Mircea Dorin Istrate - POMUL VIEȚII + EU VĂ ÎNDEMN

 

POMUL  VIEȚII

 

 

 

~*~

 

V-ați întrebat cumva vre-odată ce suntem noi pe câmpul humii,

Cu-a noastre vieți cât o clipită din timpul nesfârșit al lunii?

Când încă din sămânța vieți e timpul cela să-nflorim?

Și când apoi ne fi-va toamnă și clipa-n care, ne-ofilim?

*

Îmi moare frunza din cel codru, cum moare floarea de melin,

Dar se-nnoiește veșnic dânsul, mai des se face și mai plin,

De-l lași în pace viețuiește tot rând la rânduri mii de ani,

Că el din el mi se-nnoiește, din lăstărișuri, de tufani.

 

Stejarul falnic care-mi cade, sfârșit de ceea bătrânețe,

Îngrașă huma cu-a lui viață la copăcelul ce-florește,

Acest-apoi și el adună veac după veac la nesfârșit,

Îmbătrânind de timp și vremuri, dar mai mereu întinerit.

**

Așa-i și omenetul lumii, sămânță, lăstăriș cu floare,

Și-apoi un pom semeț ce trece și el prin arșiți și răcoare,

Si-apoi ducând un timp cu sine cea moștenire din strămoși,

Țesând în drumul său istorii, cu ani mai buni, ori furtunoși.

 

La urmă suntem biete frunze din codrul nesfârșit al lumii,

Trăim o clipă ne-nsemnată din timpul răbdător al humii,

Și-apoi ajunși în toamna vieții ne desfrunzim plutind în vânt,

Și troieniți sub neaua iernii, în primăveri vom fi pământ.

 

Așa ne este viața noastră, ca viața unei biete frunze,

O clipă cât un vis ce trece, ca-nfiorarea unei muze,

Dar pomul vieții se-nnoiește în primăveri tot rând la rănd,

Păcat că noi nu suntem pomul, ci frunză-n ram, toamna-așteptând.

 

07.02.2022

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

EU VĂ ÎNDEMN

 

 

~*~

 

Când florile de gheață îmi înfloreau ferești,

Mă preumblam cu gândul prin lumile cerești

Și îmi făceam pe-acolo cuibarul meu de vis,

Din năzuiri aprinse, din dor de necuprins,

Împreunând cu gândul minuni ce-s în ceresc,

Făcând din sterpe luturi, un Rai dumnezeiesc.

*

Ne-a dat Măritul visul și aripi di-mpreună

Să cărărim cu ele prin gânduri ce se-adună

În bobul nost’ de minte ce are-n el divin,

Ca să străbatem Raiuri și-adânci Genuni de chin

Și binele și răul cu toții să-l simțim

Și ura și iubirea de-asemenea s-o știm,

Iertarea și-ncă jertfa ne nalțe-n vrednicie,

Ca-n Raiul cel din ceruri, să viețuim vecie.

 

Noi, trăitori o clipă pe globul cel de tină,

Ne pierdem în nimicuri, tot așteptând să vină

Cea vreme liniștită cu pace ne-ntreruptă

În timp ce gândul nostră, mereu se vrea la luptă,

Pentru averi, putere, ambiții belicoase,

Dedați să fim apoie, plăcerii păcătoase.

**

De-așa gândiți într-una voi trăitori ca mine

În ură și minciună nicicând nu fi-va bine,

Schimbați-vă dar gândul și visul și visarea

Fi-ți doritori de bine și mi-ți primi iertarea

Ca să puteți începe de-acum o viață nouă,

Și bine să vă fie de-apururea și vouă.

 

~*~

08.02.2022

Mircea Dorin Istrate