GENEZA
CONFLICTULUI DIN UCRAINA
A fost odată două case mari asemenea celor
din Romeo și Julieta. Pe una o chema URSS și pe cealaltă SUA. Statele americane
erau mereu geloase pe averea Uniunii Sovietice și pentru asta o tot sâcâia cu
realizările ei tehnologice și drepturile omului, dându-i peste nas încât într-o
zi Rusia obosită de intensele și neîntreruptele provocări la competiție a cedat
motivând că nu mai poate face față la cerințele locatarilor blocului sovietic
multinațional și, greu de înțeles, acesta fiind și motivul rămânerii în urmă.
Atunci, America i-a propus să îi dea afară pe cei din Bloc și în felul acesta
nu va mai avea cheltuieli cu întreținerea casei. Zis și făcut. Rusia a eliberat
toate țările din uniune, spunându-le: v-am crescut și educat până aici, dar de
acum încolo mergeți și stați pe propriile picioare. America a bătut din palme
și a aplaudat îndelung, după care, ca lupul flămând a intrat între oile orfane
și a început să le violeze, jupuindu-le de toată averea lor economică și
înhămându-le la împrumuturi mari.
Rusia ușurată de grijile ținutului în frâu
a foștilor sateliți s-a lăsat pe tânjală și pe nesimțite, în trei decenii s-a
trezit din nou cu bătăi în porțile Kremlinului și zgâlțâit de zăbrele
grănicerești care nu o lăsau să doarmă. Au ieșit la poartă și ce să vezi?
America era din nou flămândă, își făcea loc pentru rachete, o amenința pe
văduvița Țarină cu avanposturi nucleare în vecini, motivând că duce iar lipsă
de spațiu, iar Ucraina s-a oferit să-i ia în gazdă. E felul diplomat al
Americii de a-ți lua nevastă întâi și apoi sufletul. Nu-și mai putea hrăni
oligarhii și i-a cerut Rusiei jumate din avere ca împrumut. Rusia, cunoscând-o
cât de bună platnică e și ce reputație are în ale promisiunilor/cuvântului de
onoare i-a făcut o altă propunere. Uite cum facem: eu întru în Ucraina să fac
un pic de curățenie și să le scot din cap ideia de a te lua în gazdă. Tu mă
sancționezi ca nimeni să mai poată cumpăra din resursele mele pe care le vând
acum Europei cu un dolar. Tu le vei cumpăra de la mine cu 5 dolari și le vei
vinde europenilor cu 10 dolari și ne vom îmbogăți amândoi. Europenii sunt în
iarnă grea și nu au încotro. Altcum vor muri de frig. După ce trece iarnă, vom
transforma Ucraina într-un imobiliar de închiriat, iar dacă treaba merge ne vom
extinde..., România, Polonia etc. că tot le merge clanța. Ce zici?
Americanul a rămas trăsnit de ideea
marelui jucător de șah și a acceptat partida strigând: e o criză nucleară! Hai
să facem bani. Apoi vindem armament, îi înhamăm la jugul neputinței și îi
dezbinăm pe toți pentru generații la plătit datorii și vom scapă de inflație.
Deci, dragi cititori să nu vă mirați când
îl vedeți pe Biden visând frumos la televizor, în strană americană iar pe Putin
în cea siberiană la vânătoare de stupi până la adânci bătrâneți!
Și-am încălecat pe-o șa...
Ben Todică
Da asa stau lucrurile și asa a fost din tot deuna, minciuna înșelătoria pe care uni leau crezut ca e adevăr dar cind sesu dat seama ca au fost înșelați nu au avut ce face și au??? fie ca le place sau nu.
RăspundețiȘtergere