Valter
Roman și momentul cel mai rușinos din istoria Ungariei
Prof.
univ. dr. Ion Coja
08
Iunie 2022
Există un asemenea moment „cel mai rușinos
din istoria Ungariei”? Există, cu siguranță, chiar mai multe și avem de ales care
este cel mai cel mai dintre toate! Situația aceasta o întâlnim la toate
popoarele, la toate statele. Dacă mă gândesc la Franța, bunăoară, aș localiza
acel moment la 14 iulie 1789… Iar dacă mă gândesc la români, eu aș avea de ales
între 23 august 1944 și 25 decembrie 1989! Firește, este loc și pentru alte
păreri. Eventual însoțite de explicații!
Deocamdată ne rezumăm la frații noștri de
la Budapesta. Și emit ipoteza că acest moment al lor de rușine în eternitate ar
putea fi cel petrecut în martie 1944, când guvernanții unguri au decis ieșirea
din războiul anti-sovietic. Gest în sine eroic și de mare curaj! Numai că totul
s-a terminat în câteva ore, până când la fața locului au sosit două avioane
care au desantat din înaltul cerului direct în piața celebrului Parlament de pe
malul Dunării câteva zeci de parașutiști, nu mai mulți, iar nemțălăii dracului,
de parcă ar fi fost la ei acasă, iar Ungaria ar fi fost un sat fără câini,
prusacii aceia zic au intrat în clădirea Parlamentului și au restabilit statu quo-ul
în câteva minute, fără să tragă un foc de revolver. Dacă mai țin bine minte,
l-au scos din funcție și pe amiralul fără flotă și au adus la guvernare o gașcă
de bozgori mai serioși, capabili să respecte tratatele semnate la începerea
războiului!
Toată povestea este mai presus de orice
comică rău! Să tot rîzi cu tot ce ai pe tine! Ce o fi fost în capul bieților
honvezi când au declarat război teribilei armate naziste?! Ce calcule năuce
și-au făcut, cu ce nădejdi, cu ce argumente?! Cu ce armament?!
Eh, aici intervine intervenția istorică și
decisivă a lui Valter Roman!
Cine nu știe, afle acum că Valter Roman a
fost un fiu de rabin, crescut în drag de limba maghiară și de ideologia
marxist-leninistă! Născut în Transilvania, intrat în rândurile Internaționalei
bolșevice, a fost însărcinat să se declare român și să ajungă membru al
conducerii Partidului Comunist din România. Astfel că ajunge și la Moscova,
unde va lucra în timpul războiului la serviciul de propagandă anti-nazistă și
anti-antonesciană, pe unde radio și în limba română. În această calitate ajunge
în contact cu multă lume bună din anturajul lui Stalin, printre care și cu
adjunctul ministrului de externe bolșevic, Litvinov, tot așa, fiu de părinți
evrei. Cu acesta Valter discută și subiectul Transilvania, ajungând și la
întrebarea întrebărilor: Ce se va întâmpla cu Transilvania la sfârșitul
victorios al războiului pentru Apărarea Patriei? Ce intenții are măritul Stalin
cu Transilvania?
Și Valter Roman află ce intenții are
Stalin! Află ce decizie a luat genialul generalisim! Decizia luată era ca
Transilvania să revină României sau Ungariei în funcție de ce atitudine vor lua
în următoarea fază a războiului, care dintre cele două țări va întoarce prima
armele împotriva partenerului german!
Să ne punem acum în situația lui Valter
Roman, care ajunge în posesia unui secret politic/militar atât de important:
cunoaște decizia luată de Stalin! O informație extrem de utilă pentru fiecare
dintre cele două capitale: București și Budapesta! De importanță capitală!
Capabilă să schimbe cursul istoriei fiecărei țări angajate în disputa pentru
Ardealul atât de râvnit! Ce putea să facă comunistul român cu această
informație?
În mare, Valter Roman avea două opțiuni:
- să stea deoparte și să lase lucrurile să
se desfășoare de la sine<
- să intervină în desășurarea istoriei și
să dea mai departe importanta informație uneia din părți. Caz în care era din
nou pus să aleagă între două variante: să informeze autoritățile de la
București sau pe cele de la Budapesta! Cui să-i facă acest imens serviciu
determinând soarta Transilvaniei! A cui să fie?
Ca membru al Partidului Comunist din
România ai putea crede că Valter Roman va dezvălui marele secret autorităților
de la București! În virtutea unei obligații cetățenești elementare, numită
patriotism. Numai că partidul său se numea „din România”, nu „Român”. În
titulatura sa P.C.(din)R. își dădea adresa, din România, iar nu apartenența la
un popor anume, în slujba căruia își propunea să lupte pentru un viitor
luminos, cel comunist! P.C.(d)R. al lui Valter Roman era, în fapt, un partid al
unor minoritari veleitari din România, majoritatea evrei sau maghiari, legați
de teza programatică că România este un stat alcătuit prin cotropirea unor
ținuturi la care nu avea dreptul: Basarabia, Transilvania, ba chiar și
Dobrogea, un stat așadar multi-național, sortit desmembrării la primul cutremur
istoric! Clipa adevărului pentru România sosise și urma să se împlinească prin
intervenția magistrală a numitului Valter Roman!
Aceasta era teza înscrisă în programul
politic al P.C.d.R. Decizia lui Valter Roman, trebuie să recunoaștem, nu putea
să fie decât una, luată fără nicio dezbatere interioară, fără nici urmă de
remușcări! Ci, probabil, cu sentimentul stenic că intervine în marea istorie de
partea adevărului și a justiției! Că face o mișcare demiurgică! Justițiară!…
Nu ne e greu să ne imaginăm cum s-a privit
în oglindă Valter Roman în acele zile! Cu cât respect de sine! Cu câtă
mulțumire de sine că trăda România, al cărei cetățean era, cu un așa de mare
folos pentru eternul adversar Ungaria!
Așa că Valter Roman a plasat informația la
Budapesta. Nu cred că a vîndut-o, ci a dat-o pe gratis, din atașamentul său
sufletesc la interesele Budapestei. Cu reciproca: sabotajul sistematic a tot ce
înseamnă interes românesc, moldo-valah! Țel căruia și-a închinat întreaga sa
viață, se pare! Ba chiar nu numai viața sa, ci și a fiului său, zisul Petre
Roman! Un fel de mică dinastie de trădători de patrie! În care, cum este și
firesc, performanțele fiului vor întrece izbânzile genitorelui.
Ar mai fi o întrebare: contribuția lui
Valter Roman la desfășurarea istoriei s-a rezumat la transmiterea informației,
a „pontului”, sau îi aparține lui Valter R. și sfatul privind felul cum să
acționeze Budapesta în continuare. Adică gestul penibil al Budapestei de a
declara ieșirea sa intempestivă din Axa Berlin-Roma-Tokio a fost cumva ideea
lui Valter Roman, individ cu multă experiență internațională, sau a fost ideea
lui Horthy, a vreunui consiliu de specialiști militari din echipa de guvernare?
Indiferent de răspunsul pe care îl dăm la această întrebare faptul în sine
rămâne același: un eșec rușinos, lamentabil, al clasei politice, un eșec al
actului de trădare săvârșit de evreul cominternist.
Foarte probabil este că Stalin a aflat de
manevra ticăloasă e evreului potlogar! E foarte posibil ca celălalt evreu,
Litvinov, să fi mirosit ce secătură de om era Valter al nostru, iar gestul
incalificabil al acestuia să fi contat în sens opus la decizia finală a
Moscovei! N-ar fi fost prima oară când un evreu serios sare decisiv în ajutorul
României! Căci există și asemenea evrei!
Din păcate manevrele anti-românești ale
lui Ernst Neulander - acesta a fost numele cu care a intrat în viață ca evreu
maghiar clientul nostru, au mai avut și momente de reușită! Cu urmări tragice
pentru români! Pentru lumea românească! Mă gândesc la informația pusă în
circulație de Titus Popovici, tovarăș de Comitet Central al P.C.R. cu tovarășul
Valter Roman. Acesta din urmă a considerat că se poate lăuda cu o vitejie din
timpul Războiului Civil din Spania. O ispravă de o rară ticăloșie: aflat pe
frontul războiului amintit, într-un moment de acalmie, când beligeranții de
ambele părți se înțelegeau între ei să înceteze focul pentru a aduna răniții și
alte activități de gospodărire a tranșeelor, Valter Roman a auzit vorbe
românești rostite într-un grup de combatanți franchiști. Români pe frontul
războiului din Spania?! Nu puteau fi decât niște legionari, cei șapte care
veniseră din România să apere Crucea și Cuvîntul lui Hristos! Și ce gând i-a
trecut prin minte netrebnicului de Valter Roman? A semnalat unei baterii de
artilerie locul unde se află românii pentru a-și orienta într-acolo tirul
ucigaș! Așa au pierit Moța și Marin, eroii legionari întrați în mitologia
populară.
Gestul lui Valter Roman, dacă este real
(!), este de o ticăloșie fără seamăn! Denotă o ură viscerală, animalică, față
de români! Reversul oribilei crime l-au constituit funeraliile celor doi
legionari. Înmormîntarea lor s-a transformat într-o demonstrație de forță
organizatorică a legionarilor care a dovedit întregii lumi cât de bine
organizați erau legionarii! Ce mișcare disciplinată și eficientă ajunsese
Mișcarea!
E drept că felul cum s-au desfășurat acele
funeralii i-a băgat în sperieți pe adversarii Legiunii, pe regele poltron mai
ales! Represaliile gândite și aplicate de rege asupra Mișcării s-au înăsprit și
au culminat prin cunoscutele masacre din noiembrie 1938 și septembrie 1939,
când sute de legionari au fost uciși din ordinul regelui Carol II fără nici un temei legal, nici măcar
o aparență de legalitate nu s-au ostenit s-o dea crimelor săvârșite!
Mă simt dator să închei acest comentariu
povestind cum am ajuns la informațiile puse în pagină mai sus: în primele luni
ale anului 1990, la insistențele doamnei Mioara Roman, soția lui Petre Roman și
fostă colegă de catedră cu care am fost într-o excelentă colegialitate, i-am
făcut o vizită primului ministru în palatul Victoria. Urma să-l cunosc și să-mi
dau seama ce mare naționalist este. Ca să mă convingă, Petre Roman mi-a vorbit
pe acest subiect despre tatăl său, marele activist cominternist Valter Roman.
În acest scop mi-a dat două cărți auto-biografice ale tatălui său, din care eu
să aflu despre isprăvile autorului. Pe care le-am citit cu mare atenție,
exersându-mi meseria de filolog, adică de cititor, capabil să afle dintr-un
text mai multe decât a vrut să spună autorul!
M-a pus pe gânduri relatarea discuției pe
care a avut-o Valter Roman cu Litvinov! M-am mirat mai întâi că Valter Roman,
ca cetățean român, nu a făcut nimic pentru ca la București să se afle despre
intențiile lui Stalin cu privire la soarta Transilvaniei. Așa ar fi fost
normal! Apoi mi-am dat seama că numai de la Valter Roman puteau să afle la
Budapesta de deciziile luate la Moscova, ceea ce explica gestul penibil făcut
de liderii unguri la sfârșitul lunii martie 1944. Gest disperat și ridicol!
Penibil, pentru felul cum s-a încheiat.
Citind paginile auto-biografice ale
numitului Valter Roman am mai râmas cu câteva suspiciuni, pe care nu am avut
cum să le verific. Mai întâi cu celebra telegramă primită de Valter Roman de la
Nicolae Titulescu, de a cărei autenticitate mulți tovarăși de baricadă
comunistă s-au cam îndoit. M-aș îndoi și eu! Mai poate fi verificată?
În fine, Valter Roman susține că a urmat
cursurile universitare la Praga, de unde a primit diploma de inginer! Ceva-ceva
nu prea se leagă pe acest subiect și adaug și această suspiciune: dacă există o
asemenea diplomă, nu cumva este falsă?! După război au fost foarte mulți evreii
care și-au arogat calificări inventate! Numai dacă mă gândesc la evreii ceva
mai vârstnici cu care am fost coleg la Facultatea de filologie și pot da câteva
exemple celebre: Ovid Crohmălniceanu, Ioan Vitner, Paul Cornea, Savin Bratu, nu
au avut pregătirea universitară pentru a preda cursurile ale căror titulari au
fost!
Povesteau marinarii de pe vasul
Transilvania, care a făcut câteva curse cu evrei ce au ales America de Sud după
1945. Au venit evreii pe vas cu o tiparniță la care s-au fabricat pe drum diplome
universitare pentru toți călătorii. După care noii diplomați se plimbau pe
coverta vasului și se gratulau cu saluturi ceremonioase: Vă salut, domnule
profesor! Vă contra-salut, domnule avocat! Sau doctor ori inginer!…
A rămas de pomină printre evrei un
compatriot care, când i s-a oferit să aleagă gradul didactic cu care să fie
angajat la Universitate, a cerut să fie numit conferențiar, nu profesor!
Pasă-mi-te, cum nu trecuse prin nicio facultate, considerase că titlul de
conferențiar este superior celui de profesor!… Îi suna mai elevat! Mai
academic! Firește, am avut colegi și evrei profesori „pe bune”! Un Iancu
Fischer, un Ștefan Cazimir, o Lucia Wald… Toată cinstea și considerația! Mă
laud că le-am fost coleg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu