calatorii
fara margini de leagan
~*~
calatorii
fara margini de leagan
Undeva
era un leagan
Dar
foarte departe
Plecasem
demult
Atat
de uimiti
Fericiti
cu
fiecare respiratie
ca
nimic nu ne poate desparte
de
viata
de
bucuriile de a fi cei mai iubiti
Undeva
era leagan
in
intreaga lume,
se
intampla sa fie
acelasi
leagan
chiar
daca era altul
colindam
prin el, in vacante,
concediile
erau prilejuri de intalnire cu tovarasii mei din copilarie
si
se strangeau atatea strangeri in brate,
atatea
tinereti revenite,
atatea
soapte,
emotii,
oracole,
scrise
cu mangaierea
din
palme,
cu
o vibratie
din
rasuflare,
cu
un pas stalcit
pe
tocurile inalte desculte,
cu
emotia unui san, unui piept dezvelit
pana
acolo unde te apuca ametealaa si dorul de moarte
dar
noi eram tot timpul in leagan,
leaganul
erau si inapoi,
si
inainte,
inapoiul
era inainte,
cu
cuvinte,
fara
cuvinte,
era
important ca lumea din leagan avea atata timp liber
invatase
sa zboare
si
o lua de la capat
alta
urcare,
si
alta coborare,
alta
plecare,
mereu
inainte,
alta
revenire,
din
spate,
de
jos,
din
inalturi,
din
fata,
si
neaparat
aripile,
ca
niste batiste,
si
neaparat
ca
niste vele intinse peste catarge,
privirile
de diamante in gange
ale
negrelor mine
si
neaparat
ce
poate fi mai neaparat
decat
increderea
ca
sunt in suflarea tragerilor mele la aripi
si
ea e tot mai mare
si
o dau sa inspire
spre
geana polului diminetii
intr-o
imensa libertate
si
bucurie
celor
din leagan?
*
31
iulie 2022
~*~
Cdr,
Jianu
Liviu-Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu