Stejarul și Salcia
“Stejarule, se adresă acestuia într-o zi
Salcia din vale, fiindcă trăiești pe deal, fii bun și spune-mi și mie ce se mai
vede la orizont? O fi zi cu soare, cu vânt sau furtună?
“Salcie, tu care ții fruntea plecoșată
peste apele râului din vale, e adevărat că pot privi peste fruntea pădurilor, asemenea vecinului
meu Bradul cel semeț, dar deocamdată nu pot desluși nimic! E o ceață densă așezată pe crestele munților, și atâta tot!
“Acesta e semn bun, răspunse Salcia cea
pletoasă, fiindcă și aici pe valea mea e ceața cea deasă, dar care se desface
când apar razele calde de soare, strălucitoare,
binefăcătoare! Deci când ceața încă e sus, ceață rămâne și jos pe vale! Este un
adevăr!
“Tu,
salcie, ești poetică, visătoare, și, asta tocmai fiindcă nu ajungi să privești peste
frunțile pădurilor cum se învârt norii în depărtările lor! Fi-va doar un vânt
blajin, un soare cu dițti, un vânturoi care să frângă crengile multor copaci ai
pădurii! Nu se știe! Tu doar visezi o zi senină, o aștepți, neînțelegând ce se
petrece sus, peste lume! Dar de un lucru avem nevoie astăzi:, Să ridicăm
frunțile noastre spre ceruri! Altfel nu vom recunoaște vremea zilei viitoare!
“Cum, și tu stejarule trebuie să ridici fruntea înspre
ceruri, când deja privești peste pădurile cele înalte și munții cei înalți, întrebă
salcia cu grăbire!
”Da, răspunse Stejarul, fiindcă pădurile
și munții sunt mici pentru înălțimea cerurilor creatoare! Dar uite, când vânturoiul
rupe crengile copacilor, vine omul de le adună pe care le alege potrivite
pentru foc, iar pe unele le face cozi de tot felul. Cozi de sapă, cozi de
greble, cozi de topor, de furci, etc.,
țăruși de vie, etc.
“Bine, bine, stejarule, se oțărâ Salcia, ce
teamă poți tu avea, când astea toate-s necesare omului?
“Ei, tu salcie pletoasă, ai uitat de
topor, ce-a suferit pădurea când a avut acesta și coadă? Și nu taie numai sălcii ca tine, ci stejari și
brazi și fagi și ulmi!”
Taie și sălciile tale de pe maluri de
lacuri, alungând păsările cu cântecele lor, albinele cu foloasele lor, florile
cu mirosurile și culorile lor naturale!
”Dar dece?
”Ei, dece: ca să pună betoane în loc, că nu
vor să mai calce cu picioarele nici pământul acesta care ne ține și ne
hrănește!
Ioan Miclau Gepianu
11/21/019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu