RAZĂ
DIVINĂ
~*~
Ce
uscat mi-ar pare mie
C-ar
fi lutul ce mă poartă,
De
n-ar fi legată--n suflet
Cu
o rază biata-mi soartă!
Astă
rază mă tot cheamă
Și
mă-ntreb de unde vine?
Intr-o
zi m-am pus să cuget
Cu
tot simțul ce mă ține.
Dar,
tot simt cum raza-mi pune
Drag
de viață, bucurie,
Muncesc
zdravăn, am de toate
Și
tot versul mă îmbie!
Ocupându-mă
cu versul,
Unii
chiar îmi zic poet,
Deși
poate viitorul
Să-mi
aducă vrun regret.
S-au
tot spus de multe veacuri
Lucrurile
ce le știm,
Dar
din zona neștiinței,
Tot
nu-i chip ca să ieșim.
Dulce-i
liniștea și pacea,
Dar
războaie plănuim;
Ah,
aci e despărțirea
Ce
cu greu o dibuim!
Raza
mea e Duhul vieții,
Iar
viața e o luptă,
Pe
când liniștea vrea lutul,
Locul
din țărâna ruptă;
Raza
duce sus la Ceruri,
Trupul
în țărâna moartă,
Sufletul
pe firul razei,
Bate
la Înalta poartă.
Creatorul
ne deschide,
Cu
iubire ne inspiră,
Iar
pe razele luminii,
Alte
suflete respiră.
Căci
în El stau stânse toate,
Cum
să prinzi a Sa mărime?
Când
scurtimea vieții noastre,
Nu-i
a Lui nemărginire!
Iisus
Fiul numai știe
Slava-n
care șade Tatăl,
Căci
sunt una întru Duhul,
Și
noi, Duh din Prea Înaltul!
NINS
DE PRAF DE LEMN PE HAINĂ
Nins
de praf de lemn pe haină,
Duceam
voios durerea mea în taină,
Mergeam pe drumul drept,
Cu
Dumnezeu în piept.
Căci
Duhul umilit și inima smerită,
De-apururea
un înger coboară de alintă,
Iar
Dumnezeu din ceruri nu îl va urgisi,
Pe
când în haos prăbușit șiretul va pieri.
VERSURI
ALBE
Norocos
de vânt prielnic
Pentru
pânzele-i albastre,
Cerul
drept catarg al lumii
Se
înalță cu iubire,
Peste
ape,și pământuri,
Peste
țări, peste popoare,
Peste
munți, câmpii și dealuri,
Peste
oameni cu simțire.
De
prin șapte zări a lumii,
Au
venit ca să pețească,
Mulți
voinici, ce încercară
Și
la zmei ca să servească,
Numai
mâna dulcei zâne,
Pentru
ei să dobândească.
Doar
din rău se naște bine,
Din
gunoi, dulci flori albastre.
Dar,
puțini sunt cei ce judec
Și
privesc de unde vin,
Când
ajung ca să sărute
Viața,
fata din dafin.
Unii
uită printre noi,
Căci
sfârșitul se întoarce,
Tot
la bulgăr de noroi.
Oh,
viața-i o scânteie,
Veșnic
arde și se stinge,
Când
trăiești, fii bun ca cerul -
Nici
nu râde, nici nu plânge!
Viața-i
flacăra iubirii;
De
iubești, viața te ține,
De
urăști, e semn de moarte!
Așadar,
încearcă singur,
Calea
care o dorești;
Dar,
eu zic că e mai bine
Dragostea
să-ți fie calea
Astei
vieți de rău și bine,
Pentru
cel de lângă tine!
~*~
IOAN
MICLAU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu