă rezultate.
Noi am reluat-o la sfârșitul secolului al XX-lea, schimbându-i denumirea în
,,muncă voluntară”, ori ,,muncă patriotică”. Atâta timp cât lupul își schimbă
doar părul….!(…).
În
volumul Anuarul Băncilor Populare din România pe 1904 este trecută și
Banca Populară ,,Smeura” din Satul Pitulași cu un fond de 5.010 lei și 30 de
societari, dintre care 28 plugari, un învățător și un proprietar.
S-au
dus frumusețile toamnei! Stihii nevăzute și nenumite, dar știute de toți, le-au
răpit. Gustul culesului, al roadelor, stabilitatea, siguranța și rodnicia se
mai găsesc doar în cărți, în filme și în amintiri. Toamna a ajuns doar un nou
și nedorit prilej de clacă și de corvoadă. E multă tristețe în lume! Nunțile
însele și-au pierdut frumusețea și adevărul lor. Au ajuns, pentru unii,
posibilități de îmbogățire peste noapte, iar pentru alții o obligație de care
trebuie să se achite, fiindcă, vezi Doamne, stai între oameni și poate că te va
mai ajunge nevoia să ai de-a face cu celălalt. Când se strâng banii și darurile
la nuntă, câte doi-trei umblă cu carnetele și scriu pe fiecare și cât dă. E
urât, meschin și josnic. Totul e pe schimb și pe negustorie. Valorile economice
primează peste tot. Și oamenii s-au înrăit, închistați în ei înșiși. Bate un
vânt de moarte al acestui sfârșit de veac!
Ce va
fi, Doamne, de aici încolo?”
*
Podul. Răsfoind
,,printre galbenele file” de manuscrise, am găsit o poezie plămădită 26 aprilie
1985, care purta acest titlu. Iat-o:
De ce-mi
ucideți Podul,
Corolă de
minuni?
Urmașilor
lăsându-l,
Ne-or zice
,,dragi” și ,,buni”!
De
ce-alungați Zidirea
Din cumpănă de
ape?
Că cei trecuți
cu firea
Ne par a fi
aproape!
De ce-ndemnați
mașina
Să
prăvăleasc-o Vreme?
E mult prea
aspră vina
Prin ani să nu
ne cheme.
De ce rămâne
zgura
Din pietrele
zidite?
De ce tronează
ura
Pe cripte de
morminte?
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă, parohia
noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu
Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș: 500 lei; Doamna Leonte Daniela din
Buzău: 420 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nürnberg(Germania): 244
lei; Domnul Mema Dumitru din Balș (OT), fiu al satului Bârda: 300
lei; Domnul Stănciulescu Cristian
din Tübingen(Germania), fiu al satului Bârda, Doamna Pera Maria din Tr. Severin,
fiică a satului Malovăț și Doamna Michescu Elena din București, fiică a
satului Malovăț: câte 200 lei; Doamna Ing. Doina Teșilă din Tr. Severin,
fiică a satului Malovăț, Domnul Vasilescu Marius-Daniel din Tr. Severin,
fiu al satului Malovăț, Domnul
Haimana Valentin din Tr. Severin, Domnul Dumitru Lucian din Tr.
Severin și Doamna Mucioniu Carmen din Tr. Severin, fiică a satului Bârda:
câte 100 lei; Doamna Bobăiceanu
Floreta din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț și Domnul Toma
Constantin din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: câte 50 lei;
Domnul Vlădescu Emil din Malovăț a
mai adăugat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 185
lei.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii
octombrie am donat pâine credincioșilor care au participat la slujbe, astfel: 3
Oct.(Malovăț): 140 pâini; 10 Oct.(Bârda): 102 pâini; 14
Oct.(Malovăț): 110 pâini; 17 Oct.(Malovăț): 120 pâini; 24
Oct.(Bârda): 85 pâini; 26 Oct.(Bârda): 60 pâini; 31
Oct.(Malovăț): 180 pâini. Așadar, în luna octombrie s-au donat 797 pâini. De
asemenea, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc.,
astfel: 3 Oct.(Malovăț): 210 pâini; 10 Oct.(Bârda): 798 pâini; 14
Oct.(Malovăț): 190 pâini; 17 Oct.(Malovăț): 180 pâini; 24
Oct.(Bârda): 815 pâini; 26 Oct.(Bârda): 90 pâini; 31
Oct.(Malovăț): 120 pâini. Așadar, în luna octombrie s-au vândut 2.403 pâini.
Copiilor participanți
la slujbe li s-au donat, în plus, ciocolate.
*
În ședința din 31 Octombrie, Consiliul Parohial a
hotărât să organizăm o acțiune
caritabilă în ziua de Joi, 11
Noiembrie, la Azilul de bătrâni din Ilovăț. Am luat legătura cu conducerea
azilului și am stabilit să le ducem celor 35 de bătrâni internați mâncarea
de prânz formată din ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă de porc cu
piureu, cozonac, mere, suc și apă minerală. Totodată, le vom mai duce 10
fețe de masă și 35 perechi de papuci de casă. Papucii și fețele de masă le vom achita din
acontul dat de către Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de
Argeș.
S-a hotărât, totodată, să
achiziționăm 400 exemplare din
cartea Părintelui Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și
societate. Am dat deja comandă la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, ca
să ne trimită cărțile. Începând cu 15-20 noiembrie, vom începe distribuirea
cărții astfel: vom dona câte un exemplar fiecărei familii din parohie, cu
condiția să se prezinte un membru din familie ca să ridice cartea de la
biserică și să semneze de primire; vom dona câte un exemplar din carte fiecărui
binefăcător al parohiei din afara parohiei, care a donat acesteia cel puțin 100
lei în perioada 1 Decembrie 2020 – 30
Noiembrie 2021. Trimiterea va fi făcută prin poștă, iar cei care au
rude în parohie sunt rugați să le ridice direct prin aceste rude, ca să nu mai
fie nevoie de cheltuieli poștale. Vom reveni cu amănunte.
*
Plăți. Am efectuat
câteva plăți mai mari, astfel: 2.700 lei protoieriei pentru lumânări; 2.243
lei brutăriei pentru cele 3.200 pâini donate și vândute în luna
octombrie; 1.400 lei firmei de
catering pentru mâncarea dusă la Azilele din
Strehaia; 772 lei cele 35
perechi papuci de casă pentru Azilul de la Ilovăț; 720 lei zece fețe de
masă pentru Azilul din Ilovăț; 642 lei impozit; 300 lei poștei
pentru timbre; 274 lei poștei pentru colete; 272 lei pentru apa
și sucul duse la Azilele din Strehaia; 200 lei licența pentru Office-ul
calculatorului; 106 lei internetul;
100 lei transport cărți de la Craiova; 55 lei curentul
electric; 50 lei merele pentru Azilele din Strehaia și altele mai mici.
*
Publicații. În această
perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare
pastorală” – 455, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de
radio în limba româna din Sydney(Australia), 23 oct. 2021(https://bentodica.blogspot.com);
în ,,Armonii culturale”, Adjud, 24 oct. 2021, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare, 27 oct.
2021, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
Frica de moarte, în ,,Națiunea”, București, 26 oct. 2021, ediție
on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Actorul
din culise, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(221),
nr. 1102(28 oct.), p. 12; Pamfil Șeicaru și puterile lui de premoniție, în
,,Națiunea”, București, 28 oct. 2021, ediție on-line (https://ziarulnatiunea.ro); Pamfil
Șeicaru și mănăstirea ,,Sfânta Ana”, ctitoria sa de la Orșova, în ,,Art –
Emis”, Rm. Vâlcea, an. XII(2021),
nr. 83(31 Oct.), ediție on-line (https://www.art-emis.ro/istorie/pamfil-seicaru-si-manastirea-sfanta-ana-ctitoria-sa-de-la-orsova); Lacrimile mamei, în ,,Obiectiv mehedințean”,
Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1103(4 nov.), p. 12.
*
Zâmbete. ☺,,– Măi copile, de ce te tot învârți prin casă?
Nu ai școală online?” ,,– Ba da…, dar astăzi suntem în excursie!” ☺ Sfat de la un
electrician cu experiență: ,,Nu
de izolare trebuie să ne fie frică!… Împământarea e problema!!!”
☺ În spatele unui bărbat
care vorbește de unul singur pe drum, se află o femeie care i-a luat tot
salariul; ☺ ,,– Dom’ doctor, mă doare
tare piciorul stâng!” ,,– E de la vârstă, domnule!” ,,– Păi dreptul are aceeași vârstă și nu mă
doare deloc…!”☺ În timp ce tăiam ceapa, m-am
uitat în portofel, ca să nu
plâng de două ori! ☺,,- Nepoate, iar faci școală o laie?” ,,- Se spune on-line, bunico, nu
o laie!” ,,- Lasă că știu eu mai bine!” ☺Medicina a făcut progrese uriașe! Rar mai găsești câte un om perfect
sănătos!
*
Botezuri.
Cununii.În ziua de 24 Octombrie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Vlădescu
Teodora-Maria, fiica Domnului Vlădescu Mihai și a Doamnei
Vlădescu Andreea-Mihaela din Tr. Severin, iar în ziua de 31 Octombrie
pentru Coravu Anya-Carina, fiica Domnului Coravu Alexandru și a Doamnei
Coravu Liliana-Ionelia din Tr.
Severin. Să le trăiască! În ziua de 24 Octombrie am oficiat Taina
Sfintei Cununii pentru Domnul
Vlădescu Mihai și pentru Doamna Vlădescu Andreea-Mihaela din Tr.
Severin. Dumnezeu să le ajute!
*
Anunțuri. Cineva are de
vânzare purcei de prăsilă, rasa Duroc și Marele Alb.
*
Program. În cursul
lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe: 6 Nov.(Bârda-Malovăț);
7 Nov.(Bârda); 8 Nov.(Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la
Malovăț); 13 Nov. (Malovăț-Bârda); 14 Nov.(Malovăț); 18 Nov.(spovedit
și grijit în Bârda, la biserică și în sat); 19 Nov.(spovedit și grijit
în Malovăț, la biserică și în sat); 20 Nov.(Bârda-Malovăț); 21 Nov.
(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 27 Nov.(Bârda-Malovăț);
28 Nov. (Malovăț); 30 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la
Malovăț). În restul timpului, la orice
oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la
telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și
bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu