luni, 25 iulie 2022

RADU GABRIELA - "Un text superb semnat Dorina Chiriac despre Radu Beligan

 



"Un text superb semnat Dorina Chiriac despre Radu Beligan

 

“avea 93 de ani când lucram cu el la 'Spiritul de familie'. știu asta pentru că eu aveam exact inversul: 39. "Am 93 de ani. Sunt bătrân." "Și eu am 93 dacă mă uit din partea ailaltă. Sunt bătrână și eu." "Nu, eu sunt bătrân. 93." "Și eu tot încolo merg. Avem același drum, na."

 

toate actrițele își doreau să le lipsească partenerul de scenă măcar o zi de la repetiție, pentru că atunci el ținea locul, citea în locul celui absent. lectura lui era mereu cea mai justă, cea mai 'modernă', și așa, cu un partener just, puteai descoperi drumul tău just în situația scenică. așa era el încă atunci, poezie lucidă.

nu mai dădea de mult interviuri. și totuși... într-o zi Mona i-a întins telefonul. sunase o jurnalistă cunoscută, una pentru care avea oarecare respect. "Draga mea, i-a răspuns după ce a ascultat imobil, draga mea, nu mai dau interviuri; eu nu mai trăiesc de mult timp în România." am crezut că are o rătăcire. 93 de ani, na. "Trăiesc în Beligania." și-a închis mulțumind.

am râs ca de-o poantă, dar aia nu era nici o poantă. era o stare de fapt, o decizie încă lucidă și justă ca lectura lui în orișice rol. erau picioarele pe pământ ale unui om care nu mai mergea fără ajutor în picioare.

 

obișnuiam să le aduc dimineața în echipă câte ceva de mâncare. mâncare împreună, unire.

într-o dimineață le-am adus prima pâine făcută cu totul și cu totul de fetița mea, pe atunci la 5 ani. pâine făcută din grâu zdrobit de piatră, rodul direct al pământului, neîntâlnit cu progresul unei epoci care merge prea repede și prea alandala.

am pus pâinea grea pe masa de lectură între textele actorilor, și fiecare a rupt câte o bucată, a gustat, a lăudat, a râs, a-nceput să citească textul piesei mestecând, plescăind.

în capătul mesei, pe fotoliul regizorului, era liniște și era o pace surdă și oarbă, desprinsă de timpul prezent.

"Ce faci? Plângi? De ce plângi?" l-am întrebat ca pe un copil singur și l-am mângâiat pe părul alb ca ceața. avea mereu un păr alb și curat, de bebeluș fragil și bătrân.

"E o rugăciune pâinea asta a Soniei." a zâmbit cel mai lucid. "Nu a stat nimic între pământ și copil. Pământul a fost muncit, frământat de mâini mici curate de copil încă fără păcat. Și-a pus în ea sufletul. Pâinea asta e cea mai curată rugăciune posibilă. Și acum eu mânânc pâinea asta. E rugă."

și a continuat să mănânce mic, adunat, copil bătrân într-o țară numai a lui, desprinsă, departe, definitiv. Beligania.

 

îl țin minte așa. și-l țin minte la aniversarea fetiței mele la 6 ani unde a insistat să fie de față, între copii, pe un colț de canapea, nemișcat, zâmbind, urmărind țopăiala zgomotoasă a jocului celor mici, mic, cu un balon albastru în mână.

Micul Prinț bătrân. dar îmbătrânit cum se îmbătrânește pe o altă planetă.

 

a plecat după niște alți ani într-o zi ca asta. de-adevăratelea, probabil plecase mult mai devreme. dar nu spusese la nimeni. copiii au tot felul de secrete din astea. mai ales când cred ei că-s bătrâni.”


Sursa: RADU GABRIELA









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu