Vasile
Militaru, un martir al Ortodoxiei
Prof.
dr. Tudor Nedelcea
08
Iunie 2022
Regimul totalitar ateist, instaurat în
România postbelică de tancurile bolşevice, a distrus ţara nu numai din punct de
vedere politic economic, dar şi cultural ştiinţific. Din Academia Română au
fost excluse personalităţi marcante pentru a li se face loc ofiţerilor
sovietici, presa literar-culturală şi cotidienele au fost decapitate ideologic,
marea parte a scriitorilor, formaţi şi tipăriţi în epoca postbelică („epoca
burghezo-moşierească”), au fost interzişi la publicare, alţii înfundând
puşcăriile comuniste pentru motive de-a dreptul, azi, hilare. Între aceştia,
Vasile Militaru a „beneficiat” de aceste închisori, numele şi opera sa fiind
trecute la idex, în ciuda popularităţii poeziei „A venit aseară mama”, devenită
o romanţă de mare succes.
Sentinţa nr. 390 din iunie 1959 a
Tribunalului Militar din Craiova consemnează rece şi înspăimântător: „Condamnă
pe inculpatul Militaru Vasile, născut în anul 1885, luna septembrie ziua 21, în
comuna Dobreni - Câmpurel, regiunea Bucureşti, fiul lui Ghiţă şi Dinca, de profesie
funcţionar, domiciliat în com. Bucureşti str. Luiblanc (sic!)nr. 8, la 20
(douăzeci) ani de temniţă grea, 10 (zece) ani de degradare civică, cu aplicarea
art. 31 C.P., pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, la 12
(doisprezece) ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de
publicaţii interzise (sublinierea noastră, N.T.)... Conform art. 101 C.P. va
executa pedeapsa cea mai mare. Conform art. 25 pct. 6 C.P. s-a dispus
confiscarea totală a averii personale. I s-a comutat detenţia preventivă de la
8 ianuarie 1959 şi a fost obligat la 1000 (una mie) lei cheltuieli de
judecată”.
În total, funcţionarul Vasile Militaru ar
fi avut de executat 42 de ani de închisoare. Şi avea la data condamnării
respectabila vârstă de 74 ani. Ar mai fi trebuit să trăiască până la anul 2001
spre a se conforma sentinţei judecătoreşti. Dumnezeu, care le înfăptuieşte pe
toate, l-a apărat de această îngrozitoare umilinţă a inchiziţiei
poststaliniste: la 8 iulie 1959 l-a trecut la cele veşnice, rămăşiţele pământeşti
stând mărturie la cimitirul Bellu. Moartea i-a apărut când autorul Stropilor de
rouă îşi ispăşea pedeapsa la Ocnele Mari din Vâlcea. După 25 de ani, fiul de
plugar şi cântăreţul plaiului străbun este reabilitat; prin strădania devotatei
sale soţii, Ecaterina Militaru, Tribunalul Militar din Bucureşti dispune
încetarea urmăririi sale penale, „încriminarea fiind stinsă prin deces”.
Printre „publicaţiile interzise”, despre
care se face vorbire în sentinţa Tribunalului Militar craiovean, se afla şi un
manuscris inedit: „Divina zidire”, care cuprindea: „Divina zidire”, „Poemele
nemuririi„, „Cartea lui Iov” în versuri, precum şi „Dumnezeiasca liturghie”,
„meditată de Gogol”, traducere din limba franceză de poetul Marin Dumitrescu de
la parohia Vădăstriţa-Romanaţi.
Habent sua fata libelli. Destinul a făcut
ca un exemplar din acest preţios manuscris dactilografiat să intre în posesia
mitropolitului cărturar, I.P.S. dr. Nestor Vornicescu, care ni l-a încredinţat
spre publicare. Într-o notă adresată lui Tănase Grigore din Bucureşti,
deţinătorul dactilogramei, Nestor făcea următoarea ofertă olografă: „3.
III. 1985. Suntem dispuşi a plăti până
la 5 lei pagina dactilografiată. Nestor”. Între timp, din acest voluminos
manuscris, a fost tipărită prima parte, „Divina zidire”. Editura „Scrisul
Românesc” îndeplineşte o pioasă datorie faţă de memoria scriitorului, publicând
un fragment, de sine stătător, din acest manuscris, „Poemele nemuririi”.
Puţine date biografice deţinem despre
poetul acum editat. În afara celor cuprinse în sentinţa judecătorească, doar
celebra Enciclopedie Cugetarea a lui Lucian Predescu (apărută la Bucureşti, în
referiri biobibliografice. E drept, Vasile Militaru n-a fost o vioară întâi în
lirica românească interbelică. Cunoscut mai ales prin populara romanţă A venit
aseară mama, Vasile Militaru n-a atras, în mod deosebit, atenţia criticii
literare contemporane lui. Iar tăcerea aşezată în rândul criticilor şi
istoricilor literari postbelici are o explicaţie conjuncturală politică
scriitorul făcând, în perioada interbelică, o politică care, ulterior, n-a fost
agreată de oficialităţile bolşevice, instalate la Bucureşti cu ajutorul
tancurilor sovietice. (Ne-au eliberat invadatorii!) În plus, autorul Cântării
neamului a comis şi „păcatul” de a însoţi armata română în campania sa
răsăriteană pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei, îmbărbătând ostaţii cu
cântece şi poezii înflăcărate (să nu zicem naţionaliste).
Vasile Militaru s-a născut la 21
septembrie 1886, în comuna ilfoveană Dobreni-Câmpurel, într-o familie
numeroasă, din harnici părinţi agricultori, Gheorghe şi Dinca Militaru. Nu se
cunosc prea multe date despre anii de şcoală, el fiind mai mult un autodidact,
crescut şi educat în pura tradiţie creştin-ortodoxă românească. Versuri scrise
de la 15 ani, pe care le prezintă lui Al. Vlahuţă, acesta, la rândul său,
prezentându-l lui Barbu Delavrancea şi Duiliu Zamfirescu. Debutul publicistic
se produce la 18 ani, în 1904, în revista „Literatura şi Arta Română”, condusă
de M. Pătraşcu, iar cel editorial în 1917, cu vol. Ilinca. Harul busuiocului.
Cu un succes la publicul cititor, colaborează la revistele „Convorbiri
literare”, „Curierul artelor”, „Ecoul”, „Porunca vremii”, şi la ziarul lui
Stelian Popescu, „Universul”. Din 1922, este membru al Societăţii Scriitorilor
Români.
Bibliografia operei sale este
impresionantă. Facem un inventar al lucrărilor sale spre a dovedi
prolificitatea creaţiei sale:
„Stropi de rouă - Poezii” (Bucureşti,
1919, reeditate în 1934 la „Cartea Românească”, ediţia revăzută şi adăugită în
1940, 1943 şi recent apărută la Bruxelles, în 1988, la editura „Niston”, „carte
îngrijită şi finanţată de Nicolae Lupan şi Grigore Scor, sub egida „Pro
Basarabia şi Bucovina”; „Graur cel nesocotit” (Bucureşti, 1924, în Biblioteca
„Răsăritul”, nr. 17-18); Icoane scumpe (Bucureşti, 1924, în colecţia „Pagini
alese din scriitori români”, nr. 170); „Cântarea neamului” (Bucureşti, 1925);
„Un capitol din istoria culturală a ţării. Începutul ateneelor populare din
Capitală” (Bucureşti, 1927); Fabule vol. 1-2 (Bucureşti, 1928, 1933); Vorbe cu
tâlc (Bucureşti, 1931); „Psaltirea în versuri” (Bucureşti, 1933, pentru care a
primit Premiul Academiei Române); „Chiot către neamul meu” (Bucureşti, 1936, în
Biblioteca „Satul”, nr. 2); „Viermi şi stele„, Fabule vol. 1-2 ( a doua ediţie
apărând în 1936, iar a III-a ediţie adăugită şi revăzută de autor, în 1943, la
„Cartea românească”); „Ben-Hamar cântă. Poeme arabe”. Desene de pictorul Ştefan
Constantinescu (Bucureşti, 1937); Iuda. Desene Petre Lazăr (cu pseudonimul Radu
Bardă, Bucureşti, 1937, în editura ziarului „Porunca vremii”); „Temelie de veac
nou. Versuri” (Bucureşti, 1938); Atacul. Scenetă vitejească în versuri
(Bucureşti, fără an, extras din colecţia „Şezători ostăşeşti”); „Cântecile
vinului” (Bucureşti, f.a.); „Curcubee peste veac. Fabule” (Bucureşti, 1937);
„Doina” (Bucureşti, f.a.); „Împărăţia lui Iisus” (f.a.); „Fabule” (vol. I,
ediţia a II-a revăzută de autor, Bucureşti, f.a.); „Merele de aur” (Bucureşti,
f.a.); „Treziţi-vă români! Versuri” (Bucureşti, f.a., semnat Radu Bardă). Mai
semnează un „Cuvânt către cititori” la antologia lui Marin I. Predescu,
Cântăreţii străini (Bucureşti, 1927), iar în broşura lui I. Gr. Oprişan, Rolul
Reginei Maria în viaţa românească, este prezent cu poezia „Regina crinilor s-a
frânt”.
A crezut în războiul sfânt de eliberare a
Basarabiei şi Bucovinei de sub iodul lui Stalin şi s-a înrolat în război, fără
să abandoneze scrisul, publicând „Eroii de la Stalingrad” (1943) şi „Atacul”,
cărţi care i-au fost imputate în procesul politic din 1959.
O menţiune specială pentru „Divina
zidire”, la care a trudit între 1926 şi 1955 şi pentru care a fost şi arestat.
Tipărită postum, Divina zidire este transpunerea în versuri a Bibliei, izvorâtă
dintr-o mare credinţă în Dumnezeu şi oameni. De altfel, în „cuvânt către
cititori”, Vasile Militaru şi-a mărturisit intenţia de a salva „sufletele celor
necredincioşi”, în spiritul doctrinei hristice. După bolşevizarea României,
Vasile Militaru n-a mai publicat nimic, în schimb a lăsat în stadiul de manuscrise:
Poemele nemuririi, Şoaptele îngerilor, poemul Biserica Bucur Ciobanul, Cartea
lui Iov, Scară către Dumnezeu, volume tipărite după 1999, la editura din
Craiova, Bucureşti, Iaşi, Chişinău, Cernăuţi.
Despre creaţie s-au pronunţat, uneori cu
prea mari rezerve, Mihail Dragomirescu, Andrei Branişte, Garebeţ Ibrăileanu,
Al. Bilciurescu, Paul I. Papadopol, N. Iorga, Eugen Lovinescu, Al. Iacobescu,
Al. Iordan, G. Călinescu, Perpessicius, Vasile Leviţchi, Mircea Scarlat.
Academia Română l-a inclus în celebrul
„Dicţionar General al Literaturii Române”, iniţiat şi coordonat de Eugen
Simion, repunându-l, astfel, în drepturile sale scriitoriceşti.
Într-unul din sclipitoarele răspunsuri
date interlocutorului său, Petre Tuţea afirmă: „Noi n-am făcut neamul românesc
de râs. Asta a fost grija mea, te rog să mă crezi. Îmi era teamă să nu ofensez
neamul românesc. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă”.
Din generaţia sa a făcut parte şi Vasile
Militaru. Ca şi D. Ciurezu, Mircea Vulcănescu, Vasile Voiculescu, Nichifor
Crainic, D. Stăniloae, N. Steinhardt, I.D. Sîrbu, Radu Gyr, Andrei Ciurunga
etc. Toţi au trecut prin gulagurile comuniste. Ce i-a unit pe toţi a fost
suferinţa, „calea regală a mântuirii” (P. Tuţea), credinţa în Dumnezeu,
revelaţia. În închisoare s-au învecinat cu Dumnezeu. Şi nu numai cei din
închisorile staliniste din România. Aceeaşi soartă au avut-o basarabenii duşi
în „Siberii de gheaţă”. Într-o vibrantă poezie („Reaprindeţi candela”), Grigore
Vieru, poetul pătimirii basarabene, exprimă dureros acest sentiment: „Doamne,
intră şi-n a mea chilie/ Şi amândoi, răniţi şi îngheţaţi/ Să ne încălzim cu
bucurie/ Unul lângă altul ca doi fraţi”. Fraţi de suferinţă cu deţinuţii
politici! „Prezenţa a lui Iisus (şi a lui Dumnezeu - n.n.) în lumea
închisorilor are o semnificaţie ce depăşeşte elementul creştin, de credinţă,
pentru că Mântuitorul nu înseamnă numai forţă divină, ci şi Omul care a îndurat
chinuri pământene şi o moarte cumplită în numele adevărului de care nu putea să
se dezică. Iisus devine, astfel, simbolul rezistenţei împotriva Răului din
infernul închisorilor pentru deţinuţii politici a căror dreaptă nevinovăţie nu
era recunoscută, ca şi în cazul Mesiei, de fariseii tribunalelor şi torţionarii
anchetatori”, mărturiseşte Aurelian I. Popescu, şi el unul dintre
„beneficiarii” acestui tratament .
În creaţia antebelică a lui Vasile
Militaru, însemnele Divinului se lasă uşor descoperite, căci „sinteza originară
a fiinţei româneşti se menţine prin alipirea de locul în care dăinuieşte de
milenii, sau invers, alipirea la locul acesta menţine sinteza originară a
fiinţei româneşte „ţinându-ne locul”, „rămânem cum am fost” sau numai „rămânând
cum am fost”, „ne ţinem locului” . Revelaţia, care e o favoare acordată de
Dumnezeu oamenilor, îi apare ca urmare a unei mari suferinţi. „Revelaţia este
intervenţia directă a Divinităţii, iar inspiraţia este intervenţia ei
indirectă”, spune acelaşi Tuţea, teoreticianul suferinţei şi al revelaţiei. V.
Militaru a convertit suferinţa în creaţie. Urmarea: aceste înălţătoare imnuri
divine din Poemele nemuririi, imnuri care au tradiţie în literatura română,
începând cu Pripealele lui Filotei . Religiozitatea, ca expresie a unui mister
trăit, implorarea Divinităţii prin rugăciune este caracteristica esenţială a
Poemelor nemuririi. „Nu se roagă decât omul religios, care practicând
rugăciunea, recunoaşte prin ea prezenţa Divinităţii, fapt care distinge
rugăciunea de rugăminte [...]. Rugăciunea ne arată că umilinţa, gândită
creştin, înalţă, ia nu coboară pe om”. Căci Dumnezeu este Atoate Creatorul, iar
omul este doar imitator.
„Fără religie, omul rămâne un animal
raţional şi muritor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”.
În această credinţă se află
inepuizabilului optimism al acestor Poeme; credinţa în Dumnezeu, dar şi în
valorile fundamentale ale vieţii etnice şi culturale româneşti, în „matca
stilistică” a neamului cum ar fi spus L. Blaga; şi lui V. Militaru i se poate
aplica pertinenta observaţie a lui Mircea Eliade: „ca şi Nae Ionescu,
profesorul şi învăţătorul lui, Mircea Vulcănescu credea în Viaţă şi privea cu
interes şi simpatie orice nouă creaţie a Vieţii, pe orice plan s-ar fi realizat
ea: social, politic, cultural. Pentru el, neamul românesc, organizaţia statală
care poartă numele de România, cultura românească atât populară, cât şi
savantă, cu tot ce cuprindea şi implica în ea, toate acestea aveau, înainte de
toate, meritul de a exista de a fi vii”.
Militaru priveşte toate înfăptuirile
pământene, ca daruri ale lui Dumnezeu şi, în subsidiar, îşi exprimă regretul
că, uneori, oamenii uită că aceste daruri, ca şi toate încercările la care este
supus Omul în existenţa sa firească, vin de la Dumnezeu. Ca şi confraţii săi
întru suferinţă, autorul Poemelor nemuririi a primit aceste încercări cu
seninătate şi încredere, care se integrau vieţii lui religioase. Moartea lui
civică (pierderea libertăţii, confiscarea averii, degradarea civică), la care
se adaugă „luarea la cunoştinţă” a „turcirii” conştiinţei unor contemporani în
vremuri de cumpănă, nu i-a pervertit ideile, verticalitatea opiniilor, credinţa
şi încrederea. Victoria sa totală asupra nimicniciei unor caractere, asupra
nemerniciei ca stare sufletească, ca şi asupra unor opresori politici pe de o
parte, puterea de sacrificiu, modestia şi smerenia, pe de altă parte îi măsoară
adevărata personalitate, atât faţă de sine, cât mai ales faţă de Dumnezeu.
„Poemele nemuririi” ne îndeamnă la o
urcare spre Cer, spre Divinitate, care nu poate fi, niciodată, prea târzie,
spre a împlini dorinţa poetului „ca această lucrare să scapere măcar cât de
cât, în noaptea sufletelor celor necredincioşi”.
Făcându-şi din sorgintea ţărănească o
emblemă, o nobleţe, considerând că satul românesc exprimă şi păstrează
autencitatea etosului românesc şi a ortodoxiei tradiţionale, Vasile Militaru a
înfruntat cu seninătate ignorarea parţială a criticii literare, dar mai cu
seamă vitregiile istoriei, care i-a marcat existenţa tragică, prezentându-ni-se
ca o jertfă patriotică şi slujitor pertinent şi devotat al Divinităţii.
---------------------------------
[1]
Sursa -
http://tudornedelcea.blogspot.com/2015/12/vasile-militaru-un-martir-al-ortodoxiei.html
-16 decembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu